Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4625/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4625/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 010029/99/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 4625/2013
Ședința publică de la 27 noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: I. O. M.
Judecător: D. R. G. Ș.
Judecător: M. C. P.
Grefier: M. G. A.
S-a luat spre examinare recursul formulat de recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași împotriva sentinței nr. 822/26.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._/99/2010.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 15 noiembrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților de a depune note de concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru data de 20 noiembrie 2013 și apoi, pentru aceleași motive, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 27 noiembrie 2013.
După deliberare;
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr. 822/2013, Tribunalul Iași a admis în parte acțiunea formulata de către reclamanta . în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași, a anulat în parte Decizia nr. DG 241 din 27.08.2010 emisă de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași cu privire la impozitul pe profit și a majorărilor de întârziere aferente impozitului pe profit, a anulat în parte Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală AIF/7547 din 23.04.2010 emisă de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași cu privire la obligațiile fiscale suplimentare de plată - impozitul pe profit datorat de la data de 01.01._09 și a majorărilor de întârziere aferente impozitului pe profit datorate de la data de 25.01._10,a anulat în parte Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. AIR /7548 din 23.04.2010 emisă de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași cu privire la sumele și obligațiile fiscale, respectiv impozitul pe profit datorat de la data de 01.01._09 și a majorărilor de întârziere aferente impozitului pe profit datorate de la data de 25.01._10, a anulat în parte Raportul de inspecție generală AIF /7546 din 23.04.2010 emis de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași cu privire la cap. III impozitul pe profit și majorările de întârziere aferente impozitului pe profit, a constatat că reclamanta datorează impozit pe profit pentru perioada 01.01._09 în cuantum de 196.177 lei și majorările de întârziere aferente impozitului pe profit datorate pentru perioada 25.01._10, în cuantum de 114.480 lei, a menținut dispoziția din actele contestate cu privire la impozitul pe veniturile microîntreprinderilor și a majorărilor de întârziere, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 35.115,8 lei cheltuieli de judecată din care suma de 19.920 lei reprezintă onorariul de avocat din oficiu, suma de 15.187,5 lei onorariul expert și suma de 8,3 lei taxa de timbru și timbru judiciar.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 241 din 27.08.2010 emisă de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de către reclamanta .. împotriva Deciziei de impunere nr. AIF/7547 din 23.04.2010 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de control nr. AIF/7548 din 23.04.2010 emise în baza Raportului de inspecție fiscală generală nr. AIF/7546 din 23.04.2010. Suma contestată de către reclamantă este în valoare totală de 394.755 lei și reprezintă: 1.292 lei – impozit pe veniturile microîntreprinderilor; 1.990 lei – majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile microîntreprinderilor; 302.125 lei – impozit pe profit; 89.348 lei – majorări de întârziere aferente impozitului pe profit.
Cu privire la directivul nr. 1 calcularea impozitului și a majorărilor aferente pentru anul 2005 conform raportului de expertiză, instanța a reținut că reclamanta datorează un impozit pe microîntreprinderi de 20.544 lei.
Societatea a înregistrat 19.931 lei și a achitat 18.639 lei. Diferența de achitat este de 1.905 lei, la care se adaugă majorări de întârziere în sumă de 2.934 lei.
Cu privire la impozitul pe profit și accesoriile aferente instanța a reținut că diferențele de impozit pe profit, calculate în plus de organul de control fiscal, pentru perioada 2006 – 2009, sunt în sumă de 334.749 lei (pentru 2006, calculat în plus 2.157 lei, pentru 2007 calculat în minus 1.219 lei, pentru 2008 calculat în plus 98.393 lei și pentru 2009, calculat în plus 235.418 lei) respectiv diferența dintre 530.926 – impozitul stabilit suplimentar de către organul de control și 196.177 – impozitul suplimentar stabilit ca urmare a refacerii evidenței contabile.
Aceste diferențe de impozit pe profit generează de asemenea și diferențe la majorările de întârziere la plata impozitului pe profit. Astfel organele de control au calculat în plus majorări de întârziere în valoare de 57.295 lei. Majorările de întârziere la plata impozitului pe profit sunt în valoare totală de 114.480 lei în loc de 171.775 lei.
