Obligaţia de a face. Decizia nr. 7637/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7637/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 654/91/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 7637/2014
Ședința publică de la 16 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. S.
Judecător I. M. D.
Judecător D. V.
Grefier Filuța E. D.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâta U. S. HARET, cu sediul în București, sector 3, ..13, și de chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în București, sector 1, ., nr.28-30, împotriva sentinței nr. 845 din 08.05.2014, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul D. I., având ca obiect, obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentele U. S. HARET și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE și intimatul D. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că nu a fost timbrat recursul, s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, după care;
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
- Prima instanță
a)Cererea de chemare în judecata
Prin cererea înregistrată la Tribunalul V. sub nr._ reclamantul D. I. a solicitat în contradictoriu cu U. S. Haret, obligarea la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă timbru, onorariu avocat.
În motivarea cererii a precizat că și-a îndeplinit obligația prealabilă potrivit Legii nr. 554/2004 prin depunerea plângerilor prealabile către U. Haret și M. Educației Naționale, fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
Prin plângerile prealabile a solicitat eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de licență motivat de faptul că potrivit art. 20 al.1 din Regulament la împlinirea termenului de 12 luni U. S. Haret trebuia să elibereze documentele de studii.
U. S. Haret răspunde că a întreprins demersurile necesare pentru obținerea de la M. Educației Naționale a aprobărilor legale pentru tipărirea formularelor de diplomă de licență pentru absolvenții promoției 2009.
Adresa nr. 986/26.10.2009 vizează suplimentarea necesarului de diplome pentru anul universitar 2008, așa încât nu are relevanță întrucât reclamantul a absolvit facultatea în anul 2009.
U. S. Haret s-a conformat însă doar în parte cerințelor impuse de MECTS prin adresa nr.3125/25.06.2009, în sensul că a comunicat tipul diplomelor de licență cerute conform Legii nr. 84/1995, cantitatea acestora și numărul estimativ de absolvenți, dar a ignorat cerințele specifice Machetei 2.
În concluzie U. S. Haret nu și-a îndeplinit obligația de a trimite o adresă completă către M. Educației Naționale.
În ceea ce privește M. Educației Naționale, s-a efectuat de asemenea plângere prealabilă solicitând acestuia să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplome de licență și suplimentele de diplomă pentru reclamant.
Obiectul cererii de chemare în judecată se supune prevederilor art. 8 al.1 din Legea 554/2004.
Din momentul înscrierii la facultate și până la absolvirea acesteia și-a îndeplinit toate obligațiile ce îi reveneau potrivit contractelor de studiu încheiate cu pârâta și Regulamentul privind activitatea profesională a studenților, în sensul că și-a plătit taxele de studii, a susținut și promovat toate examenele inclusiv examenul de licență. În aceste condiții potrivit Metodologiei organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de pârâtă sub nr. 1405/2009 precum și art. 20 al.1 din Regulamentul aprobat prin OMECT 2284/2007, pârâta era obligată să elibereze reclamantului actele de studii completate.
Potrivit art. 60(3) din Legea învățământului nr. 84/1995 republicată ,,Diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită”.
Reclamantul a fost admis să susțină examenul de licență în sesiunea iulie 2009 examen pe care l-a promovat. Ca atare Facultățile din cadrul Universității S. Haret au recunoscut titlul de Licențiat în Științe Economice potrivit adeverințelor de studiu eliberate.
A solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei U. S. Haret la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă.
b)Întâmpinarea formulată în cauză
Pârâta a depus întâmpinare și cerere de chemare în garanție U. S. Haret prin care a solicitat să se constate că și-a îndeplinit obligațiile legale față de reclamantul C. M. C. în sensul în care după finalizarea completă a studiilor și susținerea examenului de licență a eliberat Adeverința de absolvire a studiilor cu termen de valabilitate de 12 luni potrivit Metodologiei organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, emisă de către subscrisa sub nr. 1405/21.05.2009 și cu prevederile art. 20 și art. 38 din Ordinul MECTS 2284/28.09.
