Anulare act administrativ. Decizia nr. 769/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 769/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 3827/91/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 769/2014
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. I.
Judecător: V. M. D.
Judecător: E. L. P.
Grefier: F. B.
.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta S.C. A. P. S.A. cu sediul în ., V., împotriva sentinței nr. 1705/20.03.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta-reclamantă av.B. N. în baza împuternicirii pe care o depune la dosar, lipsă fiind reprezentantul intimatei-pârâte.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar ce i s-a pus în vedere a le achita pentru termenul de astăzi.
Apărătorul recurentei arată că a depus prin fax-ul instanței o copie, dar astăzi depune la dosar chitanța în original privind achitarea taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar ce i s-a pus în vedere a le achita.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă apărătorului recurentei cuvântul în susținerea motivelor acestuia.
Apărătorul recurentei apreciază că instanța de fond trebuia să țină seama de două aspecte și anume de faptul că, față de perioada supusă verificării, respectiv între anii 2007-2011, trebuia să se aibă în vedere că temeiul de drept fusese abrogat la momentul efectuării controlului. Un al doilea aspect este cel privitor la faptul că la momentul efectuării controlului Legea 263/2010 era adusă ca o corecție a ceea ce se „întâmpla” în sistemul contribuțiilor datorate de către societățile comerciale. Nu consideră corect ca un pensionar care deja datorase contribuții, să mai datoreze încă altele inclusiv societatea comercială pe care o administra. Mai arată că în forma de organizare a societății pe acțiuni se încheie un contract individual de muncă, aceasta fiind situația cunoscută de către administratorul societății care, greșit sfătuit, a înțeles că nu datorează aceste contribuții, nefiind vorba despre o rea voință. Mai arată că societatea recurentă reprezintă una dintre societățile foarte cunoscute în jud.V., fiind vorba despre o societate agricolă, care se străduiește să facă față tuturor cheltuielilor necesare desfășurării activității, așa cum și intimata recunoaște.
Apreciază că debitele în discuție sunt unele suplimentare pe care consideră că societatea recurentă nu le datorează și care ar îngreuna foarte mult activitatea acesteia.
Solicită admiterea recursului, să se aprecieze ca fiind fondat și să se modifice hotărârea instanței de fond în sensul admiterii contestației, argumentând că în procedura prealabilă însuși organul fiscal a avut o atitudine îndoielnică în sensul că a desființat decizia în parte reținându-și greșeala în calculul acelor obligații fiscale; fără obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului în contencios administrativ de față.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului V. sub nr._ /25.07.2012 reclamanta S.C. A. P. S.A. prin reprezentant legal a chemat în judecată pe pârâta D.G.F.P. V., pentru ca în contradictoriu cu aceasta să se dispună anularea Decizie nr.183/14 iunie 2012 emisă de pârâtă, prin care s-a soluționat contestația formulată împotriva Deciziei de impunere F-VN nr.413/07.03._ privind obligațiile fiscale stabilite suplimentar prin Raportul de inspecție fiscală F-VN nr.295/07.03.2012.
În motivarea acțiunii s-a arătat că în perioada 1-7 martie 2012 societatea a fost supusă unei inspecții fiscale având ca tematică modul de constituire și virare la bugetul consolidat al statului a impozitului pe profit, inclusiv a contribuțiilor sociale datorate de societate ca și contribuabil.
A arătat că prin actele contestate s-au stabilit în sarcina sa obligații suplimentare în sumă totală de 42.817 lei cu titlu de impozit pe profit, C.A.S. angajator, C.A.S. angajat, C.A.S.S. angajat si angajator, precum și accesoriile acestora.
S-a arătat că inspectorii fiscali au procedat la stabilirea prin estimare a bazei de impunere pentru impozitul pe profit datorat bugetului consolidat al statului pentru perioada 01.01._10 fără a fi îndeplinite condițiile impuse prin Ordinul nr.3389/03.11.2011 emis de Ministerul finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.1 din acest ordin stabilirea prin estimare a bazei de impunere se efectuează în situația în care documentele și informațiile prezentate în cursul inspecției sunt incorecte sau inexacte sau în ipoteza în care documentele și informațiile solicitate nu există sau nu sunt puse la dispoziția inspectorilor fiscali.
