Anulare act administrativ. Decizia nr. 949/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 949/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 2834/121/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Deciziei nr. 949/2014
Ședința publică de la 3 februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. R. M.
Judecător L. G. T.
Judecător M. B.
Grefier Filuța E. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta . G. - PRIN ADMINISTRATOR P. N., cu sediul în G., ., jud. G. împotriva sentinței nr.1949 din 07.06.2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind recurenta . G. - PRIN ADMINISTRATOR P. N. și intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G. și M. FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că a fost timbrat recursul, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Din actele și înscrisurile dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului sub nr._ reclamanta . G. a chemat în judecată A.F.P G. și Ministerul Finanțelor Publice București solicitând obligarea acestora să dispună măsuri legale administrative pentru comunicarea informațiilor de interes public solicitate prin petițiile înregistrate subnr._/13.02.2012 și_/12.03.2012 la AFP G. și prin petițiile înregistrate cu AR nr LM_/13.02.2012 și cu AR nr.PR_/12.03.2012 la Ministerul Finanțelor Publice.
În motivare, se arată că prin petițiile arătate mai sus a solicitat pârâților să-i comunice:
- cum se interpretează dispozițiile art.nr.112/6 din Legea 571/2003;
- cum se aplică prevederile dispozițiilor art.nr.112/6 din Legea 571/2003 și cum se calculează impozitul în vederea impunerii.
Pârâții au refuzat inițial să-i răspundă la petiții pentru ca ulterior să-i comunice niște răspunsuri incomplete și lipsite de obiect.
În drept invocă dispozițiile Legii 554/2004, Art. nr.29,30 din Constituția României, dispozițiile Codului civil, dispozițiile art.nr.112 C.pr.civ., dispozițiile art.nr.1, 11, 15, 16, 20, 21, 24, 124, 126, 148 din Constituția României, dispozițiile Art. nr.1-30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, dispozițiile art. nr.1,6,14,17 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și a Libertăților Fundamentale ale Omului.
A depus la dosar petițiile la care a făcut referire în cererea de chemare în judecată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și excepția autorității de lucru judecat, arătând în esență că informațiile solicitate nu cad în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, iar pe de altă parte o cerere identică a fost soluționată prin sentința nr.1585/28.05.2012 a Tribunalului G..
A fost atașată sentința nr.1585/28.05.2012 a Tribunalului G..
Prin încheierea de ședință din 03.04.2013, instanța a respins excepția necompetenței materiale invocată de reclamant având în vedere că cerere de chemare în judecată are ca obiect furnizarea de informații publice iar dispozițiile art.22 din Legea nr.544/2001, se aplică cu prioritate față de normele cu caracter general prev.de art.10 din Legea 554/2004.
Prin sentința civilă nr.1949/07.06.2013, Tribunalul G. a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea formulată de reclamant . G. PRIN ADMINISTRATOR P. N. și pe pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G., pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect anulare act administrativ, pentru existența autorității de lucru judecat.
În motivare, a reținut că Tribunalul G. a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta . G., în contradictoriu cu pârâta A.F.P G.. A obligat pârâta A.F.P G. să comunice reclamantei informațiile solicitate prin cererea înregistrată sub nr._/22.02.2012 la care nu a răspuns, respectiv”cum se calculează impozitul în vederea impunerii, cu exemplu mod de calcul”.A respins acțiunea în contradictoriu cu pârâtul M.F.P București, ca nefondată.
Din cuprinsul acesteia se reține că obiectul cererii de chemare în judecată a fost obligarea pârâților să-i comunice următoarele informații: - cum se interpretează dispozițiile art.112 /6 din Legea nr.571/2003; cum se aplică prevederile dispozițiilor art.112/6 din Legea nr.571/2003 și cum se calculează impozitul în vederea impunerii, solicitate prin petiția nr._/13.02.2012 ( A.F.P G.) și prin petiția expediată cu AR nr. LM_/13.02.2012 (Ministerul Finanțelor Publice).
Fără tăgadă există identitate de părți, cauză și obiect între prejudiciul produs și cel anterior, chiar dacă se face referire și la cele două petiții cu nr._/12.03.2012 și respectiv AR nr PR_/12.03.2012 cât timp prin acestea au fost solicitate aceleași informații considerate a fi de interes public.
Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C.civ. și art. 166 C.proc.civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ.).
Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.
Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin.(2) C.civ., în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.
Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
Nu numai hotărârea irevocabilă, ci și hotărârea definitivă a instanței de fond are autoritate de lucru judecat, chiar dacă aceasta este relativă depinzând de soluția ce se va da în recurs.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul ., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivare recurentul a arătat că DGFP G. nu are calitate de parte în dosar și nici nu are calitatea de a reprezenta pârâta Ministerul Finanțelor Publice București.
Reprezentantul legal al pârâtei MFP București, este MFP București.
