Obligaţia de a face. Decizia nr. 7121/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 7121/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 4837/91/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 7121/2014

Ședința publică de la 25 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - V. S.

Judecător - D. V.

Judecător - I. M. D.

Grefier - I. S.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de chematul în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu sediul în București, sector 1, .. 28-30, împotriva sentinței civile nr. 370 din 19.02.2014 pronunțată de Tribunalul V., în dosarul nr._ .

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că: este primul termen de judecată; s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă; s-au formulat întâmpinări de către intimații reclamanți și intimata pârâtă – ce au fost comunicate recurentului, după care;

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la nr._ la Tribunalul V. - Secția a II-a de C. Administrativ Fiscal, reclamanții R. (N.) N., P. (B.) L., C. (P. ) N. ȘI T. (U.) R. au chemat în judecată pârâții U. S. Haret București și M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București pentru ca, prin hotărâre judecătorească, unitatea de învățământ să fie obligată să-i elibereze diploma de licență promoția 2009 iar ministerul să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru diploma de licență.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este absolvent al facultății de drept promoția 2009 și și-a luat licența în iulie 2009, sens în care i s-a eliberat adeverința dar, cu toate acestea, în mod nejustificat U. S. Haret a refuzat sistematic să-i elibereze diploma motivat de faptul că MECTS nu a aprobat tipărirea formularelor tipizate de diplomă.

A solicitat obligarea pârâților la aprobarea tipăririi formularelor tipizate de diplomă și la eliberarea diplomei de licență.

Legal citați, pârâții au formulat întâmpinare.

U. S. Haret a formulat și cerere de chemare în garanție a pârâtului MECTS.

Pârâtul MECTS a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților cu motivarea că, potrivit Ordinului 2284/2007, procedura de eliberare a avizelor necesare pentru formularele tipizate fiind o procedură care implică numai instituțiile de învățământ superior particulare acreditate, M.E.C.T.S. și ROMDIDAC S.A. - Compania de Material Didactic și nu absolvenții universităților respective.

A arătat că MECTS și-a îndeplinit obligația și a avizat numărul de formulare tipizate solicitate de U. S. Haret, universitatea renunțând la acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București în dosarul_ având acest obiect.

Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât forma de învățământ ID pe care au urmat-o reclamanții nu avea acreditare.

La momentul încheierii contractelor cu reclamanții, universitatea nu întrunea condițiile prevăzute de Legea 88/1993 și OUG 75/2005 și nu parcursese procedura de evaluare academică necesară autorizării.

Așa fiind, ministerul nu poate fi obligat să elibereze formularele de diplomă pentru specialități neacreditate.

U. S. Haret a arătat că, după finalizarea completă a studiilor de către reclamanți, și-a îndeplinit obligațiile și le-a eliberat adeverințele de absolvire cu valabilitate 12 luni așa cum prevede Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor.

În plus, a solicitat pârâtului MECTS în mai multe rânduri să avizeze tipărirea formularelor de diplomă necesare.

Cum de la data înscrierii la forma de învățământ și până la promovarea examenului de licență nu s-a denunțat nici o procedură vizând nelegalitatea formei de învățământ, reclamanții au dreptul la obținerea actului de recunoaștere a studiilor.

Având în vedere că MECTS este singura autoritate publică ce gestionează materialele și tipizatele cu regim special, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a pârâtului MECTS.

La data la care reclamantul a început procesul educațional, universitatea a respectat dispozițiile legale în vigoare, furnizorul de educație nu a sesizat nereguli în perioada 2006-2009 și până în 2009 a eliberat necesarul de diplome.

Cum eliberarea diplomelor de licență este condiționată de tipărirea formularelor de diplomă, a solicitat admiterea cererii de chemare în garanție.

Prin sentința civilă nr. 370/19.02.2014 a Tribunalului V. a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocate de pârâtul - chemat în garanție M.E.N.

A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta și cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale București, formulată de pârâtul U. S. Haret.

A fost obligat chematul în garanție M. Educației Naționale București să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă și supliment diplomă de licență pentru reclamant.

A fost obligata pârâta U. S. Haret să elibereze reclamantului diploma și suplimentul diplomei de licență în specialitatea absolvită.

Împotriva sentinței nr. 370/2014 a Tribunalului V. în termen legal a declarat recurs chemata în garanție invocând, în esență, încălcarea și aplicarea greșită a legii și depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Conform art. 2 din Legea nr. 288/2004, organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării.