În cauza pendinte, reclamanta a arătat că nici una din aceste ipoteze nu a fost constatată de inspectorii fiscali.
Față de această modalitate nelegale de stabilire a impozitelor și contribuțiilor, reclamanta a solicitat anularea actelor contestate și exonerarea sa de la plata sumelor imputate.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.14 și 15 din Legea nr.544/2004.
În dovedirea acțiunii s-a solicitat proba cu înscrisuri.
La data de 05.12.2012, după depunerea și comunicarea Întâmpinării formulate de către pârâta D.G.F.P. V., reclamanta și-a completat acțiunea arătând că Decizia nr.183/14.06.2012 a fost emisă fără a se ține seama de forma de organizare a societății și anume societate pe acțiuni. Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr.31/1990 administratorul societății nu poate încheia contract individual de muncă, astfel că societatea nu poate fi obligată să suporte contribuții la bugetul asigurărilor sociale.
Față de apariția Legii nr.263/2010 s-a arătat că ar fi o nedreptate c a o societate verificată pentru perioada anterioară apariției acestei legi să suporte obligații fiscale suplimentare în timp ce pentru un control ce vizează perioada ulterioară intrării în vigoare a legii societatea să fie tratată din punct de vedere fiscal în alt mod.
S-a mai arătat că administratorul societății, J. V., este pensionar el beneficiind de pensie în baza legii privind sistemul public de pensii .
Față și de aceste considerente s-a apreciat actul de impunere a fi nelegal (filele 120-122).
Prin Întâmpinarea depusă la dosar la termenul din 10.10.2012 pârâta D.G.F.P. V. a arătat că reclamanta contestă Decizia de impunere doar sub aspectul impunerii sumei de 36.841 lei reprezentând impozit pe salarii, aspect sub care s-a solicitat respingerea acțiunii.
S-a arătat că prin Decizia de impunere au fost stabilite în sarcina reclamantei mai multe obligații fiscale cu titlu de impozit pe profit, impozit pe venituri, contribuții C.A.S și C.A.S.S angajator și angajat .
Urmare a contestației administrative prin Decizia nr.183/14.06.2012 s-a dispus desființarea Deciziei de impunere nr.413/07.03.2012 pentru suma totală de 7.314 lei reprezentând impozit pe profit 4.704 lei, dobânzi impozit pe profit 1.904 lei și penalități 706 lei, respingându-se contestația pentru suma de 36.841 lei reprezentând contribuții și impozit pentru venituri de natură salarială.
S-a reținut în sprijinul acestei soluții faptul că în perioada octombrie 2008-decembrie 2010 societatea a înregistrat în evidența contabilă, contul 641, indemnizații acordate administratorului societății în sumă de 2000 lei /lună, suma totală fiind de 54.000 lei la care lunar nu au fost calculate, reținute, înregistrate, declarate și achitate contribuția societății la asigurările sociale, precum și contribuția salariatului la asigurările sociale.
S-a arătat că aceste contribuții ca urmare a indemnizației acordate administratorului social au fost determinate potrivit dispozițiilor art.5 alin.1, punctul IV litera a), ale art.6 indice 1 alin.1 și 2, ale art.23 alin.1 litera b) din Legea nr.19/2000 modificată și ale art.296 indice 3 litera a) și art.296 indice 4 alin.1 litera j) din Legea nr.571/2003.
Mai mult, s-a arătat că inspectorii fiscali au constatat că reclamanta deși în lunile aprilie-iunie 2011 a calculat și înregistrat în evidența contabilă obligații fiscale reprezentând impozit pe venituri salariale-1088 lei, contribuții asigurări sociale angajator -3286 lei, contribuții asigurări sociale angajat -1662 lei, contribuții ala asigurări sociale pentru accidente de muncă și boli profesionale -52 lei, contribuții asigurări sociale șomaj angajator 60 lei, contribuții la asigurări sociale angajat -62 lei, contribuții la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale – 40 lei, contribuții sociale de sănătate angajator-822 lei, contribuții asigurări sociale de sănătate angajat -872 lei, contribuții pentru concedii -100 lei, acestea nu au fost declarate și achitate la organul fiscal.
