Anulare act administrativ. Decizia nr. 4717/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4717/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 5073/113/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 4717/2014
Ședința publică de la 13 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. G. T.
Judecător C. R. M.
Judecător M. B.
Grefier C. M. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării recursului declarat de recurentul O. L. C., împotriva sentinței civile nr.2215/29.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc la termenul din data de 05.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13.05.2014, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._ la data de 21.09.2012, reclamantul O. L. - C. a chemat în judecată pe pârâtul I. T. al Poliției de Frontieră Iași solicitând anularea actului administrativ nr._/06.10.2011.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin actul administrativ contestat, act ce nu i-a fost adus la cunoștința si despre care a aflat in cursul lunii martie 2012 atunci cand a studiat dosarul Tribunalului Braila nr_, raporturile sale de serviciu au incetat fara drept la pensie - motivat de faptul ca "urmare a reducerii unor posturi de natura celui ocupat de el - nu mai sunt posibilitati pentru a fi încadrat . in aceeasi unitate sau alte unitati ale Ministerului Administratiei si Internelor".
S-a adresat institutiei emitente cu o plangere prealabila și, deși alti doi colegi au fost reprimiți in sistemul Politiei de Frontiera, el a avut altă soartă. Pârâtul a incalcat flagrant dispozitiile art. 100 din Legea 188/1999 considerand ca lipsite de relevanta aspectele vizand criteriile avute in vedere pentru a lua aceasta masura întrucât, pe deoparte raportul său de munca inceta fara temei legal iar pe de altă parte U.P.F. Braila organiza concurs pentru ocuparea unor posturi vacante in conditiile O.M.A.I. 129/2011 si a dispozitiei Inspectorului General al Inspectoratului General al Politiei de Frontiera nr._/04.07.2011, posibilitatea de a participa la un astfel de examen fiindu-i oferita prin dispozitia Sefului U.P.F. Braila nr._/06.07.2011.
A mai arătat că nu a beneficiat nici de programul de reconversie profesionala in termenul de 6 luni de la incetarea raporturilor de serviciu asa cum prevede art. 71, alin. 1, lit. a din Legea 360/2002 privind Statutul Politistilor si nici de ajutorul aratat in art. 21, alin. (2)-(5) din Anexa nr. 7 la Legea Cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice in conditiile in care are varsta de 27 ani si este absolvent al Facultatii de D..
Nu a refuzat sa ia la cunostinta de Dispozitia Inspectorului Sef al IJ.P.F. Braila nr._/06.10.2011, mai mult de atat, nu a avut cunostinta de existenta acestei dispozitii decat in luna martie 2012 in urma studierii dosarului nr._, in care este parte, aflat la aceea vreme pe rolul Tribunalului Braila. Nu are cunostinta de existenta vreunui proces-verbal de refuz de a lua la cunostinta de continutul dispozitiei nr._/06.10.2011 sau de refuzul de a-i fi inmanat un exemplar al acestei dispozitii si de asemenea nu a semnat un astfel de proces-verbal, asa cum reiese din raspunsul la plangerea prealabila (nr. CR_/25.04.2012). Nu are cunostinta ca la data de 06.10.2011 sa se fi emis o astfel de dispozitie deoarece aceasta trebuia obligatoriu mentionata in fisa de lichidare. Daca era emisa la acea data, aceasta dispozitie ar fi reprezentat motivul lichidarii, iar numarul acesteia trebuia neaparat mentionat in fisa de lichidare.
De asemenea, ca urmare a calificativului "Foarte Bine" primit de-a lungul ultimilor doi ani, urma sa fie avansat in grad, drept ce i-a fost de asemenea ingradit prin masura dispusa de acest act administrativ.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii motivat de tardiva formulare a plângerii prealabile, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
În motivarea excepției a invocat prevederile art. 109, alin. 2 C. pr. civ. și ale art. 7 alin. 1 și art. 12 alin. 1 din Legea 554/2004 și a arăta că la data de 07.10.2011 reclamantul a refuzat primirea actului administrativ contestat, refuzul primirii actului administrativ ținând exclusiv de conduita reclamantului, astfel ca sustinerea necomunicarii este nefondata. Ulterior, instituția a incercat sa comunice actul administrativ prin intermediul serviciilor poștale, insa a fost refuzata primirea corespondenței.
