Anulare act administrativ. Decizia nr. 8377/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8377/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 1653/44/2009*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 8377/2014
Ședința publică de la 9 decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. G. T.
Judecător L. C.
Judecător C. R. M.
Grefier Filuța E. D.
Pe rol fiind soluționarea recursurile declarate de pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. -PENTRU DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR împotriva sentinței nr. 959 din 21.05.2014, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A ÎMBUNĂTĂȚIRILOR FUNCIARE RA - SUCURSALA TERITORIALĂ M. SUD, având ca obiect, anulare act administrativ ( refuz decontare TVA ptr. lucrari de imbunatatiri funciare ).
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. -PENTRU DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR și intimata ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A ÎMBUNĂTĂȚIRILOR FUNCIARE RA - SUCURSALA TERITORIALĂ M. SUD.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimata a depus întâmpinare, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel G., reclamanta ANIF – RA Sucursala Teritorială M. de Sud în contradictoriu cu ANAF Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și DGFP G. a solicitat desființarea deciziei nr. 138/28.05.2009 emisă de ANAF – DGASC, precum și a procesului verbal de control financiar nr. 2227/19.03.2008 privitor la respingerea parțială la avizare a decontului justificativ nr. 1604/16.02.2009.
În motivarea acțiunii,reclamanta a susținut că prin decontul justificativ a solicitat, pentru perioada 1 ianuarie – 31 ianuarie 2009, suma de 1.311.842 lei reprezentând cheltuieli pentru lucrări de exploatare, desecare, întreținere și reparații în amenajările de îmbunătățiri funciare, incluzând în cheltuieli și TVA aferentă achizițiilor de bunuri și servicii pentru realizarea acestor activități. În urma recalculării subvenției solicitate, organele de control au respins la avizare suma de 32.695,84 lei, reprezentând TVA și 3.658,15 lei cheltuieli aferente pro-rata TVA aferent achizițiilor.
Împotriva acestor constatări reclamanta s-a adresat cu contestație la ANAF – DGSC, care prin decizia nr. 183/28.05.2009 a respins susținerile reclamantei menținând măsurile dispuse de către organele de control.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat acțiune în contencios administrativ, reiterând criticile aduse ți în fața DGSC privitoare la greșita excludere a TVA din decontul justificativ și a excluderii sumelor reținute cu titlu de TVA.
În dezvoltarea criticilor sale reclamanta a susținut că taxa pe valoare adăugată reprezintă un accesoriu al cheltuielilor de investiții subvenționate, astfel în mod greșit s-a refuzat decontarea acestui accesoriu. Tot greșită este și invocarea dispozițiilor art. 141 din Cod procedură fiscală, în realitate fiind aplicabile dispozițiile art. 147 alin. 2 din același act normativ.
A susținut reclamanta că, admițând punctul de vedere al organelor fiscale, ar fi pusă în imposibilitate de a plăti furnizorilor sumele necesare realizării obiectului ei de activitate.
Prin întâmpinare, autoritatea pârâtă a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Curtea de Apel G. – Secția C. Administrativ - Fiscal, prin sentința civilă nr. 70 din 9 martie 2010 a respins ca nefondată acțiunea formulată de ANIF – RA – Sucursala Teritorială M. în contradictoriu cu DGFP G. și ANAF.
Prin decizia nr. 950/17.02.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat sentința nr. 70/09.03.2010 a Curții de Apel G. și a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul G.. Pe rolul Tribunalului G. cauza a fost înregistrată la data de 29.03.2011 sub nr._ .
Reclamanta ANIF SA – Sucursala Teritorială M. Sud a depus la data de 17.10.2011 precizări prin care a arătat în esență că la înscrierea cheltuielilor a respectat principiul unicității metodei, înregistrând în conturile de cheltuieli sumele înscrise în facturi, inclusiv TVA, însă pârâta i-a refuzat acoperirea cu subvenție a cheltuielilor de TVA din facturile de furnizori.
