Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 3083/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3083/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 28/44/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 3083/2014
Ședința publică de la 31 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. R. M.
Judecător L. G. T.
Judecător I. M. D.
Grefier Maghița D.
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul G. C., domiciliat în Focșani, .. 15, ., jud. V., împotriva încheierii din data de 05.12.2013, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, privind pe intimații pârâți C. de C. a României București, Agenția Județeana pentru Ocuparea Forței de munca V., Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Munca București și intimații reclamanți N. G., P. C., R. Z. și R. P., având ca obiect
suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant personal, identificat cu C.I. ., nr._ și consilier juridic Vânău Robertha S. pentru intimata pârâtă Agenția Județeana pentru Ocuparea Forței de Munca B., cu personalitate juridică, care reprezintă interesele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Munca V., lipsă fiind ceilalți intimați.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta cauză este la primul termen de judecată, recursul fiind motivat și timbrat corespunzător, cu 25 lei taxă judiciară de timbru, după care;
Recurentul reclamant depune practică judiciară, constând în două hotărâri pronunțate de Tribunalul V. în cauze similare.
Întrebat fiind, față de incompatibilitatea judecătorului S. D., invocată în motivele scrise de la dosar, recurentul învederează că nu s-a formulat cerere de abținere.
Reprezentantul intimatei prezente, cu privire la acest motiv de recurs susține că a verificat dosarul instanței de fond și confirmă susținerea recurentului în sensul că nu s-a formulat cerere de abținere. Întrebate fiind părțile prezente precizează că nu au cereri de formulat în cauză.
Față de precizarea de mai sus, taxa de timbru fiind legal satisfăcută, C. constată cauza în stare de judecată.
Recurentul reclamant susține și oral motivele scrise depuse la dosar. Pe cale de excepție a invocat, în baza art. 41 C.pr.civ., incompatibilitatea d-nei judecător S. D., motivat de faptul că acest judecător a pronunțat încheierea împotriva căreia a formulat prezenta cale de atac, dar și sentința nr. 3503/2013 din 30.05.2013.
Învederează că urmare judecării recursului, C. de Apel G. prin decizia nr. 3532/21.08.2013 a dispus casarea sentinței nr. 3503/ 30.05.2013 a Tribunalului V. și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare, dosarul a fost repartizat aleatoriu aceluiași judecător, respectiv d-nei S. D., care s-a pronunțat inițial și a cărei încheiere a fost casată de C. de Apel G..
Pe recurs, solicită a se constata că nu i s-au acordat mai multe sporuri pe care era îndreptățit să le primească potrivit actelor normative în vigoare la acel moment.
Solicită a se constata că au fost îndeplinite cele două condiții cumulative prev. de legea contenciosului administrativ, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.
Reprezentantul intimatei prezente solicită a fi avute în vedere concluziile menționate în nota de ședință depusă la dosar. Față de împrejurarea că instanța de judecată s-a pronunțat și pe fondul cauzei apreciază că recursul declarat împotriva încheierii de suspendare a rămas fără obiect.
În ce privește motivul de incompatibilitate prev. de art. 41 C.pr.civ., solicită a se constata că judecătorul S. D. s-a pronunțat doar pe cererea de suspendare, nu și pe fondul cauzei.
Pune aceleași concluzii și pentru intimata Agenția Județeana pentru Ocuparea Forței de Munca V..
CURTEA
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24.12.2013 la Tribunalul V. în dosarul nr._ reclamantul G. C. a declarat recurs încheierii pronunțate de Tribunalul V. la data de 05.12.2013 în dosarul nr._ .
În motivarea recursului recurentul a arătat următoarele:
- Pe cale de excepție invocă incompatibilitatea judecătorului care a pronunțat încheierea din data de 05.12.2013. recurentul învederează faptul că la data de 30.05.2013 același judecător a pronunțat Hotărârea nr. 3503/2013.
Împotriva acestei hotărâri a fost formulat recurs de către C. de C. a României, AJOFM V. și ANOFM București, iar în urma judecării recursului, C. de Apel G., prin Decizia nr. 3532/21.08.2013 a dispus casarea sentinței civile nr. 3503/2013 a Tribunalului V. și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În luna septembrie 2013 dosarul a fost repus pe rol și a fost repartizat spre rejudecare aceluiași judecător care s-a pronunțat inițial și a cărui încheiere a fost casată de către C. de Apel G., pronunțând o nouă încheiere.
