Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr. 6022/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6022/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 1066/44/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia numărul 6022/2014
Ședința publică de la 11 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. R. M.
Judecător - L. G. T.
Judecător - G. I.
Grefier - I. S.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de reclamanții Instituția P. și M. G., ambele cu sediile în G., ., prin reprezentant SCPA O., D. și Asociații cu sediul în G., ., ., Mezanin, împotriva sentinței civile nr. 1944 din 07.06.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ *.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02.06.2014, fiind consemnate în încheierea din acea zi, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 11.06.2014, pronunțând prezenta hotărâre.
C.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G., sub nr._ * reclamanții Primarul Municipiului G. și M. G. au solicitat anularea încheierii nr.577/03.03.2011pronunțată de C. de C. a României și a Deciziei nr.47/08.11.2010 emisă de Camera de C. G..
În motivare, reclamantul a arătat că în concret contestă numai măsurile prin care s-a dispus:
- stabilirea întinderii prejudiciului rezultat din acordarea către angajați a unor drepturi fără bază legală și documente justificative (spor de calculator, spor de dispozitiv, primă pentru pensionare,indemnizație de hrană, indemnizație pentru refacerea capacității de muncă, sume pentru procurarea unei ținute decente, indemnizație de înmormântare, primă pentru ziua de naștere etc. după caz), inclusiv a foloaselor nerealizate prevăzute de actele normative în vigoare și luarea măsurilor legale pentru recuperarea acestuia;
- stabilirea întinderii prejudiciului rezultat din acordarea, fără bază legală,pentru activitatea de scriere și implementare a proiectelor derulate din fonduri comunitare, nerambursabile,post-aderare precum și din împrumuturi externe, contractate și garantate de stat, rambursabile,și nerambursabile,către angajații din cadrul Entității a sumelor reprezentând majorarea cu până la 75% a salariului de bază (spor de până la 75%), inclusiv a foloaselor nerealizate prevăzute de actele normative în vigoare și dispunerea măsurilor legale pentru recuperarea acestuia;
- stabilirea întinderii prejudiciului rezultat din efectuarea unor plăți nelegale de personal, reprezentând ore suplimentare și spor de mobilitate,spor de confidențialitate acordat fără respectarea prevederilor egale inclusiv a foloaselor nerealizate prevăzute de actele normative în vigoare(pct.9), întrucât prin încheierea nr.577/03.03.2011 le-a fost admisă contestația cu privire la măsura de lapct.11 din Decizie.
Precizează că drepturile acordate salariaților reținute în măsura de la pct.8 au ca temei contractul și Acordul Colectiv de muncă, iar stabilirea acestora nu este interzisă prin nici un act normativ.
HCL 60/1502.2008 și HCL 185/02.04.2009 au primit avizul de legalitate din partea Prefectului Județului G..
Nepunerea în aplicare,a hotărârilor consiliului local de către primar constituie contravenție și se sancționează cu amenda de la 1.000 lei la 5.000 lei, așa cu prevede art.118 al 1 din Lege anr.215/2012.
În ce privește măsurile prev. la pct.10 din Decizie, reclamanții apreciază că în mod greșit organul de control a reținut expres că potrivit OUG 35/2009 acordarea majorării cu până la 75% a salariilor de bază ! a fost practic suspendată până la aprobarea prin HG a unor criterii și a procentului ce urmează a fi acordat”, întrucât atunci când actul normativ nu prevede în mod expres data intrării în vigoare a legii, acestea se aplică în termen de 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
Primăria G., la nivelul anului 2009, prin cele două structuri Direcția de Programe și Proiecte Europene și Direcția Administrație Publică Locală - compartiment Dezvoltare Servicii Sociale, Relații cu Instituții de asistență Socială și prin colaborarea cu cei 20 de specialiști care au calitatea de angajați în alte compartimente ale entității, a desfășurat activitățile de scriere și implementare a unui număr de 32 de proiecte,din care în derulare 20 de proiecte cu o valoare de_.09 Euro și un număr de 12 proiecte în evaluare, cu o valoare de 8.131.781,77 euro, și a realizat scopul prevăzut de Legea 339/2007.
