Obligaţia de a face. Decizia nr. 6155/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6155/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 16-06-2014 în dosarul nr. 249/44/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia numărul 6155/2014
Ședința publică de la 16 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. G. T.
Judecător C. R. M.
Judecător E. L. P.
Grefier L. M. R.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurentul M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, împotriva sentinței civile nr.3741/19.12.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimat B. G., av.Oțeliță C., cu delegație la dosar, lipsă fiind recurentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată în recurs, după care:
Apărătorul intimatei depune la dosar concluzii scrise și chitanța cu care face dovada achitării onorariului de avocat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul intimatei arată că există la dosarul de fond răspunsul recurentului din care rezultă că acesta nu recunoaște diploma intimatei și un extras de pe site-ul recurentului .
Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică a hotărârii de fond . Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel G. sub nr._ reclamanta B.(M.) G. a chemat în judecată pe pârâtul M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului, solicitând obligarea acestuia la recunoașterea diplomei de licență în specializarea Filologie – Limba și Literatura Română, Limba și Literatura Franceză a Facultății de Limba și Literatură Română din cadrul Universității „S. Haret” București, promoția 2007.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că din iulie 2007 este licențiată a Universității „ S. Haret” București, Facultatea de Limba și Literatură Română, specializarea Limba și Literatura Română – Limba și Literatura Franceză.
A mai arătat reclamanta că nu este acceptată la titularizare pe motiv că M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului nu recunoaște diplomele de la Universitatea „S. Haret” București deoarece aceasta nu avea acreditare pentru forma de învățământ zi specializarea pentru care a emis diploma de licență.
A mai precizat reclamanta că apreciază nerecunoașterea diplomei ca abuzivă.
În dovedirea acțiunii reclamanta depus la dosar înscrisuri și practică ICCJ și a altor instanțe în speță similare.
Legal citat, pârâtul M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare (fila 9 și următoarele în dosarul Curții de Apel G.) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul a invocat totodată excepția inadmisibilității, arătând că cererea de recunoaștere sau constatarea valabilității diplomei nu este admisibil a fi formulată într-o acțiune în constatare.
Prin sentința nr. 635 din 13.12.2012, Curtea de Apel G. a dispus declinarea competenței e soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului G., pe rolul căruia dosarul a fost înregistrat la data de 21.01.2013.
Prin sentința civilă nr.3741/19.12.2013, Tribunalul G. a respins ca nefondată excepția inadmisibilității invocată de pârâtă prin întâmpinare.
A admis acțiunea formulată de reclamanta B. G. în contradictoriu cu pârâtul M. EDUCAȚIEI CERCETĂRII TINERETULUI ȘI SPORTULUI
A obligat pe pârât să recunoască diploma de studii superioare emisă de Universitatea ,, S. Haret” București pentru reclamantă, Facultatea de Limba și Literatura Română București, Specializarea ,, Limba și literatura română – Limba și literatura franceză”, promoția iulie 2007.
A obligat pe pârât să achite reclamantei suma de 2512,3 lei cheltuieli de judecată.
În motivare, a reținut cu privire la excepția inadmisibilității, se reține că acțiunea ce formează obiectul cauzei de față este întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004.
Conform art. 1 alin. 1 din acest act normativ, orice persoană care se consideră vătămată . său ori . se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru recunoașterea dreptului pretins si repararea pagubei.
Art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 asimilează actelor administrative unilaterale si refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului in termenul legal.
Cum reclamanta solicită, in cauză, obligarea Universitatii „S. Haret” si Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului la soluționarea cererii sale de tipărire si eliberare a diplomei de licență, se conchide că acțiunea este admisibila, excepția invocată de M.E.C.T.S. urmând a fi respinsă ca nefondată.
Pe fondul cauzei, se reține că reclamanta este licențiată a Universității „S. Haret” București, specializarea „Limba și literatura română - Limba și literatura franceză”, sesiunea iulie 2007 (act fila 3 în dosarul Curții de Apel G.).
Diploma de licență este valabilă, nici o autoritate administrativă sau instanță de judecată nepronunțându-se în sensul revocării/sau anulării ei.
Apărările pârâtului în sensul că Universitatea „S. Haret” București avea obligația să parcurgă procedura de autorizare provizorie și ulterior de acreditare nu pot fi opuse reclamantei, care nu are nici o culpă și care este îndreptățită la recunoașterea diplomei obținute.
