Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7243/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7243/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 3194/113/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 7243/2014
Ședința publică de la 01 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. M. D.
Judecător E. L. P.
Judecător G. I.
Grefier L. M. R.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenta C. DE A. DE SĂNĂTATE, cu sediul în B., ., împotriva sentinței civile nr.525/25.03.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, având ca obiect anulare act administrativ
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta și intimata P. F..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată acordat în recurs, s-a depus întâmpinare care a fost comunicată, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, prin serviciul registratură s-a depus o cerere din partea apărătorului intimatei prin care solicită acordarea unui termen deoarece se află în concediu de odihnă, după care:
Curtea, având în vedere că dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu intimata a fost primită la data de 4.09.2014 existând timp suficient pentru asigurarea substituirii, respinge cererea de amânare a cauzei.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința 525/25.03.2014 a Tribunalului B. a fost admisă ca fondată acțiunea formulată de reclamanta P. F. în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B..
Au fost anulate Decizia de impunere nr._/27.05.2013 si Decizia nr._/23.08.2013 emise de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B..
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE A JUDETULUI B., criticând-o pentru motivele prevăzute la art. 486,488 și 496 C.proc.civ., respectiv instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, a arătat în esență că, potrivit prevederilor art. 211 din Legea 95/2006, forma în vigoare la data de 28.05.2006, sunt asigurați obligatoriu, potrivit legii, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, cu obligația de a plăti o contribuție lunară la fond, calitatea de asigurat încetând odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de reședință în România.
Nivelul contribuției lunare era cel stabilit de art. 257 alin. 2 din Legea 95/2006, și anume 5,5% din veniturile impozabile obținute, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar, dacă era singurul venit asupra căruia se calculează contribuția.
Deoarece în anul 2011, reclamantul a realizat venituri impozabile din dobânzi, conform Legii 95/2006, îi incumbă obligația plății contribuției la nivelul venitului impozabil, inclusiv majorări conform art. 261 din Legea 95/2006.
Obligația de plată este prevăzută la art. 257 alin. 2 lit. f din Legea 95/2006, contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 5,5%, care se aplică asupra veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - d), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar. În acest sens, contribuția s-a calculat la nivelul unui salariu minim brut pe țară. Conform prevederilor art. 51 alin. 2 din OUG 150/2002 și art. 215 alin.3 din Legea 95/2006 și art. 11 din Ordinul CNAS 617/2007, respectiv 5,5% din veniturile impozabile obținute, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară lunar, dacă era singurul venit asupra căruia se calculează contribuția.
În consecință, a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței, cu consecința respingerii contestației reclamantei.
Verificând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit prevederilor art. 211 din Legea 95/2006, sunt asigurați obligatoriu, potrivit legii, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, cu obligația de a plăti o contribuție lunară la fond, calitatea de asigurat încetând odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de reședință în România.
Nivelul contribuției lunare era cel stabilit de art. 257 alin. 2 din Legea 95/2006, și anume 5,5% din veniturile impozabile obținute, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
Prin dispozițiile art.257 alin.(2) din Legea nr.95/2006, legiuitorul a urmărit instituirea unei cote de contribuție unice la sistemul de asigurări sociale de sănătate. Diferența dintre cuantumul efectiv al contribuției ce revine diferitelor persoane este determinată, în practică, de mărimea veniturilor la care se calculează cota de contribuție.
În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr.56 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.164 din 21 februarie 2006, Curtea Constituțională a statuat că principiul constituțional al așezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferențierea contribuției persoanelor care realizează venituri mai mari, însă cota de contribuție, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv.
În mod corect, față de aspectele de drept dezlegate prin Decizia Curții Constituționale nr. 335/10.03.2011, instanța a de fond a apreciat că reclamantul nu datorează CAS . Reținem și că prin Decizia nr.56 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.164 din 21 februarie 2006, Curtea Constituțională a statuat că principiul constituțional al așezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferențierea contribuției persoanelor care realizează venituri mai mari, însă cota de contribuție, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv.
Or aplicarea Ordinului 617/2007 și calcularea unei contribuții la nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, atunci când nivelul efectiv al veniturilor obținute este sub nivelul celor 12 salarii, contrar dispozițiilor cu forță juridică superioară din Legea 95/2006, poate conduce, în practică, la obligarea asiguratului de a plăti o contribuție mai mare decât înseși veniturile realizate. O asemenea prevedere nu poate fi considerată, sub nici un aspect, ca asigurând proporționalitatea și caracterul rezonabil al sarcinii fiscale, în sensul celor arătate mai sus.
Așa fiind, este nelegală stabilirea contribuției la nivelul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar, pentru venituri din dobânzi realizate într-un cuantum net inferior acestei valori.
Pentru aceste considerente, se apreciază că soluția de anulare a deciziei de impunere este corectă, în speță nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488N. C.proc.civ., astfel că în conformitate cu art. 496 N. C.proc.civil recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta C. DE A. DE SĂNĂTATE, cu sediul în B., ., împotriva sentinței civile nr.525/25.03.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2014
Președinte, V. M. D. | Judecător, E. L. P. | Judecător, G. I. |
Grefier, L. M. R. |
Red.D.V.M./21.10.2014
Dact.L.R./4 ex/21.10.2014
FOND A.C.
.>
| ← Alte cereri. Decizia nr. 4825/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 191/2014. Curtea de... → |
|---|
