Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 2556/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2556/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 236/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 2556/2014
Ședința publică de la 11 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. G. T.
Judecător C. R. M.
Judecător G. I.
Grefier L. M. R.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de pârâtul C. JUDEȚULUI G. - PRIN PREȘEDINTE N. D. B., cu sediul în G., . împotriva sentinței nr.2558/25.09.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 3.03.2014 care s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 11.03.2014.
Curtea
Asupra recursului în contencios de față administrativ de față.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. secția C. la data de 9.01.2013 sub nr._, reclamantul T. P. în contradictoriu cu pârât C. Județului G. a solicitat anularea Dispoziției nr. 458/1.11.2012 emisă de Președintele Consiliului Județului G., obligarea pârâtului la plata despăgubirilor bănești reprezentând drepturile salariale de care a fost lipsit ca efect al deciziei contestate, obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 lei.
Reclamantul a solicitat si obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin dispoziția contestată, pârâtul a dispus sancționarea sa cu diminuarea drepturilor salariale cu 5% pe o perioadă de 3 luni, reținându-se in sarcina sa că ar fi absentat de la serviciu 5 zile în perioada 16-20.07.2012, faptă prevăzută de art. 77 al.2 lit.c din Legea nr. 188/1999.
Reclamantul susține în continuare că urmare a cercetării disciplinare, comisia a propus aplicarea sancțiunii constând în „mustrare scrisă”, însă Președintele Consiliului Județului G., a aplicat sancțiunea diminuarea drepturilor salariale pe o perioadă de 3 luni, cu 5%.
Mai precizează reclamantul și faptul că se face vinovat de încălcarea Dispoziției Președintelui Consiliului Județului G. nr. 2/8.01.2010, întrucât a formulat cerere de concediu, a depus-o la serviciul de gestiune a resurselor umane pentru verificarea și vizare, urmând ca cererea să intre pe circuitul actelor în instituție.
În continuare reclamantul susține că nu e obligația sa să ducă această cerere la fiecare compartiment ci doar să o depună la Registratura generală, arată că, această cerere a fost depusă și vizată la 12.07.2012 la Registratura generală, după ce in prealabil a fost vizată de serviciul de gestiune a resurselor umane.
Reclamantul învederează faptul că între acesta si persoana care ținea locul Directorului executiv al Direcției Tehnice există o situație conflictuală, motiv pentru care nu a lăsat această cererea personal la acesta, ci a lăsat-o la Registratură.
Cum în perioada 12.07._12 nu a primit nici un răspuns negativ asupra acestei cereri, reclamantul arată că a fost convins că a fost aprobată.
Pe de altă parte reclamantul mai susține că nu a primit nicio adresă, de comunicare a activității desfășurate de serviciul de audit public intern și nici nu i s-a comunicat proiectul raportului de audit pentru a avea posibilitatea de a se comunica punctul de vedere in termen legal.
În final reclamantul apreciază că sancțiunea aplicată nu este proporțională cu fapta reținută, cu atât mai mult cu cât nu a mai fost sancționat disciplinar.
În drept reclamantul a invocat Legea nr. 188/1999.
Legal citat, pârâtul C. Județului G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, susținând că reclamantul a absentat nemotivat în perioada 16.07-20.07.2012, perioada in care s-a desfășurat la nivelul Direcției Tehnice o misiune a Serviciului de Audit Public Intern, ce implică prezența obligatorie a reclamantului.
Pârâtul mai arată că, reclamantul a depus cererea la registratură, fără a fi aprobată de șeful ierarhic superior ori de înlocuitorul acestuia, iar în perioada 12.07._12, în condica de prezență nu apare nicio mențiune referitoare la reclamant, pentru data de 16.07.2012 reclamantul a semnat condica de prezență, deși nu a fost la serviciu.
În continuare pârâtul arată că reclamantul a fost sancționat pentru absențe nemotivate de la serviciu in intervalul 16-20 iulie 2012, cererea sa de concediu nefiind aprobată.