S-a arătat că apărările reclamantei privind corectitudinea calculării contribuțiilor în condițiile aplicării Legii nr.263/2010 nu pot fi reținute întrucât acest act normativ este aplicabil începând cu data de 1 ianuarie 2011, iar constatările inspectorilor fiscali aparține perioadei octombrie 2008-decembrie 2010.
S-a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În dovedirea susținerilor sale, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri ( filele 14-111).
Prin sentința civilă nr.1705/2013 din 20 martie 2013 Tribunalul V. a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând, în fapt și în drept, următoarele:
În perioada 1-7 martie 2012 S.C A. P. S.A. având număr de înregistrare în registrul comerțului J_ și CUI_ a fost supusă unei inspecții fiscale generale vizând următoarele: impozit pe profit, C.A.S. și C.A.S.S. angajator, .CA.S. și C.A.S.S. angajat .
Inspecția fiscală s-a finalizat prin Raportul nr.F-VN 295 din 7 martie 2012 ( filele 52-111).
În urma constatărilor inspectorilor fiscali a fost emisă Decizia de impunere nr.F-VN 413 din 7 martie 2012 ( filele 21-51) prin care se impută reclamantei următoarele sume:
1. impozit pe profit stabilit suplimentar – 4.704 lei; dobânzi și majorări de întârziere la acest impozit – 1.904 lei; penalități de întârziere 706 lei;
2. C.A.S. angajator - 14.364 lei; dobânzi și majorări -5327 lei; penalități de întârziere-2155 lei;
3. C.A.S. angajat -7252 lei, dobânzi /majorări - 2781 lei, penalități de întârziere 1088 lei;
4. C.A.S. accidente de muncă -52 lei; dobânzi/majorări – 5 lei și penalități de întârziere – 8 lei;
5. șomaj angajator – 60 lei; dobânzi/majorări -5 lei și penalități-9 lei;
6. șomaj angajat - 62 lei; dobânzi/majorări -6 lei și penalități -9 lei;
7. Fond garantare-40 lei, dobânzi/majorări – 5 lei și penalități 6 lei;
8.sănătate angajator - 822lei, dobânzi/majorări -74 lei și penalități -123 lei;
9.Sănătate angajat -872 lei; dobânzi/penalități -78 lei și penalități 131 lei;
10. concedii și indemnizații - 100 lei; dobânzi -9 lei și penalități -15 lei;
11. Salarii – 1088 lei, dobânzi -87 lei și penalități 163 lei;
12. T.V.A. stabilită suplimentar și rămasă de plată -10 lei, obligații accesorii -12 lei.
Reclamanta a contestat aceste sume, iar pârâta prin Decizia nr.183/14.06.2012 (filele 15-34 ) a admis în parte contestația în sensul că a dispus desființarea în parte a Deciziei de impunere pentru suma de 7.314 lei stabilită cu titlu de impozit pe profit și accesorii ale acestuia, menținând Decizia de impunere pentru suma de 36.841 lei.
În termenul legal de 6 luni reglementat de art.11 din Legea nr.554/2004 reclamanta a formulat acțiunea de față.
Inițial reclamanta a înțeles să conteste obligațiile menținute în sarcina sa doar prin raportare la alegația potrivit căreia stabilirea prin estimare a bazei de impunere pentru impozitul pe profit este nelegală.
Față de împrejurarea că pe cale administrativă sub acest aspect al impozitului pe profit Contestația formulată de către reclamantă a fost admisă prin Decizia nr.138/14.06.2012, în sensul că organul fiscal în condițiile art.205 și următoarele din OG nr.92/2003 – Codul de procedură fiscală a desființat partea din Decizia de impunere privind impozitul pe profit, Tribunalul apreciază că nu se mai impune analizarea acestor alegații, ele fiind rămase fără obiect.
Prin completarea la acțiune făcută după prima zi de înfățișare, dar în termenul legal de 6 luni prevăzut de art.11 din Legea nr.554/2004, reclamanta a arătat că contestă și celelalte sume menținute în sarcina sa, apărările sale fiind centralizate pe 3 puncte.
