Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 7253/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7253/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 838/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. A. ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 7253/2014
Ședința publică de la 01 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. M. D.
Judecător E. L. P.
Judecător G. I.
Grefier L. M. R.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenții D. M., I. D. - O. I. - PRIN SINDICATUL DEMOCRATIC AL BUGETARILOR DIN ROMÂNIA PRIN PREȘEDINTE S. L., împotriva sentinței civile nr.917/14.05.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții și intimata U. A.-TERITORIALĂ COROD.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată acordat în recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Având în vedere că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalui Galati - sectia de contencios administrativ la data de 25.01.2013 sub nr_ , reclamanții D. M., I. D. si Oanca I., reprezentati legal de SDBR, prin P. S. L.,in contradictoriu cu parata UAT Corod, judetul G. au solicitat obligarea acestuia la plata drepturilor bănești reprezentând indemnizație de dispozitiv lunara, in procent de 25% din salariul de baza, pentru perioada 25.01._13.
In motivarea acțiunii reclamanții arata ca potrivit Ordinului MAI nr 496/2003, pct 9.2 indemnizația de dispozitiv se acorda si personalului civil ce isi desfasoara activitatea in domeniul administratiei publice. Mai arata ca acest drept este reglementat si de Legea nr 138/1999, dar si de OUG 30/2007. Reclamantii susțin si faptul ca acordarea acestui drept nu incalca nici Constitutia Romaniei, nici codul muncii, si ca este in concordanta cu principiul nediscriminării si interzicerii abuzului de drept.
In drept au invocat OUG nr 123/2003, Legea nr 138/1999, Ordinul MAI nr 496/2003, OUG nr 2/2006, OG nr 6/2007, OG nr 9/2008, OG nr 10/2008, OUG nr 30/2007, Legea nr 215/2001, Legea nr 188/1999.
La dosar reclamanții au depus dovada calitatii de funcționari publici .
Parata, legal citata nu a depus întâmpinare..
Prin sentința nr. 917/2014 a Tribunalului G. a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Din înscrisurile depuse la dosar rezulta ca reclamanții au calitatea de funcționari publici.
Instanța a reținut ca reclamantii au solicitat plata drepturilor salariale reprezentând indemnizația de dispozitiv, in procent de 25% din salariul de baza, in baza dispozitiilor Legii nr 138/1999 privind salarizare si alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de aparare naționala, de ordine publica si siguranța nationala, precum si acordarea unor drepturi salariale personalului civil, raportat la art 13 din acelasi act normativ, precum si in baza Ordinului MAI nr 496/2003.
Legea nr. 138/1999 stabilește modul de salarizare si de acordare a unor drepturi numai personalului militar din institutiile publice de apărare nationala, de ordine publica si siguranța nationala, precum si acordarea unor drepturi salariale personalului civil. Astfel,disp. art. 1 din aceasta lege prevad limitativ instituțiile al caror personal militar si civil, care desfasoara activitati in conditii similare cu cele ale cadrelor militare si anume: MAPN, MI, SRI, SIE, SPP, STS si MJ.
Văzând si pct 9.2 si 31.1 din Ordinul MAI nr 496/2003, indemnizația de dispozitiv prevazuta de art 13 din Legea nr 138/1999 se acorda numai personalului civil care isi desfasoara activitatea . caracter militar sau . si autoritatile prevauze la art 1 din aceasta lege, precum si functionarilor publici si personalului contractual care au beneficiat de acest drept si înainte de a fi transferati din structura MAI in domeniul administrației publice locale. Potrivit disp. art. 47 din Legea nr 138/1999, numai personalul civil din ministerele si institutiile menționate beneficiaza de drepturile prevazute de acest act normativ, iar potrivit disp art 49 personalul civil care isi desfasoara activitatea in condiții similare cu cele ale cadrelor militare beneficiază de primele, sporurile si indemnizațiile acordate acestora.
Potrivit disp. art. 17 alin 2 din OUG nr 63/2003 privind organizarea si funcționarea MAI, personalul fostului MAI a fost transferat si numit pe funcții la noul Minister al Administratiei si Internelor, beneficiind, conform alin 3, de drepturile dobândite anterior.
Asadar, prevederile Legii nr 138/1999 si ale Ordinului nr 496/2003 referitoare la indemnizația de dispozitiv in cuantum de 25% din salariul de baza nu sunt aplicabile si altor categorii de funcționari publici si nici personalului angajat pe baza de contract care isi desfasoara activitatea in administrația publica locala, iar administrația publica locala nu face parte din structurile Ministerului Administratiei si Internelor.
A aplica aceste dispozitii legale si reclamanților ar însemna sa se aplice in mod extensiv legea, cu ignorarea principiului potrivit caruia „exceptia este de stricta interpretare si aplicare”.
