Anulare act administrativ. Hotărâre din 11-11-2013, Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 10096/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 4310/2013
Ședința publică din 11 noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte – C. M.
Judecător – T. D. M.
Judecător – G. A.
Grefier – F. F.
S-a luat în examinare recursul introdus de reclamanta M. E., împotriva sentinței nr. 1740/CA/2013 din 24.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că pricina a avut termen de soluționare la data de 4 noiembrie 2013, lucrările fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 11 noiembrie 2013.
În termenul de pronunțare, la dosarul cauzei prin serviciul de registratură s-au depus concluzii scrise formulate de apărătorul ales al recurentei.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Prin sentința nr. 1740/24.04.2013 a Tribunalului Iași s-a respins acțiunea promovată de reclamanta M. E., în contradictoriu cu pârâta C. Națională de A. de Sănătate Iași, ca neîntemeiată.
A reținut instanța de fond, că prin decizia nr. 229-276/24.09.2012 emisă de către pârâtă a fost respinsă contestația reclamantei împotriva deciziei de impunere nr. 4958/31.05.2012 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate FNUASS pentru anii 2007 și 2008 în cuantum total de 1207 lei (561 lei contribuții, 582 lei dobânzi și 84 lei penalități), pentru venituri obținute din dividende.
Potrivit art. 213 lit. h din Legea nr. 95/2006, pensionarii cu venituri din pensii mai mici de 740 lei beneficiază de asigurare, fără plata contribuției. Lit. h) a alin. (2) al art. 213 a fost modificată de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 107 din 6 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 830 din 10 decembrie 2010.
A mai reținut instanța că pentru anii anteriori reclamanta datorează contribuția.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006 persoanele care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile ce le revin față de fond si dovada plății contribuțiilor.
A arătat că prin nedepunerea declarațiilor la temenele stipulate în prevederile legale în vigoare, reclamanta a încălcat prevederile art. 81 din OG 92/2003 și a art. 215 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (art. 8 din OUG nr. 150/2002).
Ca urmare, potrivit dispozițiilor legale sus arătate obligația de a-și declara veniturile și a face dovada plății contribuțiilor îi reveneau reclamantei.
C.N.A.S., precum și casele de asigurări de sănătate județene nu sunt simpli consumatori ai sumelor colectate la FNUASS, Legea asigurărilor sociale de sănătate, conferindu-le calitatea de administratori ai respectivului fond, calitate din care derivă dreptul de a verifica modul în care asigurații își îndeplinesc obligația de plată a contribuției datorate prin efectul legii.
Fondul Național Unic de A. Sociale de Sănătate face parte din bugetul consolidat al statului, iar Casa de Asigurări de Sănătate are potrivit Legii 95/2006, a Ordinului nr. 617/2007 competența pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la Fondul Național Unic de A. Sociale de Sănătate în cazul contribuabililor persoane fizice altele decât cele pentru care colectarea veniturilor de face de către ANAF.
Art. 215 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sanitar prevede: În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Naționala de Administrare Fiscala, denumita în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea masurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Mai arată instanța de fond că aceleași dispoziții se regăsesc și în dispozițiile Ordinului nr. 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
Potrivit art. 37 din același act normativ, la nivelul caselor de asigurări de sănătate se constituie compartimente organizate distinct, în cadrul cărora se organizează și funcționează activitatea de executare silită a creanțelor.
La art.39 al aceluiași ordin sunt prevăzute atribuțiile principale ale personalul împuternicit, abilitat să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită.
Ordinul 617/2007 la art.35 prevede: în conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Este adevărat că determinarea contribuției persoanelor care sunt autorizate să desfășoare activități independente se face pe baza declarațiilor pe care aceștia trebuie să le depună la Casa de Asigurări de Sănătate, cum a arătat reclamanta, doar că ea nu a procedat în acest mod și în această situație s-a utilizat baza de date comunicată de ANAF.
Reține instanța, că reclamanta avea obligația legală de a depune declarații și de a efectua plăți la FNUASS la data de 15.03., 15.06., 15.09. și 15.12 ale fiecărui an, obligații pe care însă nu le-a îndeplinit, neputând invoca necunoașterea dispozițiilor legale.
Reclamanta a fost autorizată să desfășoare activități independente și în această situație avea obligația respectării prevederilor legale sus arătate.
Relevantă este și Decizia Curții Constituționale nr. 243/17.02.2011 publicată în M.O. nr. 303/03.05.2022 .
