Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6814/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6814/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 10-09-2014 în dosarul nr. 5643/91/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 6814/2014
Ședința publică de la 10 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. L. P.
Judecător G. I.
Judecător I. M. D.
Grefier C. M. D.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de autoritatea recurentă pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE V., cu sediul Focșani, .. 52 BIS, împotriva sentinței civile nr. 239/05.02.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. I., ., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței faptul că recursul dedus judecății este la primul termen de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea constată procedura completă, lipsa părților și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, urmând a se pronunța asupra recursului la sfârșitul ședinței de judecată.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul V. sub nr._ , reclamantul C. I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate V., anularea deciziei prin care i-a fost respinsă contestația formulată împotriva Deciziilor nr.231/2013 și nr. 232/2013 și înlăturarea obligației de plată stabilită în sarcina sa cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate în sumă de 6951 lei și a dobânzilor și penalităților aferente în sumă de 3896 lei.
În motivarea cererii a arătat că, doar începând cu anul 2011 s-a instituit obligația persoanelor fizice care obțin venituri din activități agricole de depunere a declarații la casele cu care au contract.
S-a arătat că estimarea bazei de impunere ar fi presupus, în toate cazurile, o evaluare a cheltuielilor efectuate pentru obținerea veniturilor respective, neputând fi stabilită o contribuție calculată asupra venitului brut.
S-a mai arătat că CAS V. a procedat la calcularea dobânzilor în situația în care, la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anii 2009, 2010, 2011 și 2012, nu au fost previzionate sume din contribuții de asigurări sociale de stat datorate de persoane care realizează venituri din activități agricole, așa cum se observă din Legile nr.19/2009, nr.12/2010, nr.287/2010 și nr.294/2011.
S-a solicitat și suspendarea executării deciziilor menționate, fiind îndeplinite cerințele art.14 din legea nr.554/2004 cu privire la existența cazului bine justificat și a pagubei iminente.
Prin Întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
S-a arătat că atât Codul fiscal cât și Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății definesc în mod expres veniturile din agricultură care se supun plății contribuției asigurărilor de sănătate din 2006, fără să distingă între tipurile de venituri din agricultură.
Prin sentința nr. 239/2014 a Tribunalului V. a fost admisă acțiunea formulată de reclamant.
Au fost anulate Deciziile nr.231/2013 și nr. 232/2013 și înlăturată obligația reclamantului de plată a contribuției la FNUASS pentru anul 2010 de 6951 lei și a accesoriilor în sumă de 3896 lei.
A fost respinsă cererea de suspendare a deciziilor contestate, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit prevederilor art.208 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii în România.
Prin Decizia de impunere din oficiu nr. 231/2013 s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații de plată privind contribuția pentru asigurări de sănătate pentru anul 2010 în sumă de 6951 lei iar, prin Decizia nr. 232/2013 s-a stabilit în sarcina acestuia obligația de plată a sumei de 3896 lei reprezentând accesorii aferente obligației de plată .
În termen legal a fost formulată contestație, fără rezultat.
Prin prezenta acțiune reclamantul a solicitat anularea acestor decizii și înlăturarea obligațiilor de plată.
Problema în discuție este dacă emiterea actului administrativ-fiscal s-a făcut legal și dacă reclamantul datorează contribuție.
Este adevărat că în Legea 95/206 nu se fac precizări cu privire la abilitarea caselor de sănătate de a emite titluri de creanță, dar art.35 din Ordinul 617/2007 modificat prin Ordinul 509/2008 pentru aprobarea Normelor Metodologice prevede expres că pârâta emite titluri de creanță.
Cât privește inexistența contractului de asigurare, urmează să se observe că potrivit art.211 din Legea 95/2006 sunt asigurați toți cetățenii români care au obligația de a achita contribuție în condițiile art.257 din Legea 96/2006, cu excepțiile prevăzute de art.213.
Cu privire la obligația reclamantului de a achita asigurarea, se constată următoarele:
Potrivit art. 257 alin.2 lit.c din Legea 95/2006 se datorează contribuție la FNUASS pentru veniturile din agricultură supuse impozitului pe venit, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator și nu se încadrează la venituri impozabile realizate de persoane independente.
Determinarea contribuției s-a făcut pe baza Declarației 205, prin estimarea bazei de impunere.