Față de acestea, în temeiul art. 18 din legea 554/2004 acțiunea a fost admisă astfel cum a fost formulată.
În baza art. 274 C.pr.civ., pârâtul a fost obligat să achite reclamantei cheltuielile de judecată pe care le-a efectuat (taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat – chitanța fila 14 în dosarul Curții de Apel G. ).
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs M. Educației Naționale.
În motivare a arătat că M. Educației Naționale nu emite acte administrative prin care să recunoască diplome de licență emise de o instituție de învățământ superior care face parte din sistemul național de învățământ.
Astfel cererea reclamantei este inadmisibilă, constituind o fine de neprimire.
Invederează instanței de recurs că s-au respins în mod irevocabil cereri similare și depune:
- Sentința civilă nr.890/2013 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție;
- Sentința civilă nr.342/2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._ ;
- Sentința civilă nr.120/2013 pronunțată în dosarul nr._ pronunțată de Tribunalul G.;
Dacă reclamanta are un drept atunci aceasta putea solicita realizarea lui în contradictoriu cu partea căreia îi este opozabilă diploma de licență. Nu există nicio dispoziție legală care să reglementeze obligația Ministerului Educației Naționale de a emite un act prin care să recunoască, în mod formal, o diplomă de licență.
Prin urmare, pe de o parte, M. Educației Naționale nu emite acte administrative prin care să recunoască diplome de licență emise de o instituție de învățământ superior, iar pe de altă parte, nu poate fi obligat să recunoască o diplomă dacă aceasta nu a fost emisă conform prevederilor legale, respectiv dacă, în urma verificărilor se constată că forma de învățământ și specializarea urmate nu existau în hotărârile de guvern care au stabilit structura instituțiilor de învățământ superior.
De altfel, admiterea cererii nu este motivată raportat la atribuțiile Ministerului Educației Naționale.
Efectele unei diplome se produc strict față de subiectul de drept căruia îi sunt opuse acele efecte.
Reclamanta nu poate obține o recunoaștere in abstracto și cu caracter general a diplomei de licență.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel constată următoarele:
În ce privește cadrul procesual al recursului, Curtea constată că hotărârea atacată este dată, potrivit legii, fără drept de apel (este definitivă), astfel încât, conform art. 3041 C.pr.civ., poate examina cauza sub toate aspectele, nefiind strict limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C.pr.civ.
În ce privește susținerea recurentului-pârât referitor la faptul că acțiunea nu ar fi admisibilă, instanța reține că pârâtul și-a exprimat în mod clar opinia, prin adresele și circularele emise, în sensul că absolvenților de cursuri universitare neacreditate, chiar dacă au obținut diploma de licență, nu li se permite participarea la examenul de titularizare în învățământ. Adresele emise au caracter general, nefiind emis, într-adevăr, vreun act administrativ individual prin care reclamantei să i se refuze explicit înscrierea la examenul titularizare. Prezenta cerere este, însă, admisibilă, deoarece poziția pârâtului de refuz este clară și reclamanta ar fi vătămată în dreptul său de a participa la examen dacă ar fi nevoită să aștepte perioada de desfășurare a înscrierilor.
Recurentul-pârât M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE are, potrivit art. 56 alin. 1 Metodologia aprobată prin Ordinul MECTS nr. 6239/2012, atribuții extinse de control și supraveghere a modului de organizare și desfășurare a examenului de titularizare în învățământ. Deși verificarea dosarelor de înscriere cade în sarcina inspectoratelor școlare județene, pârâtul diriguiește activitatea acestora ca urmare a raportului de subordonare existent, emițând acte prin care își exprimă poziția referitor la aspectele de apar în legătură cu desfășurarea examenului. Așadar, între persoana pârâtului și titularul obligației corelative dreptului dedus judecății există identitate, acesta având calitate procesuală în cauză.
Curtea reține că Universitatea S. Haret a fost înființată prin Legea nr. 443/5 iulie 2002, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, iar prin HG nr. 693/2003 (M.Of. nr. 466/30.06.2003) și HG nr. 676/2007, au fost acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu, pentru forma de învățământ zi, domeniile de licență: drept, sociologie, psihologie, management, științe ale educației, informatică și altele.