Prin hotărârea pronunțată, prin care a decis că anumite programe de studii nu trebuie să obțină autorizarea provizorie sau acreditarea prevăzute de lege, și să acorde, astfel, diplome unor persoane care nu au parcurs programe de studii în conformitate cu prevederile legale, instanța de fond s-a substituit M.E.C.T.S., ARACIS și instituțiilor de învățământ superior, depășind, astfel, atribuțiile puterii judecătorești.

Instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea M.E.C.T.S..

Instanța de fond nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu structurile și specializările universitare cu formele de învățământ respective, interpretând în mod eronat prevederile legale aplicabile speței.

Dacă organizarea fiecărui ciclu de studii se face cu aprobarea M.E.C.TS., instanța de fond era obligată să verifice dacă școlarizarea la facultatea, specializarea și forma de învățământ urmată de reclamant este realizată de universitate cu respectarea cadrului legal în vigoare.

Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și, ulterior, prin O.U.G. nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța de fond a omis însă să analizeze prevederi legale care există și care au legătură cu pricina. Astfel, nu a fost luată în considerare HG nr. 535/1999 și HG nr. 1011/2011.

Conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică în vederea autorizării/acreditării acestora; ori aceste etape obligatorii nu au fost respectate de către U. „S. Haret”.

Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.

Potrivit legii, în speță Legea nr. 288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de M. Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.

Conform prevederilor legale formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.

Legiuitorul a statuat în sensul că formele FR și ID se organizează doar de acele facultăți care au cursuri la zi, respectiv că nu se poate depune dosar de acreditare și nu pot fi organizare cursuri la ID și FR dacă universitatea respectivă nu are organizate și acreditate/autorizate și cursuri la ZI la disciplina respectivă.

Aceste prevederi legale nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune, în conformitate cu prevederile OUG 75/2005 și HG nr. 1418/2006 proceduri de evaluare în vederea autorizării/acreditării acestor forme de învățământ. Aceste acte normative erau în vigoare la data înmatriculării reclamantei-intimate. Ulterior procedurii descrise mai sus specializările care sunt autorizate/acreditate se supun aprobării prin hotărâre de guvern.

Nu există nici un temei legal pentru demersul reclamantei-intimate de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu. Un act nu poate avea efectele prevăzute de lege decât în eventualitatea în care este emis în conformitate cu legea și de către o entitate abilitată de lege în acest sens, fără a exista în același timp posibilitatea recunoașterii ca valabil a unui act emis fără respectarea normelor edictate pentru încheierea sa valabilă.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate conform art. 488 pct. 8 C.proc.civ., Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică a cărei reformare nu se impune.

U. „S. Haret” a fost înființată prin Legea nr. 443/5 iulie 2002, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, iar prin HG nr. 693/2003 (M.Of. nr. 466/30.06.2003) și HG nr. 676/2007, au fost acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu, pentru forma de învățământ zi, domeniile de licență: drept, sociologie, psihologie, management, științe ale educației, informatică și altele.

În aplicarea disp. Legii nr. 84/1995, Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului a emis la data de 7 martie 2006, Ordinul nr. 3404, în cuprinsul căruia se stabilește, la art. 2, că: „Admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studiu de licență, pe baza metodelor stabilite de fiecare universitate”, iar la art. 8 se prevede că: „Formele de învățământ cu frecvența redusă sau învățământul la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”.

Față de acest cadru legal și față de împrejurarea că nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002 și nici după emiterea HG nr. 676/2007 și a HG nr. 635/2008, precum și nici după . OUG nr. 75/2005 – privind asigurarea calității educației, M.E.C.T.S. nu a sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul pârâtei, autorizând eliberarea de diplome de licență pentru absolvenții formei de învățământ la distanță din anii anteriori, mai puțin pentru absolvenții care au obținut diploma de licență de la nivelul anului 2009 este întemeiată.

La momentul 2002, anul înființării universității, Legea 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor era în vigoare, precum și HG r. 535/1999 privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular, dată în temeiul art. 3 din Legea nr. 88/1993, la al cărui art. 5 face trimitere și recurentul-chemat în garanție, ignorând însă prevederile art.4 și rupându-l din context.

Astfel, art. 4 preciza: „Autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acordă pentru forme de învățământ de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecvență, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare”.

Art. 5 dispunea: „Învățământul deschis la distanță, similar cu învățământul fără frecvență, se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege”.

