Alte cereri. Decizia nr. 8295/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 8295/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 1878/113/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA PENTRU CAUZE DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 8295/R

Ședința publică de la 3 decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE – V. P.

Judecător - dr. A. Z.

Judecător – V. V.

Grefier - E. M. T.

La ordine fiind soluționarea recursului promovat de reclamantul I. C., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat A. M., cu sediul în C.,

.-Tineretului, nr. 20-26, etaj 2, ., împotriva sentinței civile nr.1307 din 05.09.2014 a Tribunalului B. în contradictoriu cu intimata pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., cu sediul în B., ., în cauza civilă având ca obiect restituire taxă emisie poluantă,

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că recursul aflat la primul termen este motivat, insuficient timbrat, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

Curtea din oficiu invocă excepția insuficientei timbrări a recursului și rămâne în pronunțare cu privire la aceasta.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1307 din 05.09.2014 Tribunalul B., secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul I. C..

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal a declarat recurs reclamantul I. C. arătând că taxa instituită de Legea nr. 9/2012 este nelegală, încălcând dispozițiile art.110 din T.F.U.E. Apreciază că instanța de fond a respins acțiunea în mod nelegal și netemeinic deoarece taxa a fost plătită la data de 04.02.2013 când în vigoare era O.G. nr. 1/2012. Precizează că dispozițiile OUG nr. 50/2008 și ale Legii nr. 9/2012 sunt în flagrantă contradicție cu prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene și art.110 din Tratatul de la Lisabona. Această taxă este discriminatorie deoarece este descurajat astfel, importul de autoturisme noi second hand din alte state membre sau din afara spațiului comunitar, favorizându-se achiziționarea de autoturisme ce se comercializează în țară, nefiind respectat principiul poluatorul plătește.

Prin Legea nr. 9/2012 a fost abrogată OUG nr. 50/2008 și înlăturată discriminarea constată prin art. 4 al acesteia, însă prin OUG nr.1/2012 instituită pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art.4 alin.2 din lege, s-a dispus suspendarea până la data de 01.01.2013 a aplicării dispozițiilor art.2 lit.i, ale art.4 alin. 2 și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art.5 alin.1 din Legea nr. 9/2012. Or, efectul suspendării acestor prevederi legale nu face altceva decât să mențină discriminarea autovehiculelor importate din Uniunea Europeană în cazul reînmatriculării chiar în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență.

Având în vedere că noua versiune a taxei ilegale de poluare este echivalentă cu OUG nr. 50/_ se ajunge la situația în care se percepe taxa doar pentru autoturismele și autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene cu ocazia înmatriculării în România, ceea ce determină o protecție indirectă a anumitor produse, fapt interzis de prevederile Tratatului.

De asemenea, taxa instituită prin Legea nr. 9/2012 nu respectă principiul poluatorul plătește deoarece nu toți cei care poluează plătesc această taxă. Astfel, cei care înmatriculează pentru prima dată pe teritoriul României un autovehicul trebuie să plătească această taxă iar cei care sunt proprietari de autovehicule deja înmatriculate și care poluează mai mult nu plătesc această taxă pe poluare.

Cum dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național, potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, și față de dispozițiile alin. 4 ale aceluiași articol în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la U.E., solicită restituirea taxei percepută cu titlu de taxă de poluare în cuantum de 7362 lei și obligarea pârâtei și la plata dobânzii aferente acestei sume de bani.

Recursul este insuficient timbrat.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din OUG 80/2013 cu privire la taxele judiciare de timbru, „acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență”.

Conform dispozițiilor art. 24, alin. 2 din aceeași ordonanță, cererile pentru exercitarea căilor de atac se timbrează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, în cazul acțiunilor și cererilor evaluabile în bani sau din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani soluționată de prima instanță. Dispozițiile art. 33 al. 1 și 2 din aceeași ordonanță prevăd că taxele se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost achitată la înregistrarea cererii, se va pune în vedere petentului achitarea ei până la primul termen de judecată.

Neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii potrivit dispozițiilor art. 486 alin. 3 rap. la alin.2 Cod procedură civilă.

Din verificarea actelor depuse la dosar, rezultă că recurentului i s-a pus în vedere prin citația emisă la data de 14.10.2014 și comunicată la data de 20.10.2014, să timbreze recursul cu diferența de 90 lei taxă judiciară de timbru, suma de 10 lei fiind achitată conform chitanțelor de la filele 13,14 dosar recurs.

Întrucât la termenul de judecată din data de 3.12.2014, Curtea a constatat că recurentul nu a satisfăcut această cerință, văzând dispozițiile legale mai sus citate, va anula recursul ca insuficient timbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează recursul promovat de reclamantul I. C., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat A. M., cu sediul în C., .-Tineretului, nr. 20-26, etaj 2, ., împotriva sentinței civile nr.1307 din 05.09.2014 a Tribunalului B. în contradictoriu cu intimata pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., cu sediul în B., ., ca insuficient timbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03.12.2014.

Președinte Judecător, Judecător, V. P. dr.A. Z. V. V.

Grefier,

E. M. T.

Red.V.P./15.12.2014

Tehnored.E.M.T./15.12.2014

jud.fond-G.I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Decizia nr. 8295/2014. Curtea de Apel GALAŢI