Potrivit art. 60 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi. Iar potrivit art. 29 al. 3 din OG nr. 75/2005, in învățământul superior acreditarea se face la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă. Totodata, in aplicarea dispozitiilor Legii nr. 84/1995, MECTS a emis la data de 7 martie 2006, Ordinul nr. 3404, în cuprinsul căruia se stabilește, la art. 2: admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studiu de licență, pe baza metodelor stabilite de fiecare universitate, iar la art. 8 se prevede că formele de învățământ cu frecvența redusă sau învățământul la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate.
In același timp, potrivit legislației specifice, pârâtul MEN avea obligații evidente de a monitoriza activitatea instituției. Astfel, potrivit art. 8 din Legea nr. 443/2002, pentru a se asigura respectarea standardelor legale de calitate specifice învățământului superior, instituția prevăzută la art. 1 este special monitorizată pe o perioadă de 3 ani, conform unei metodologii elaborate de M. Educației și Cercetării, care se aprobă prin ordinul ministrului educației și cercetării.
Instanța retine ca după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002 precum si după emiterea HG nr. 676/2007 și a HG nr. 635/2008, sau după . OUG nr. 75/2005 – privind asigurarea calității educației, MECTS nu a sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul pârâtei UNIVERSITATEA S. HARET, autorizând eliberarea de diplome de licență pentru absolvenții formei de învățământ la distanță din anii anteriori, mai puțin pentru absolvenții care au obținut diploma de licență de la nivelul anului 2009.
In acest sens s-a pronunțat si Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în considerentele Deciziei nr. 2874/1 iunie 2010, a reținut că finalizarea cursurilor universitare organizate de Universitatea S. Haret București, în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență și obținerea în urma acestuia a unei diplome, presupune în fapt recunoașterea formei de învățământ urmată de către M. Educației, Cercetării și Inovării; menționatul refuz nu poate acoperi lipsa de acțiune a instituției publice cu atribuțiuni în domeniul asigurării calității educației, în condițiile în care OUG nr. 75/2002 obligă pe furnizorii de educație ca, după obținerea acreditării, să transmită anual ARACIS rapoarte anuale de evaluare internă; iar instituția de interes public național menționată are obligația să avertizeze pe furnizorul de educație, atunci când ar fi constatat că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, să procedeze la aducerea activității educaționale la standardele de calitate, urmând ca în cazul în care și al treilea raport de evaluare ar fi fost nefavorabil, M. Educației să elaboreze și să promoveze, după caz, hotărâre de guvern sau lege, decizia prin care încetează definitiv școlarizarea în cadrul respectivului program.
In cauza, pârâtul MEN nu a dovedit ca anterior anului 2009, a inițiat sau finalizat atari demersuri.
Se mai retine totodată si faptul ca, la momentul 2002, anul înființării universității, era în vigoare Legea 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, precum și HG nr. 535/1999 privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular, dată în temeiul art. 3 din Legea nr. 88/1993, la al cărui art. 5 face trimitere și recurentul chemat în garanție. Potrivit acestui din urma articol, învățământul deschis la distanță, similar cu învățământul fără frecvență, se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege.
In același timp însa, potrivit art. 4, se prevede ca autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acordă pentru forme de învățământ de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecvență, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare.
În aceste condiții, Universitatea S. Haret, avea dreptul să organizeze forma de învățământ ID, atâta timp cât ulterior acreditării, nici prin Ordonanța 75/2005 nici prin alt act normativ nu s-a instituit obligația autorizării/acreditării formelor de învățământ. Mai mult, art. 32 al. 2 din Ordonanța 75/2005 precizează ca organizația furnizoare de educație, acreditată, este parte a sistemului național de educație, cu toate drepturile și obligațiile conferite de lege iar art. 33 al. 3 din același act normativ prevede ca organizația furnizoare de educație și programele de studii acreditate ale acesteia se supun periodic, din 5 în 5 ani, evaluării externe de către ARACIP, respectiv ARACIS, sau de o altă agenție agreată de acestea, potrivit legii.
