Alte cereri. Decizia nr. 2613/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2613/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 1676/121/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 2613/2014
Ședința publică de la 12 martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. L. P.
Judecător G. I.
Judecător V. M. D.
Grefier Filuța E. D.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamanta C. S., domiciliată în G., ., ., jud. G. și de pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G. și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., ., jud. G., împotriva sentinței nr.349/12.02.2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamanta C. S., reprezentantul recurentelor – pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G. și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., reprezentantul intimatei chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU București și al intimatei pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE LIEȘTI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Nemaifiind cereri de formulat Curtea constată cauze în stare de judecată și potrivit art. 150 C.proc.civ. o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub numărul_ pe rolul Tribunalului G. reclamanta C. S. a solicitat instanței obligarea paratei la restituirea sumei de 5264 lei achitată cu titlu de taxa de poluare, actualizata cu dobânda legală.
Reclamantul consideră nelegală încasarea acestei taxe, față de prevederile art. 90 paragraful l din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene.
Pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată si a invocat totodată si excepția inadmisibilității față de disp.art. 11 din OUG nr. 50/2008, care instituie o procedura administrativă de restituire a taxei, precum si excepția prematurității promovării acțiunii, arătând ca reclamantul nu a efectuat procedura prealabila prevăzută de Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ.
Pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor cu care parata ar putea cădea în pretenții în prezenta cauză, arătând că taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci la bugetul chematei in garanție si se gestionează de către AFM in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului.
Legal citată, chemata în garanție AFM București nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 349/12.02.2013 pronunțată de Tribunalul G. au fost respinse excepțiile, ca nefondate.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamant și a fost obligată parata sa restituie reclamantului suma de 5264 lei reprezentând taxa de poluare actualizată cu rata dobânzii legale calculată de la data plății până la data restituirii și să-i plătească suma de 539,30 lei cheltuieli de judecată.
A fost admisă cererea de chemare în garanție și a fost obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu către pârâta Administrația Finanțelor Publice G. la plata sumei de 5264 lei reprezentând taxa de poluare actualizată cu rata dobânzii legale calculată de la data plății până la data restituirii și a sumei de 539,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce priveșteexcepțiile inadmisibilității și prematurității acțiunii s-a reținut că acestea sunt nefondate, întrucât art. 90 parag.1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de l ianuarie 2007, sunt aplicabile dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, statul nostru si-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa dovedită contrara normelor dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Tribunalul ca instanță de fond este obligat să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second - hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Având în vedere conținutul misiunii trasate de art. 148 alin. 4 din Constituția României unde se prevede expres că instanța de contencios constituțional din România are competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa s-a conchis că plata taxei de poluare este incompatibilă cu dispozițiile dreptului comunitar.
În aceste condiții se impune aplicarea directă a dreptului comunitar, fiind înlăturate normele contrare acestuia prevăzute de dreptul intern, indiferent dacă acestea din urmă sunt de natură substanțială ori procedurală.
A admite că dispozițiile dreptului comunitar se aplică numai în măsura în care sunt respectate normele procedurale interne, înseamnă a recunoaște doar ipotetic libertatea de circulație a mărfurilor.
Întrucât în speță se solicită restituirea unei sume încasată cu titlu de taxa, competența îi revine acestei instanțe în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004 .
Pe fondul cauzei s-a reținut în esență că în cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Având în vedere și Hotărârea Curții pronunțată la data de 07.04.2011 în cauza C – 402/09 T. împotriva Ministerului Finanțelor și Economiei, tribunalul a constatat că potrivit legislației comunitare suma plătită de reclamat nu a fost datorată, astfel că taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.
In baza art. 274 cod procedură civilă pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantei suma de 539,3 lei cheltuieli de judecată, prin reducerea onorariului avocatului ales la 1300 lei, apreciindu-se că onorariul convenit de reclamant si avocatul ales este prea mare față de valoarea pricinii.
Cererea de chemare in garanție a AFM București, formulata de parata Administrația Finanțelor Publice G., a fost admisă, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs atât reclamantul S. D., cât și pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului G..
Prin recursul formulat reclamantul critică sentința sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată pârâta, considerând că hotărârea este nelegală și netemeinică în raport de prevederile art. 274 alin. 1 cod procedură civilă, întrucât prin chitanța depusă la dosar a făcut dovada unor cheltuieli de judecată mai mari decât cele acordate de instanța de fond.
Recurenta consideră că motivarea instanței de fond în sensul că nu se justifică suma de 1300 lei cu titlu de onorariu avocat raportat la volumul de muncă depus de acesta este injustă.
În opinia recurentei instanța nu poate fi obiectivă în ceea ce privește volumul de muncă al avocatului din moment ce nu cunoaște care sunt întinderile mandatului dat prin încheierea contractului de asistență juridică. Astfel onorariul reprezintă atât demersurile în fața instanței de fond, în fața instanței de recurs, precum și demersurile necesare în vederea punerii în executare a hotărârii. În atare situație apreciază că volumul de muncă al avocatului nu este nicidecum unul redus așa cum a sugerat instanța de fond.
Consideră recurenta că este îndreptățită la restituirea tuturor sumelor pe care le-a cheltuit cu promovarea acestui proces și solicită modificarea în parte a sentinței în sensul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în integralitate, conform chitanțelor depuse la dosarul cauzei, respectiv a sumei de1839,30 lei.
Prin recursul formulat, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului G. critică hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în motivare că prin soluția pronunțată instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, contribuind la încălcarea legii române în vigoare; practic a creat ad-hoc o nouă lege, pe lângă legea imperativă.