În aceste condiții, U. „S. Haret”, Facultatea de Sociologie si Psihologie, avea dreptul ca în anul 2006 să organizeze forma de învățământ ID, atâta timp cât ulterior acreditării, nici prin Ordonanța 75/2005 nici prin alt act normativ nu s-a instituit obligația autorizării/acreditării formelor de învățământ.

Mai mult, art. 32 al.2 din Ordonanța 75/2005 precizează: „Organizația furnizoare de educație, acreditată, este parte a sistemului național de educație, cu toate drepturile și obligațiile conferite de lege” iar art. 33 al.3 din același act normativ dispune: „Organizația furnizoare de educație și programele de studii acreditate ale acesteia se supun periodic, din 5 în 5 ani, evaluării externe de către ARACIP, respectiv ARACIS, sau de o altă agenție agreată de acestea, potrivit legii”.

Recurentul-chemat în garanție nu a făcut dovada supunerii Universității „S. Haret”, Facultatea de Sociologie si Psihologie, vreunui nou proces de evaluare externă în condițiile art. 34 din Ordinul 75/2005.

De asemenea, prevederile art. 29 ale OUG nr. 75/2005, nu conduc la concluzia necesității unei acreditări/autorizări distincte pentru fiecare formă de învățământ, ci pentru fiecare program din ciclul de licență care duce la o calificare universitară distinctă.

În acest sens sunt și dispozițiile HG nr. 1418/2006, care în Partea a III-a – Evaluarea externă a calității instituțiilor de învățământ superior, al.2.

Recurentul-chemat în garanție, MECTS, își invocă în apărare propria turpitudine, pentru că U. „S. Haret” a fost înființată prin Legea nr. 443/5 iulie2002, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, iar potrivit art. 8 din aceeași lege „Pentru a se asigura respectarea standardelor legale de calitate specifice învățământului superior, instituția prevăzută la art. 1 este special monitorizată pe o perioadă de 3 ani, conform unei metodologii elaborate de M. Educației și Cercetării, care se aprobă prin ordinul ministrului educației și cercetării”.

Adeverința emisă în urma absolvirii este în ființă, nu a fost anulată/revocată și produce efecte juridice. Nu s-a constatat în nici un fel nulitatea studiilor urmate de către intimata-reclamantă.

În acest sens s-a pronunțat și Î.C.C.J. care în dosarul nr._, a pronunțat Decizia nr. 5656/24 noiembrie 2011 unde se arată la pag. 7:

„U. S. Haret are obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii … ce atestă absolvirea Facultății …, susținerea și promovarea examenului de licență în sesiunea iulie 2009, precum și dobândirea titlului de licențiate în drept al reclamatei, să elibereze și diploma de licență.

Obligația nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece intimatul-chemat în garanție MECTS refuză tipărirea formularelor tipizate de licență.

Motivul refuzului este acela că nu se pot elibera în mod nelimitat formularele tipizate ci numai pentru formularele tipizate necesare”.

Actul prin care i s-a recunoscut calitatea de licențiată în drept este în ființă, nu a fost revocat (anulat), se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ.

M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului nu a solicitat în instanță anularea adeverinței și nu a solicitat printr-o altă acțiune să se analizeze criteriile de obținere a formularelor tipizate de către Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului.

Obligația intimatei USH este corelativă obligației intimatului M.E.C.T.S. de a aproba formularele tipizate, astfel cum a arătat intimata-pârâtă prin cererea de chemare în garanție, cerere care este întemeiată și urmează să fie admisă sub aspectul analizat”.

Soluția din prezenta cauză se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței, consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza B. contra România.

Față de cele expuse, în temeiul art. 496 alin 1 C.proc.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Văzând si disp. art. 453 C.proc.civ .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de chematul în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu sediul în București, sector 1, .. 28-30, împotriva sentinței civile nr. 370 din 19.02.2014 pronunțată de Tribunalul V., în dosarul nr._ .

Obligă recurentul să plătească intimatei U. S. Haret suma de 620 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Septembrie 2014.

Președinte,

V. S.

Judecător,

D. V.

Judecător,

I. M. D.

Grefier,

I. S.

Red.I.M.D./28.10.2014

Tehnored.I.S./28.10.2014/5ex.

Fond-Tribunalul V.;Jud.M.Dibuș

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Decizia nr. 7121/2014. Curtea de Apel GALAŢI