Neemiterea Hotărârii Guvernului privind criteriile și procentul ce urmează a fi acordat personalului implicat în scrierea și implementarea proiectelor de finanțare externă, nu era drept consecință neaplicarea majorării de până la 75% a salariului de bază, așa cum greșit a interpretat C. de C..
Prin măsura de la pct.9 C. de C. a ignorat cu desăvârșire hotărârea Curții de Apel G. –decizia nr.433/02.09.2008 pronunțată în dosarul nr._ .
Prin hotărârea respectivă, definitivă și irevocabilă, C. de Apel G. - Secția de C. Administrativ și Fiscal,soluționând recursul, a modificat sentința 616/2008 a Tribunalului G. și în rejudecare a admis acțiunea formulată de reclamanții (juriști) și a dispus obligarea pârâtului Primăria Municipiului G. la plata sporului de mobilitate și confidențialitate în cuantumul mai sus arătat.
C. de C. nu ave dreptul și posibilitatea de a încălca dispozițiile stabilite prin această hotărâre definitivă și irevocabilă. Prin măsurile dispuse C. de C. nu face altceva decât să solicite P. să nu respecte o hotărâre judecătorească.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta C. de C. a României a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată arătând în esență că drepturile salariale ale personalului bugetar se stabilesc exclusiv prin lege, fiind interzis expres ca prin contracte/acorduri de muncă să se stabilească drepturi de natură salarială.
Sporurile și primele ce se acordă funcționarilor publici pentru perioada supusă auditării sunt reglementate prin OG nr.6/2007, iar cele ce se acordă personalului contractual sunt reglementate prin OG nr.10/ 2008, or „drepturile bănești” menționate mai sus acordate angajaților primăriei nu se regăsesc printre sporurile și primele prevăzute de aceste acte normative.
Cu privire la măsurile de la pct.9 pârâta invocă decizia nr.78/05.11.2007 a Înalta Curte de Casație și Justiție și dispozițiile art.50 din Legea 330/2009, iar cu privire la măsurile de la pct.10 invocă dispozițiile art.1 din OUG 35/2009 și art.14, 15 și art.10 alin 3 din Legea 339/2007.
Totodată, pârâta prin concluziile scrise a invocat și excepția inadmisibilității parțială a acțiunii având în vedere că pct.9 nu a făcut obiectul contestației care a fost soluționată prin încheierea nr.577/2011.
Prin sentința civilă nr. 1944 din 07.06.2013, Tribunalul G. a respins excepția inadmisibilității ca nefondată.
A respins acțiunea formulată ca nefondată.
În motivare, prima instanță a reținut:
Potrivit art. 33 alin. 3 din Legea nr. 94/1992, in situația in care se constata existența unor abateri de legalitate si regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt.
Stabilirea întinderii prejudiciului si dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate.
Drepturile salariale ce fac obiectul măsurii de la punctul 8 din Decizia 47/08.11.2010 a Curții de C. G. respectiv Spor de calculator, spor de dispozitiv,primă pentru pensionare, indemnizație de hrană, indemnizație pentru refacerea capacității de muncă, sume pentru procurarea unei ținute decente,indemnizație de înmormântare, primă pentru ziua de naștere, etc., după caz), acordate în baza contractului /acordului colectiv de muncă nu au temei legal, pentru următoarele motive:
Contractul colectiv de muncă, încheiat între reprezentantul salariaților bugetari și angajatorul acestora are un regim juridic special, determinat atât de situația personalului bugetar, cât și de situația specială a veniturilor din care se face plata drepturilor salariale sau asimilate acestora. Astfel, cheltuielilor necesare pentru personalul bugetar sunt suportate de la bugetul de stat ori de la bugetele locale. În acest sens sunt și dispozițiile art.137 alin.1 din Constituție, care prevăd că formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege.