Or, pârâtul MEN nu a făcut dovada supunerii Universității S. Haret vreunui nou proces de evaluare externă în condițiile Ordinului 75/2005. De asemenea, prevederile OUG nr. 75/2005, nu conduc la concluzia necesității unei acreditări/autorizări distincte pentru fiecare formă de învățământ, ci pentru fiecare program din ciclul de licență care duce la o calificare universitară distinctă. În acest sens sunt și dispozițiile HG nr. 1418/2006, care în Partea a III-a – Evaluarea externă a calității instituțiilor de învățământ superior.
Se mai retine totodată ca actul prin care s-a recunoscut calitatea de licențiat pentru reclamantă este în ființă, nu a fost revocat/anulat, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ și produce efecte juridice, chiar dacă diploma emisă face parte dintr-un lot de 10.000 diplome pentru care MEN nu a emis aviz. Nu s-a constatat în nici un fel nulitatea studiilor urmate de către reclamantă, M. Educației Naționale nesolicitând in instanță anularea diplomei de licență.
În consecință, refuzul pârâtului M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, care are atribuții de control a modului de desfășurare a examenului de titularizare în învățământul preuniversitar, de a accepta înscrierea reclamantei la acest examen, motivat de faptul că studii nu au fost acreditate (refuz întemeiat pe disp. art. 97 alin. 3 Ordinul MECTS nr. 6239/2012 și art. 4 alin. 3 Ordinul MECTS nr. 6193/2012), este nejustificat, deoarece lipsa acreditării nu este imputabilă reclamantei, iar Universitatea îndeplinea toate condițiile pentru a fi acreditată.
Instanța reține existența unei practici la nivel național în sensul obligării Universității și a Ministerului Educației la eliberarea diplomelor de licență. Respectarea drepturilor absolvenților este iluzorie, dacă nu s-ar recunoaște acestora și dreptul de a beneficia de efectele ulterioare ale eliberării diplomei de licență, în cazul de față, dreptul de a se înscrie la examenul de titularizare în învățământ.
A reține că reclamanta nu are dreptul de a se înscrie la examenul de titularizare, în condițiile în care procedura de acreditare nu a fost finalizată din vina unor terțe persoane, pentru care reclamanta nu răspunde, constituie un formalism excesiv, de natură să afecteze nejustificat dreptul reclamantei la egalitate în muncă.
Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, care nu se impune a fi reformată.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea de Apel va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 alin. 3 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.civ., instanța va obliga recurentul căzut în pretenții și în culpă pentru refuzul înscrierii la examen să plătească intimatei suma de 750 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, instanța reține că acestea reprezintă despăgubirea pe care partea căzută în pretenții este obligată să o suporte pentru acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare prin declanșarea culpabilă a căii de atac. Aceste despăgubiri se acordă numai în condițiile în care prejudiciul dovedit de partea câștigătoare are un caracter cert, real și rezonabil.
În aprecierea rezonabilității cheltuielilor efectuate de parte în vederea respingerii cererii, instanța trebuie să aibă în vedere o . criterii generale, precum valoarea obiectului litigiului, munca prestată efectiv de apărătorul părții, caracterul vădit nefondat al acțiunii sau gradul de culpă pe care partea adversă îl are în pierderea procesului.
Examinând caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată solicitate de intimat în recurs, reprezentând onorariu de avocat în sumă de 1500 lei, instanța reține că onorariul este excesiv față de munca efectiv prestată de apărător și față de natura soluției pronunțate și că, în raport de practica instanței în materie, un onorariu în cuantum de 750 lei reflectă cel mai bine proporționalitatea care trebuie să existe valoarea onorariului și factorii enunțați mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în București, . nr.28-30, împotriva sentinței civile nr.3741/19.12.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Obligă recurenta la 750 lei cheltuieli de judecată către intimat onorariu de avocat redus cf.art.274 al.3 c.pr.c.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Iunie 2014.
Pentru judecător, L. G. T. în C.O. cf. art. 261 C.p.c. Președintele Curții de Apel G. Judecător M. N. | Pentru judecător, C. R. M. în C.O. cf. art. 261 C.p.c. Președintele Curții de Apel G. Judecător M. N. | Judecător, E. L. P. |
Grefier, L. M. R. |
Red. C.R.M./1.09.2014
Dact. L.R. 2 ex./2.09.2014
Fond – M.G.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5809/2014.... | Alte cereri. Decizia nr. 634/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