Pe de altă parte, cererea dedusă judecății de către reclamant este inadmisibilă având în vedere disp. art. 5 din legea nr. 554/2004.
Recurenta consideră că instanța de fond a respins în mod greșit excepția inadmisibilității și a prematurității, având în vedere că art. 7 din Legea nr. 554/2004 menționează fără echivoc faptul că înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau printr-un act administrativ trebuie să solicite autorității publice emitente revocarea în tot sau în parte a actului. Art. 8 din același act normativ prevede că obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ îl constituie răspunsul la plângerea prealabilă.
Recurenta invocă și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a statuat că în cazul când nu s-a parcurs procedura prealabilă cererea va fi respinsă ca inadmisibilă.
Susține recurenta că în mod greșit instanța de fond a apreciat că reclamantul a promovat acțiunea cu respectarea art. 7 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, întrucât din actele depuse și din susținerile făcute rezultă fără echivoc faptul că acesta nu a îndeplinit procedura prealabilă.
Recurenta mai arată faptul că normele metodologice privind taxa de poluare sunt conforme cu normele europene, așa cum rezultă din Infograma nr._/26.06.2008 transmise de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE – Bruxelles.
Mai mult, prin decizia nr. 802/2009 Curtea Constituțională a decis că OUG nr. 50/2008 este constituțională.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate Curtea de Apel reține următoarele:
Recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului G. este nefondat.
În ceea ce privește excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii, corect a reținut prima instanță netemeinicia acestora, judecătorul național fiind obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale, astfel încât prevederile tratatelor constitutive ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Taxa de poluare pe care reclamanta a fost obligată să o achite pentru a putea înmatricula autovehiculul este ilegal încasată, deoarece prevederile OUG nr. 50/2008 contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Comunității Europene, care interzice statelor membre să instituie taxe vamale la import sau la export, precum și a altor taxe cu efect echivalent.
Relevant în speță este faptul că prin Hotărârea pronunțată de CJUE împotriva României (cauza T.) în data 7.04.2011, s-a statuat în sensul că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte sate membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
În acest context, prin instituirea taxelor de poluare pentru autoturisme, vădit disproporționate în raport de prețul de achiziție al autoturismelor, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate din tratat, Curtea constatând că prevederile OUG 50/2008, sunt reglementări contrare art. 110 din TFUE astfel cum acesta a fost interpretat de CJUE prin Hotărârea T., hotărâre ce se impune a fi aplicată retroactiv față de împrejurarea că face corp comun cu norma interpretată.
Cum Tratatul de Instituire a Comunității Europene interzice, în Partea a Treia (Politicile Comunității), instituirea oricăror taxe care ar avea ca efect reducerea importurilor, iar introducerea taxei pe poluare a avut exact acest efect, taxa specială achitată a fost încasată la bugetul statului cu încălcarea dispozițiilor din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, precum și a Tratatului de Aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originale…înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite și prin actul de aderare.
Din expunerea anterioară rezultă că Tratatul de Instituire a Comunității Europene face parte de la 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României, iar prin instituirea taxei pe poluare acesta a fost încălcat.
În consecință, în conformitate cu art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
Recursul formulat de reclamant este nefondat.
Reclamanta a făcut dovada în primă instanță a plății unui onorariu de avocat în cuantum de 1800 lei, conform chitanței depuse la fila 38 dosar fond.
Prin sentința atacată instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 cod procedură civilă, apreciind că acest cuantum al onorariului de avocat nu este unul rezonabil în raport de criteriile menționate în considerentele sentinței.
Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale decât în măsura în care se demonstrează realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor.
Articolul 274 alin.(3) C.pr.civ. permite instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
În aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
În cauza de față, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, apreciind ca fiind rezonabilun cuantum al onorariului de avocat, în raport de valoarea obiectului pricinii și de munca îndeplinită de avocat. În acest sens Curtea notează că nu se poate reține o complexitate deosebită a cauzei, după cum nu se poate reține nici un caracter de noutate a litigiului, pe rolul instanțelor fiind înregistrate anterior o multitudine de asemenea litigii având obiect similar. De asemenea, în cauză a fost administrată doar proba cu înscrisuri, iar cauza s-a judecat la al doilea termen de judecată.
Toate aceste elemente se circumscriu criteriilor reglementate de art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, iar în raport de acestea Curtea apreciază că instanța de fond a considerat în mod temeinic și legal ca fiind excesiv un cuantum al onorariului de avocat în sumă de 1800 lei.
Referitor la susținerile recurentei potrivit cărora onorariul avocatului a fost perceput atât pentru demersurile în fața instanței de fond, cât și pentru demersurile în fața instanței de recurs și cele necesare în vederea punerii în executare a hotărârii, Curtea reține că la baza stabilirii obligației de plată a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Or, în urma finalizării judecății în primă instanță nu se poate stabili culpa procesuală a părții căzute în pretenții decât în raport de această fază procesuală.
D. urmare, era responsabilitatea avocatului să stabilească în contractul de asistență juridică, distinct pentru fiecare fază procesuală, cuantumul onorariului de avocat aferent, întrucât partea căzută în pretenții nu poate fi obligată decât la cheltuielile de judecată efectuate de partea câștigătoare în respectiva fază procesuală.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta C. S., domiciliată în G., ., ., jud. G. și de pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G. și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., ., jud. G., împotriva sentinței nr.349/12.02.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 martie 2014.
Președinte, E. L. P. | Judecător, G. I. | Judecător, V. M. D. |
Grefier, Filuța E. D. |
Red.GI/21.03.2014
Tehnored.FED/21.03.2014/2ex.
Fond – D.M.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 2646/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 2275/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