Ca atare, se impune ca și drepturile salariale sau drepturile asimilate acestora să fie stabilite prin lege, în limite precise, drepturi ce nu pot constitui obiect de negociere și care nu pot fi acordate/modificate prin convenții colective.
Potrivit disp. art. 12 alin. 1 din Legea nr.130/1996, contractele colectiv de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Așadar, salariații bugetari nu pot negocia prin contractele încheiate clauze referitoare la acordarea de drepturi salariale, acestea fiind strict determinate de lege.
În ceea ce privește funcționarii publici, potrivit disp. art.72 alin.1 din Legea nr.188/1999, autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici, care să cuprindă numai măsuri referitoare la:
a)constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă;
b)sănătatea și securitatea în muncă;
c)programul zilnic de muncă;
d)perfecționarea profesională;
e)alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale.
Așadar, funcționarii publici nu pot negocia prin acordurile încheiate clauze referitoare la acordarea de drepturi salariale, acestea fiind strict determinate de lege.
De asemenea, C. Constituțională s-a pronunțat, in cel puțin două situații, cu privire la drepturile salariale ale personalului din entitățile publice șl la particularitățile contractului colectiv de muncă în cazul acestei categorii de personal, după cum urmează;
Prin Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, C. a reținut că: „Instanța de judecată care a ridicat excepția de neconstituționalitate confundă principiile pe care se așează dreptul public cu cele specifice dreptului privat. În sfera publică, salariile/îndemnizațiile/soldele sunt stabilite în baza legii ca act al legiuitorului originar sau delegat; legea este cea care oferă angajatorului public o marja privind acordarea anumitor sporuri specifice, acesta neavând competența de a acorda drepturi salariate numai în baza si în temeiul unei manifestări discreționare de voință. Manifestarea sa de voință este condiționată și totodată limitată de lege”.
Prin Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, C. a reținut că: „C. Constituțională a statuat in mod constant că dreptul la negocieri in materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate de Constituție, prin dispozițiile ari. 41 alin. (5), însă încheierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii. Aceste convenții sunt izvor de drept, dar forța lor juridică nu poate fi superioară legii; în consecință, convențiile colective sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în materie. În caz contrar, s-ar încălca un principiu fundamental al statului de drept, și anume primordialitatea legii în reglementarea relațiilor sociale (…) în consecință, negocierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea dispozițiilor legale existente (...).
Din verificarea legislației privitoare la sporurile și primele acordate în perioada 2008-2009 pentru salariații instituțiilor bugetare instanța reține că personalul contractual și funcționarii public din cadrul Primăriei G. nu erau îndreptățiți să încaseze drepturile bănești indicate la pct.8 din Decizia 47/08.11.2010 a Curții de C. G..
Astfel, din verificarea anexei 3 la Regulamentul de acordare a sporurilor la salariile de bază aprobat prin Ordinul nr._, instanța constată că personalul care lucrează la calculator nu se regăsește în această anexă.
Nici din „buletinul de determinare prin expertizarea locurilor de muncă” emis de Direcția de Sănătate Publică G., nu rezultă că entitatea s-ar încadra în condițiile de acordare a sporului pentru condiții vătămătoare așa cum sunt prevăzute de legislația menționată mai sus.
De altfel și recomandările Direcției de Sănătate Publică sunt conform cu HG nr.1028/2006, în sensul respectării normelor de protecție a muncă fără să concluzioneze că sunt îndeplinite condițiile.
Primăriile nu se regăsesc printre instituțiile și organele de specialitate prev.de art.13 alin 1 din OUG30/2007 care au dreptul la indemnizație de dispozitiv.
Primele pentru pensionare,îndemnizația de înmormântare și prima pentru ziua de naștere nu se regăsesc printre primele menționate expres prin art.19 din OG nr.6/2007 și respectiv art.II din OG 10/2008.
