Anulare act administrativ. Decizia nr. 8228/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8228/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 449/113/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 8228/2014
Ședința publică de la 26 noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. M. D.
Judecător E. L. P.
Judecător G. I.
Grefier Filuța E. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI B., cu sediul în B., ., jud. B., împotriva sentinței nr. 1137 din 17.06.2014, pronunțată de Tribunalului B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat M. A. S., având ca obiect, anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind recurenta C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI B. și intimatul M. A. S..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apărătorul intimatei a depus note scrise, împuternicire avocațială și chitanță onorariu de avocat, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Curtea reține cauza spre soluționare, având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul B. sub nr._ reclamantul M. (fosta S.) A.-S. a solicitat anularea deciziei nr. 3802/10.12.2013 și a deciziei de impunere nr._/17.04.2013, emise de C. de Asigurări de Sănătate a Județului B. și exonerarea sa de plata obligațiilor cuprinse de aceasta, în cuantum de 444 lei în contradictoriu cu aceasta în calitate de pârâtă.
În motivarea contestației arată că prin decizia de impunere nr._/28.05.2013 emisă de C. de Asigurări de Sănătate a Județului B. a fost obligat la plata contribuțiilor la fondul de sănătate în cuantum total de 442 lei motivat de faptul că a figurat cu venituri obținute din activități independente desfășurate cu convenție civilă în 01.01._11 de 8.073 lei pentru care nu a plătit contribuția de asigurări de sănătate. Apreciază calculul sumei ca fiind eronat, veniturile nefiind nicidecum la nivelul salariului minim brut pe țară ci de doar sume mici. Arată că a contestat decizia de impunere și prin decizia nr.3802/10.12.2013 contestația i-a fost respinsă. Invocă în drept art. 218 C. p. fiscală. Depune înscrisuri.
Pârâta în faza scrisă a procedurii a depus întâmpinare arătând că această contestație nu este fondată întrucât potrivit art.11 din Ordinul nr. 617/2007 și art.215 al.3 Legea nr. 95/2006, reclamantului i s-a calculat contribuția la nivelul salariului minim brut pe țară respectiv în cotă de 5,5% din acesta întrucât reclamantul obținând venituri din convenții civile avea obligația de a anunța, depune și achita sumele cu titlu contribuție față de fond .
În sprijinul susținerilor reclamantul a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința nr. 1137/2014 a Tribunalului B. a fost admisă contestația formulată de contestatoarea M. A. S. (fostă S. A. S.) în contradictoriu cu intimata C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE B..
Au fost anulate decizia nr. 3802/10.12.2013 și decizia de impunere nr._/17.04.2013 emise de C. de Asigurări de Sănătate a Județului B..
A fost exonerat reclamantul de plata obligațiilor în cuantum de 444 lei cu titlu contribuție la fondul de sănătate.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Pârâta a încălcat obligația de informare a reclamantului - contribuabil, așa cum este definită de art. 3 Cod fiscal care impune printre principiile fiscalității și b) certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii fiscale a contribuabilului, atunci când a emis decizia de impunere din oficiu .
Pârâta a încălcat și disp. art. 257 al.2 lit. e Legea nr.95/2006 raportând suma de plată la salariul minim brut pe țară deși reclamantul a arătat că veniturile încasate nu au fost la nivelul unui salariu minim pe țară.
De altfel, însăși Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1394/2010 și ulterior prin Decizia nr. 335/201, a hotărât că sunt neconstituționale dispozițiile art. 257 în măsura în care raportează calculul contribuției de asigurări de sănătate la salariul minim brut pe țară fără a avea în vedere venitul obținut efectiv din convenții civile ( între altele). Faptul că prima decizie CCR datează din 26.10.2010 iar sumele datorate de reclamant au fost calculate pentru perioada 2011 nu prezintă relevanță juridică întrucât decizia de impunere este ulterioară acestei date fiind emisă în aprilie 2013, dată la care decizia CCR mai sus invocată era în vigoare.
Tribunalul a mai reținut că, pârâta nu a făcut dovada că reclamantul a obținut venituri din convenții civile în cuantum de 8.073 lei, așa cum a precizat în decizie ci, din adeverința depusă rezultă că a obținut 60 lei impozabili. Așa fiind, se constată că impunerea este nelegală, textul ce permitea raportarea cotei de contribuție la venitul minim brut pe tară fiind declarat neconstituțional.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. de Asigurări de Sănătate B., criticând-o pentru motivele prevăzute la art. 488 Cod procedură civilă, respectiv instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, a arătat în esență că, potrivit prevederilor art. 211 din Legea nr. 95/2006, forma în vigoare la data de 28.05.2006, sunt asigurați obligatoriu, potrivit legii, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, cu obligația de a plăti o contribuție lunară la fond, calitatea de asigurat încetând odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de reședință în România.
Nivelul contribuției lunare era cel stabilit de art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, și anume 5,5% din veniturile impozabile obținute, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar, dacă era singurul venit asupra căruia se calculează contribuția.
Deoarece în perioada 01.01._11, reclamanta a realizat venituri impozabile, conform O.U.G. nr. 150/2002 și Legii nr. 95/2006, îi incumbă obligația plății contribuției la nivelul venitului impozabil, inclusiv majorări conform art. 261 din Legea nr.95/2006.
Obligația de plată este prevăzută la art. 257 alin. 2 lit. f din Legea nr. 95/2006, contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 5,5%, care se aplică asupra veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - d), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar. În acest sens, contribuția s-a calculat la nivelul unui salariu minim brut pe țară. Conform prevederilor art. 51 alin. 2 din O.U.G. nr. 150/2002 și art. 215 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 și art. 11 din Ordinul C.N.A.S nr. 617/2007, respectiv 6,5% din veniturile impozabile obținute, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară lunar, dacă era singurul venit asupra căruia se calculează contribuția.