La dosar reclamantul a depus înscrisuri.
În cauză a fost efectuat un raport de expertiză fiscală de către consultantul fiscal Ț. E..
Prin sentința nr. 959/21.05.2014 pronunțată de Tribunalul G. a fost a fost admisă contestația formulată reclamanta Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare RA - Sucursala Teritorială M. Sud și pe pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. și Agenția Națională De Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și a fost anulat procesul verbal nr. 2227/19.03.2008 emis de DGRFP G. și Decizia nr. 183/28.05.2009 emisă de ANAF - DGSC București.
S-a constatat că reclamanta are drept de acordare a subvenției și pentru suma de 36.354 lei.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut următoarele:
Prin procesul verbal nr. 2227/19.03.2008 (fila 18 dosar Tribunalul G.) pârâta DGFP G. (actualmente DGRFP G.) a stabilit că pentru acoperirea TVA aferentă cheltuielilor efectuate de reclamantă pentru luna februarie 2008, nu se pot solicita subvenții de la bugetul de stat, motiv pentru care pârâta a respins la avizare suma de 36.354 lei. Pârâta a apreciat astfel că din totalul subvențiilor solicitate la 20.02.2008, în suma de 2.110.255 lei, sunt avizate doar 2.073.901 lei.
Împotriva acestui proces verbal cu nr. 2227/19.03.2008, reclamanta a formulat plângere prealabilă înregistrată sub nr. 4856/21.04.2008 (file 23 – 25 dosar), prin care au solicitat acordarea subvenției și pentru diferența de 36.354 lei, subvenție neacordată de pârâtă reprezentând TVA aferentă achizițiilor.
Prin decizia nr. 183/28.05.2009 (fila 27 – 35 dosar Tribunalul G.), pârâta a respins contestația ca neîntemeiată pentru suma de 32.695,84 lei reprezentând TVA aferentă achizițiilor de bunuri și servicii necesare pentru realizarea activităților de exploatare, cuprinsă pe cheltuieli în dosarul justificativ pentru utilizarea subvențiilor de la bugetul de stat pentru perioada ianuarie – februarie 2008 și respinsă la avizare. Totodată pârâta a respins ca nemotivată contestația pentru suma de 3658,15 lei reprezentând cheltuieli aferente prorata pentru activitatea de exploatare, cuprinsă în mod eronat în decontul justificativ nr. 3100/18.03.2008.
Împotriva acestor acte administrative fiscale emise de pârâtă, reclamanta s-a adresat instanței de judecată cu prezenta contestație, solicitând în esență acordarea subvenției și pentru suma totală de 36.354 lei (32.695,84 lei TVA aferent și 3658,15 lei cheltuieli aferente prorata TVA achiziții).
Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 1 Legea 138/2004, reclamanta ANIF – Sucursala Teritorială M. Sud G. desfășurarea activităților de exploatare, întreținere și reparații amenajări de îmbunătățiri funciare, organizează, realizează și ține la zi cadastrul de îmbunătățiri funciare, prestează servicii de îmbunătățiri funciare către organizații, federații și alți deținători de teren, desfășoară alte activități de interes public.
În baza dispozițiilor art. 41 alin. 4 din Legea 138/2004, pentru activitatea de îmbunătățiri funciare, se acordă reclamantei9 subvenții de la bugetul de stat.
La sfârșitul perioadei verificate de pârâtă (29.02.2008), aceasta a avizat subvenții în cuantum de 2.073.901 lei din totalul subvențiilor solicitate de 2.110.255 lei, astfel suma de 36.354 lei (din care 32.695,84 lei TVA și 3.658,15 lei cheltuieli aferente prorata TVA aferentă achizițiilor) a fost respinsă la avizări.