De asemenea, acordarea indemnizației de înmormântare este reglementată prin prevederile art.126 alin 1 și 2 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii, potrivit căreia, „cuantumul ajutorului de deces se stabilește anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat”.
Referitor la indemnizația de hrană pentru funcționarii publici și pentru personalul contractual, aceasta nu are temei legal, întrucât conform prevederilor Legii nr.1421/1998, salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană numai sub forma tichetelor de masă, care pot fi utilizate potrivit destinațiilor prevăzute de lege.
De asemenea,instanța reține că sumele pentru procurarea unei ținute decente nu trebuiau acordate întrucât personalul contractual și funcționarii publici din cadrul Primăriei nu erau obligați să poarte uniformă în timpul serviciului conf.art.32 din L.188/1999.
Potrivit art.50 lit. b din Legea cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice,publicată în Monitorul Oficial al României „la 3 zile de la data publicării prezentei legi încetează următoarele drepturi salariale suplimentare stabilite prin acte juridice în favoarea personalului autorităților și instituțiilor publice :..b)sporul de mobilitate”.
În legătură cu persoanele care beneficiază de sporul de mobilitate ca urmare a pronunțării unor hotărâri judecătorești, se reține că acordarea acestui spor în temeiul hotărârii judecătorești se va face numai pentru perioadele cât temeiul legal/contractual care a stat la baza pronunțării acesteia produce efecte juridice. Astfel, ar însemna că hotărârea judecătorească să fie un act de legiferare, ceea ce este inadmisibil.
În consecință, de la data intrării în vigoare a Legii cadru 330/2009,s porul de mobilitate nu se mai acordă nici unei categorii de personal plătit din fonduri publice, indiferent de temeiul în care acest spor este acordat.
În acest sens, C. Constituțională a apreciat că potrivit art.25 din Codul muncii salariatului căruia i s-a stabilit clauza de mobilitate beneficiază de prestații suplimentare în bani sau în natură, acest lucru nu înseamnă că angajatul este îndreptățit la un spor, ci faptul că salariatul trebuie să reflecte condițiile în care acesta lucrează.
De asemenea,potrivit Deciziei nr.78/05.11.2007, dată de Î.C.C. Justiție și publicată în Monitorul Oficial nr.553/22.07.2008 obligatorie potrivit art.329 alin 3 din C.pr.civ., se arată că nu se pot negocia de consilierii juridice cu statut de funcționari publici prestații suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate …această categorie poate beneficia de sporuri salariale în condițiile stabilite prin acte normative de salarizare a funcționarilor publici și de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea”.
De asemenea, instanța reține că sumele pentru procurarea unei ținute decente nu trebuiau acordate întrucât personalul contractual și funcționarilor publici din cadrul Primăriei nu erau obligați să poarte uniformă în timpul serviciului conf.art.32 din Legea 188/1999.
Nici susținerile reclamanților privind legalitatea acordării majorărilor cu până la 75% a salariilor de bază nu sunt fondate întrucât deși se susține că activitatea celor care au inițiat și implementat proiecte cu finanțare din bani publici și fonduri internaționale a fost una meritorie, dispozițiile art.10,14 și 15 din L.339/2007 permiteau acordarea majorării salariale respective numai specialiștilor pregătiți în managementul de proiect cu finanțare internațională; pregătire care se face prin formele de învățământ postliceal sau postuniversitar, prevăzute de lege, iar certificarea calificării ca specialist de management de proiect se face de către instituțiile de învățământ abilitate, competente și acreditate.
În cauză reclamanții nu au fost în măsură să facă dovada certificării calificării conform, L.339/2007 a persoanelor care au beneficiat de majorarea de 75%.
În consecință, instanța reținând că nu există nici un motiv de nelegalitate a punctelor 8,9 și 10 a deciziei nr.47/08.11.2010 emisă de C. de C. G. și a Încheierii nr.577/03.03.2011 emisă de C. de C., instanța va respinge ca nefondată.
