Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 4949/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 4949/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 5918/91/2013/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia numărul 4949/2014

Ședința publică de la 19 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. G. T.

Judecător: C. R. M.

Judecător: G. P.

Grefier: F. B.

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA R. GENERALĂ A FINANȚELOR PUIBLICE GALATI PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE V. cu sediul în Focșani, B.dul Independenței nr.24 jud.V., împotriva încheierii din data de 29 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ 13.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată acordat, că este motivat și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea constată recursul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.

CURTEA,

Prin cererea înregistrată la data de 04.02.2014 în dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului V., pârâta DIRECȚIA R. GENERALĂ A FINANȚELOR PUIBLICE GALATI PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE V., prin reprezentant legal, a declarat recurs împotriva încheierii din data de 29 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ 13criticând-o ca fiind nelegală.

În motivare, recurentul a arătat că suspendarea actului administrativ ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu, și care poate fi primită doar în cazuri bine justificate și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente. Cuantumul sumei nu constituie astfel, prin el însuși, un motiv suficient pentru admiterea cererii de suspendare în condițiile art. 14 din Leg. nr. 554/2004.

De asemenea solicită instanție de judecată să înlăture motivele invocate de reclamanta, deoarece prin acestea se vizează în fapt fondul cauzei, respectiv nelegalitatea deciziei de impunere.

Este cunoscut că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate precum și faptul că actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu, neexecutarea lui fiind contrată unei bune ordini juridice, într-un stat de drept și o democrație constituțională.

În consecință suspendarea actului administrativ ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu.

În drept, a invocat disp. art. 483 și urm. C.pr.civ., C.pr.fisc., Legii nr. 554/2004.

În susținere, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Instanța de recurs a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel apreciază că recursul este neîntemeiat și se impune a fi respins, având în vedere următoarele considerente:

În ce privește motivul de recurs aplicabil, Curtea constată că măsura suspendării executării actului administrativ nu poate fi dispusă decât în ipoteza în care sunt respectate toate condițiile prev. de art. 15 rap. la art. 14 Legea nr. 554/2004. Deoarece, în caz contrar, o eventuală suspendare a executării actului ar fi nelegală, aspectul îndeplinirii lor apare a fi o problemă de legalitate de drept material, care se încadrează în motivul de recurs prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ.

Curtea constată că intimata-reclamantă ar suferi o pagubă iminentă în cazul în care decizia recurentei ar fi pusă de îndată în executare, deoarece actul administrativ emis îi afectează patrimoniul, având implicații directe asupra veniturilor și stării sale financiare.

Condiția existenței unei pagube iminente nu este, însă, suficientă pentru a se putea dispune suspendarea executării actului, deoarece, în principiu, punerea în executare a majorității actelor de acest tip emise de recurentă aduce atingere patrimoniilor destinatarilor lor.

Este necesar să fie îndeplinită și condiția existenței unui caz bine justificat, adică a unui motiv temeinic pentru care să se dispună suspendarea executării actului.

În cadrul unei cereri de suspendare a executării actului administrativ, instanțele nu pot face aprecieri asupra legalității actului, fără riscul de a se antepronunța, însă pot examina sumar aspectele de nelegalitate invocate de persoana vătămată, „pipăind fondul” pentru a vedea dacă există o aparență de drept în favoarea părții reclamante.

Curtea apreciază că aspectele invocate de intimata-reclamantă referitoare la lipsa calității de organ de executare fiscală a recurentei și la nelegalitatea stabilirii debitului accesoriu beneficiază de o aparență de temeinicie suficient de puternică, care să justifice suspendarea executării actului, aspectele de nelegalitate putând naște discuții, ce vor fi tranșate de instanța fondului.

Curtea are în vedere și practica judiciară a instanței în materia deciziilor de impunere emise de recurentă, inclusiv în ce privește suspendarea executării acestor acte administrative.

Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părțile sau Ministerul Public solicită, în condițiile și pentru motivele determinate limitativ de lege, desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțate fără drept de apel, în apel sau de un organ cu activitate jurisdicțională.

Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală, care nu se impune a fi reformată.

Având în vedere cele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA R. GENERALĂ A FINANȚELOR PUIBLICE GALATI PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE V. cu sediul în Focșani, B.dul Independenței nr.24 jud.V., împotriva încheierii din data de 29 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ 13.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Mai 2014.

Pentru judecător,

L. G. T. în C.O. cf. art. 426 C.p.c.

Președintele Curții de Apel G.

Judecător M. N.

Pentru judecător,

C. R. M.

în C.O.cf. art. 426 C.p.c.

Președintele Curții de Apel G.

Judecător M. N.

Pentru judecător,

G. P.

în C.O. cf. art.426 C.p.c.

Președintele Curții de Apel G.

Judecător M. N.

Pentru grefier,

F. B. în C.O.cf. art. 426 C.p.c.

Grefier șef H. S.

Red. C.R.M./11.08.2014

H.S. 5 ex./12.08.2014

Fond – F.T.

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 4949/2014. Curtea de Apel GALAŢI