Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 7115/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 7115/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 1917/113/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia numărul 7115

Ședința publică de la 24 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. I.

Judecător V. M. D.

Judecător E. L. P.

Grefier A. M. S.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta C. de Utilități Publice Dunărea S.A. cu sediul în B., Piața Uzinei nr. 1, jud. B., împotriva sentinței nr. 1092/Fca/16.06.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .

La apelul nominal a răspuns au răspuns pentru recurenta C. de Utilități Publice Dunărea S.A. B., consilier juridic N. G. G. și pentru intimatul I. T. de Muncă B., consilier juridic Z. L., potrivit delegațiilor pe care le depune la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Reprezentanții părților precizează că nu mai au alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul recurentei C. de Utilități Publice Dunărea S.A. B. solicită respingerea excepției nulității recursului întrucât recursul se bazează pe disp. art. 14 alin. 4 și 15 alin. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004.

Solicită admiterea recursului, modificarea în tot sentința recurată în sensul admiterii cererii de suspendare. Consideră să sunt îndeplinite condițiile privind suspendarea având în vedere două considerente; caz bine justificat și prejudiciu iminent. În ce privește primul aspect așa cum a fost formulată, măsura nu poate fi dusă la îndeplinire pentru că nu se cunoaște care dintre drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate trebuiau acordate. În acest sens a depus la dosarul cauzei cu titlu exemplificativ state de plată din care reiese că s-au acordat drepturi prevăzute în contractul colectiv: spor de noapte, fidelitate, condiții grele, etc.

Există un procesul verbal de control anterior ce conține două măsuri dar nu se face referire la care măsură rămâne valabilă și nu știe la care se referă inspectorul de muncă.

Cu privire la cea de a doua condiție, așa cum s-a dovedit au fost sancționați cu amendă contravențională potrivi art. 23 din Legea nr. 108, prin acest fapt s-a creat un prejudiciu companiei și există posibilitatea ca măsura fiind dispusă cu termen, organul de control să verifice din nou dacă s-a îndeplinit măsura, să-i amendeze din nou, astfel că prin aceste acte emise de intimată s-a adus o perturbare gravă asupra activității companiei în ceea ce privește furnizarea serviciilor de apă potabilă și canalizare, în condițiile în care este singurul operator pe întreg județul B..

Față de susținerile orale și față de considerentele expuse pe larg în motivele de recurs, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii în sensul admiterii cererii de suspendare. Cu cheltuieli de judecată în fond și recurs.

Reprezentantul intimatului arată că motivele de recurs nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă și pe fondul cauzei respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantă.

În esență s-au făcut două controale la această unitate, la primul control s-a dispus ca măsură, deci procesul verbal conține o constatare în care s-a apreciat că nu se respectă prevederile contractului colectiv în ceea ce privește calculul salariilor care trebuie să fie calculate în funcție de salariul minim stabilit de contractul colectiv de muncă, la care se aplică coeficienții de ierarhizare, unitatea nu respectă contractul colectiv pe care și l-a asumat, l-a negociat cu sindicatul, s-a dispus ca măsură obligatorie respectarea prevederilor contractului și stabilirea drepturilor salariale potrivit acestuia.

Primul control a fost făcut ca urmare a sesizării din partea angajaților, apoi s-a mai primit o sesizare din partea sindicatului referitor la același aspect, s-a efectuat un nou control, și s-a dispus ca măsură obligatorie respectarea măsurii din procesul verbal anterior, s-au aplicat sancțiunile prevăzute de lege pentru neîndeplinirea măsurilor dispuse.

Contractul colectiv la care se face referire a avut aplicabilitate până la 21 mai 2014, s-a negociat un nou contract colectiv care conține aceleași dispoziții.

Controlul făcut prin sondaj a stabilit că nu în toate cazurile pentru toți salariații se respectă aceleași prevederi, adică nu li se calculează salariile în funcție de cele stabilite în contractul colectiv.

Consideră că nu este utilă cauzei suspendarea măsurilor obligatorii dispuse prin procesul verbal întrucât sunt afectate pe termen lung drepturile salariaților. Acestora li se cuvin salariile calculate potrivit contractului colectiv și plata retroactivă a acelor drepturi. Pe rolul instanțelor din B. a fost o cauză în care o angajată a contestat modul de calcul a salariilor și a avut câștig de cauză.

Față de susținerile orale, solicită respingerea recursului ca nefondat menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond.