A mai susținut că deciziile Curții Constituționale invocate de instanța de fond în motivare nu sunt aplicabile situației de față.
De asemenea, inexistența unui contract de asigurare nu exonerează reclamanta de plata contribuției la fondul de sănătate, aceasta fiind asigurată fără plata contribuției doar în condițiile prevăzute de art. 6 alin. 1 lit. e și art. 213 alin. 2 lit. h din Legea nr. 95/2006, respectiv pentru pensionarii cu venituri doar din pensie.
Mai mult decât atât, prin Decizia Curții Constituționale nr. 335/2011, aceasta a stabilit că dispozițiile art. 257 alin. 2 lit. f din Legea nr. 95/2006 sunt neconstituționale numai în măsura în care se interpretează că valoarea contribuției minime la fondul de asigurări de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din dobânzi și dividende, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, realizate individual și/sau într-o formă de asociere și alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
Având în vedere însă că lit. f alin. 2 din art. 257 face referire la veniturile asupra cărora se calculează contribuția de asigurări de sănătate și nu la cuantumul contribuției, cuantum care rezultă prin aplicarea cotei de contribuție stabilită de lege la venitul impozabil realizat, dar nu mai mic decât salariul minim brut pe țară, rezultă că dispozițiile art. 257 alin. 2 lit. f sunt constituționale.
În acest context, reclamantul avea obligația conform art. 219 lit. d și art. 261 alin. 5 din Legea nr. 95/2006, să anunțe, să depună și să achite obligațiile ce îi revin față de fond.
În situația în care asigurările de sănătate și constituirea fondului de sănătate nu ar fi obligatorii pentru toți cetățenii considerați asigurați prin lege, atunci ideea de ocrotire și promovare a sănătății, principiile invocate și în mod special caracterul social al asigurărilor de sănătate, ar fi iluzoriu și teoria nu ar mai funcționa. Așa cum fiecare salariat contribuie din salariul propriu cu o cotă de 5,5% și persoanele fizice ce realizează venituri impozabile au obligația să plătească contribuția către fond.
În consecință, a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței, cu consecința respingerii contestației reclamantei.
Intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Verificând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin decizia nr._/17.04.2013 s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei totale de 444 lei reprezentând contribuție la asigurările sociale de sănătate conform Legii nr. 95/2006.
Alineatul 2 al articolului 257 din lege prevede: „Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:
a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit;
b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar;
c) veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit și veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator și nu se încadrează la lit. b);
d) indemnizațiilor de șomaj;
e) veniturilor din pensiile care depășesc limita supusă impozitului pe venit;
f) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - e), alin. 2^1 și art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
Potrivit prevederilor art. 211 din Legea nr. 95/2006, sunt asigurați obligatoriu, potrivit legii, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, cu obligația de a plăti o contribuție lunară la fond, calitatea de asigurat încetând odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de reședință în România.
Nivelul contribuției lunare era cel stabilit de art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, și anume 6,5% din veniturile impozabile obținute, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
În aceste condițiiinexistența unui contract de asigurare nu exonerează reclamanta de plata contribuției la fondul de sănătate pentru perioada în care reclamanta a realizat venituri impozabile din convenții civile.
Decizia emisă de pârâtă este însă nelegală sub aspectul modului de calcul al contribuției.
Prin dispozițiile art. 257 alin.(2) din Legea nr. 95/2006, legiuitorul a urmărit instituirea unei cote de contribuție unice la sistemul de asigurări sociale de sănătate. Diferența dintre cuantumul efectiv al contribuției ce revine diferitelor persoane este determinată, în practică, de mărimea veniturilor la care se calculează cota de contribuție.
În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 56 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 21 februarie 2006, Curtea Constituțională a statuat că principiul constituțional al așezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferențierea contribuției persoanelor care realizează venituri mai mari, însă cota de contribuție, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv.
Așa fiind, este nelegală stabilirea contribuției la nivelul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar, pentru venituri din convenții civile realizate într-un cuantum net inferior acestei valori.
În condițiile în care cuantumul veniturilor obținute din convenții civile este cert, determinat, se impune luarea în considerare a veniturilor în mod real obținute.
De asemenea, se impune luarea în considerare a prevederilor art. 43 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, privind elementele pe care trebuie să le conțină în mod obligatoriu actul administrativ fiscal, lipsa unor elemente prevăzute de lege putând conduce la anularea actului administrativ. Astfel, modul de calcul al sumei pe care pârâta îl pretinde ca fiind datorată nu conferă posibilitatea de a fi verificat astfel că este încălcat dreptul contribuabilului de a fi corect informat. Totodată, pârâta nu a menționat motivele de drept și de fapt care au dus la adoptarea soluției fiscale individuale,
Pentru aceste considerente, se apreciază că soluția de anulare a deciziei de impunere este corectă, în speță nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 procedură civilă, astfel că, în conformitate cu art. 496 Cod procedură civilă, recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
Potrivit disp. 453 Cod procedură civilă, va obliga recurenta să plătească intimatului 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI B., cu sediul în B., ., jud. B., împotriva sentinței nr. 1137 din 17.06.2014, pronunțată de Tribunalului B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat M. A. S., având ca obiect, anulare act administrativ.
Obligă pe recurenta C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI B., să plătească intimatei M. A. S. suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 noiembrie 2014.
Președinte, V. M. D. | Judecător, E. L. P. | Judecător, G. I. |
Grefier, Filuța E. D. |
Red.PEL/11.12.2014
Tehnored.FED/11.12.2014/2ex.
Fond –C. R.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1818/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 2090/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