De asemenea, instanța va respinge ca nefondată excepția inadmisibilității, având în vedere că invocarea acesteia s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art.109 alin 3 și art.114 ind.1 prin raportare la art.136 C.pr.civ.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta Instituția P. și M. G., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivare, recurenta a arătat că instanța nu s-a pronunțat cu privire la amnistia fiscală invocată.
Având ca premisă dispozițiile art. 1 și 2 din Legea 84/2012 apreciază că se poate constata cu ușurință că prejudiciile invocate de către C. de conturi au fost amnistiate.
Arată că a reținut chiar pârâta C. de C., prin Încheierea nr. 17 din data de 22.02._ prin care a fost soluționată contestația nr._/11.12.2012 formulată împotriva Deciziei nr. 56/23.11.2012.
Referitor la măsura dispusă la punctul 8 din Decizie arată că existența temeiului de drept necontestat – Acordul colectiv de muncă și Contractul colectiv de muncă aprobat prin Hotărârea Consiliului Local G. (denumită în continuare HCL) nr. 656/20.12.2007 – este susținută prin chiar apariția Legii nr. 84/2012 și a punctului de vedere exprimat de către Consiliul Superior al Magistraturii, în referire la aplicabilitatea legii anterioare menționate.
Chiar legiuitorul recunoaște contractele colective de muncă/acordurile colective de muncă înregistrate la Direcția de Muncă și Protecție Socială calitatea de temeiuri legale pentru plata unor drepturi salariale.
Instanța de fond a încălcat principiul disponibilității analizând validitatea drepturilor salariale acordate, deși acestea au fost stabilite prin acordul părților conform contractului și acordului colectiv de muncă încheiat, iar instanța nu a fost învestită cu o acțiune conform Legii nr. 130/1996 prin care să se constate nulitatea clauzelor din acordul și contractul colectiv de muncă.
Drepturile salariale contestate de către intimata – pârâtă sunt prevăzute în Acordul colectiv de muncă (art. 30, art. 46, art. 47, art. 49, art. 51) și în Contractul colectiv de muncă (art. 29, art. 45, art. 46, art. 48, art. 50).
Acordul colectiv de muncă și Contractul colectiv nu au fost desființate prin hotărâre judecătorească, situație față de care acestea se impun cu putere de lege între părțile contractante.
În acest sens, sunt și dispozițiile art. 24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 130/1996, în conformitate cu care: „Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate”. Și „Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate”.
Nulitatea clauzelor contractuale stipulate în acordurile și contractele colective de muncă se constată de instanța de judecată competentă, la cererea părții interesate, ori câtă vreme actele juridice bilaterale nu au fost declarate nelegale potrivit art. 24 din Legea nr. 130/1996, apreciază că pârâta nu este îndrituită să facă abstracție de ele și să susțină cu temei că acordarea de către reclamanți în anul 2008 – 2009 personalului propriu a drepturilor menționate la pct. 8 din Decizie a fost făcută cu nesocotirea dispozițiilor legale în vigoare care reglementau salarizarea acestor categorii de personal.
În referire la măsura 10 din Decizie, arată că prin sentința nr. 2495 din data de 02.06.2011, Tribunalul G. – Secția comercială a respins acțiunea formulată de către reclamantul C. I. P. – Prefectul Galațiului, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului G., având ca obiect anularea Dispoziției nr. 87/15.01.2010 privind stabilirea funcționarilor care beneficiază de majorare de până la 75% a salariului de bază pentru activități desfășurate la proiecte de finanțare internațională.
În motivarea hotărârii pronunțate, s-a reținut următoarele:
„Încadrarea specialiștilor în management de proiect s-a realizat cu respectarea art. 10 din Legea nr. 339/2007, precum și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 188/1999, pe funcții publice, evidențiate atât în structura organizatorică, cât și în statutul de funcții” .