Pârâtul precizează în continuare că Președintele Consiliului Județului G., a motivat sancțiunea aplicată (alta decât cea propusă comisiei) prin faptul că:
-reclamantul a plecat în concediu știind că nu are cererea aprobată, încercând să justifice aceasta prin ideea unei stări conflictuale cu persoana care trebuie să o aprobe;
-nu e prima data când reclamantul pleacă în concediu, din anul 2005 având cererea aprobată și depusă la registratura unității;
-reclamantul deține o funcție de conducere iar absența sa nemotivată se resimte la nivelul instituției.
În drept, pârâtul a invocat art.115 și urm. C.pr.civ.
La dosar pârâtul a depus în copie înscrisuri.
Reclamantul a depus la dosar concluzii scrise .
Prin sentința civilă nr. 2558 din data de 25 Septembrie 2013 pronunțată în cauză, Tribunalul G. a Admis in parte contestația și a dispus, pe cale de consecință, anularea în parte a Dispoziției 458/1.11.2012 emisa de pârât, numai in ceea ce privește sancțiunea aplicată, in sensul înlocuirii sancțiunii aplicate cu sancțiunea "mustrare scrisă". De asemenea, a fost obligat pârâtul să restituie reclamantului sumele de bani reținute in baza dispoziției contestate. Totodată, a fost Respins capătul de cerere privind plata daunelor morale de 20 000 lei, ca nefundat, fiind obligat pârâtul către reclamant la plata cheltuielilor de judecată de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt și de drept:
Prin Dispoziția nr. 458/1.11.2012, emisă de Președintele Consiliului Județului G., s-a dispus sancționarea disciplinară a reclamantului cu diminuarea drepturilor salariale cu 5% pe o perioada de 3 luni, pentru comiterea abaterii disciplinare constând în absențe nemotivate de la serviciu in intervalul 16-20 iulie 2012, înlocuitorul directorului executiv al Direcției Tehnice de la acea dată neaprobând în prealabil nicio cerere de concediu pentru reclamant.
Fapta astfel reținută în sarcina reclamantului a fost încadrată la art. 77 al.2 lit.c din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Din cererea înregistrată sub nr. 4311/12.07.2012 la sediul pârâtului (f.25 dosar) rezultă că reclamantul T. P., director executiv adjunct în cadrul Direcției Tehnice, a solicitat aprobarea efectuării a 5 zile din concediul de odihnă aferent anului 2011, începând cu data de 16.07.2012, arătând că în acea perioada va fi înlocuit de doamna ing. C. E.
Cererea a fost înregistrată la Registratura unității, sub nr. 4311/12.07.2012, si a fost vizată, potrivit disp.art.4 din Dispoziția nr.2/8.01.2010 a Președintelui Consiliului Județului G. de către Serviciul de management al resurselor umane, sănătate și securitate în muncă și asigurarea calității, serviciul care a precizat și numărul de zile de concediu la care reclamantul avea dreptul .
În acest sens s-a menținut pe cererea de concediu de odihnă faptul că reclamantul avea „drept CO 2011- 25 zile”.
Potrivit disp.art.1 al.1 din Dispoziția nr, 2/8.01.2010 (f. 38-39 dosar), cererea de concediu a reclamantului, în calitate de director executiv adjunct, trebuia aprobată de directorul executiv sau de către înlocuitorul acestuia.
Din nota de colaborare nr. 4396/1/20.07.2012 (f.15) rezultă că persoana care avea competența de a aproba cererea de concediu de odihnă a reclamantului la acea dată era d-na M. N., persoană care a precizat atât în această notă de colaborare, cât și în Informarea nr. 4396/16.07.2012 (f.16) că nu a aprobat nicio cerere de acest fel a reclamantului, acesta lipsind de la serviciu în perioada 16.07-20.07.2012.
Urmare acestei informări, la nivelul pârâtului Consiliului Județului G. s-a desfășurat o misiune ad-hoc de audit public în ceea ce privește efectuarea concediului de odihnă a reclamantului, în urma căreia s-a întocmit raportul de audit nr. 4657/26.07.2012 (f.17-21 dosar) prin care s-a propus sesizarea comisiei de disciplină.