Potrivit instrucțiunilor de completare a Declarației 205, obligația de plată a impozitului pe venit și respectiv a contribuției revenea persoanei juridice care achiziționa produse agricole.
Se reține că O.G. 8/2013 a modificat Legea 571/2013 în ce privește modul de impozitare a veniturilor din agricultură, dar noile dispoziții sunt în vigoare de la 1.02.2013.
Cum pentru perioada 2009-2011 obligația de plată a contribuției revenea persoanelor juridice care achiziționau produse agricole, urmează să se constate că pentru perioada de referință - 2009-2011 – persoanele fizice nu aveau obligația de declarare și plată a contribuției la FNUASS pentru veniturile din agricultură și ca urmare nu datorează nici accesorii.
Așa fiind, în baza art.18 din Legea 554/2004 se va admite acțiunea, se vor anula deciziile contestate și se vor înlătura obligațiile de plată ale reclamantului.
Tribunalul reține că, potrivit prevederilor art.215 cod procedură fiscală, (1)Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
(2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei.
În speța de față, reclamantul, la solicitarea instanței, nu a plătit cauțiunea prevăzută de art.215 Cod pr.fiscală, ceea ce face de prisos analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.14 din Legea 554/2004 privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate V., solicitând casarea sentinței în sensul de a obliga reclamantul intimat la plata contribuției, a dobânzilor și penalităților prevăzute de lege.
În motivarea recursului recurenta a arătat că susținerea instanței de fond că obligația de plată a impozitului pe venit și a contribuției revenea persoanei juridice este o interpretare eronată deoarece declarația 205-anexa privește impozitul reținut la sursă și nu face referire la contribuția de asigurări de sănătate, care este o contribuție distinctă.
Instanța de fond face o confuzie între impozitul pe venit agricol, care poate fi impus pe norma de venit sau reținut la sursă și contribuția la asigurările de sănătate.
Recurenta mai arată că potrivit art. 257 alin. 2 lit. c din Legea nr. 95/2006 „Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 5,5% care se aplică asupra: c) veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit și veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator și nu se încadrează la litera b);”
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal definește veniturile din activități agricole, a fost modificată în anul 2006 prin Legea nr. 353/2006 prin care a fost introdusă la art. 71 lit. d, care precizează că veniturile din activități agricole sunt venituri din următoarele activități: d) valorificarea produselor agricole obținute după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile agricole proprietate privată sau luate în arendă, către unități specializate pentru colectare, unități de procesare industrială sau către alte unități, pentru utilizare ca atare, începând cu data de 01.01.2008.”
Consideră astfel că deciziile au fost emise în mod legal, întrucât au fost emise pentru perioada 2009-2011, când art. 71 din Codul fiscal avea forma precizată mai sus.
Recurenta mai invocă și prevederile art. 119 alin. 1 și 120 alin. 1 din OUG nr. 92/2003 privitoare la dobânzi și penalități de întârziere.
În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 pct. 8 N.C.pr.civ.
Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de Apel reține următoarele
Din înscrisurile depuse la dosar Curtea reține că prin Decizia de impunere din oficiu 231/2013 emisă de CAS V. s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a contribuției la FNUASS, de 6951 lei pentru veniturile obținute din agricultură în anii 2009 și 2011, iar prin decizia nr. 232/2013 s-au calculat accesorii aferente contribuției menționate, în sumă totală de 3896lei.
În ceea ce privește cererea reclamantului de anulare a deciziei de impunere nr. 231/2013 Curtea reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 257 alin. 2 lit. c din Legea nr. 95/2006, se datorează contribuție la F.N.U.A.S.S. pentru veniturile din agricultură supuse impozitului pe venit, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator și nu se încadrează la venituri impozabile realizate de persoane independente.
Potrivit art. 71 din Codul fiscal, forma în vigoare în perioada în care au fost realizate veniturile pentru care a fost calculată contribuția, „Veniturile din activități agricole sunt venituri din următoarele activități:
a) cultivarea și valorificarea florilor, legumelor și zarzavaturilor, în sere și solarii special destinate acestor scopuri și/sau în sistem irigat;
b) cultivarea și valorificarea arbuștilor, plantelor decorative și ciupercilor;
c) exploatarea pepinierelor viticole și pomicole și altele asemenea;
d) valorificarea produselor agricole obținute după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile agricole proprietate privată sau luate în arendă, către unități specializate pentru colectare, unități de procesare industrială sau către alte unități, pentru utilizare ca atare.”