Mai reține instanța că, în cadrul acesteia, cu privire la obligațiile impuse de Legea nr. 95/2006 Curtea a reținut faptul că obligativitatea contribuției pentru asigurările de sănătate trebuie analizată în legătură cu un principiu ce stă la baza acestui sistem și anume principul solidarității.
Astfel, datorită solidarității celor care contribuie, acest sistem își poate realiza obiectivul principal, acela de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondului de asigurări de sănătate .
Atât principiul obligativității cât și cel al solidarității reprezintă o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății, precum și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor. În ceea ce privește informarea reclamantei de către pârâtă cu privire la obligația de plată a asigurărilor:
Potrivit dispozițiilor art. 31 alin.2 din Constituția României, autoritățile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.
Instituția pârâtă prin numeroase comunicate de presă, emisiuni televizate locale, prin afișarea pe site-ul CAS Iași a adus la cunoștința tuturor categoriilor de contribuabili drepturile și obligațiile ce le reveneau.
Codul de Procedură Fiscală stipulează dreptul organului fiscal de a calcula obligații fiscale principale (contribuția de asigurări de sănătate) precum și obligațiile accesorii (calculate pentru neplata în termen a obligațiilor fiscale principale) în intervalul de prescripție fiscală de 5 ani, calculat de la data de 01 ianuarie a anului imediat următor celui în care a fost realizat venitul.
Arată instanța de fond, că din cuprinsul deciziei de impunere și a anexei la aceasta se poate observa modul în care au fost determinate contribuția de plată, penalitățile și dobânzile aferente pentru fiecare an în parte. La fiecare perioadă a fost aplicată legislația specifică privind cotele de contribuție sau procentele legale de majorări de întârziere (dobânzi) sau penalități de întârziere.
În ceea ce privește cuantumul acestora contribuții, atâta timp cât nu s-a făcut vreo probă din care să rezulte erori de calcul a contribuțiilor, s-a impus respingerea acțiunii și pentru aceste considerent. Suma datorată este o creanță bugetară la care se calculează toate accesoriile legale potrivit art. 88 lit. c, art. l19, art. 120 alin.7 din O.G. 92/2003.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs reclamanta, considerând-o nelegală și netemeinică, în motivarea căreia arată că prin Decizia de impunere nr. 4958 din 31.05.2012 și Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. A 4958 din aceeași dată a fost înștiințată cu privire la obligația de plată a contribuțiilor și accesoriilor datorate Ia FNUASS (Fondul Național Unic de A. Sociale de Sănătate) pentru anii 2007 și 2008.
Precizează că obligația de plată a contribuțiilor și accesoriilor a fost calculată pentru veniturile obținute din dividende, în temeiul dispozițiilor art. 257 alin. 2 lit. f din Legea nr. 95/2006, astfel:
-pentru anul 2007 a fost calculată o contribuție de 292 lei.
-pentru anul 2008 a fost calculată o contribuție de 269 lei.
Pentru neplata obligațiilor principale au fost calculate accesorii, dobânzi în cuantum de 562 lei și penalități în cuantum de 84 lei, obligațiile totale ridicându-se la suma de 1207 lei.
Susține că împotriva acestor decizii s-a formulat contestație la data de 25.06.2012, care însă a fost respinsă în tot de pârâtă (prin Decizia nr. 229_276 din 24.09.2012), conținutul deciziei de impunere rămânând nemodificat, motiv pentru care a fost formulată contestația ce face obiect al dosarului nr._ al Tribunalului Iași.
Arată că, prin sentința nr. 1740 CA din 24 aprilie 2013, Tribunalul a aplicat în mod greșit dispozițiile legii, fără a ține cont de momentul încasării sumelor de bani obținute din dividende și fără a lua în considerare Decizia nr. 164 din 12 martie 2013 a Curții Constituționale.
Mai mult decât atât consideră că instanța a reținut în mod greșit obiectul acțiunii. Contestația reclamantei a vizat anularea atât a Deciziei de impunere nr. 4958 din 31.05.2012 cât și a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. A4958 din 31.05.2012 și nu a Deciziei răspuns nr. 229 276 din 24.09.2012 de respingere a contestației adresate Casei Județeane de A. de Sănătate Iași.
