Alte cereri. Decizia nr. 7175/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7175/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 26-09-2014 în dosarul nr. 6204/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 7175/2014
Ședința publică de la 26 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - V. V.
Judecător - V. P.
Judecător – dr.A. Z.
Grefier – E. M. T.
La ordine fiind soluționarea recursului promovat de reclamantul J. A., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat M. A., în G., ., . împotriva sentinței civile nr. 669 din 7.04.2014 a Tribunalului G., în contradictoriu cu intimatele pârâte Instituția P. G. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor G., cu sediul în G., ., și Administrația Județeană a Finanțelor Publice, cu sediul în G., ., în cauza civilă având ca obiect-timbru de mediu.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că recursul aflat la primul termen de judecată este motivat, timbrat, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat Curtea constată dosarul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința nr. 669 din data de 07.04.2014 Tribunalul G., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul J. A. în contradictoriu cu pârâtele Instituția P. G. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor G. și Administrația Județeană a Finanțelor Publice.
Împotriva menționatei hotărâri, în termenul legal, reclamantul Jîtea A. arătând că aceasta este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive;
- instanța de fond a respins acțiunea reținând că reclamantul se judecă în contradictoriu cu o altă instituție pârâtă decât cea indicată în cererea modificatoare formulată la data de 11.12.2013 și în acest sens a arătat că, în fapt, prin cererea introductivă a solicitat instanței să dispună obligarea Instituției P. G. la înmatricularea vehiculului fără a fi condiționat de plata timbrului de mediu prevăzut de OUG 9/2013, dar ulterior, la data de 25.10.2013 a procedat la achitarea acestei taxe deoarece nu se putea folosi de mașină; la data de 11.12.2013 a formulat cerere modificatoare prin care a solicitat, în contradictoriu cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., să îi fie restituită suma de 6456 lei actualizată solicitând radierea din citativ a pârâtei Instituția P. G.;
- dispozițiile OUG 9/2013 sunt discriminatorii din mai multe puncte de vedere în sensul că permit posibilitatea înmatriculării unui vehicul fără plata timbrului de mediu dacă acesta este dobândit prin succesiune, prin donație în cazul fundațiilor non-profit, dacă proprietarii aleg să nu își vândă mașinile. Arată că O.G.9/2013 privind plata timbrului de mediu nu respectă principiul „poluatorul plătește” motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, obligarea intimatei la plata timbrului de mediu actualizat dar și la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul nu este fondat.
Verificând sentința recurată prin prisma criticilor aduse, Curtea constată că prima instanță a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule și că a pronunțat o hotărâre temeinică și legală care va fi menținută.
Recurentul reclamant a achitat timbrul de mediu în sumă de 6.456 lei, stabilit prin decizia nr.7015/23.10.2013, cu chitanța . nr._ din 25.10.2013 (f.37 și 38 dosar fond).
Potrivit art.4 din O.U.G nr.9/2013 ” Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s‐a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația
autovehiculelor pentru care s‐a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule”.
Din dispozițiile legale mai sus-citate rezultă că spre deosebire de dispozițiile OUG 50/2008 și ale Legii nr. 9/2012 în forma în vigoare înainte de 01.01.2013, OUG nr. 9/2013 stabilește obligația plății timbrului‚ nu numai în cazul autovehiculelor second-hand de import, ci și în cel al autovehiculelor second-hand înmatriculate deja în România și în cel al vehiculelor noi achiziționate, fie din România, fie de pe piața externă.
Așadar, toți cei care doresc să înmatriculeze vehicule sunt obligați să plătească timbrul de mediu, indiferent dacă le-au dobândit din România sau din străinătate și indiferent dacă sunt noi sau second-hand.
Prima instanță a reținut corect că, în forma prevăzută de OUG nr. 9/2013, nu se mai regăsește discriminarea sau restricția reținută de CJE, deoarece atât autovehiculele second-hand din import, cât și cele din România trebuie să plătească o taxă identică și că timbrul de mediu prevăzut de OUG nr. 9/2013 nu încalcă dreptul comunitar.
Nu există o restricție cantitativă ca urmare a faptului că vehiculele deja înmatriculate în România pentru care s-a plătit taxa într-o formă anterioară și care nu a fost restituită nu datorează timbrul de mediu, deoarece, în raționamentul CEJ, taxa deja plătită se include în prețul de vânzare și îl mărește, întocmai ca atunci când vehiculul este adus în România. Nu ar exista, deci, nici un motiv pentru care să se poată considera că actul normativ orientează cererea pe piață spre autovehiculele second-hand din România pentru care s-a plătit și nu s-a restituit taxa.
Prin dispozițiile sale, legea menționată mai sus nu încalcă dreptul Uniunii Europene. Obligația la plata taxei pentru emisiile poluante are la bază principiul „poluatorul plătește”.
Așadar, recursul declarat de reclamantul J. A., nefiind fondat urmează ca în temeiul art.496 alin.1 Cod procedură civilă să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de reclamantul J. A., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat M. A., în G., ., . împotriva sentinței civile nr. 669 din 7.04.2014 a Tribunalului G., în contradictoriu cu intimatele pârâte Instituția P. G. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor G., cu sediul în G., ., și Administrația Județeană a Finanțelor Publice, cu sediul în G., ., ca fiind nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 26 septembrie 2014.
PreședinteJudecător, Judecător,
V. V. V. P. dr.A. Z.
Grefier,
E. M. T.
Red.Al.Z./2.10.2014
Tehnored.E.M.T./2.10.2014
Jud.fond-V.D.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 4690/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 300/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|








