Anulare act administrativ. Decizia nr. 3260/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3260/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 6966/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 3260/2013
Ședința publică de la 20 Septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: O.-M. I.
Judecător: Ș. D. R. G.
Judecător: P. M. C.
Grefier: A. V.-E.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta D. I. M. și pe intimata C. Județeană de Asigurări de Sănătate Iași, având ca obiect anulare act administrativ, recurs împotriva sentinței numărul 1353/2013 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare și la reluarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la primul termen de judecată, recursul nu este timbrat, recurenta a fost legal citată cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare în valoare de 2 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, intimata a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinare cu duplicat ce a fost comunicat recurentei.
Se solicită judecarea cauzei și în lipsa părților.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Tribunalul Iași, prin sentința nr. 1353/02.04.2013, a admis exceptia inadmisibilității actiunii invocata de parata prin întâmpinare și a respins, ca inadmisibila, actiunea formulata si precizata de D. I. M. domiciliata in Iași, ..121, ., ., in contradictoriu cu C. de Asigurări de Sănătate Iași, cu sediul in ..18-20, având ca obiect anularea Deciziei de impunere 2667/31.05.2012, reținând că împotriva acestei decizii reclamantul a formulat direct acțiune în instanță, la data de 12.07.2012, fără a parcurge în prealabil procedura reglementată de art. 205-207 C. proc. fiscală.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen legal recurs reclamanta D. I. M., susținând că în mod greșit a fost reținută în sarcina sa obligația de plată a contribuției de asigurări de sănătate.
Nu a indicat temeiul în drept al cererii de recurs.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă C. de Asigurări de Sănătate Iași a solicitat respingerea recursului.
Recursul nu a fost timbrat.
Curtea de Apel constată că, deși conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflate la dosarul de recurs (fila 7), a fost citată cu mențiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei, datorată conform art. 11 alin. 1 teza întâi coroborat cu art. 3 lit. m din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, recurenta nu a îndeplinit această obligație legală.
În atare situație, Curtea de Apel va face aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și ale art. 9 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 și va anula, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta D. I. M. împotriva sentinței nr. 1353/2013 pronunțată de Tribunalul Iași.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta D. I. M. împotriva sentinței nr. 1353/2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 20 septembrie 2013.
Președinte, I. O.-M. | Judecător, D. R. G. Ș. | Judecător, M. C. P. |
Grefier, V.-E. A. |
V.A. 24 Septembrie 2013
Redactat/tehnoredactat: OMI, 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Iași
Judecător: B. C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4233/2013. Curtea de Apel IAŞI | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Hotărâre... → |
|---|