„Potrivit disp. art. 10 al. 3 din Legea nr. 339/2007, pentru activitatea desfășurată, specialiștii în managementul de proiect vor beneficia de o majorare salarială de până la 75% din salariul brut, majorare variabilă în funcție de rezultatul obținut în urma evaluării activității desfășurate în cadrul implementării proiectelor cu finanțare internațională (art. 3 indice 2), ordonatorii de credite stabilind prin act administrativ persoanele beneficiare”.
Prin urmare, majorarea salarială de 75% stabilită prin dispoziția nr. 87/15.01.2010 nu mai poate fi contestată de către C. de C., având putere de lucru judecat.
Efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
În susținere, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Instanța de recurs a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, C. de Apel apreciază că recursul este nefondat și se impune a fi respins, având în vedere următoarele considerente:
În ce privește cadrul procesual al recursului, C. constată că hotărârea atacată este dată, potrivit legii, fără drept de apel (este definitivă), astfel încât, conform art. 3041 C.pr.civ., poate examina cauza sub toate aspectele, nefiind strict limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C.pr.civ.
Recurenții au arătat că instanța nu se putea pronunța asupra nevalabilității clauzelor contractului/acordului colectiv de muncă aprobat prin HCL nr. 656/2007, în lipsa unei acțiuni distincte sau unui capăt de cerere prin care să se solicite constatarea nulității anumitor clauze contractuale. C. apreciază că nulitatea unei convenții sau unei clauze contractuale poate fi invocată și constatată nu numai pe cale principală, prin intermediul unei cereri de chemare în judecată care conține un capăt în acest sens, ci și pe cale indirectă, ca apărare formulată împotriva pretențiilor întemeiate pe respectiva dispoziție lovită de nulitate, deosebirea constând în aceea că instanța nu se pronunță prin dispozitiv în sensul anulării, ci face mențiune numai în considerente. Așadar, nulitatea nu trebuia cerută, în prealabil, pe calea acțiunii prev. de art. 24 alin. 2 Legea nr. 130/1996, ci poate fi constatată indirect, prin înlăturarea efectului obligatoriu al respectivelor clauze.
În ce privește incidența amnistiei fiscale prevăzută de Legea nr. 84/2012, în practica instanței s-a considerat că amnistia fiscală intervenită la o dată ulterioară emiterii deciziei camerei de conturi nu afectează valabilitatea deciziei, deoarece nulitatea unui act poate fi determinată numai de cauze anterioare sau concomitente încheierii lui. Cum decizia nr. 47/08.11.2010 a fost emisă anterior intrării în vigoare a acestei legi, problema amnistiei fiscale va fi tratată de instanțele învestite cu soluționarea litigiilor prin care funcționarii publice contestă dispozițiile de imputare emise, respectiv prin care recurenții solicită obligarea personalului contractual la restituirea drepturilor primite necuvenit.
Se observă că dispozițiile Legii nr. 84/2012 se aplică numai drepturilor cuvenite personalului bugetar până la data de 01.01.2011, care au fost stabilite prin acorduri/contracte colective de muncă, hotărâri ale consiliului local/județean sau contractelor încheiate în cadrul programelor cu finanțare europeană.
C. de C., prin încheierea nr. 17/22.02.2013, prin care a soluționat contestația împotriva deciziei nr. 56/23.11.2012, a apreciat că pentru drepturile acordate prin acordul/contractul colectiv de muncă a intervenit amnistia fiscală prevăzută de Legea nr. 84/2012, însă acordul/contractul a fost valabil numai până în luna aprilie 2010 (în urma unei prelungiri tacite), astfel că amnistia se aplică numai drepturilor cuvenite până la această dată (a se vedea f. 24 dos. recurs).
Înregistrarea acordului/contractului la DMPS, care acordă un aviz de legalitate, nu conduce la decăderea părților sau a terților din dreptul de a invoca ulterior nulitatea absolută (sau relativă, după caz) a clauzelor contractuale. Avizul de legalitate este o măsură de bune oficii, care are rolul de a preveni . a unor acte juridice vădit nelegale, dar care nu are valoarea unui control exhaustiv de legalitate și nu poate împiedica constatarea ulterioară a unor motive de nulitate.