Recurentul critică hotărârea sub aspectul modului de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de C. de C., raportat la Decizia 16/2012 emisă de către aceasta, precizând faptul că măsurile dispuse prin această decizie nu îl vizează în nici un fel.
În condițiile în care este singurul consilier juridic al AJOFM V., iar auditorii Curții de conturi l-au contactat telefonic, personal în timpul verificărilor, pentru a explica de ce a beneficiat de cele două sporuri, consideră că este limpede că această decizie îl privește în mod direct.
Tribunalul V. a reținut de asemenea în mod eronat că AJOFM București a formulat contestație împotriva măsurii de recuperare a sumelor ce i-au fost achitate cu titlu de sporuri.
În realitate, AJOFM București nu a formulat contestație în ceea ce privește acordarea drepturilor sale, ci pentru alte puncte din Decizia 19/2013, contestație care în prezent se află în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
În aceste condiții, singurul care mai putea face contestație împotriva acestei măsuri era recurentul, însă acest lucru nu a fost posibil deoarece decizia 16/2012 nu i-a fost comunicată niciodată.
C. de conturi a susținut în continuare că nu are calitatea de persoană vătămată deoarece nu justifică nici un drept lezat sau interes atâta timp cât actul contestat nu privește nici o obligație fiscală, financiară sau de altă natură, în sarcina sa, lucru total neadevărat atâta timp cât s-a dispus recuperarea sumelor deja achitate.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a Curții de C., în raport cu deciziile nr. 34 și 35/25.04.2013, menționează faptul că legalitatea și corectitudinea deciziilor 34 și 35/25.04.2013 emise de AJOFM nu poate fi analizată separat de Decizia Curții de C. nr. 16/2012, în condițiile în care cele două decizii deriva din aplicarea acesteia din urmă.
Consideră, de asemenea, că în mod greșit Tribunalul V. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a ANOFM București. Aceasta, în calitate de ordonator principal de credite în subordinea căreia se află AJOFM V. a dispus recuperarea sumelor achitate cu titlu de sporuri și nu a promovat o contestație împotriva măsurilor dispuse de C. de C. în ceea ce privește plata acestor sume.
Faptul că în urma verificărilor o instituție de control trasează anumite directive nu înseamnă însă, din punctul său de vedere, ca unitatea controlată să le accepte și să se conformeze acestora indiferent dacă sunt sau nu corecte.
În ceea ce privește cererea de suspendare a deciziilor recurentul consideră că soluția tribunalului este total greșită, cazul bine justificat fiind în totalitate dovedit.
Acordarea celor două sporuri s-a realizat în condiții de legalitate, hotărârile judecătorești care stau la baza acordării sporurilor au parcurs toate fazele de judecată și au fost însușite atât de către AJOFM V., cât și de către ANOFM București. Mai mult decât atât, în urma verificărilor efectuate de Camera de C. V. nu s-a găsit nici o neregulă în ceea ce privește aplicarea acestor hotărâri.
În ceea ce privește paguba iminentă, aceasta este cât se poate de evidentă, salariul său fiind diminuat cu 50%.
Intimata Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă V. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind că în mod corect a reținut instanța că în cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea deciziilor ne. 34 și 35/2013 emise de AJOFM V..
În ceea ce privește criticile referitoare la modul de soluționare a excepțiilor intimata consideră că recursul este inadmisibil, invocând în acest sens prevederile art. 248 alin. 5 C.pr.civ..
Prin răspunsul la întâmpinare recurentul a arătat, în esență, că în cauză nu s-a formulat o cerere de abținere de către judecătorul cauzei, că deciziile AJOFM nu au fost puse în executare pentru motivul că a existat o hotărâre judecătorească de suspendare a executării și că fiind vorba de o nulitate absolută, actele întocmite de un judecător incompatibil sunt nule și se impune analizarea excepțiilor de către instanța de control judiciar.
Intimata Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă V. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind că în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei calități procesuale pasive a acestei instituții, întrucât deciziile a căror anulare și suspendare se cere sunt emise de altă instituție și că reclamantul are raporturi de serviciu cu AJOFM V..
Intimata C. de C. a României, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Referitor la excepția incompatibilității judecătorului se arată că acesta a formulat declarație de abținere, care a fost respinsă și în consecință, judecătorul în mod corect a procedat la judecarea cauzei.