Din procesul verbal contestat, cu nr. 2227/19.03.2008 emis de pârâtă rezultă că valoarea fără TVA a achizițiilor de bunuri scutite fără drept de deducere, înregistrate de reclamantă în februarie 2008, este de 204.779,26 lei.
TVA corespunzătoare acestor achiziții este de 38.669,96 lei (astfel cum a fost calculată de consultantul fiscal în cauză și nu de 36.354 lei cum a calculat-o pârâta).
Cum facturile supuse controlului fiscal în reprezintă achiziții de bunuri și servicii (file 131 – 138 dosar Tribunal), necesare desfășurării activității reclamantei, instanța a susținut punctul de vedere al consultantului fiscal și a opinat că în baza art. 41 Legea 138/_ aceste operații sunt supuse acoperii prin subvenție.
De altfel, pentru anul 2009 pârâta a adoptat o poziție fiscală opusă, avizând reclamantei subvenția pentru sumele înscrise la rubrica TVA primite de la furnizori, făcând aplicarea dispozițiilor art. 41 din Legea 138/2004.
Referitor la susținerea pârâtei din decizia de soluționare a contestației în sensul nemotivării contestației cu privire la suma de 3658,15 lei, instanța a reținut că este nefondată, din întreaga motivare a plângerii prealabile rezultând faptul că reclamanta a argumentat toată contestația.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs, în termenul legal, pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. și Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Prin recursul formulat recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii în totalitate a cererii formulate de reclamantă.
În motivarea recursului recurenta a arătat că prin Procesul verbal de control financiar organele fiscale au constatat faptul ca sucursala G. primește subvenții de la bugetul de stat pentru acoperirea cheltuielilor necesare desfășurării activității și nu pentru prețul bunurilor livrate și al serviciilor prestate.
Taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor achiziții nu urmează același regim ca și cheltuiala în sine, în sensul că nu se poate solicita subvenție de la bugetul de stat pentru aceasta.
Societatea reclamanta a invocat formal dispozițiile art.41 alin.1 din Legea nr.138/2004 deoarece legiuitorul a prevăzut in mod expres faptul ca sucursala poate primi subvenții de la bugetul de stat numai pentru acoperirea cheltuielilor necesare desfasurarii activitatii, respectiv cheltuieli de investitii, administrative, materiale si de personal, necesare exploatarii, intretinerii, reparatiilor si administrarii amenajarilor de imbunatatiri funciare, NU si pentru TVA aferenta acestora.
Din analiza documentației prezentate a rezultat faptul că decontul justificativ al reclamantei se întocmește lunar, cu încadrarea în planurile de cheltuieli defalcate pe elemente și conține cheltuieli deja efectuate și cu destinație precisă în care nu se include și taxa pe valoare adăugată.
Nici susținerea reclamantei Administrația Națională a îmbunătățirilor Funciare R.A. referitoare la faptul ca a devenit persoana impozabilă cu regim mixt, conf. prev. art. 147 din codul fiscal, urmând să realizeze atât operațiuni care dau drept de deducere, cât și operațiuni care nu dau drept de deducere, nu poate fi retinuta deoarece sucursala nu a realizat operatiuni scutite fără drept de deducere din categoria celor prevăzute de art. 141 din codul fiscal.
De asemenea, societatea reclamanta a omis faptul ca procesul verbal nr. 2227/19.03.2008 a fost întocmit în baza O.M.F. 889/2005 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aparatul de control financiar al statului din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, acțiunea desfășurata de organele fiscale vizând un control financiar, NU o inspecție fiscală care să analizeze deducerea TVA
Analizand actele juridice deduse judecatii rezulta fara tagada ca regimul fiscal al taxei pe valoarea adaugata aferenta achizitiilor de bunuri si servicii efectuate de catre A.N.I.F. nu a facut obiectul procesului verbal de control contestat sau al deciziei de solutionare a contestatiei.
În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 312 alin. 5 C.pr.civ.