Urmare a refacerii evidenței contabile s-a stabilit ca unitatea are de plătit suplimentar pentru perioada 2006 – 2009 un impozit pe profit de 196.177 lei și majorări de întârziere aferente în valoare de 114.480 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Arată că prima instanță și-a însușit concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză fără a ține cont de obiecțiunile formulate. Mai arată că organele de inspecție fiscală au stabilit coeficienții de repartizare a adaosului comercial în baza rulajelor conturilor din balanțele de verificare aferente perioadei 2006-2009, rulaje care, așa cum au constatat, conțin înregistrări fără documente justificative și sunt necorelate. Organul de soluționare competent a solicitat contestatoarei să depună în completarea dosarului cauzei documentele avute în vedere la refacerea evidenței contabile care au schimbat rezultatele financiare comparativ cu evidența contabilă prezentată organelor de inspecție fiscală, precum și explicații cu privire la diferența de impozit pe profit rezultată din calculele prezentate în contestație față de cea stabilită de organele de inspecție fiscală. Societatea a depus la dosarul cauzei balanțele de verificare încheiate la 31.12 2006, 2007, 2008 și 2009, rezultate ca urmare a refacerii evidenței contabile, precizând faptul că refacerea evidenței a avut la bază aceleași documente prezentate pentru efectuarea inspecției fiscale și care se regăsesc în jurnalele pentru cumpărări, deconturile de TVA ce au fost verificate de organele fiscale, susținând faptul că organele de inspecție au stabilit în plus față de situația reală rezultată diferența de impozit pe profit de 302.125 lei.
Prin documentele depuse în susținere, societatea nu a prezentat dovezi prin care să combată constatările organelor de inspecție fiscală, nu a demonstrat potrivit căror sume înregistrate eronat a rezultat diferența de impozit contestată, în condițiile în care susține că a avut în vedere aceleași documente care au fost prezentate organelor de inspecție fiscală. Nu a precizat datorită căror înregistrări contabile eronate existente în documentele prezentate în timpul inspecției au rezultat diferențele dintre rulajele conturilor pe care le consideră reale, în baza cărora a calculat coeficienții de repartizare prezentați în contestație, față de cele luate în calcul de organele de inspecție fiscală. Rezultă că societatea nu a depus documente din care să rezulte o altă situație de fapt decât cea constatată de organele fiscale. Ca atare, consideră recurenta că societatea datorează debitele și accesoriile aferente. Recurenta este nemulțumită și de cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată.
În drept, indică art. 304 pct.9 Cod pr.civ.
Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului. Arată că prin refacerea contabilității s-a procedat la eliminarea articolelor contabile neconforme cu realitatea și normele profesionale, articole sugerate de societatea care supraveghează evidența contabilă a societății în perioada verificată și care nu a putut justifica în fața organelor de control raționamentul profesionale în baza căruia au înregistrat anumite articole contabile cum ar fi 378=117 sau 671=117 și care nu au nici un corespondent în planul de conturi și funcționalitatea conturilor contabile. Calculele refăcute nu au modificat soldurile inițiale, soldurile finale, intrările sau ieșirile conturilor de mărfuri pentru fiecare an din perioada 2006-2009, ci au fost modificate doar rulajele lunare și implicit anuale în vederea stabilirii în mod corect a adaosului comercial și a costului mărfii în fiecare an. Experții contabili au precizat expres că nu a fost introdusă, modificată sau eliminată vreo factură de marfă în această perioadă, astfel încât nu au fost prezentate alte date contabile care să fie diferite de cele prezentate organelor de control în timpul controlului, ci au fost eliminate doar articolele contabile neconforme normelor și reglementărilor legale aplicabile pentru descărcarea gestiunii. În refacerea calculelor referitoare la descărcarea de gestiune experții contabili au avut în vedere comparativ metoda de calcul realizată de aceștia și de către organele de control ca urmare a reglării corespunzătoare a soldurilor conturilor de mărfuri, adaos comercial, cheltuială cu mărfurile și metoda de calcul a costului ponderat utilizată de organele de control evidențiind diferențele rezultate din aceste două metode și în final diferența stabilită în mod nejustificat în plus ca impozit pe profit de către organul fiscal.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
În cauză este incident motivul de modificare prevăzute de art. 304 9 Cod pr.civ.
