Alte cereri. Decizia nr. 7270/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7270/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 6116/121/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 7270/2014
Ședința publică de la 01 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. B.
Judecător V. M. S.
Judecător L. C.
Grefier F. B.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., împotriva sentinței civile nr. 624 din 31.03.2014 pronunțată de Tribunalul G., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul –reclamant P. A. C. și intimata –chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată acordat în recurs, că recursul este motivat și scutit de taxă judiciară de timbru, și că s-a solicitat judecata în lipsă, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și reține dosarul spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului în contencios de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub numărul_ reclamantul P. A. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice G. restituirea sumei de 11.208 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante, sumă actualizată cu dobânda legală. Ulterior, a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivându-și în fapt acțiunea, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism folosit, marca Mercedes, pentru înmatricularea căruia a fost obligat să achite, în România, o taxă pentru emisiile poluante în sumă de 11.208 lei.
Reclamantul consideră nelegală și discriminatorie această decizie față de prevederile Tratatului Comunității Europene.
În drept, a invocat dispozițiile art. 117 Cod de procedură fiscală, ale Constituției României și ale TCE.
În susținerea acțiunii, reclamantul a depus înscrisuri în copii certificate (filele 6-10, 34,35).
Pârâta Administrația Finanțelor Publice G., legal citată, nu a fost reprezentată în fața instanței, dar a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal excepția inadmisibilității având în vedere că se solicită restituirea unei sume stabilite printr-o decizie administrativă, pentru care art. 10 și 11 din Legea nr. 9/2012 și art. 207 Cod procedură fiscală prevăd o cale specială de atac. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 9/2012.
Pârâta AFP G. a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor cu care pârâta ar putea cădea în pretenții în prezenta cauză.
În motivarea cererii de chemare în garanție, pârâta a arătat că taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat ci la bugetul chematei în garanție și se gestionează de către AFM în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
În drept, a invocat dispozițiile art. 60 și următoarele Cod procedură civilă.
Legal citată, chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București nu a fost reprezentată în fața instanței și nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 624/31.03.2014, Tribunalul G. a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității, invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G..
A admis acțiunea în C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul P. A. C., domiciliat in G., ., . ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul in G., . si pe chemata în garanție A. F. Pentru Mediu, cu sediul in București, sector 6, .. 294, Corp A, având ca obiect „anulare act administrativ”.
A obligat pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. să restituie reclamantului suma de 11.208 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
A obligat pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. să plătească reclamantului dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data plății – 19.03.2012 și până la achitarea integrală a debitului.
A obligat pârâta la plata sumei de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G..
A obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. la plata sumei de 11.208 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, la plata dobânzii aferentă acestei sume, calculată de la data plății – 19.03.2012 și până la achitarea integrală a debitului și la plata sumei de 39,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul G. a avut în vedere următoarele:
Prin Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/19.03.2012 ( fila 7), AFP G. a stabilit în sarcina reclamantului obligația achitării sumei de 11.208 lei cu titlu de taxă pentru emisii poluante în vederea înmatriculării autoturismului marca Mercedes, . WDC1641221A518681, categoria M1, norme de poluare E4.
Față de motivele invocate în susținerea cererii de chemare în judecată, instanța apreciază că, în cauză, urmează a se stabili dacă există discriminare între autoturismele second-hand achiziționate într-un alt stat comunitar și înmatriculate pentru prima oară în România și autoturismele deja înmatriculate în România, pentru care la o revânzare nu se mai aplică această taxă.
Astfel, conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.
Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale.
Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxembourg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
În cauză, s-a apreciat că rambursarea taxei pentru emisii poluante se circumscrie procedurii „restituirii de sume" prevăzute de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, respectiv „aplicarea eronată a prevederilor legale", reglementare care, de altfel, respectă cele două principii enunțate anterior, al echivalenței și al efectivității.
Problema vizează admisibilitatea utilizării directe a acestei căi ori, dimpotrivă, parcurgerea obligatorie, în prealabil, a procedurii reglementate de art. 10 și 11 din Legea nr. 9/2012 ( aplicabilă în speță față de momentul achitării taxei ), raportat la dispozițiile art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală.
Acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
Din această perspectivă, s-a apreciat că se impune a se preciza că existența art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, un text de lege trebuie interpretat în sensul în care produce efecte și nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Ca urmare, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
În fine, s-a apreciat că această soluție s-a impus și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei pentru emisii poluante, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Pe de altă parte, instanța a reținut că într-un sens similar s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011 dispunând că „procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedura fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod”.