Mai mult, incepand cu data de 07.10.2011 reclamantul nu s-a mai prezentat la serviciu și nu a mai incasat salariu, aspect evident determinat de emiterea unui act administrativ despre a carei existenja acesta cunoștea iar reclamantul este singurul dintre colegii sai care a refuzat sa primeasca actul administrativ de incetare a raporturilor de serviciu.
Față de dispozitiile art. 7 din Legea 554/2004, avand in vedere ca reclamantul a refuzat primirea actului administrativ contestat la data de 07.10.2011, vazand ca plangerea prealabila este inregistrata cu data de 10.04.2012, se constată ca reclamantul nu a formulat plangere prealabila in termenul de 30 zile.
La termenul din 10.05.2013 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că nu a avut cunoștință de existența actului administrativ până la data de 04.04.2012.
Prin sentința nr. 2215/29.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. a fost admisă excepția inadmisibilității invocată de I. T. al Poliției de Frontieră Iași – pentru I. Județean al Poliției de Frontieră B. – prin Serviciul T. al Poliției de Frontieră G. și a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul O. L. C..
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că prin dispoziția inspectorului șef al IPJF B. nr._/06.10.2011, începând cu data de 07.10.2011, reclamantului i-au încetat raporturile de serviciu, fără drept de pensie, ca urmare a reducerii unor posturi de natura celui ocupat și nu sunt posibilități pentru a fi încadrat într-o funcție similară, în aceeași unitate sau alte unități ale M.A.I.
Acest act a fost comunicat reclamantului la data de 07.10.2011 conform procesului verbal încheiat (f. 36), instanța reținând că actul se consideră comunicat în momentul exprimării refuzului de a-l primi, aceasta întrucât îndeplinirea procedurii de comunicare nu poate fi lăsată la discreția destinatarului comunicării, care fiind interesat în a o tergiversa, poate, prin atitudinea sa subiectivă, să împiedice autoritatea să realizeze comunicare. În plus, instanța a reținut că pârâtul a comunicat actul și prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire (f. 37), la domiciliul reclamantului, domiciliu declarat în momentul lichidării, conform fișei de lichidare (f. 10), dar a fost refuzată primirea de către părinții reclamantului.
Instanța nu a reținut apărarea reclamantului în sensul că avea un alt domiciliu întrucât nu a dovedit că a adus la cunoștința pârâtului acest fapt, iar din conținutul plângerii prealabile rezultă că acesta a declarat același domiciliu.
Prin plângerea prealabilă inregistrată la IPJF B. la data de 10.04.2012 sub nr._ (f. 38) reclamantul a solicitat revocarea în tot a dispoziția inspectorului șef al IPJF B. nr._/06.10.2011.
Instanța a reținut că situația reclamantului era guvernată de dispozițiile Legii nr. 360/2002 privind Statului polițistului, că potrivit prevederilor art. 69 lit. i din acest act normativ raporturile de serviciu ale polițistului încetează când, în urma reorganizării unei unități de poliție sau a reducerii unor posturi de natura celui ocupat de polițistul respectiv, nu sunt posibilități pentru ca acesta să fie încadrat într-o funcție similară în aceeași unitate sau în alte unități și că potrivit art. 78 dispozițiile Legii nr. 360/2002 se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public.
Întrucât Legea nr. 360/2002 nu conține norme detaliate referitoare la condițiile și procedurile de urmat în cazul încetării raportului de serviciul al polițistului, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 106 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 potrivit cărora în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.