Din actele dosarului și susținerile părților rezultă faptul că reclamantul a realizat venituri din agricultură prin vânzarea produselor agricole către persoane juridice, iar în conformitate cu prevederile art. 74 alin. 4 din Legea nr. 571/2003 în cazul contribuabililor care realizează venituri bănești din agricultură, potrivit prevederilor art. 71 lit. d, prin valorificarea produselor vândute către unități specializate pentru colectare, unități de procesare industrială sau către alte unități pentru utilizare ca atare, impozitul se calculează prin reținere la sursă prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii produselor livrate.
Formularul 205 „Declarație informativă privind impozitul reținut la sursă și câștigurile/pierderile realizate, pe beneficiari de venit” reprezintă o declarație care se completează și se depune de către plătitorii de venituri care au obligația calculării, reținerii și virării impozitului pe veniturile cu regim de reținere la sursă, conform Titlului III din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și nu cuprinde nici o referire la contribuția de asigurări sociale de sănătate, care face parte din categoria contribuțiilor sociale reglementate de lege, noțiune distinctă de impozitul pe venit.
D. urmare, Curtea constată că în mod eronat a reținut instanța de fond că obligația de plată a contribuției pentru asigurări sociale de sănătate revenea persoanei juridice care a achiziționat produsele agricole.
Curtea constată însă că hotărârea primei instanțe de anulare a deciziilor contestate este corectă având în vedere următoarele considerente:
Prin contestația formulată contestatorul a invocat printre motivele contestației și faptul că pârâta Casa de Asigurări de Sănătate V. nu avea calitatea de organ fiscal în înțelesul art. 17 alin. 5 din OG nr. 92/2003, considerând că este nelegală emiterea de către CAS V. a unor titluri de creanță.
Referitor la acest motiv al contestației, pârâta l-a considerat neîntemeiat, invocând în acest sens prevederile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 al președintelui Casei Naționale de A. de Sănătate, prin care se prevedea că „(1) În conformitate cu art. 215 alin. 3 din lege și art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.”
Sub acest aspect Curtea de Apel notează însă că prin Sentința civilă nr. 835 din 08.02.2012, pronunțată de Curtea de Apel București, publicată în Monitorul Oficial nr. 243/04.04.2014, au fost anulate în parte dispozițiile art. 35 alin. 1 din Ordinul președintelui CNAS nr. 617/2007 în privința posibilității organului competent al CAS de a emite decizii de impunere.
Curtea reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 23 din Legea nr. 554/2004 “hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanțelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale județelor ori al municipiului București, fiind scutite de plata taxelor de publicare.”
În raport de aceste prevederi legale Curtea de apel apreciază că în cauză se impune a se da eficiență acestei hotărâri judecătorești de anulare în parte a dispozițiilor art. 35 alin. 1 din Ordinul președintelui CNAS nr. 617/2007, reținând în acest sens, prin similitudine, modul în care își produc efectele deciziile Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unor dispoziții legale.
Astfel, Curtea de Apel reține că prin Decizia nr. 164/12.03.2013 Curtea Constituțională a statuat în sensul că: „întrucât deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, cele stabilite prin prezenta decizie urmează a se aplica de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I; totodată, instanțele judecătorești vor aplica decizia Curții Constituționale numai în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia, cauze în care dispozițiile art. 257 alin. 2 lit. e din Legea nr. 95/2006, în redactarea de la data intrării în vigoare a acestora și până la modificările ce le-au fost aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2008, sunt aplicabile, precum și în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data sus menționată, în această ultimă ipoteză deciziile pronunțate de Curtea Constituțională constituind temei al revizuirii potrivit art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 509 alin. 1 pct. 11 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, după caz.
Așadar, raporturile juridice stabilite între asigurat și stat în legătură cu contribuțiile la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate deja reținute până la data publicării deciziei Curții Constituționale constituie, din perspectiva prezentei decizii, facta praeterita și nu pot face obiectul unor cereri de restituire formulate ulterior publicării acesteia. O interpretare contrară ar echivala cu aplicarea retroactivă a deciziilor Curții Constituționale, ceea ce este inadmisibil.”