Prin urmare, dispozitiile punctului 9.2 din Ordinul nr 496/2003 al MAI, potrivit carora indemnizația de dispozitiv se acorda si personalului civil care isi desfasoara activitatea in domeniul administrației publice, se aplica in exclusivitate numai functionarilor publici si personalului contractual din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, transferați in domeniul administrației publice si care, anterior transferului, au beneficiat de acest drept salarial.
Instanta a apreciat ca in cauza nu se poate retine o discriminare in sensul dispozitiilor art 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art 16 din Constitutia Romaniei si nici in sensul Cartei Europene a Autonomiei Locale ratificata prin Legea nr 1999/1997; numai legiuitorul poate stabili daca si in ce măsura sporurile si indemnizatiile se acorda unor categorii de salariati, aceste spete nefiind in competenta instantelor judecatoresti.
De altfel, Curtea Constituționala, prin Decizia nr 1325/4.12.2008 a statuat ca instanțele judecatoresti nu au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii si sa le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, prin reprezentant legal, invocând prevederile art. 304 pct. 8,9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că Legea nr. 138/1999 este cadrul legal de acordare a indemnizației de dispozitiv și totodată prin aceste prevederi sunt stabilite și categoriile de salariați ca beneficiari direcți ai dreptului de a primi indemnizația.
Potrivit art.17 din OUG nr.30/2007: „Personalul Ministerului Internelor si Reformei Administrative se compune din: functionari publici, politisti - functionari publici cu statut special, cadre militare in activitate, personal contractual, precum si soldați si gradati voluntari”.
Dispozițiile acestei ordonanțe cuprinde prevederi referitoare la salarizare în asigurarea respectării dispozițiilor art.5 din Codul muncii, potrivit cărora, în cadrul raporturilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații precum și față de principiul prevăzut de art.38 din Codul muncii, art.41 din Constituție (dreptul la muncă nu poate fi îngrădit) si art.53 din Constituție (legea fundamentală stabilește limitativ situațiile de excepție în care exercițiul unor drepturi sau libertăți poate fi restrâns prin lege), ministrul MAI a emis Ordinul nr.496/2003 care modifică Ordinul nr. 275/2002 referitor la salarizarea personalului militar și civil din fostul MI și care prevede în mod expres că indemnizația de dispozitiv se aplică și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Deci, prin Ordinul menționat se uniformizează sistemul de acordare a veniturilor salariale personalului care își desfășoară activitatea sub comasarea aceluiași minister prin comasarea celor 2 domenii, cel al internelor cu cel al administrației publice.
Față de reglementările anterioare aplicabile materiei salarizării funcționarilor din administrația publică, ordinul menționat aduce elemente de noutate, reașezând salarizarea funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice după normele care, anterior reorganizării MAI erau aplicabile salariaților din domeniul internelor.
În drept, potrivit art.162, alin.3 din Codul muncii, sistemul de salarizare al personalului din autoritățile și instituțiile publice se stabilește prin lege.
Indemnizația de dispozitiv de 25% din salariul de bază este prev. în art.13 din Legea nr. 138/1999, pct.9.2 și 31.1 din Ordinul nr.275 din 2002 modificat prin Ordinul nr.496/2003 pentru cadrele militare și salariații civili din MAI.
Dispozițiile legale de mai sus reprezintă o reglementare cu caracter special, ce trebuie interpretată în sensul că este obligatorie, fiind emisă în scopul eliminării discriminărilor economice și salariale dintre categoriile de salariați aparținând aceleiași autorități.
Pct.31.1 din Ordinul nr.496/2003 definește personalul civil ca fiind format din funcționari publici și personal contractual din MAI deci se referă la toți funcționarii publici care își desfășoară activitatea în minister fără a se folosi în redactarea textului sintagma „din aparatul propriu al MAI".
Tot la pct.31.1 se prevede în mod expres că personalul civil din MAI beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta Lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prev. la art.13 din Legea nr. 138/1999 precum și de cele prev. în reglementările aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar.
Deci este limpede că se prevede în mod expres dreptul acestei categorii la plata indemnizației de dispozitiv, care nu se aplică doar cadrelor militare și civile din structura fostului MI.
Prin acordarea acestei indemnizații nu se încalcă nici o prevedere legală iar reglementarea ca atare este în concordanță cu prev. Codului muncii, ale Constituției, art.16, alin.l, art.17 care prevăd egalitatea cetățenilor în față legii și autorității publice, fără privilegii și discriminări.
Prin această reglementare se respectă totodată și dispozițiile convenției europene a drepturilor omului care consacră principiul nediscriminării și interzicerii abuzului de drept.
Mai mult, Legea nr. 188/1999 reglementează un singur statut al funcționarului public, adică aceleași drepturi și obligații indiferent de instituția din care face parte funcționarul.