Referitor la criticile privind soluția asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului intimata arată că măsurile dispuse prin decizia nr. 16/2012 sunt stabilite în sarcina conducerii entității verificate, conform prevederilor art. 33 alin. 3 din Legea nr. 94/1992. Măsurile dispuse prin decizia Curții de C. nu au vizat sub nici o formă pe reclamant, ele nu au dat naștere unor obligații în sarcina acestei persoane fizice, ci a ordonatorului de credite al AJOFM V..
Intimata invocă prevederile art. 33 și 35 din Legea nr. 94/1992, în raport de care susține că actele administrative emise de aceasta pot fi contestate doar de entitatea auditată, singura care are calitate procesuală activă
Pe fondul cauzei intimataC. de C. a României apreciază că soluția instanței de fond de respingere a cererii de suspendare este legală și temeinică, în cauză nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din legea nr. 554/2004.
Prin răspunsul la aceste din urmă întâmpinări recurentul a arătat, în esență, că ANOFM București are calitate procesuală în cauză întrucât deciziile nr. 34 și 35/2013 au fost emise ca urmare a adresei ANOFM nr. 6414/2013 prin care s-a dispus în sarcina AJOFM recuperarea sumelor plătite cu titlu de sporuri și că ANOFM este singura acre era în măsură să conteste măsurile dispuse de către C. de conturi prin Decizia nr. 16/2012.
Mai arată că decizia Curții de C. îl privește în mod direct și nemijlocit și creează în sarcina sa obligații financiare.
Recurentul invocă prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 și arată că nu a avut posibilitatea să conteste decizia emisă de C. de C., întrucât nu i-a fost comunicată, că a luat cunoștință de aceasta odată cu emiterea celor decizii de către AJOFM și consideră că a fost îndreptățit să conteste acest act odată cu celelalte decizii, aceasta fiind de altfel singura posibilitate legală pe care a avut-o la dispoziție.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente C. de Apel reține următoarele:
În ceea ce privește primul motiv de recurs invocat C. constată că acesta este fondat având în vedere următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 41 N.C.pr.civ., judecătorul care a pronunțat o încheiere interlocutorie sau hotărâre prin care s-a soluționat cauza nu mai poate judeca aceeași pricină în rejudecare.
În cauză se constată că prin sentința civilă nr. 3503/30.05.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de reclamantul G. C. și, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, s-a dispus suspendarea executării deciziilor nr. 34 și 35/25.04.2013 emise de pârâta AJOFM V. și decizia nr. 16/2012 emisă de C. de C. a României până la soluționarea acțiunii pe fond.
Prin decizia nr. 3532/21.08.2013 pronunțată de C. de apel G. a fost casată sentința civilă nr. 3503/30.05.2013 și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare, cauza a fost repartizată aceluiași complet de judecată, iar cererea de suspendare formulată de reclamant a fost soluționată de același judecător care a pronunțat sentința civilă nr. 3503/30.05.2013.
În dosarul cauzei nu se regăsește o cerere de abținere formulată de judecătorul învestit cu soluționarea cauzei în rejudecare, astfel că se constată că nu sunt reale susținerile intimaților în sensul că judecătorul respectiv a formulat o cerere de abținere care a fost respinsă.
În raport de aceste aspecte, reținând că judecătorul care a pronunțat hotărârea atacată se afla în cazul de incompatibilitate absolută prevăzut de art. 41 N.C.pr.civ., iar conform art. 45 N.C.pr.civ., această neregularitate poate fi invocată în orice stare a pricinii, C. constată că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 480 pct. 1 N.C.pr.civ..
În consecință, în temeiul art. 498 N.C.pr.civ., curtea va casa hotărârea atacată și va proceda la rejudecarea cererii formulate de către recurentul reclamant.
În rejudecare, C. de Apel reține că excepția invocată de pârâta C. de C. a României privind lipsa calității procesuale active a reclamantului de a solicita suspendarea executării Deciziei nr. 16/2012 emisă de C. de C. a României este întemeiată, astfel că urmează să o admită, cu consecința respingerii acestui capăt de cerere ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
În acest sens C. de Apel reține că potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 94/1992 C. de C. exercită controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, iar conform art. 2 lit. j din același act normativ noțiunea de „entitate auditată”, în sensul acestui act normativ, vizează “autoritatea publică, compania/societatea națională, regia autonomă, societatea reglementată de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la care statul sau o unitate administrativ-teritorială deține, singur sau împreună, integral sau mai mult de jumătate din capitalul social”.