Apreciind că raționamentul mai sus expus este aplicabil și în ceea ce privește efectele hotărârilor judecătorești de anulare a unui act administrativ cu caracter normativ, Curtea de apel reține că în cauză se impune a se avea în vedere Sentința civilă nr. 835/2012 a Curții de Apel București.
Față de această situație, Curtea de apel reține că deciziile de impunere emise de către C. de asigurări de Sănătate V. sunt lovite de nulitate, întrucât au fost emise de către un organ necompetent.
Pe de altă parte, Curtea apreciază contestația formulată de către contestator ca fiind întemeiată și pentru următoarele considerente:
Astfel cum s-a arătat mai sus, prin dispozițiile art. 74 alin. 4 din Legea nr. 571/2003 legiuitorul a prevăzut, în ceea ce privește veniturile din agricultură menționate la art. 71 lit. d, un regim de impunere diferit față de celelalte venituri din agricultură, prevăzându-se că în cazul contribuabililor care realizează venituri bănești din agricultură, potrivit prevederilor art. 71 lit. d, prin valorificarea produselor vândute către unități specializate pentru colectare, unități de procesare industrială sau către alte unități pentru utilizare ca atare, impozitul se calculează prin reținere la sursă prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii produselor livrate.
Prin urmare, legiuitorul a reglementat diferențiat impozitul pe aceste venituri, tocmai în considerarea faptului că valoarea obținută din vânzarea produselor agricole înglobează și cheltuielile efectuate de persoanele impozabile pentru obținerea produselor agricole valorificate.
Cum în ceea ce privește cota de contribuție de asigurări sociale de sănătate legiuitorul nu a prevăzut norme distincte referitor la aceste venituri, Curtea apreciază că noțiunea „venit din agricultură supus impozitului pe venit” folosită de dispozițiile art. 257 lit. c din Legea nr. 95/2006 nu poate fi interpretată ca făcând referire la „valoarea produselor livrate” prevăzută la art. 74 alin. 4 din Codul fiscal, fără a se ține seama de faptul că în această valoare este inclusă și valoarea cheltuielilor efectuate pentru obținerea veniturilor.
Curtea apreciază că, în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut în cazul contribuției de asigurări sociale de sănătate o cotă de contribuție diferențiată (respectiv mai mică), aplicabilă bazei de impunere speciale prevăzute la art. 74 alin. 4, se impunea a se reveni la regula generală, și anume a se avea în vedere la calculul contribuției o bază de calcul similară cu cea avută în vedere la calculul contribuției în cazul celorlalte venituri din activități agricole prevăzute de art. 71 din Codul fiscal.
În consecință, Curtea apreciază că în mod nelegal s-a procedat la calculul contribuției de asigurări sociale de sănătate prin aplicarea cotei de 6,5%, respectiv 5,5%, asupra valorii produselor livrate de către contestator, valoare asupra căreia s-a calculat impozitul în cotă de 2%.
Curtea apreciază că prin modul de calcul al pârâtei se creează în mod nelegal o diferență de tratament fiscal între persoanele care obțin venituri din agricultură în una dintre modalitățile prevăzute de art. 71 lit. a-c din Codul fiscal și persoanele care obțin venituri din agricultură în forma prevăzută la art. 71 lit. d.
Un argument în acest sens îl reprezintă chiar modificările legislative aduse Codului fiscal prin O.G. nr. 8/2013, noua reglementare aplicabilă începând cu anul 2013, respectiv art. 71-74 și art. 29622 Cod fiscal, reglementând în mod unitar modul de impozitare a veniturilor realizate din activități agricole și baza de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate aferente acestor venituri.
Față de considerentele de mai sus, Curtea apreciază că în mod corect s-a dispus anularea deciziilor contestate de reclamant, astfel că se impune menținerea soluției pronunțate de instanța de fond, cu motivarea suplimentară prezentată în recurs.
În consecință, în conformitate cu art. 496 N.C.pr.civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de autoritatea recurentă pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE V., cu sediul Focșani, .. 52 BIS, împotriva sentinței civile nr. 239/05.02.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. I., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Septembrie 2014.
Președinte, E. L. P. | Judecător, G. I. | Judecător, I. M. D. |
Grefier, C. M. D. |
Tehnored motivare PEL/16.09.2014
DMC/4 ex/16.09.2014
Fond: M. Dibuș
.>
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 4965/2014. Curtea de Apel... | Alte cereri. Decizia nr. 1948/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
