Obligaţia de a face. Decizia nr. 8271/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8271/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 28-11-2014 în dosarul nr. 3663/113/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 8271/2014
Ședința publică de la 28 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. C.
Judecător: L. G. T.
Judecător: C. R. M.
Grefier: F. B.
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții S. Anișoara și S. I., ambii prin avocat D. I., cu sediul în B., ., . jud.B., împotriva sentinței nr.1040/4.06.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenții-reclamanți av.D. I. în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată și că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul apărătorului recurenților în susținerea motivelor acestuia.
Av.D. I. solicită a se avea în vedere înscrisurile depuse la dosarul de fond, cât și apărările formulate și înscrisurile atașate dosarului de recurs.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate, urmând a se dispune aplicarea disp.art.498 alin.2 N.C.pr.civ. având în vedere că instanța a înțeles să se pronunțe numai asupra excepției prematurității, fără a antama fondul cauzei.
Lasă la aprecierea instanței posibilitatea casării cu judecare de către instanța de recurs inclusiv pe fondul cauzei.
Solicită a se avea în vedere la soluționarea prezentei cauze data emiterii dispoziției Primarului, respectiv 7.12.2005. Așadar, arată că de aproximativ 9 ani recurenții-reclamanți beneficiază de o dispoziție a Primarului prin care se recunoaște dreptul de a „păși” mai departe din punct de vedere procedural la C. intimată, iar aceasta în anul 2014, după 9 ani, prin apărările formulate invocă aplicabilitatea la speța dedusă judecății a disp.art.165/2013. Ori, solicită a se avea în vedere practica judiciară atașată motivelor de recurs care confirmă în raport de disp.art.6 din CEDO și art.1 din Protocolul 1 din Convenție, faptul că este o încălcare gravă a dispozițiilor legale a dreptului la apărare precum și al principiului unui termen rezonabil de soluționare a cauzei, în sensul că această instituție, după 9 ani de la data la care a fost investită cu emiterea unei decizii să invoce aplicabilitatea unor dispoziții legale care au intervenit după 8 ani.
Apreciază că în cauză sunt aplicabile disp.art.488 pct.8 din N.C.pr.civ. care au constituit temeiul de nelegalitate invocat în drept asupra hotărârii pronunțată de instanța de fond, motive dovedite atât faptic cât și legal cu privire la legalitatea și admisibilitatea recursului; cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
P. cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului B., reclamanții S. I. și S. Anișoara au chemat in judecată C. Națională pentru Compensarea Imobilelor pentru a dispune obligarea pârâtei la îndeplinirea obligațiilor ce-i revin in condițiile art.21 și art.34 din Legea nr.165/2013, in sensul de a verifica dosarul nr._/CC aferent Dispoziției nr._/07.12.2005 emisă de Primarul Municipiului B. – C. Locală pentru aplicarea Legii nr.10/2001, de a evalua imobilul și de a emite decizie de validare sau invalidare a Dispoziției nr._/07.12.2005.
P. sentința nr. 1040/04.06.2014 pronunțată de Tribunalul B. a fost respinsă ca prematur formulată acțiunea reclamanților S. I. și S. Anișoara, în contradictoriu cu pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs, în termenul legal, reclamanții S. I. și S. Anișoara, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivarea recursului recurenții critică sentința prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C.pr.civ., arătând că instanța de fond a făcut o greșită și exagerat de strictă interpretare a aplicabilității dispozițiilor Legii nr. 165/2013,.
Recurenții consideră că instanța de fond a făcut total abstracție de faptul ca Legea nr.165/2013 a apărut in contextul in care, timp de ani de zile Romania a fost condamnata in mod repetat la Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru încălcarea dreptului la proprietate privata, ajungându-se chiar in situația pronunțării împotriva Statului R. a unei hotărâri pilot in materie (cauza A. contra României), prin care se condamna ineficienta legislației naționale generată de lipsa de celeritate si de predictibilitate a procedurii in materia restituirii imobilelor preluate abuziv, mai ales, cu privire la acordarea masurilor reparatorii in situația in care bunurile amintite nu mai pot fi restituite in natura.
Tocmai plecând de la aceste premise, împrejurarea ca legiuitorul a stabilit noi termene pentru finalizarea procesului de retrocedare, nu înseamnă - așa cum greșit a interpretat instanța de fond - ca retrocedările de imobile abuziv preluate in temeiul Legii nr. 10/2001 au fost suspendate, ca se ia o pauza după 13 ani de la . Legii nr. 10/2001, timp in care, oricum, ritmul retrocedărilor nu a fost unul tocmai unul susținut.
Dacă ar fi intenționat acest lucru, legiuitorul ar fi prevăzut expres o asemenea suspendare așa cum a făcut-o în corpul Legii nr. 165/2013 atunci când a reglementat la art. 7 ca, "pană la întocmirea situației centralizatoare la nivel local se suspenda emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile județene de fond funciar sau, după caz de către C. de Fond Funciar a Municipiului București, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea in posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum si orice alte proceduri administrative in domeniul restituirii fondului funciar.
Și chiar și în acest caz exista o excepție " Dispozițiile alin. (1) (mai sus citate) nu sunt aplicabile in cazul hotărârilor judecătorești definitive si irevocabile".
P. urmare, consideră că este total greșit ca dispozițiilor Legii nr. 165/2013 să li se dea o interpretate strictă în sensul ca notificatorii sunt obligați sa aștepte ultima zi a termenului de finalizare a procedurilor de retrocedare, ultima ora de program de lucru cu publicul al unității competente, pentru a primi o soluție de la aceasta, cu atât mai mult cu cât, așa cum este cazul reclamanților, au trecut aproape 9 ani de la înregistrarea pe rolul pârâtei intimate a dosarului conținând Dispoziția nr._/ 07.12.2005, emisa de Primarul Municipiului B., C. Locala pentru Aplicarea Legii 10/2001.