Comisia de disciplină, urmare a parcurgerii procedurii de cercetare administrativă, a propus motivat, aplicarea sancțiunii disciplinare constând în „mustrare scrisă”, un membru titular opinând separat pentru aplicarea sancțiunii constând în diminuarea drepturilor salariale cu 5% pe o perioadă de 3 luni.
Luând act de Raportul final al comisiei de disciplină, Președintelui Consiliului Județului G. prin dispoziția nr. 45//1.11.2012, a aplicat motivat, sancțiunea diminuării drepturilor salariale cu 5% pe o perioada de 3 luni.
Instanța reține că reclamantul se face vinovat de comiterea abaterii disciplinare pentru care a fost sancționat, întrucât, din chiar cuprinsul raportului final nr._/24 oct.2012 (f.43), rezultă că reclamantul a prezentat că știe dispozițiile privind procedura de solicitare și efectuare a concediilor ( Dispoziția nr. 2/8.01.2010), inclusiv cui îi revenea calitatea de a aproba această cererea pentru efectuarea concediului de odihnă. Reclamantul a precizat totodată în fața aceleiași Comisii de disciplină, că „a evitat să meargă personal „ la înlocuitorul directorului executiv, întrucât nu se afla cu acesta în „relații tocmai colegiale”.
Instanța, constatând că reclamantul a respectat în parte această procedură, în sensul că nu a prezentat cererea de concediu de odihnă spre aprobare, după vizare.
În acest sens, art.4 din Dispoziția nr. 2/8.01.2010 (f. 39 dosar) prevede că, „cererile de concediu vor fi vizate, înainte de aprobare, de către serviciul de gestiune a resurselor umane […]”.
Reclamantul a vizat cererea la serviciul competent, însă nu a prezentat-o ulterior spre aprobare locțiitorului directorului executiv, din motivul existenței unei „relații nu tocmai colegiale” cu această din urmă persoană. (după cum însăși reclamantul a afirmat in fața Comisiei de disciplină).
Astfel, instanța apreciază că reclamantul se face vinovat de această abatere disciplinară reținută în sarcina sa, în condițiile în care, nerespectând procedura legală, a plecat în concediu de odihnă și fără a cunoaște măcar dacă cererea respectivă a fost aprobată sau nu.
Pe de altă parte, reclamantul nu a mai fost sancționat disciplinar, aspecte ce rezultă și din Raportul final nr._/24 oct.2012 (f.42), iar cererea de concediu în discuție nu este nici aprobată, nici respinsă, practic nu prezintă nicio mențiune.
Instanța apreciază astfel că sancțiunea aplicată este nejustificată în raport cu gravitatea abaterii disciplinare.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de_ lei, se reține că este nefondat, întrucât, pe de o parte, în speță s-a reținut vinovăția reclamantului, iar, pe de altă parte, reclamantul nu a dovedit cu niciun mijloc de probă faptul ca a fost prejudiciat moral.
În baza disp. art. 274 c.pr.civ., ca parte căzută in pretenții, pârâtul datorează cheltuielile de judecată efectuate în cauză de către reclamant.
Împotriva susmenționatei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs autoritatea pârâtă, C. Județului G., criticând-o pe motive de nelegalitate, în esență, sub următoarele aspecte:
Greșit s-a reținut de către prima instanță faptul că sancțiunea aplicată nu este proporțională și este nejustificată și în raport cu gravitatea abaterii disciplinare.
În conformitate cu prevederile art. 50 alin.(1) și (2) din HG nr. 1344/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, cu modificările și completările ulterioare, Președintele Consiliului Județului G. avea dreptul de a alege oricare dintre propunerile Comisiei de Disciplină, cu condiția motivării alegerii propunerii respective.
În speță, Președintele Consiliului Județului G. a motivat alegerea sancțiunii aplicate angajatului T. P., precizând următoarele:
- „domnul T. P. a plecat în concediu știind că nu are cererea aprobată conform Dispoziției Președintelui Consiliului Județului G. și a încercat să inducă ideea că nu a respectat această procedură deoarece se afla într-o stare conflictuală cu persoana care trebuia să îi aprobe cererea de concediu, fără a informa în prealabil despre această stare conflictuală.