Pe de altă parte, art. 33 alin. 3 din Legea nr. 92/1994 prevede că “În situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate.”
Conform art. 35 din Legea nr. 92/1994 “Entitatea auditată poate face obiecții scrise la constatările din rapoartele întocmite de auditorii publici externi, în termen de 15 zile de la data primirii acestora.”.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 204 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități „împotriva măsurilor dispuse prin decizie, în termen de 15 zile de la data primirii acesteia, conducătorul entității verificate poate depune/transmite contestație la structura Curții de C. care a emis decizia”, iar în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 554/2004 încheierile pronunțate, ca urmare a soluționării contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise la nivelul camerelor de conturi pot fi atacate de conducătorul entității verificate la instanța de contencios administrativ.
Rezultă din acestea că, urmare a actelor de control emise de C. de C., ia naștere un raport juridic de drept administrativ, subiecți ai acestui raport juridic fiind entitatea verificată și C. de C..
În cauză, entitatea verificată a fost Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, iar conform prevederilor art. 33 alin. 3 din Legea nr. 94/1992, măsurile dispuse prin Decizia nr. 16/2012 sunt stabilite în sarcina conducerii entității verificate.
Prin urmare, cum reclamantul nu este titularul unei obligații stabilite în sarcina sa prin Decizia nr. 16/2012 a Curții de C., C. apreciază că acesta nu justifică legitimare procesuală activă de a solicita suspendarea executării acestei decizii.
Chiar dacă interesul reclamantului în suspendarea deciziei respective este dat de faptul că măsurile de recuperare a sumelor considerate că au fost plătite fără temei legal vizează drepturi salariale încasate de acesta, această împrejurare nu este suficientă pentru a putea concluziona că în acest mod este justificată calitatea procesuală activă a reclamantului de a solicita suspendarea deciziei Curții de C..
Altfel spus, drepturile reclamantului, respectiv legalitatea acordării acelor drepturi salariale, pot fi valorificate de acesta în cadrul litigiului declanșat în contradictoriu cu instituția cu care se află în raporturi de serviciu ca urmare a măsurilor luate de aceasta din urmă în vederea recuperării „prejudiciului”.
Contrar susținerilor reclamantului, C. apreciază că din dispozițiile art. 33 alin. 3 și art. 35 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 204 și 224 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2012 a plenului Curții Constituționale rezultă că entitatea verificată, prin conducătorul său, este îndreptățită a contesta măsurile dispuse prin decizia camerei de conturi și încheierea dată în soluționarea contestației.
Într-adevăr, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.
În cauză însă este de observat că o eventuală vătămare a reclamantului poate proveni din actele sau măsurile luate de către „angajatorul” acestuia (entitatea verificată) de recuperare a prejudiciului, astfel că acesta își poate valorifica drepturile proprii în cadrul litigiului generat de aceste măsuri de recuperare.
Având în vedere că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. de C. a României vizează atât cererea de suspendare a deciziei nr. 16/2012 emisă de aceasta, cât și cererea de anulare a aceleiași decizii C. constată că se impune soluționarea acestei excepții și în raport de cererea de suspendare, neputând fi primite în consecință susținerile intimatei AFOFM V. privind inadmisibilitatea recursului sub acest aspect.
Instanța apreciază însă că în cauză este justificată calitatea procesuală pasivă a pârâtei Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, având în vedere faptul că deciziile nr. 34/2013 și 35/2013 au fost emise de către AJOFM V. ca urmare a măsurilor dispuse de către pârâta ANOFM, conform adreselor nr. 6414 și 6415 din 24.04.2013, în virtutea raporturilor de subordonare care există între aceasta și structura sa județeană AJOFM V..