Reținând prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și faptul că dispoziția inspectorului șef al IPJF B. nr._/06.10.2011 a fost comunicată reclamantului la data de 07.10.2011, iar acesta a formulat plângerea prealabilă la data de 10.04.2012, instanța a reținut că nu a fost respectat termenul de 30 de zile care este un termen de decădere.
Față de aceste considerente, instanța a respins cererea ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul O. L. C., solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În motivarea recursului recurentul a arătat că, admițând excepția inadmisibilității cererii, excepție invocata de către parata prin întâmpinare, instanța de fond a respins acțiunea sa ca fiind inadmisibila întrucât a reținut ca nu a respectat termenul de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ.
Dispoziția_/06.10.2011 pe care a contestat-o in fata instantei de fond nu i-a fost legal comunicata nici pana astăzi, apararile sale in acest sens fiind inlaturate doar prin existenta unui proces-verbal aflat la fila 36 a dosarului de fond.
Instanta de fond a retinut ca actul se considera comunicat in momentul exprimarii refuzului de a-1 primi si printr-o dizertație personala considera ca indeplinirea procedurii de comunicare nu poate fi lăsată la discreția destinatarului. Cum parata a încheiat acest proces-verbal in mod unilateral, actul nu se poate interpreta cu o prezumție irefragabila de legalitate, cu atat mai mult cu cat reclamantul a cerut constant paratei sa faca dovada prezentei acestuia in unitatea de politie, avand in vedere ca . politie nu se poate intra oricum.
Pe de alta parte, se pune intrebarea de ce l-au mai trimis si parintilor reclamantului, actiune retinuta in favoarea paratei de catre instanta de fond înlăturând fara nici o motivare ca la acel moment acestea era in Braila, unde era stabilita resedinta sa legala potrivit raporturilor de serviciu ce le desfășurase aici.
Intimatul pârât, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că din înscrisurile existente la dosarul cauzei, rezultă că la data de 07.10.2011 reclamantul a refuzat primirea actului administrativ contestat. Procesul verbal încheiat de lucrătorii de la structura de resurse umane la această dată și care atestă conduita recurentului se bucura de prezumția de autenticitate și veridicitate, întrucât provine de la o autoritate publică.
Contrar susținerilor recurentului, acest înscris chiar se poate interpreta cu o prezumție irefragabilă de legalitate, întrucât acesta nu a indicat expres vreo normă de drept care să fi fost încălcată de instituția emitenta prin emiterea acestui înscris.
In schimb, se poate vorbi de o prezumție relativă de adevăr, prezumție ce nu a fost răsturnată de recurent în prezenta cerere și nici în fata instanței de fond întrucât sarcina demonstrării contrariul celor reținute, nu este a emitentului, ci al celui care contestă înscrisul.
Revenind la dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004, având în vedere că reclamantul a refuzat primirea actului administrativ contestat la data de 07.10.2011, văzând că plângerea prealabilă este înregistrată cu data de 10.04.2012, se poate constata că reclamantul nu a formulat plângere prealabilă în termenul de 30 zile, care este un termen de decădere.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de apel, cu opinie majoritară, reține că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin dispoziția inspectorului șef al IPJF B. nr._/06.10.2011, s-a dispus, începând cu data de 07.10.2011, încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, fără drept de pensie, ca urmare a reducerii unor posturi de natura celui ocupat și a faptului că nu sunt posibilități pentru a fi încadrat într-o funcție similară, în aceeași unitate sau alte unități ale M.A.I.
Potrivit procesului verbal încheiat la data de 07.10.2011 de un funcționar din cadrul Compartimentului Resurse Umane al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră B.(file 36 dosar fond), la data de 07.10.2011, funcționarul respectiv a încercat înmânarea Dispoziției inspectorului șef al I.P.J.F. B. nr._/06.10.2011 către reclamant, însă acesta a refuzat să ia la cunoștință de conținutul și denumirea documentului și să-l primească pe bază de semnătură.