Potrivit punctului 1. societatea reclamantă a susținut că datorită formei sale de organizare – societate pe acțiuni - administratorul societății nu poate încheia contract de muncă astfel că societatea nu este obligată să suporte contribuții la sistemul asigurărilor sociale( fila 122).
A arătat reclamanta la punctele 2 și 3 din completări că prin apariția Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii societatea este supusă unui tratament diferit anterior și ulterior intrării în vigoare a acestei legi, iar administratorul J. V. este pensionar și beneficiază de pensie în baza Legii sistemului public de pensii.
Tribunalul nu poate reține alegații motivat de faptul că în perioada vizată de inspecție în vigoare erau dispozițiile Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi și asigurări sociale.
Potrivit dispozițiilor art.1 din acest normativ „Dreptul la asigurări sociale este garantat de stat si se exercita, in condițiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, denumit in continuare sistemul public.”.
Potrivit dispozițiilor art.5 alineat 1 punctul IV litera b) din această lege „In sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii: b) administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau de management;”.
Prin urmare, indemnizațiile încasate de către J. V. în calitate de administrator al societății reclamante, societate pe acțiuni fac aplicabile dispozițiile Legii nr.19/2000 acesta devenind asigurat obligatoriu prin efectul legii, calitate în care atât societatea avea obligația să vireze contribuțiile stabilite în calitatea sa asimilată celei de angajator, cât și numitul J. V. al cărui statut este similar celui de angajat.
Împrejurarea că de la data de 1 ianuarie 2011 a intervenit un alt act normativ, Legea nr.263/2010, care ar reglementa diferit aceste obligații, nu prezintă relevanță cât timp obligațiile fiscale se stabilesc ținându-se seama de dispozițiile legale în vigoare la momentul nașterii lor.
Cum pârâta în mod legal a determinat aceste obligații, acțiunea de față este neîntemeiată.
Împotriva susmenționatei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamant, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, în esență, sub următoarele aspecte:
Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii( art. 304 pct. 9 C.pr. civ.).
Obligațiile suplimentare stabilite de către organul fiscal au ca temei de drept disp. Legii nr. 19/2000 despre care prima instanță susține că se aplică a ieșit din vigoare prin abrogare expresă. Organul fiscal cât și instanța de fond ar fi trebuit însă să dea eficiență principiului aplicării imediate a legii civile noi, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Pentru motivele expuse succint mai sus, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului cu consecința reformării sentinței criticate în sensul admiterii acțiunii, a anulării Decizie nr. 183/2012 și a Deciziei de impunere nr. F-VN 413/07.03.2012 și a exonerării sale de la plata obligațiilor suplimentare în valoare de 36.841 lei.
Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare în cauză.
Recursul de față se privește nefondat din perspectiva următoarelor considerațiuni:
Tranșarea unui raport juridic litigios nu se poate face decât după regulile existente la data nașterii acestuia. În speță, controlul fiscal efectuat de către pârâtă a condus la identificarea obligației pârâtei la plata unei contribuții suplimentare constând în C.A.S. datorat pentru un angajat al său. La data efectuării actului de control, legea în vigoare era Legea nr. 19/2000 fapt necontestat de către reclamant. Prin urmare, legalitatea acestui control nu putea fi verificată de către instanță prin aplicarea unei legi ulterioare controlului, ci doar în raport de legea în a cărei gestiune s-a născut raportul juridic dintre părți.
Așa fiind, critica recurentului se apreciază a fi vădit subiectivă, lipsită de suport legal.
Cum prima instanță a făcut o aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, Curtea conchide în sensul legalității și temeiniciei acesteia, cu atât mai mult cu cât nici examinarea din oficiu a cauzei nu a condus la identificarea vreunui temei de reformare a hotărârii în discuție.
Față de motivele expuse succint mai sus, văzând și disp. art. 312 alin. 1 C.pr civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta . împotriva sentinței nr. 1705/20.03.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. P. S.A. cu sediul în ., V., împotriva sentinței nr. 1705/20.03.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2014.
Președinte, G. I. | Judecător, V. M. D. | Judecător, E. L. P. |
Grefier, F. B. |
Fond:S.N./Tribunalul V.
Red.G.I./28.02.2014
Tehnored.F.B./28.02.2014/2 ex.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 687/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 4467/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