În ceea ce privește cererea de suspendare a deciziilor nr. 34/2012 și 35/2012 emise de către AJOFM, instanța reține următoarele:
Prin decizia nr. 34/25.04.2013 emisă de către AJOFM V. s-a dispus în sensul că începând cu data de 25.04.2013 reclamantului i se retrag următoarele drepturi: sporul de confidențialitate și sporul de mobilitate de 25% fiecare, calculate la salariu de bază, iar prin decizia nr. 35/25.04.2013 s-a imputa reclamantului suma de 6540 lei reprezentând sporul de confidențialitate și sporul de mobilitate de 25% fiecare, aferentă anului 2011.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămata poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat este dat de acele împrejurări legate de stare de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar potrivit art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea nr. 554/2004, prin paguba iminenta se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil, sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Înalta Curte de Casație și Justiție, în practica sa, a statuat că pentru constatarea îndeplinirii condiției cazului bine justificat, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasa asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. În acest sens, poate constitui un caz temeinic justificat: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competentei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ. În ceea ce privește condiția pagubei iminente, aceasta presupune producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat.
În cauză, prin prisma tuturor criteriilor și condițiilor impuse de lege, C. apreciază ca fiind întemeiată cererea reclamantului de suspendare a celor două decizii mai sus menționate emise de AJOFM V..
Astfel, prin cererea formulată reclamantul a invocat faptul că sporurile salariale în discuție i-au fost acordate în baza unor hotărâri judecătorești la a căror punere în executare susține că era ținută instituția cu care se află în raporturi de serviciu.
Din înscrisurile depuse la dosar se reține că prin sentința civilă nr. 967/16.12.2010 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, devenită irevocabilă prin decizia nr. 1780/12.05.2011 pronunțată de C. de Apel G., a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul G. C., în contradictoriu cu pârâta A.J.O.F.M. V., dispunându-se anularea deciziei nr. 148/28.12.2009 emisă de pârâtă și emiterea altei decizii prin care să fie inclus alături de sporul de vechime de 15% și sporul de confidențialitate și mobilitate de câte 25% și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale, reprezentând diferență spor de confidențialitate și mobilitate, începând cu luna ianuarie 2010 până la zi.
Fără a putea tranșa în prezentul litigiu asupra consecințelor pe care hotărârea judecătorească menționată le poate avea în privința actelor administrative a căror suspendare se solicită, C. de Apel apreciază însă că, în cauză, hotărârea judecătorească respectivă poate fi considerată ca fiind o împrejurare de natură a crea o îndoială asupra legalității actelor administrative în discuție care să justifice măsura excepțională a suspendării executării acestor acte.
În ceea ce privește condiția referitoare la paguba iminentă, C. reține că și aceasta este îndeplinită în cauză, având în vedere consecința imediată și directă pe care punerea în executare a actului administrativ contestat ar avea-o asupra veniturilor intimatei-reclamante.
Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecințe grave în ce-l privește, se poate adresa instanței pentru a obține suspendarea executării actului.
În acest sens sunt, de altfel, și prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei cu privire la protecția juridică provizorie în materie administrativă, prin care se solicită autorității jurisdicționale competente ca – atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, persoanelor particulare cointeresate de această decizie – să ia măsuri de protecție provizorii corespunzătoare, în limitele competenței sale și fără ca, astfel, să influențeze în vreun fel soluția asupra fondului, cu atât mai mult atunci când există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele de legalitate ale actului administrativ contestat.
Or, tocmai acestei categorii de măsuri de protecție provizorie îi aparține și măsura suspendării executării celor două acte administrative contestate emise de pârâta AJOFM V., C. apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Față de considerentele arătate, urmează a se admite în parte cererea formulată de reclamant și a se dispune suspendarea executării deciziilor nr. 34/25.04/2013 și nr. 35/25.04.2013 emise de pârâta AJOFM V. până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Tribunalului V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul G. C., domiciliat în Focșani, .. 15, ., jud. V., împotriva încheierii din data de 05.12.2013, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._
Casează în totalitate sentința atacată și în rejudecare:
Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în ce privește suspendarea executării deciziei nr. 16/2012.
Admite în parte cererea.
Suspendă executarea deciziilor nr. 34/25.04/2013 și nr. 35/25.04.2013 emise de pârâta AJOFM V. până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Tribunalului V..
Respinge capătul de cerere privind suspendarea executării deciziei nr. 16/2012 emisă de către pârâta Camera de C. a României ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Martie 2014.
Președinte, C. R. M. | Judecător, L. G. T. | Judecător, I. M. D. |
Grefier, Maghița D. |
Red. GLT/09.05.2014
M.D.10 ex./27.05.2014/6 ex.
Fond: S.D.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 3017/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 2930/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