Recurenta pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat, de asemenea, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului recurenta arată că, în opinia sa, hotararea instantei de fond este nemotivata, instanta de fond a preluat intru totul susținerile reclamantei si concluziile expertului contabil.
Astfel se poate observa ca in intregime hotararea recurata are la baza numai concluziile expertului contabil, instanta nefăcându-si o opinie cu privire la solutia data in aceasta cauza.
În ceea ce priveste fondul cauzei, recurenta susține că în mod gresit, instanta de fond a retinut ca TVA corespunzatoare achizitiilor in suma de 204.779,26 lei este de 38.669,96 lei, asa cum a calculat consultantul fiscal.
Referitor la suma de 32.695,84 lei, precizează că prin decontul justificativ sucursala a solicitat pentru perioada 01.01 -29.02.2008 suma de 2.110.255 lei reprezentând cheltuieli pentru lucrări de exploatare, desecare, drenaj, de întreținere și reparații în amenajările de îmbunătățiri funciare, incluzând în cheltuieli și taxa pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor de bunuri și servicii necesare pentru realizarea activităților respective.
În urma recalculării subvenției solicitate, organele de control financiar au acceptat la avizare suma de 2.073.901 lei și au respins la avizare suma de 36.354 lei, din care suma de 32.695,84 lei reprezintă TVA înregistrată în contul de cheltuieli efectuate pentru activitatea de exploatare.
Recurenta susține că în temeiul prevederilor art. 41 alin. 1 și 4 din Legea nr. 138/2004 și ale art. 9 din Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1230/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind alocarea și acordarea subvențiilor de la bugetul de stat pentru acoperirea unor categorii de cheltuieli necesare desfășurării activităților de îmbunătățiri funciare, sucursala primește subvenții de la bugetul de stat pentru acoperirea cheltuielilor necesare desfășurării activității și nu pentru prețul bunurilor livrate și serviciilor prestate cum, in mod eronat, a retinut instanta de fond.
Cheltuielile necesare desfășurării activității, suportate din subvenții de la bugetul de stat sunt cheltuieli de investiții, administrative, materiale și de personal, necesare exploatării, întreținerii, reparațiilor și administrării amenajărilor de îmbunătățiri funciare, respectiv costul prestărilor de servicii si/sau lucrărilor executate, exclusiv TVA.
Recurenta invocă și dispozițiile art.127 alin.2) și 3) din OMFP nr.1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, în raport de care susține că subvențiile primite de la bugetul de stat acoperă costul prestărilor executate, nu și taxa pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor de materiale care reprezintă un impozit indirect datorat bugetului de stat.
Recurenta învederează că achizițiilor efectuate de intimata-reclamanta li se cunoaste clar destinația, ele generând cheltuieli stabilite pe baza planurilor tehnice și a contractelor încheiate cu terții furnizori, iar decontul justificativ de cheltuieli se întocmește lunar, pe baza situațiilor de lucrări și a facturilor emise de furnizori, cu încadrarea în planurile de cheltuieli defalcate pe elemente, așa cum este prevăzut la art. 12 lit. d) din Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1230/2005.
Cheltuielile ce urmează a se subvenționa sunt detaliate după planul aprobat pentru activitatea respectivă pe feluri de cheltuieli și pe activități.
Din documentele aflate la dosarul cauzei se reține că sucursala a înregistrat în conturile de cheltuieli întreaga valoare a facturilor primite inclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor de bunuri și servicii necesare pentru realizarea activităților prevăzute la art. 41 alin. (4) din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004 cheltuieli care au fost incluse in decontul justificativ depus pentru perioada ianuarie - februarie 2008.
În concluzie, decontul justificativ trebuie să conțină cheltuieli deja efectuate și cu destinație precisă, fără ca acestea să includă și taxa pe valoarea adăugată.
În consecință, recurenta susține că în mod legal s-a respins la avizare subvenția în sumă de 32.695, reprezentând în fapt TVA cuprinsă în cheltuielile din decontul justificativ.