Pentru aceste considerente, instanța a constatat că excepția inadmisibilității formulării acțiunii este neîntemeiată și a respins-o ca atare.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand marca Mercedes, . WDC1641221A518681, care face parte din categoria M1, înmatriculat pentru prima dată în Germania, la data de 29.05.2009 (filele 8, 34, 35).
În vederea înmatriculării acestui autoturism în România, pârâta AFP G. a emis decizia de calcul a taxei pentru emisii poluante nr._/19.03.2012 ( fila 7 ) stabilind ca reclamantul să plătească suma de 11.208 lei cu titlul de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autoturisme.
Ca urmare, pentru înmatricularea acestui autoturism în România, reclamantul a achitat în contul Trezoreriei G. suma astfel calculată, aspect dovedit cu chitanța . nr._ din 19.03.2012 (fila 10).
Organele fiscale din România au invocat legalitatea taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Legii nr. 9/2012.
Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constatat că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Astfel, potrivit Legii nr. 9/2012 pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3). Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a), fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Deoarece Legea nr. 9/2012 a intrat în vigoare la data de 10 ianuarie 2012, rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară.
Așadar, se creează astfel o diferență de tratament fiscal între mașinile second-hand înmatriculate în România după . Legii nr. 9/2012, în funcție de proveniența acestora, în sensul că pentru cele provenind dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene se datorează taxa de poluare, iar pentru cele provenind din România nu se datorează această taxă.
Conform dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fost art. 90 TCE), se interzice statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare, fiind interzisă și aplicarea produselor altor state membre de impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Instanța a reținut, în aceste condiții, că scopul general al art. 110 TFUE este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
De la data de 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene iar conform dispozițiilor art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din acestea.
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), Curtea de Justiție Europeană (CJE) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Prin Hotărârea Curții de Justiție Europeană pronunțată la data de 07.04.2011 în cauza C – 402/09 T. împotriva Ministerului Finanțelor și Economiei s-a decis, răspunzând unei întrebări preliminare privind interpretarea articolului 110 din Tratat referitoare la faptul dacă taxa de poluare instituită prin O.U.G. 50/2008 este sau nu contrară legislației comunitare, că ”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură de pe piața națională”.
În acest context, prin instituirea taxei de poluare pentru autoturisme, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate din tratat, instanța a constata că prevederile Legii nr. 9/2012 sunt reglementări contrare Tratatelor la care România este parte și care, așa cum s-a argumentat anterior, potrivit Constituției, au prioritate față de legislația internă.
În consecință, s-a dat prioritate normelor de drept comunitar și s-a înlăturat de la aplicare dispozițiile Legii nr. 9/2012, în prezenta cauză.
Față de aceste aspecte, tribunalul a constata că potrivit legislației comunitare, taxa pentru emisii poluante stabilită în sarcina reclamantului prin decizia de calcul a taxei de poluare nr._/19.03.2012 emisă de pârâta AFP G. este nelegală.
În consecință, instanța a constatat că potrivit legislației comunitare invocată anterior suma plătită de reclamant nu a fost datorată, astfel impunându-se restituirea taxei. Faptul că reclamanta a achitat voluntar această taxă este irelevant întrucât, în caz contrar, nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România.
Pentru toate aceste motive instanța a admis capătul de cerere privind obligarea pârâtei AFP G. la restituirea către reclamantă a sumei de 11.208 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante.
În ceea ce privește acordarea dobânzii legale, se constată că reclamantul, creditor al unei obligații având drept obiect restituirea unei sume de bani, poate pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârzierea la executare dobânda stabilită prin lege.
În aceste condiții, s-a apreciat ca fiind justificată și cererea de acordare a dobânzii legale și s-a admis și acest capăt de cerere, cu obligarea pârâtei AFP G. actualizarea sumei datorate cu rata dobânzii legale de la data plății taxei ce se solicită a fi restituită, respectiv 19.03.2012 și până la data restituirii, potrivit Hotărârii CJUE din data de 18.04.2013 pronunțată în cauza C – 565/11.
Văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, instanța a admis și capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată și va obliga pârâta la plata sumei de 39,30 lei cu acest titlu - taxă de timbru și timbru judiciar – f. 18 ds.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București formulată de pârâta AFP G., s-a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Având în vedere că taxa de poluare a fost doar încasată de pârâta AFP G. și vărsată la bugetul Fondul de Mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu, instanța a apreciat că cererea de chemare în garanție formulată este întemeiată.