Curtea apreciază că în mod temeinic și legal instanța de fond a considerat că procesul verbal respectiv face dovada că instituția emitentă a încercat comunicarea Dispoziției nr._/06.10.2011 prin înmânarea acesteia personal recurentului, iar acesta a refuzat primirea actului menționat.
Aceasta întrucât procesul verbal din data de 07.10.2011 este încheiat de un funcționar care avea calitatea de reprezentant al instituției și, prin urmare, actul întocmit de acesta se bucură de prezumția de legalitate până la proba contrarie, iar pe de altă parte, acest proces verbal este semnat și de un martor asistent, care, de asemenea, avea calitatea de funcționar al instituției, respectiv agent principal de poliție la C. Paza și Control Acces din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră B..
Curtea reține în consecință că, în condițiile în care recurentul nu s-a înscris în fals cu privire la procesul verbal din data de 07.10.2011, acest proces verbal face dovada celor constatate și consemnate de funcționarul respectiv.
Nu pot fi reținute criticile recurentului în sensul că pârâtei îi revenea sarcina de a dovedi că acesta s-a aflat în ziua respectivă în sediul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră B.. Aceasta întrucât, astfel cum s-a arătat, procesul verbal din data de 07.10.2011 face dovada celor consemnate în acesta până la înscrierea în fals, iar pe de altă parte, pârâta a arătat că potrivit Ordinului MAI pe această linie, accesul în unitățile MAI se putea face inclusiv pe baza unui document de identitate.
Faptul că pârâta a încercat ulterior întocmirii acestui proces verbal comunicarea Dispoziției nr._/06.10.2011 către recurent prin poștă nu poate constitui o împrejurare care să conducă la concluzia că nu poate fi considerată ca dată a comunicării dispoziției, data de 07.10.2011.
Instituția pârâtă a încercat cu bună credință să comunice reclamantului dispoziția emisă, încercând ambele modalități pe care le avea la îndemână, care puteau asigura primirea efectivă de către reclamant a actului respectiv.
În condițiile în care reclamantul a indicat în fișa de lichidare din data de 06.10.2011 domiciliul în comuna Movilița, ., iar pârâta a expediat prin poștă dispoziția nr._/2011 la această adresă, apar ca fiind total nefondate susținerile recurentului în sensul că pârâta nu ar fi ținut cont de faptul că la data respectivă avea stabilită reședința în B., cu atât mai mult cu cât în cauză reclamantul nu a făcut o asemenea dovadă.
Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii, reținând că comunicarea se impune a fi considerată ca fiind realizată în momentul exprimării refuzului de primire a actului de către reclamant, întrucât atitudinea reclamantului de a refuza primirea actului nu poate fi considerată decât un abuz de drept din partea acestuia, scopul fiind acela de a tergiversa comunicarea actului.
Reclamantul avea într-adevăr dreptul de a i se comunica actul prin care s-a dispus încetarea raporturilor sale de serviciu, iar pârâta avea obligația de a-i comunica actul respectiv.
Însă, în condițiile în care atitudinea reclamantului de a refuza primirea actului ar rămâne nesancționată, se poate susține cu temei că îndeplinirea procedurii de comunicare ar fi lăsată la discreția destinatarului comunicării, astfel că obligația instituției ar fi imposibil de executat, depinzând în exclusivitate de voința persoanei căreia îi este destinat actul de a se prevala într-un mod abuziv de dreptul său.
Pentru aceste considerente, Curtea, cu opinie majoritară, apreciază că hotărârea atacată este temeinică și legală, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.
CU OPINIE MAJORITARĂ,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul O. L. C., împotriva sentinței civile nr.2215/29.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, având ca obiect anulare act administrativ.
Irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Mai 2014.
Președinte, L. G. T. | Judecător, M. B. | |
Grefier, C. M. D. |
Tehnored. motivare TLG/04.07.2014
DMC/2 ex/04.07.2014
Fond: A. C.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 3649/2014. Curtea de Apel... | Alte cereri. Decizia nr. 1050/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