MECTS este cea care în calitatea sa de autoritate publică, gestionează materialele tipizate cu regim special necesare subscrisei pentru a elibera diploma și suplimentul la diplomă solicitate de către reclamant.
Pentru a avea posibilitatea de a elibera diplomele de licență subscrisa a făcut demersurile legale către M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în sensul în care a comunicat necesarul de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților anului 2009, în vederea aprobării acestora și spre a emite mai departe comanda de tipărire la .>
S-a adresa Ministerului prin adresele nr. 769/2009, 21/2010, 557/2010, 569/2010, 573/2010, 1054/2011, 960/2009, 278/2010 prin care a solicitat să fie dată aprobarea pentru a putea tipări formularele tipizate la Romdidac SA pentru absolvenți anului 2009, dar nu a primit un răspuns oficial din partea autorității administrative.
În prezent se află în imposibilitatea practică de a obține în totalitate tipărirea formularelor constând în actele de studii solicitate de reclamant, datorită refuzului MECTS. Întrucât la data înscrierii reclamantului la cursurilor Universității S. Haret MECTS avea posibilitatea sarcinilor prev.de dispozițiile art. 116 și art. 141 din Legea 84/1995 să invoce nelegalitatea în organizarea de către subscrisa a studiilor acestora, dar nu a sesizat nici o neregulă în acest sens nu se justifică refuzul acestuia de a aproba tipizarea formularelor destinate actelor de studii pentru absolvenții anului 2009.
Mai mult MECTS sau Agenția Română de Asigurarea Calități în Învățământul Superior înființată în baza OUG nr. 75/2005, nu au demarat și nu au finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că subscrisa a acționat în afara cadrului legal în condițiile în care în principiu M. Educației i se recunoștea prin art. 6 din Legea 443/2002 dreptul de a propune încetarea activității de învățământ și desființarea prin lege a universității.
Câtă vreme au fost respectate dispozițiile legale aplicabile, dreptul reclamantului la obținerea actului de recunoaștere al studiilor este un drept câștigat, opozabil oricărui subiect de drept. Pe de altă parte nu se poate face discriminare între reclamant și alți absolvenți întrucât în cazul tuturor au fost respectate dispozițiile aplicabile formei de învățământ urmate.
Prin cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale MECTS prin ministru a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor cu regim special constând în Diploma de Licență și suplimentul la diplomă pentru reclamant, absolvent al Facultății de Management Financiar contabil precum și plata tuturor sumelor solicitate subscrisei.
c)Hotărârea pronunțată în cauză
Prin sentința civilă nr.845 /08.05.2014,Tribunalul V. a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale activă invocată de pârâta M. EDUCAȚIEI ,CERCETĂRII,TINERETULUI ȘI SPORTULUI București,a respins cererea de chemare în garanție a M. EDUCAȚIEI ,CERCETĂRII,TINERETULUI ȘI SPORTULUI București formulată de pârâta U. S. Haret, a admis acțiunea și în consecință a obligat pârâtul M. EDUCAȚIEI ,CERCETĂRII,TINERETULUI ȘI SPORTULUI București să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru diploma de licență și pe pârâta U. S. Haret să elibereze reclamantului diploma de licență promoția 2009.
Instanța de recurs
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâta USH și chematul în garanție M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII,TINERETULUI ȘI SPORTULUI București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
a)Motivele de recurs
În motivarea recursului formulat, pârâta U. S. Haret a arătat că avizul necesar tipăririi formularelor destinate actelor de studii, nu poate fi solicitat de reclamant, întrucât nu are calitate procesuală activă, nu există raport juridic direct între absolvent și MEN.
Solicitarea de aprobare a tipizării formularelor destinate actelor de studii, este parte a procedurii de eliberare a diplomei de licență, ce se desfășoară între subscrisa USH și MEN, fără intervenția reclamantului, legiuitorul a stabilit imperativ această procedură prin Ordinul nr.2284/2007.