CURTEA

Asupra recursului în contencios administrativ de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1092/16.06.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr. _ a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de către reclamanta C. de Utilități Publice Dunărea S.A. B. în contradictoriu cu pârâtul I. T. de Muncă B. având ca obiect suspendarea executării măsurii nr. 1 din Procesul-verbal de control nr. 6683/5.05.2014 până la soluționarea contestației.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal reclamanta C. de Utilități Publice Dunărea S.A. B. în conformitate cu prevederile art. 486-496 Noul Cod procedură civilă.

În motivarea recursului recurenta a arătat că argumentele invocate în susținerea cererii de suspendare a actului administrativ nu au fost analizate suficient de către prima instanță. Recurenta a arătat, în esență, că Legea bugetului de stat pe anul 2014 impune o restricționare asupra fondului de salarii la operatorii cu capital de stat, în sensul că aceștia pot majora cheltuielile de natură salarială cel mult cu indicele mediu de creștere al prețurilor prognozat pentru anul 2014 (a se vedea art.48 alin.(l) din Legea nr.356/2013) ;

-consecințe negative directe asupra negocierilor noului CCM la nivel de unitate, negocieri care s-au demarat începând cu 12.06.2014;

-în ceea ce privește prejudiciul actual creat companiei, acesta îl reprezintă aplicarea amenzii în sumă de 5.000 lei, din care unitatea a achitat suma de 2.500 lei;

-paguba iminentă constând într-un prejudiciu material viitor previzibil, constituit de aplicarea în viitor a sancțiunii cu amendă pentru neducerea la îndeplinire a măsurii.

Pentru evitarea vătămării intereselor unității, indiferent care ar fi aceasta, ca cel care impune o astfel de măsură obligatorie, ăi asigure și sursa creșterilor salariale, ori în speța de fașă intimata nu numai că nu indică această sursă, forțându-i practic totodată să încalce legea bugetului de stat menționată.

Așadar, ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse creează iminența producerii unui prejudiciu, ceea ce legitimează dreptul companiei noastre de a cere suspendarea acestor măsuri dispuse prin procesul verbal de control nr. 6683 din 05.05.2014.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata a invocat excepția nulității recursului întrucât aspectele arătate nu se încadrează în nici unul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 Noul Cod procedură civilă. Pe fond a solicita respingerea recursului ca nefondat, prima instanță pronunțând o hotărâre legală și temeinică.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de Apel reține următoarele:

În ce privește motivul de recurs aplicabil, Curtea constată că analiza criticilor invocate face posibilă încadrarea lor în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ.2010, referitor la încălcarea prin hotărâre a normelor de drept material. În consecință va fi respinsă excepția nulității recursului.

Pe fond reținem că prin măsura nr. 1 din Procesul-verbal de control nr. 6683/5.05.2014 încheiat de către I. T. de Muncă B. s-a stabilit ca acesta în calitate de angajator să ia toate măsurile de intrare în legalitate și să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate cu termen de realizare 30.04.2014 și permanent.

Cu privire la îndeplinirea cumulativă a condițiilor prev. de art. 14 din Legea nr.554/2004, Curtea constată însă următoarele:

Potrivit art. 14 alin.1 din Legea nr.554/2004 ”în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atât timp cât autoritatea emitentă sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

Legiuitorul național a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora cu normele juridice aplicabile în speță. Măsura cu caracter provizoriu anterior individualizată determină punerea în balanță a interesului social cu cel personal, preeminența unuia dintre ele fiind subsumată principiului legalității.

Cazurile bine justificate au fost definit prin art. 2 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 ca fiind „împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ”. Prin urmare, existența acestei condiții ar fi îndeplinită în situația în care se regăsesc argumentele juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu, suspendarea judiciară a acestuia putând interveni dacă există cel puțin un indiciu de nelegalitate.

Cu titlu preliminar amintim că în jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că pentru conturarea cazului bine justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, nu trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ, pot consta în emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul un or dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Fără a antama fondul cauzei, apreciem în cauza nu s-a dovedit existența nici uneia dintre aceste situații, singurele aspecte invocate de către reclamantă cu privire la existența cazului bine justificat referindu-se doar la restricțiile bugetare.

Față de cele mai sus arătate și apreciind că instanța de fond a pronunțat o hotărâre a cărei reformare nu se impune, urmează a fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul I. T. de Muncă B..

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. de Utilități Publice Dunărea S.A. cu sediul în B., Piața Uzinei nr. 1, jud. B., împotriva sentinței nr. 1092/Fca/16.06.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Septembrie 2014.

Președinte,

G. I.

Judecător,

V. M. D.

Judecător,

E. L. P.

Grefier,

A. M. S.

Red.D.V.M./23.10.2014

Tehnored.A.M.S./ 4 ex./23.10.2014

Fond: M.S.

..10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 7115/2014. Curtea de Apel GALAŢI