În consecință, în temeiul prevederilor art. 61, 63 Cod procedură civilă, instanța a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei AFP G. sumele cu care aceasta a căzut în pretenții, respectiv 11.208 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data plății – 19.03.2012 și până la achitarea integrală a debitului și suma de 39,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., criticând-o pentru următoarele motive:
- prima instanță a soluționat greșit excepțiile inadmisibilității și prematurității acțiunii formulată de reclamantă, motivat de faptul că dreptul comunitar este de aplicare directă. Decizia de calcul al taxei pentru emisiile poluante este un act administrativ, care a fost emis și contestat sub incidența dispozițiilor Legii nr. 9/2012, Codului de procedură fiscală și Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ; că prevederile ordonanței referitoare la restituirea taxei și dreptul comunitar nu exclud respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 554/2004 și de Codul de procedură fiscală și că în acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, prin decizia nr. 146/12 ianuarie 2007 – Secția contencios administrativ și fiscal, că cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca inadmisibilă.
-prima instanță a apreciat în mod greșit că prevederile Legii nr. 9/2012 sunt discriminatorii și contrare art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene (TICE) deoarece sunt destinate să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second – hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene (UE). În dezvoltarea acestui motiv, a susținut că taxa pentru emisii poluante a fost introdusă la solicitarea Comunității Europene; că sistemul de calcul al taxei pentru emisiile poluante conține elemente legate de norme de poluare, emisia de dioxid de carbon, capacitatea cilindrică, grila de reducere în funcție de vechimea autovehiculului, criterii recunoscute ca fiind obiective de Curtea de Justiție Europeană în cauza Akos Nasadi și Hona N., prin care a stabilit că taxa care nu este percepută pentru faptul că un autovehicul traversează frontiera unui stat membru, ci pentru prima înregistrare a autoturismului pe teritoriul acelui stat membru, în vederea punerii în circulație nu constituie o taxă vamală în sensul art. 25 din tratat, ci face parte din sistemul general de impozitare a bunurilor și trebuie examinată în lumina art. 90 din Tratatul CE.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel apreciază că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Cu privire la excepțiile invocate, corect a reținut prima instanță netemeinicia acestora, judecătorul național fiind obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale, astfel încât prevederile tratatelor constitutive ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o noua înmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs în tara sau în alt stat membru UE, daca este înmatriculat pentru prima data în România.
Taxa de poluare, pe care reclamanta a fost obligată să o achite pentru a putea înmatricula autovehiculul este ilegal încasată, deoarece prevederile O.U.G. nr. 50/2008, contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Comunității Europene, care interzice statelor membre să instituie taxe vamale la import sau la export, precum și a altor taxe cu efect echivalent, art. 23.
Potrivit art. 2 al acestui articol, dispozițiile menționate se aplică produselor originale din statele membre, precum și produselor care provin din țări terțe, care se află în libera circulație în statele membre.
Potrivit art. 28 al aceluiași tratat, între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent.
De asemenea, art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene interzice statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzisă și aplicarea produselor altor state membre de impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
În consecință, prevederile menționate din tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
În acest context prin instituirea taxelor de poluare pentru autoturisme, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate din tratat, Curtea urmând să constate că prevederile O.U.G. nr. 50/2008, sunt reglementari contrare Tratatelor la care România este parte și care, potrivit Constituției, au prioritate față de legislația internă.
Cum Tratatul de Instituire a Comunității Europene interzice, în Partea a Treia (Politicile Comunității), instituirea oricăror taxe care ar avea ca efect reducerea importurilor, iar introducerea taxei pe poluare a avut exact acest efect, taxa specială achitată a fost încasată la bugetul statului cu încălcarea dispozițiilor din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, precum și a Tratatului de Aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originale…înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite și prin actul de aderare.
Din expunerea anterioară rezultă că Tratatul de Instituire a Comunității Europene face parte de la 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României, iar prin instituirea taxei pe poluare acesta a fost încălcat.
Față de cele expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., ., împotriva sentinței civile nr. 624 din 31.03.2014 pronunțată de Tribunalul G., în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 1.10.2014.
Președinte Judecător Judecător
S. B. V. M. S. L. C.
Grefier
F. B.
Red. LC- 24.10.2014
Tehnored. F.B. -2ex-24.10.2014
Fond. Tribunalul G. –jud. C.L.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 8060/2014. Curtea de Apel... | Alte cereri. Decizia nr. 7264/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