Astfel că, față de soluția dată de instanța de fond, ar trebui ca M. să emită avizul necesar tipizării diplomei (în baza obligației din sentință), fără să existe solicitarea acesteia, conform OM 2284/2007, iar aceasta să aștepte primirea formularului pentru a fi distribuit absolventului, încălcând dispozițiile imperative stabilite prin lege.
Absolventul nu poate să solicite direct de la MEN, avizul necesar tipizării, întrucât nu există raport juridic între el și minister.
Mai mult, ministerul nu poate elibera direct avizul necesar tipizării actelor de studii, întrucât nu există obligația în sarcina sa de a verifica îndeplinirea de către absolvent a condițiilor legale pentru obținerea diplomei de licență.
Obligația de a verifica condițiile legale pentru obținerea diplomei de licență, este în sarcina acesteia, motiv pentru care, soluția instanței de fond, de respingere a cererii de chemare în garanție formulată, este nelegală.
Prin recursul formulat de chematul în garanție M. Educației Naționale a invocat, în esență, încălcarea și aplicarea greșită a legii și depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Atribuțiile și competențele Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sunt reglementate prin HG nr.536/_ iar conform art. 2 din Legea nr. 288/2004, organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării.
Prin hotărârea pronunțată, prin care a decis că anumite programe de studii nu trebuie să obțină autorizarea provizorie sau acreditarea prevăzute de lege, și să acorde, astfel, diplome unor persoane care nu au parcurs programe de studii în conformitate cu prevederile legale, instanța de fond s-a substituit MECTS, ARACIS și Instituțiilor de învățământ superior, depășind, astfel, atribuțiile puterii judecătorești.
Instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea MECTS.
Instanța de fond nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu structurile și specializările universitare cu formele de învățământ respective, interpretând în mod eronat prevederile legale aplicabile speței.
Dacă organizarea fiecărui ciclu de studii se face cu aprobarea MECTS, instanța de fond era obligată să verifice dacă școlarizarea la facultatea, specializarea și forma de învățământ urmată de reclamant este realizată de universitate cu respectarea cadrului legal în vigoare.
Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și, ulterior, prin OUG nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Instanța de fond a omis însă să analizeze prevederi legale care există și care au legătură cu pricina. Astfel, nu a fost luată în considerare HG nr. 410/2002, HG nr. 940/2004, HG 1609/2004, HG 676/2007.
Conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică în vederea autorizării/acreditării acestora; ori aceste etape obligatorii nu au fost respectate de către U. „S. Haret”.
Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
Potrivit legii, în speță Legea nr. 288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de M. Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.
Conform prevederilor legale formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
Legiuitorul a statuat în sensul că formele FR și ID se organizează doar de acele facultăți care au cursuri la zi, respectiv că nu se poate depune dosar de acreditare și nu pot fi organizare cursuri la ID și FR dacă universitatea respectivă nu are organizate și acreditate/autorizate și cursuri la ZI la disciplina respectivă.
Aceste prevederi legale nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune, în conformitate cu prevederile OUG 75/2005 și HG nr. 1418/2006 proceduri de evaluare în vederea autorizării/acreditării acestor forme de învățământ. Aceste acte normative erau în vigoare la data înmatriculării reclamantei-intimate. Ulterior procedurii descrise mai sus specializările care sunt autorizate/acreditate se supun aprobării prin hotărâre de guvern.