În art.l, alin.2 din legea nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare este consacrat principiul egalității între cetățeni, excluderea privilegiilor discriminărilor fiind garantate și exercitarea drepturilor economice.
În transpunerea în practică a acestui principiu orice autoritate publică are obligația legală de a reglementa în sensul asigurării și realizării efective a egalității de tratament și de șansă .
În acest context trebuie analizat ordinul MAI nr.496/2003 care creează un sistem unitar de acordare a unor drepturi salariale în domeniul administrației publice. Din prevederile art.14 din OUG nr.492/2002 (ca act normativ care reglementa sistemul de salarizare a funcționarilor publici la data emiterii OMAI nr.496/2003) rezultă elementele sistemului general de salarizare aplicabil funcționarilor publici.
Acesta, atât în acel moment cât și în prezent cuprinde salariile de bază, premiile, stimulentele și alte drepturi, indemnizația de dispozitiv făcând parte din categoria „alte drepturi".
În situația în care s-ar aprecia că personalul din autoritățile administrației publice nu ar avea dreptul la această indemnizație de dispozitiv, s-ar ajunge la încălcarea principiului constituțional al egalității între cetățeni.
Prin acordarea sporului de dispozitiv nu se încalcă nici o prevedere legală ci din contră, se asigură egalitatea de tratament economic salarial al personalului din cadrul aceleiași autorități.
În consecință, au solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, cu consecința admiterii acțiunii formulate.
Verificând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele, conform art. 304 ind. 1 C.proc.civ., Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică, a cărei reformare nu se impune.
În conformitate cu art. 1 din Legea nr. 138/1999 "dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Art. 13 din Legea nr. 138/1999 prevede: "cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază."
Prin prevederile art. 47 din aceeași lege se arată că "personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute de prezenta lege", iar art. 49 stipulează că "personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 47, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate".
Dispozițiile legale sus-menționate conțin o enumerare limitativă și sunt aplicabile personalului militar și civil din instituțiile menționate la art. 1 din lege, astfel că nu există nici un temei pentru ca drepturile salariale suplimentare constând în indemnizația de dispozitiv lunară de 25% din salariul de bază să poată fi recunoscute și acordate tuturor funcționarilor publici și personalului contractual din administrația publică locală.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.37/14.12.2009 pronunțată de Secțiile unite în recursul în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 13 din același act normativ, cu referire la posibilitatea acordării indemnizației de dispozitiv lunare în cuantum de 25% din salariul de bază tuturor funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale a statuat:
„Dispozițiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne„
Se rețin și dispozițiile art.329 alineat 3 din C. Pr. Civ. potrivit cărora „ dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanță”.
Nu se poate susține că există discriminare, în sensul dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 16 din Constituția României, republicată, în ceea ce privește salarizarea funcționarilor publici și personalului contractual transferat în structurile administrației publice, instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea Ministerului Administrației și Internelor, precum și a celui detașat, respectiv transferat în serviciile publice comunitare din subordinea consiliilor locale ori a prefecturilor și celelalte categorii de funcționari publici și personal contractual care își desfășoară activitatea în alte instituții și servicii publice din administrația locală, întrucât personalul care a lucrat în structurile fostului Minister de Interne a beneficiat de sporul de dispozitiv, iar prin prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2003, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 221/2008, aprobată prin Legea nr. 186/2009, acte normative succesive care au reglementat măsuri de reorganizare a acestui minister, s-a prevăzut că personalul din cadrul său își păstrează drepturile dobândite anterior.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă, legată de aplicarea garanției instituită de art. 14 din Convenție, a subliniat că o diferență de tratament are natură discriminatorie numai dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, adică nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
De asemenea, Curtea a statuat că statele dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele dintre situațiile analoage sunt de natură să justifice un tratament diferit, iar autoritățile naționale competente rămân libere să aleagă măsurile pe care le socotesc potrivite pentru atingerea unui scop legitim.
Sub aspectul legislației interne, Curtea reține Decizia nr.820 din 3 iulie 2008 a Curții Constituționale a României care stabilește că dispozițiile articolelor 1, art.2 alineat 3 și art.27 alineat 1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cuprinse în alte acte normative (M.Of. partea I, nr.537/16.07.2008).
În consecință, recursul declarat de reclamanți va fi respins ca nefondat, conform art. 312 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții D. M., I. D. - O. I. - PRIN SINDICATUL DEMOCRATIC AL BUGETARILOR DIN ROMÂNIA PRIN PREȘEDINTE S. L., cu sediul ales în G., ., ., împotriva sentinței civile nr.917/14.05.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2014
Președinte, V. M. D. | Judecător, E. L. P. | Judecător, G. I. |
Grefier, L. M. R. |
Red.E.L.P./21.10.2014
Dact.L.R./2 ex/21.10.2014
FOND D.M.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 3703/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 5923/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