Recurenta mai arată că față de dispozițiile art. 206 alin. 1 din OUG nr. 92/2003 și având în vedere că intimata reclamantă nu aduce nici un argument și nu depune documente care să combată susținerile organului de control financiar cu privire la suma de 3658,15 lei, în mod corect s-a respins ca nemotivată contestația pentru acest capăt de cerere.
În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 3041 și art. 312 alin. 6 teza a II-a Cod proc. civ..
Intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că sumele respective reprezintă o cheltuială efectiv realizată de către fosta ANIF RA ce trebuia recuperată prin acordarea subvenției de vreme ce aceasta a achita suma respectivă cu titlu de TVA fără drept de deducere pentru achiziționarea de bunuri și servicii necesare desfășurării activităților enumerate de art. 41 alin. 4 din Legea nr. 138/2004 și, pe de altă parte, art. 41 alin. 4 nu distinge între sumele datorate de ANIF pentru achiziționarea de bunuri și servicii necesare desfășurării activității sale și taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor achiziții pentru care nu are drept de deducere.
Intimata mai arară că suma de 3658,15 lei reprezintă tot o sumă de valoare adăugată datorată statului și pentru care nu are drept de deducere, dar care rezultă din activitatea ANIF RA, caracterizată atât prin operațiuni de drept de deducere, cât și operațiuni fără drept de deducere și pentru care nu se pot ține evidențe separate.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Curtea de Apel reține că recursurile sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:
Conform mențiunilor din procesul verbal nr. 2227/19.03.2008 întocmit de DGFP G. – Direcția Controlului Fiscal, începând cu luna februarie 2008 ANIF RA aplică prevederile art. 147 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, devenind persoană impozabilă cu regim mixt.
Astfel, o parte din achizițiile Sucursalei M. de Sud au drept integral de deducere, unele achiziții sunt fără drept de deducere, iar pentru alte achiziții deducerea TVA a fost efectuată urmare aplicării pro-rata.
S-a reținut prin procesul verbal faptul că valoarea totală a achizițiilor de bunuri scutite fără drept de deducere în luna februarie 2008 a fost de 204.779,26 lei (TVA aferentă 32.695,84 lei), această sumă fiind înregistrată integral de către entitatea verificată în conturile de cheltuieli.
De asemenea, urmare aplicării pro-rata, unitatea verificată a înregistrat în evidența contabilă „cheltuieli aferente pro-rata” în sumă de 3658,15 lei.
S-a reținut în consecință că din totalul subvențiilor solicitate suma de 36.354 lei (32.695,84 lei + 3658,15 lei) reprezintă taxa pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor de bunuri scutite, fără drept de deducere și respectiv cheltuieli aferente pro-rata.
Conform dispozițiilor art. 147 alin. 5 din Codul fiscal „Achizițiile pentru care nu se cunoaște destinația, respectiv dacă vor fi utilizate pentru realizarea de operațiuni care dau drept de deducere sau pentru operațiuni care nu dau drept de deducere, ori pentru care nu se poate determina proporția în care sunt sau vor fi utilizate pentru operațiuni care dau drept de deducere și operațiuni care nu dau drept de deducere se evidențiază într-o coloană distinctă din jurnalul pentru cumpărări, iar taxa deductibilă aferentă acestor achiziții se deduce pe bază de pro-rata.”
Prin contestația formulată împotriva procesului verbal nr. 2227/19.03.2008 reclamanta a arătat că suma respectivă reprezintă un cumul între TVA înscris pe factură supus pro-ratei și TVA din facturile aferente operațiunilor netaxabile. Reclamanta contestatoare și-a argumentat contestația cu privire la întreaga sumă susținând că, date fiind limitele desfășurării activității sale în condițiile reglementate de Legea nr.138/2004, nu are posibilitatea de a plăti sumele respective furnizorilor, deoarece nu beneficiază de subvenție și nici nu are drept de deducere.