Nu există nici un temei legal pentru demersul reclamantului-intimat de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu. Un act nu poate avea efectele prevăzute de lege decât în eventualitatea în care este emis în conformitate cu legea și de către o entitate abilitată de lege în acest sens, fără a exista în același timp posibilitatea recunoașterii ca valabil a unui act emis fără respectarea normelor edictate pentru încheierea sa valabilă.
b)Analiza motivelor de recurs
Examinând motivele de recurs,hotărârea primei instanțe,situația de fapt existentă în cauză și legislația aplicabilă,constată că recursul pârâtei USH Bucuresti este fondat și nefundat recursul declarat de chematul în garanție, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
U. „S. Haret” a fost înființată prin Legea nr. 443/5 iulie 2002, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, iar prin HG nr. 693/2003 (M.Of. nr. 466/30.06.2003) și HG nr. 676/2007, au fost acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu, pentru forma de învățământ zi, domeniile de licență: drept, sociologie, psihologie, management, științe ale educației, informatică și altele.
În aplicarea disp. Legii nr. 84/1995, M.E.C.T.S. a emis la data de 7 martie 2006, Ordinul nr. 3404, în cuprinsul căruia se stabilește, la art. 2, ca: „Admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studiu de licență, pe baza metodelor stabilite de fiecare universitate”, iar la art. 8 se prevede că: „Formele de învățământ cu frecvența redusă sau învățământul la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”.
Față de acest cadru legal și față de împrejurarea că nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002 și nici după emiterea HG nr. 676/2007 și a HG nr. 635/2008, precum și nici după . OUG nr. 75/2005 – privind asigurarea calității educației, MECTS nu a sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul pârâtei, autorizând eliberarea de diplome de licență pentru absolvenții formei de învățământ la distanță din anii anteriori, mai puțin pentru absolvenții care au obținut diploma de licență de la nivelul anului 2009, acțiunea apare ca fiind întemeiată.
Instanța de fond nu a fost învestită să analizeze dacă specializarea și/sau forma de învățământ erau sau nu acreditate/autorizate, ci în raport de obiectul cererii și de reglementările în vigoare care se referă la aprobarea formularelor tipizate, ce se regăsesc în ordinele de ministru nr. 2284/2007 și nr. 3404/2006, să constate dacă chematul în garanție și-a respectat propriile reglementări.
Analizând disp. art. 8 din Legea nr. 443/2002, reiese fără putință de tăgadă că recurentul-chemat în garanție avea obligații evidente de a monitoriza activitatea instituției, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție, care în considerentele Deciziei nr. 2874/1 iunie 2010, a reținut că < finalizarea="" cursurilor="" universitare="" organizate="" de="" universitatea="" „spiru="" haret”="" bucurești,="" în="" cadrul="" formei="" de="" învățământ="" la="" distanță,="" prin="" susținerea="" examenului="" de="" licență="" și="" obținerea="" în="" urma="" acestuia="" a="" unei="" diplome,="" „presupune="" în="" fapt="" recunoașterea="" formei="" de="" învățământ="" urmată="" de="" către="" ministerul="" educației,="" cercetării="" și="" inovării”;="" menționatul="" refuz="" neputând="" acoperi="" lipsa="" de="" acțiune="" a="" instituției="" publice="" cu="" atribuțiuni="" în="" domeniul="" asigurării="" calității="" educației,="" în="" condițiile="" în="" care="" oug="" nr.="" 75/2002="" obligă="" pe="" furnizorii="" de="" educație="" ca,="" după="" obținerea="" acreditării,="" să="" transmită="" anual="" aracis="" rapoarte="" anuale="" de="" evaluare="" internă;="" iar="" instituția="" de="" interes="" public="" național="" menționată="" să="" avertizeze="" pe="" furnizorul="" de="" educație,="" atunci ="" când="" ar="" fi="" constatat="" că="" nu="" sunt="" îndeplinite="" standardele="" de="" calitate,="" să="" procedeze="" la="" aducerea="" activității="" educaționale="" la="" standardele="" de="" calitate,="" urmând="" ca="" în="" cazul="" în="" care="" și="" al="" treilea="" raport="" de="" evaluare="" ar="" fi="" fost="" nefavorabil,="" ministerul="" educației="" să="" elaboreze="" și="" să="" promoveze,="" după="" caz,="" hotărâre="" de="" guvern="" sau="" lege,="" decizia="" prin="" care="" încetează="" definitiv="" școlarizarea="" în="" cadrul="" respectivului="">
Art. 32 al.2 din Ordonanța 75/2002 precizează: „Organizația furnizoare de educație, acreditată, este parte a sistemului național de educație, cu toate drepturile și obligațiile conferite de lege” iar art. 33 al.3 din același act normativ dispune: „Organizația furnizoare de educație și programele de studii acreditate ale acesteia se supun periodic, din 5 în 5 ani, evaluării externe de către ARACIP, respectiv ARACIS, sau de o altă agenție agreată de acestea, potrivit legii”.