Nu există nici o probă care să ateste faptul că MFP București, reprezentant legal al pârâtei MFP, a delegat competența de reprezentare către DGFP G..
Nu există identitatea de obiect, cauză și părți, între aceste două dosare.
Dosarul nr._, al Tribunalului G. a avut ca obiect o acțiune care se întemeiază pe dispozițiile Legi nr.544/2001, a delegat competența de reprezentare către DGFP G..
Nu există identitatea de obiect, cauză și părți, între aceste două dosare.
Dosarul nr._ al Tribunalului G. a avut ca obiect o acțiune care se întemeiază pe dispozițiile Legii nr.544/2004.
Chiar dacă există identitate de părți între cele două dosare nu există identitate de obiect și cauză între cele două dosare.
În susținere, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Instanța de recurs a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel apreciază că recursul este nefondat și se impune a fi respins, având în vedere următoarele considerente:
În ce privește cadrul procesual al recursului, Curtea constată că hotărârea atacată este dată, potrivit legii, fără drept de apel (este definitivă), astfel încât, conform art. 3041 C.pr.civ., poate examina cauza sub toate aspectele, nefiind strict limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C.pr.civ.
Curtea observă că părți în prezenta cauză sunt AFP G. și M. FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI. Acest din urmă pârât a fost citat, prin conducătorul său, la sediul central din mun. București, .. Susținerile recurentei referitoare la faptul că ar fi fost citată în cauză DGFP G. sunt, deci, nereale, faptul că ar fi fost prezent la judecarea cauzei un reprezentant al DGFP G. datorându-se mandatului de reprezentare dat de MFP către direcțiile generale din teritoriu.
Curtea observă, în acord cu constatările instanței de fond, că obiectul tuturor petițiilor invocate este identic, astfel că sentința nr. 1585/28.05.2012 a Tribunalului G. are autoritate de lucru judecat față de prezentul litigiu. Nu are relevanță temeiul de drept invocat (în prima acțiune Legea nr. 544/2001, în a doua Legea nr. 554/2004), deoarece judecătorul are obligația de a da calificarea juridică corectă cererii. De asemenea, formularea obiectului cererii în termeni diferiți față de cei folosiți în prima acțiune nu face ca obiectul să fie diferit, posibilele soluții ale instanței fiind limitate de dispozițiile Legii nr. 544/2001.
În ce privește pretinsa necompetență materială a instanței de fond, Curtea reține că dispozițiile Legii nr. 544/2001 sunt derogatorii față de dreptul comun, astfel că tribunalul are plenitudine de competență în primă instanță în acest domeniu, indiferent de autoritatea chemată în judecată.
Așadar, niciunul din motivele de recurs invocate de recurentă – care reprezintă practic o enumerare a întregului art. 304 C.pr.civ. - nu este întemeiat.
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părțile sau M. Public solicită, în condițiile și pentru motivele determinate limitativ de lege, desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțate fără drept de apel, în apel sau de un organ cu activitate jurisdicțională.
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil nu include dreptul la un al doilea grad de jurisdicție (cu excepția cauzelor penale unde este incident art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenție) și nu obligă statele să creeze curți de apel sau de casație (de ex., hotărârea Curții din data de 10 iulie 1984 pronunțată în cauza Guincho împotriva Portugaliei). Totuși, în măsura în care astfel de proceduri au fost create în statele părți la Convenție, ele sunt supuse exigențelor articolului 6 în ceea ce privește garanțiile oferite (hotărârea Curții din data de 17 ianuarie 1970 pronunțată în cauza Delcourt împotriva Belgiei, hotărârea Curții din data de 22 ianuarie 1984 pronunțată în cauza Sutter împotriva Elveției ș.a.). De asemenea, o astfel de plângere la instanța superioară reprezintă un recurs care trebuie epuizat în aplicarea articolului 35 din Convenție. În examinarea garanțiilor incidente, trebuie ținut cont de particularitățile pe care procedurile de apel sau de recurs le au în sistemele de drept din care fac parte. În funcție de întinderea competențelor (doar probleme de drept nu și probleme de fapt sau doar proporționalitatea pedepsei cu fapta săvârșită nu și stabilirea vinovăției), garanțiile oferite de articolul 6 pot fi susceptibile de o aplicare mai limitată.
Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică, care nu se impune a fi reformată.
Având în vedere cele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta . G. - PRIN ADMINISTRATOR P. N., cu sediul în G., ., jud. G. împotriva sentinței nr.1949 din 07.06.2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 3 februarie 2014.
Președinte, C. R. M. | Judecător, L. G. T. | Judecător, M. B. |
Grefier, Filuța E. D. |
Red.MCR/30.04.2014 Tehnored.FED/30.04.2014/2ex. Fond – L.C.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 300/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5809/2014.... → |
|---|