În raport de acestea Curtea apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond că reclamanta și-a motivat contestația referitor la ambele sume, astfel încât criticile recurentei sub acest aspect apar ca fiind nefondate.
Prin procesul verbal contestat a fost respinsă la avizare suma de 36.354 lei, astfel că împrejurarea că expertul a reținut o sumă mai mare ca reprezentând TVA corespunzătoare achizițiilor în discuție nu este de natură a produce nici un fel de consecințe asupra situației juridice a reclamantei izvorând din procesul verbal contestat.
Pe de altă parte, în contestația sa reclamanta nu a invocat ca motiv de nelegalitate faptul că s-ar fi reținut un cuantum mai mic al TVA aferentă achizițiilor respective decât cel real. Prin urmare, faptul că instanța de fond a reținut în considerente concluziile expertului fiscal în sensul că TVA corespunzătoare achizițiilor în discuție este de 38.669,96 lei, și nu suma menționată în procesul verbal contestat, este lipsit de relevanță sub aspectul legalității și temeiniciei soluției adoptate de instanță.
Contrar susținerilor recurentelor, Curtea reține că hotărârea instanței de fond a fost dată cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Deși hotărârea primei instanțe nu este foarte detaliată, ea conține totuși raționamentul care a condus judecătorul fondului la soluția de admitere a acțiunii reclamantei.
Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (4) din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004: "(4) Cheltuielile administrative, materiale și de personal necesare desfășurării activităților Administrației se acoperă total sau parțial din subvenții de la bugetul de stat, [...]."
În raport de faptul că prin facturile în discuție au fost achiziționate bunuri și servicii necesare desfășurării activității reclamantei, iar cheltuielile cu operațiunile respective sunt supuse acoperirii prin subvenții, Curtea apreciază că în mod legal a considerat instanța de fond că reclamanta este îndreptățită la acordarea de subvenții integral pentru sumele înscrise în aceste facturi.
Astfel cum s-a argumentat și în raportul de expertiză, pentru desfășurarea activității ANIF RA achiziționează bunuri și servicii, acestea incluzând și taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor achiziții, pentru care ANIF RA nu are drept de deducere.
Expertul fiscal a argumentat concluziile sale în sensul că, în situația în care nu avem o bază de impozitare a TVA, toată suma din factură reprezintă o cheltuială, prin raportare la dispozițiile art. 21 alin. 2 lit. r din Legea nr. 571/2003 și art. 18 alin. 2, dat în aplicarea art. 137 alin. 17 lit. a din aceeași reglementare, iar în cauză nu au fost formulate critici prin care să fie combătute aceste argumente.
Astfel cum a reținut și instanța de fond, în cauză este relevant și faptul că în anul 2009 organele fiscale au adoptat o altă soluție, în sensul că au avizat reclamantei subvenția și pentru sumele înscrise la rubrica TVA în facturile emise de furnizori.
Din perspectiva contribuabilului este legal a se considera faptul că legislația fiscală trebuie interpretată și aplicată în mod unitar și nu poate fi primită susținerea pârâtei în sensul că ar fi lipsit de relevanță faptul că în alte cazuri alte organe de control au procedat în mod diferit.
Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâte.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. -PENTRU DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR împotriva sentinței nr. 959 din 21.05.2014, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A ÎMBUNĂTĂȚIRILOR FUNCIARE RA - SUCURSALA TERITORIALĂ M. SUD, având ca obiect, anulare act administrativ ( refuz decontare TVA ptr. lucrări de îmbunătățiri funciare ).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 9 decembrie 2014.
Președinte, L. G. T. | Judecător, L. C. | Judecător, C. R. M. |
Grefier, Filuța E. D. |
Red.TLG/12.0.2015
Tehnored.FED/12.01.2015/2ex.
Fond – D.M.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 709/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 8378/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
