Alte cereri. Decizia nr. 4623/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4623/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 252/44/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 4623/R
Ședința publică de la 13 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - G. P.
Judecător - M. B.
Judecător - I. A.
Grefier - I. S.
La ordine fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuientul M. A. prin avocat A. S. cu domiciliul în Focșani, .. 31, jud. V., împotriva deciziei civile nr. 1944 din 20.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal a răspuns pentru revizuient avocat A. S. – cu delegație la dosar, lipsă fiind intimatele D.G.R.F.P. G. pentru A.J.F.P. V. și Administrația F. pentru Mediu București.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Apărătorul revizuientului depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în sumă de 90 lei și arată că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Apărătorul revizuientului solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată.
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului Curtea a reținut următoarele:
P. decizia civilă nr.1944/30.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel G. au fost admise recursurile declarate de D.G.F.P. V. și A.F.M. București și casându-se hotărârea primei instanțe a fost respinsă acțiunea și cererea de chemare în garanție.
Împotriva acestei decizii a formulat prezenta cerere de revizuire reclamantul, care a susținut că aceasta încalcă principiul priorității dreptului comunitar.
Cererea de revizuire nu este fondată.
Este adevărat că instanța de recurs a motivat că în cazul în care C.J.U.E. va stabili o incompatibilitate între legislația națională și cea comunitară referitor la Legea nr.9/2012, reclamantul are deschisă calea unei revizuiri.
P. pronunțarea în cauza C-97/13 S. G. C., C.J.U.E. reiterează principiile enunțate cu ocazia soluționării cauzei T., însă legiuitorul la elaborarea Legii nr.9/2012 a avut în vedere recomandările exprese ale C.J.U.E.
Astfel, spre deosebire de OUG nr.50/2008, Legea nr.9/2012 stabilește obligația plății taxei nu numai în cazul vehiculelor second-hand de import ci și pentru cele second-hand deja înmatriculate în România și în cazul celor noi achiziționate fie din țara noastră, fie de pe piața externă.
În acest context discriminarea reținută anterior de C.J.U.E. nu se mai regăsește în Legea nr.9/2012 motiv pentru care cererea de revizuire formulată de reclamant nu este fondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
R e s p i n g e, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuientul M. A. prin avocat A. S. cu domiciliul în Focșani, .. 31, jud. V., împotriva deciziei civile nr. 1944 din 20.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 mai 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. P. M. B. I. A.
GREFIER
I. S.
Redactat: G. P./26.05.2014
Tehnoredactat: I. S./26.05.2014
4 ex.
FOND: S.N.
RECURS: I.M.D.-V.S.-E.L.P.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 3230/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 4621/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|