De asemenea, prevederile art. 29 ale OUG nr. 75/2005, nu conduc la concluzia necesității unei acreditări/autorizări distincte pentru fiecare formă de învățământ, ci pentru fiecare program din ciclul de licență care duce la o calificare universitară distinctă.
În acest sens sunt și dispozițiile HG nr. 1418/2006, care în Partea a III-a – Evaluarea externă a calității instituțiilor de învățământ superior, al.2.
Adeverința emisă în urma absolvirii este în ființă, nu a fost anulată/revocată și produce efecte juridice. Nu s-a constatat în nici un fel nulitatea studiilor urmate de către intimatul-reclamant.
În acest sens s-a pronunțat și Î.C.C.J. care în dosarul nr._, a pronunțat Decizia nr. 5656/24 noiembrie 2011 unde se arată la pag. 7:
„U. S. Haret are obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii … ce atestă absolvirea Facultății …, susținerea și promovarea examenului de licență în sesiunea iulie 2009, precum și dobândirea titlului de licențiate în drept al reclamatei, să elibereze și diploma de licență.
Obligația nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece intimatul-chemat în garanție MECTS refuză tipărirea formularelor tipizate de licență.
Motivul refuzului este acela că nu se pot elibera în mod nelimitat formularele tipizate ci numai pentru formularele tipizate necesare”.
Actul prin care i s-a recunoscut calitatea de licențiat este în ființă, nu a fost revocat (anulat), se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ.
M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu a solicitat în instanță anularea adeverinței și nu a solicitat printr-o altă acțiune să se analizeze criteriile de obținere a formularelor tipizate de către U. „S. Haret”.
Obligația intimatei U. „S. Haret” este corelativă obligației intimatului M.E.C.T.S. de a aproba formularele tipizate, astfel cum a arătat intimata-pârâtă prin cererea de chemare în garanție, cerere care este întemeiată și urmează să fie admisă sub aspectul analizat
Soluția din prezenta cauză se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței, consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza B. contra României.
c)Soluția instanței de recurs
Având în vedere considerentele acestei decizii, curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, în parte motiv pentru care, în baza art 312 alin 1C.pr.civ va respinge recursul declarat de pârâtul M. Educației Naționale, ca nefondat, va admite recursul declarat de pârâta U.,, S. Haret si va modifica in parte sentința atacată cu consecința obligării chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru diploma de licență, va menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Văzând și disp. art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în București, sector 1, ., nr.28-30, împotriva sentinței nr. 845 din 08.05.2014, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul D. I., având ca obiect, obligația de a face.
Admite recursul declarat de pârâta U. S. HARET, cu sediul în București, sector 3, ..13, împotriva sentinței nr. 845 din 08.05.2014, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .
Modifică în parte sentința recurată în sensul că admite cererea de chemare în garanție a M. Educației Naționale.
Obligă chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru diploma de licență.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Obligă recurentul M. Educației Naționale la plata sumei de 620 lei cheltuieli de către recurenta pârâtă U. S. Haret.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 octombrie 2014.
Președinte, V. S. | Judecător, I. M. D. | Judecător, D. V. |
Grefier, Filuța E. D. |
Red.DIM/24.11.2014
Tehnored.FED/24.11.2014/2ex.
Fond – E.S.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 6444/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 7638/2014. Curtea de Apel... → |
|---|