Constatarea nulității unor clauze ca urmare a încălcării normelor imperative conform cărora drepturile salariale acordate personalului bugetar nu pot depăși limitele minime și maxime prevăzute de lege nu înfrânge nejustificat principiul forței obligatorii a contractului, prev. de art. 969 C.civ.1864, nulitatea unor prevederi fiind chiar calea de drept comun prin care forța obligatorie a dispozițiilor convenționale este înlăturată.
În ce privește legalitatea acordării unui spor la salariu de 75% pentru persoanele implicate în proiectele cu fonduri comunitare, C. reține că, pentru respectarea dispozițiilor art. 14 Legea nr. 339/2007, recurenții trebuiau să organizeze activitatea de așa manieră încât pentru aceste proiecte să fie desemnate persoane care au urmat cursuri acreditate/autorizate în domeniu.
În cazul în care astfel de cursuri nu existau decât sub forma unor cursuri tip masterat universitar sau cursuri de formare profesională, recurenții trebuiau să apeleze la aceste forme de calificare, având posibilitatea chiar să angajeze personal din exteriorul instituției, dacă niciun salariat nu îndeplinea condițiile pentru înmatricularea într-un astfel de curs acreditat sau autorizat.
Sentința nr. 2495/02.06.2011 a Tribunalului G. – Secția comercială și de contencios administrativ a avut ca părți Primarul mun. G. și Prefectul județului G.. În prezenta cauză, are calitatea de parte C. de C. a României, astfel că cele reținute prin sentință nu beneficiază de autoritate de lucru judecat, nefiind îndeplinită tripla condiție a identității de părți, obiect și cauză.
Așadar, niciunul din motivele de recurs invocate de recurenți nu este întemeiat, actele contestate fiind legale și temeinice.
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părțile sau Ministerul Public solicită, în condițiile și pentru motivele determinate limitativ de lege, desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțate fără drept de apel, în apel sau de un organ cu activitate jurisdicțională.
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil nu include dreptul la un al doilea grad de jurisdicție (cu excepția cauzelor penale unde este incident art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenție) și nu obligă statele să creeze curți de apel sau de casație (de ex., hotărârea Curții din data de 10 iulie 1984 pronunțată în cauza Guincho împotriva Portugaliei). Totuși, în măsura în care astfel de proceduri au fost create în statele părți la Convenție, ele sunt supuse exigențelor articolului 6 în ceea ce privește garanțiile oferite (hotărârea Curții din data de 17 ianuarie 1970 pronunțată în cauza Delcourt împotriva Belgiei, hotărârea Curții din data de 22 ianuarie 1984 pronunțată în cauza Sutter împotriva Elveției ș.a.). De asemenea, o astfel de plângere la instanța superioară reprezintă un recurs care trebuie epuizat în aplicarea articolului 35 din Convenție. În examinarea garanțiilor incidente, trebuie ținut cont de particularitățile pe care procedurile de apel sau de recurs le au în sistemele de drept din care fac parte. În funcție de întinderea competențelor (doar probleme de drept nu și probleme de fapt sau doar proporționalitatea pedepsei cu fapta săvârșită nu și stabilirea vinovăției), garanțiile oferite de articolul 6 pot fi susceptibile de o aplicare mai limitată.
Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, C. apreciază că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică, care nu se impune a fi reformată.
Având în vedere cele expuse, C. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții Instituția P. și M. G., ambele cu sediile în G., ., prin reprezentant SCPA O., D. și Asociații cu sediul în G., ., ., Mezanin, împotriva sentinței civile nr. 1944 din 07.06.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ *.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Iunie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. R. M. L. G. T. G. I.
Grefier
I. S.
Red.C.R.M./8.08.2014
Tehnored.I.S./22.09.2014/2ex.
Fond.L.C.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 834/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 4898/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