Or, in acest caz, obligarea reclamanților la așteptarea in continuare, după scurgerea deja a aproape 9 ani in care nu s-a întreprins nimic, a expirării inclusiv a termenului de 60 luni reglementat de dispozițiile Legii nr.165/2013 ar reprezenta in mod cert o grava si nepermisa încălcare a drepturilor constituționale care reglementează liberul acces la justiție si respectarea dreptului de proprietate.
Recurenții au mai precizat că într-o cauză similară Tribunalul B. a respins ca nefondată excepția prematurității invocată de pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (sentința civilă nr. 724/25.04.2014).
Intimata C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că la data la care reclamanții au depus cererea de chemare în judecată Legea nr. 165/2013 era în vigoare, astfel că în raport de prevederile art. 34 alin. 1 și 35 alin. 2 din acest act normativ cererea de chemare în judecată formulată anterior împlinirii termenului prohibitiv de 60 de luni trebuie respinsă ca prematur formulată.
Intimata a reiterat aspectele precizate în întâmpinarea depusă în cursul judecății în primă instanță referitoare la situația dosarului de despăgubire aferent Dispoziției nr._/07.12.2005 emisă de primăria municipiului B. și înregistrat sub nr._/CC, subliniind că, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, întreaga procedură de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile noii legislații.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel cum a reținut și instanța de fond, la data formulării cererii de chemare în judecată de către reclamanții recurenți erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
P. urmare, în mod corect a reținut instanța de fond că în privința cererii formulate de reclamanți sunt incidente prevederile art. 34 alin. 1 și 35 alin. 2 din Legea nr. 165/2013.
Astfel cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013 acest act normativ a fost adoptat de legiuitor ca urmare a pronunțării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza M. A. și alții împotriva României, prin care a fost reținută în sarcina statului român obligația implementării unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, precum și obligația adoptării unor reguli de procedură clare și simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. P. aceeași hotărâre, în cadrul măsurilor cu caracter general sugerate cu titlu orientativ, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a luat act cu interes de propunerea avansată de Guvernul român în planul său de acțiune ce vizează stabilirea unor termene constrângătoare pentru toate etapele administrative, arătând că o astfel de măsură, cu condiția să fie realistă și dublată de un control jurisdicțional efectiv, ar putea avea un impact pozitiv asupra eficienței mecanismului de despăgubire. Curtea reține, de asemenea, că prin hotărârea-pilot menționată a fost lăsată însă statului român o largă marjă de apreciere în privința mijloacelor prin care să îndeplinească obligațiile juridice impuse și să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate avute în vedere.
P. dispozițiile art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 se stabilește pentru prima dată un termen în care C. Națională pentru Compensarea Imobilelor este obligată să soluționeze dosarele primite de la entitățile învestite de lege, prin reglementările anterioare nefiind stabilit un asemenea termen pentru soluționarea dosarelor ce au fost înregistrate pe rolul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
P. urmare, câtă vreme dosarul de despăgubire privind Dispoziția nr._/2005 se afla înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dispozițiile art. 34 alin. 1 din acest act normativ îi sunt aplicabile, astfel că termenul prevăzut de lege pentru soluționarea dosarului menționat este de 60 de luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.
Art. 35 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 prevede în mod clar faptul că în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.
Cum termenul prevăzut lege pentru soluționarea dosarului reclamanților nu s-a împlinit în mod legal instanța de fond a constatat că acțiunea reclamanților este prematur formulată.
În ceea ce privește susținerile reclamanților privind încălcarea prin dispozițiile legale menționate a prevederilor constituționale care reglementează respectarea dreptului de proprietate Curtea notează că prin Decizia nr. 269 din 07 mai 2014 Curtea Constituțională a reținut că prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 „nu nesocotesc nici garanțiile dreptului de proprietate privată conferite prin Legea fundamentală și prin art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Astfel, Curtea reține că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată de legiuitor ca urmare a pronunțării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza M. A. și alții împotriva României, prin care a fost reținută în sarcina statului român obligația implementării unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, precum și obligația adoptării unor reguli de procedură clare și simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită (…). În plus, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza P. și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat, având în vedere marja de apreciere a statului român și garanțiile instituite prin Legea nr. 165/2013, și anume regulile de procedură clare și previzibile, însoțite de termene constrângătoare și de un control judecătoresc efectiv, că legea menționată oferă, în principiu, un cadru accesibil și efectiv pentru redresarea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale rezultate în urma aplicării legilor de restituire (paragraful 129).(…)”
Faptul că într-o cauză similară instanțele au soluționat în mod diferit excepția prematurității cererii de chemare în judecată nu poate constitui un motiv de nelegalitate a sentinței atacate, având în vedere că practica judiciară nu constituie izvor de drept.
Pentru considerentele expuse, constatând că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții S. Anișoara și S. I., ambii prin avocat D. I., cu sediul în B., ., . jud.B., împotriva sentinței nr.1040/4.06.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Noiembrie 2014.
Președinte, L. C. | Judecător, L. G. T. | Judecător, C. R. M. |
Grefier, F. B. |
Red. GLT – 30.12.2014
Tehnored. F.B. - 30.12.2014/5 ex.
Jud. fond – A.A.P.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 8264/2014. Curtea de Apel... | Alte cereri. Decizia nr. 2230/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