- nu este prima dată când T. P. pleacă în concediu;
- numitul reclamant deține o funcție de conducere, având responsabilități mai importante decât cele ale unui angajat cu funcție de execuție, ceea ce face ca absența sa nemotivată să fie mai serios resimțită la nivelul instituției”
Așa fiind, dispoziția Președintelui Consiliului Județului G. nr. 458/01.11.2012 a întrunește prevederile legale. În plus, abaterea disciplinară a reclamantului este relevată și de nesocotirea art. 9 din OG nr. 250/1992, a art. 22 alin. 2 din OG nr. 6/2007, de vreme ce reclamantul nu avea o programare prestabilită a concediului de odihnă.
Pentru motivele expuse succint mai sus, recurenta-pârâtă a solicitat reformarea sentinței criticate în sensul respingerii integrale a acțiunii reclamantului.
Intimatul-reclamanta formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind în esență că instanța de fond și-a exercitat în speță rolul activ cerut de disp. art. 129 alin. 5 C.pr. civ, procedând corect la reindividualizarea sancțiunii disciplinare în raport de situația de fapt stabilită în cauză.
Recursul de față este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Aplicarea unei sancțiuni disciplinare este, într-adevăr, atributul angajatorului, în speță, al conducătorului autorității pârâte. Acesta, beneficiind de expertiza unei comisii de specialitate, desemnată să verifice existența abaterii, este îndrituit să procedeze la aplicarea sancțiunii, individualizate în prealabil, în raport de gravitatea faptei imputate, ținând seama în toate cazurile și de circumstanțele personale ale angajatului( antecedentele acestuia). În speță, având în vedere astfel de criterii comisia de disciplină a propus cu majoritate de voturi aplicarea sancțiunii „avertismentului”, propunere care, însă, nu a fost îmbrățișată de către Președintele Consiliului Județean care a aplicat reclamantului o sancțiune mai aspră( reducerea salariului pe o perioadă de 3 luni). Chiar dacă prin dispoziția criticată de reclamant este argumentată aplicarea sancțiunii, Curtea apreciază că simpla motivare nu este suficientă pentru a conchide în sensul legalității acesteia, astfel, cum de altfel a reținut și judecătorul fondului. În condițiile în care reclamantul nu a mai avut abateri disciplinare, iar pârâta se face ea însăși vinovată de nesocotirea propriilor reguli de ordine interioară prin neavizarea cererii, neefectuarea unui grafic al efectuării concediilor de odihnă, așa încât activitatea acesteia să nu fie perturbată etc., sancțiunea diminuării drepturilor salariale este, în mod vădit, disproporționată, împrejurare în care intervenția instanței este nu numai necesară, ci și permisă. Astfel, așa cum a statuat și instanța noastră supremă în virtutea atribuțiilor sale legate de unificarea practicii judiciare( a se vedea decizia nr. 11/2013 pronunțată în procedura Recursului în interesul legii), instanța investită cu o contestație împotriva unei sancțiuni disciplinare, constatând că aceasta este greșit individualizată, este abilitată să o înlocuiască cu altă sancțiune disciplinară( mai ușoară).
În raport de cele mai sus arătate, întrucât nici în recurs nu au fost aduse argumente suplimentare în sprijinul proporționalității sancțiunii aplicate prin actul administrativ contestat, Curtea conchide în sensul legalității și temeiniciei sentinței recurate, urmând a o menține ca atare, conform disp. art. 312 alin. 1 C.pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca fiind nefondat recursul declarat de pârâtul C. JUDEȚULUI G. - PRIN PREȘEDINTE N. D. B., cu sediul în G., . împotriva sentinței nr.2558/25.09.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Martie 2014
Președinte, L. G. T. | Judecător, C. R. M. | Judecător, G. I. |
Grefier, L. M. R. |
Red.G.I./ 11 Aprilie 2014
Dact.L.R./2 ex/11.04.2014
FOND D.M.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 8058/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 544/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