În acest sens, Curtea constată că în fapt, prin deciziile contestate, s-au stabilit în sarcina contestatoarei obligații fiscale în valoarea totală de 793.834 lei, din care contestatoarea a înțeles să conteste suma de 394.755 lei, reprezentând impozitul pe veniturile microîntreprinderilor de 1292 lei, majorările aferente acestui impozit de 1990 lei, impozitul pe profit de 302.125 lei cu majorările de 89.348 lei. Prima instanță a constatat că societatea contestatoare datorează impozitul pe veniturile microîntreprinderilor cu accesoriile, iar din suma reprezentând impozitul pe profit, datorează 196.177 lei și majorările de întârziere aferente impozitului pe profit în cuantum de 114.480 lei. Pentru a se pronunța astfel Tribunalul a reținut apărările contestatoarei și concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză.
Curtea observă că diferența dintre sumele constatate de organul fiscal și cele pretinse de contestatoare că le datorează se întemeiază pe o refacere a contabilității de către societate(refacere survenită după momentul controlului) și pe aplicarea unor diferite metode de stabilire a adaosului comercial. Expertul contabil a avut de urmărit, printre altele, următoarele obiective: verificarea corectitudinii înregistrărilor din contabilitatea societății pentru anii 2006, 2007, 2008 și 2009, verificarea conformității corelațiilor contabile refăcute cu normele profesionale, calcularea adaosului comercial și a costului mărfii vândute pentru acești ani, calcularea impozitului pe profit și a accesoriilor. Acesta a concluzionat că înregistrările contabile refăcute din perioada 2006-2009 „au fost verificate exhaustiv și nu au fost constatate erori referitoare la corectitudinea acestora”, iar „corelațiile contabile refăcute sunt în conformitate cu normele profesionale ale CECCAR, Codul fiscal și celelalte reglementări ale profesiei contabile.”
Pe aceste concluzii ale expertului, Tribunalul a apreciat că organul fiscal a calculat eronat sumele datorate, ele fiind altele în urma refacerii contabile.
Curtea constată că Tribunalul în mod nelegal a admis acțiunea contestatoarei doar în baza susținerilor societății și în baza concluziilor nemotivate ale expertului contabil. În primul rând, aspectele privind metoda aplicabilă pentru calcularea adaosului comercial se impunea a fi lămurite de un expert fiscal și nu contabil. În plus, aspectele privind refacerea documentelor contabile nu au fost deloc lămurite, nici contestatoarea și nici expertul contabil neindicând în concret în ce au constat aceste „refaceri ale contabilității” și în baza căror documente justificative s-au operat.
Proba cu expertiză administrată nu este însoțită de înscrisurile ce au stat la baza concluziilor expertului, împrejurare în raport de care curtea apreciază că prima instanța nu putea să considere situația de fapt pe deplin lămurită și să pronunțe o hotărâre pe fondul cauzei.
Sub acest aspect curtea constată că prima instanță nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi revin în virtutea principiului rolului activ, ignorând dispozițiile art.129 alin5 c.pr.civ conform cărora „Judecătorii au îndatorirea sa stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeala privind aflarea adevărului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronunțării unei hotărâri temeinice si legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le considera necesare, chiar daca părțile se împotrivesc”.
Față de considerente arătate mai sus, în baza art 312 c. pr.civ și art. 20 din legea 554/2004, apreciind că soluția primei instanțe nu a lămurit pe deplin situația de fapt dedusă judecății și că se impune administrarea de noi probe, Curtea urmează să admită recursul declarat de recurentă împotriva sentinței Tribunalului Iași, pe care o va casa cu reținere, fixând în acest sens termen de judecată la 31.01.2014, pentru când se vor cita părțile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași împotriva sentinței nr. 822/ca/26.02.2013 a Tribunalului Iași, sentință pe care o casează în tot.
Reține spre rejudecare acțiunea formulată de reclamanta . contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași.
Termen de judecată: 31.01.2014. Vor fi citate părțile.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.11.2013.
Președinte, I. O. M. | Judecător, D. R. G. Ș. | Judecător, M. C. P. |
Grefier, M. G. A. |
M.A. 28 Noiembrie 2013/red si tehnored 2 ex.PMC/23.12.2013
Jud fond: P. E.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1987/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretentii. Decizia nr. 4231/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