Se arată că reclamanta M. E. a încasat dividende astfel:
-dividendele aferente anului 2007 au fost plătite în prima jumătate a anului 2008;
-dividendele aferente anului 2008 au fost plătite în prima jumătate a anului 2009; Art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 stabilea că persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 213 alin. 1. Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică și asupra veniturilor din dividende și dobânzi, numai în cazul în care persoana asigurată nu realizează venituri de natura celor prevăzute la Ut. a)-d), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
Susține reclamanta că întrucât nu se încadra în niciuna din situațiile de excepție prevăzute mai sus, potrivit acestor dispoziții inițiale ale Legii privind reforma în domeniul sănătății ar fi fost obligată să plătească contribuții la FNUASS în cuantumul prevăzut de lege.
La data de 30.06.2008, prin OUG nr. 93/2008, a fost modificată Legea nr. 95/2006, incluzând în categoria persoanelor exceptate de la plata contribuției și pensionarii. Această modificare legislativă presupune că orice venit încasat din dividende după data de 30.06.2008 nu va fi considerat bază de impunere pentru calcularea contribuțiilor la FNUASS. dacă persoana asigurată cumulează și calitatea de pensionar (pensia reclamantei fiind mai mică de 740 lei la acel moment).
După cum a arătat anterior, dividendele aferente anului 2008 au fost încasate după data de 30.06.2008, motiv pentru care nu avea obligația să declare și nici să plătească contribuțiile de asigurări sociale de sănătate.
În susținerea poziției sale invocă dispozițiile art. 23 alin. 1 din Codul de procedură fiscală care stabilesc că: dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează. Așadar, obligația de plată a contribuțiilor la FNUASS se naște în momentul încasării efective a dividendelor, legea în vigoare Ia această dată fiind și legea ce reglementează aceste raporturi juridice. Este nelegal să aplici unei situații juridice prezente o dispoziție legală ce nu mai este în vigoare.
Cu privire la sumele încasate cu titlu de dividende înainte de modificările aduse prin OUG nr. 93/2008 (cele aferente anului 2007) precizează că prin Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. 2 lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în redactarea de la data intrării în vigoare a acestora și până la modificările ce le-au fost aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și a stabilit că aceste dispoziții sunt neconstitutionale în măsura în care obligă persoanele ce datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor din pensii la plata acestei contribuții cumulat cu cea datorată asupra veniturilor obținute din cedarea folosinței bunurilor, din dividende și dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit.
Susține că, Curtea Constituțională a reținut că legiuitorul are libertatea de a stabili contribuțiile datorate de cetățeni și de a prevedea excepții de la aceste obligații de contribuție, având în vedere situația obiectiv diferită în care se găsesc anumite categorii de persoane. De asemenea, legiuitorul poate modifica aceste dispoziții de lege, în funcție de necesitățile economico-sociale care se impun la un anumit moment. Cu toate acestea, stabilirea obligațiilor de contribuție ori a scutirilor de la acestea trebuie să nu se facă în mod diferențiat între persoane aflate în mod obiectiv în situații analoage.
Or, Curtea, raportându-se la caracterul subsidiar al obligației stabilite de art. 257 alin.(2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 pentru persoanele care datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate asupra altor tipuri de venituri prevăzute de lege, apreciază că instituirea unui tratament juridic diferit pentru pensionarii care au plătit contribuția asupra veniturilor din pensii încalcă această exigență de reglementare și aduce atingere dispozițiilor art. 16 alin. 1 și art. 56 alin. 2 din Constituție, sursa veniturilor obținute nereprezentând în contextul avut în vedere o justificare obiectivă și rezonabilă pentru instituirea unui tratament juridic diferit.
Curtea Constituțională a statuat că, întrucât deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin.(4) din Constituție, cele stabilite prin prezenta decizie urmează a se aplica de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I; totodată, instanțele judecătorești vor aplica decizia Curții Constituționale (definitivă și general obligatorie) în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia, cauze în care dispozițiile art. 257 alin.(2) lit. e) din Legea nr. 95/2006, în redactarea de la data intrării în vigoare a acestora și până la modificările ce le-au fost aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.93/2008, sunt aplicabile.
Având în vedere aceste considerente, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței nr. 1740 CA din 24 aprilie 2013 a Tribunalului Iași, Secția II civilă - contencios administrativ și fiscal, în sensul admiterii contestației formulate de recurenta M. E. și anularea atât a Deciziei de impunere nr. 4958 din 31.05.2012 cât și a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. A4958 din 31.05.2012 ca netemeinice și nelegale.
Intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, având în vedere faptul că instanța de fond a avut în vedere principiul instituit de legiuitor prin Legea nr. 95/2006, respectiv principiul obligativității și solidarității asigurărilor sociale de sănătate în România. Astfel, norma juridică indică expres categoriile care sunt asigurate fără plata contribuției, iar per a contrario rezultând fără putință de tăgadă care sunt categoriile asigurate cu plata obligatorie a contribuției către Fondul Național Unic de A. Sociale de Sănătate.
Susține că asigurării sociale de sănătate nu îi poate fi aplicat regimul general al unui contract de drept comun de asigurare, fiind instituită prezumția legală a faptului că orice cetățean român este asigurat.
Precizează că din interpretarea prevederilor art.208 alin.3 din Legea nr.95/2006, a art. 211 alin. 1 din aceeași lege precum și a art. 218 alin. l lit. a rezultă fără putință de tăgadă faptul că, calitatea de asigurat se dobândește prin lege și încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în România.
Consideră, că nici dobândirea calității de asigurat și nici încetarea acesteia nu sunt condiționate de încheierea contractului de asigurare cu casa de asigurări de sănătate, de vreme ce asigurarea socială de sănătate este obligatorie.
Arată că, în urma verificărilor întreprinse în baza de date a ANAF - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, conform Protocolului încheiat cu ANFP, a identificat unele persoane care aveau declarate venituri obținute din activități independente, dar care nu au comunicat acest aspect și CAS IAȘI.
Susține că, pentru a emite actul administrativ fiscal pe numele d-nei M. E., CAS Iași a avut în vedere veniturile comunicate în format electronic de către ANAF-AFP în urma Protocolului încheiat între aceste instituții.
Precizează, că în cadrul notei de calcul anexată la decizia de impunere au fost evidențiate în mod amănunțit pentru fiecare an fiscal contribuțiile rezultate ca urmare a raportării la veniturile comunicate și avute în vedere de către CAS Iași. La aceste venituri au fost aplicate cotele de contribuție aferente fiecărui an în parte, respectiv:
- în anii 2006 și 2007 contribuția față de Fond a fost stabilită în cuantum de 6,5%,
- pentru anul 2008 pentru lunile ianuarie-iunie contribuția a fost de 6,5%, iar pentru lunile iulie-decembrie cuantumul contribuției a fost de 5,5%,
- pentru anul 2009 contribuția a fost stabilită la o cotă de 6,5%,
- pentru anii 2010 și 2011 cota de contribuție pentru persoanele fizice care desfășoară activități independente și aplicată asupra veniturilor realizate a fost stabilită la 5,5%.
Susține că aplicând aceste cote la veniturile comunicate au rezultat contribuțiile datorate pentru perioada de prescripție fiscală, dar întrucât aceste sume nu au fost achitate conform legii la termenele stabilite, CAS Iași a calculat accesoriile fiscale, aspect evidențiat în mod amănunțit în nota de calcul.
Arată, că pentru fiecare cotă procentuală a accesoriilor calculate a fost indicată baza legală, pe ani, în cadrul notei de calcul atașată deciziei de impunere.
Precizează că reglementarea legală incidentă în prezenta cauză, legea nr. 95/2006, impune petentului să depună declarația fiscală pe propria răspundere conform art. 82 alin 2 C.pr.fiscală. Neîndeplinirea acestei obligații nu poate avea un caracter exonerator de la plată a contribuției legale, ci dimpotrivă are chiar un caracter sancționator, contravențional. Arată că, lipsa declarației fiscale nu înlătură obligația de plată a contribuției, după cum nu împiedică organul fiscal să stabilească din proprie inițiativă cuantumul obligației de plată. Precizează că, contribuabilul ce nu și-a îndeplinit această obligație legală nu poate invoca cu succes propria culpă ca un eventual temei al considerării inexistentei unui titlu de creanță împotriva sa. Organului fiscal îi este recunoscut dreptul de a identifica cuantumul unei creanțe fiscale și de a emite titluri executorii pentru recuperarea acestei creanțe.
Cât privește valabilitatea deciziei de impunere emise pe numele recurentei solicită a se avea în vedere faptul că legea nu stipulează obligația organului fiscal de a emite decizii de impunere pentru plăți anticipate, ci doar pentru creanțele deja născute, iar CAS și-a exercitat dreptul stabilirii obligației fiscale în intervalul termenului de prescripție. De altfel, obligația reclamantei de a achita contribuția de asigurări sociale izvorăște direct din lege și nu din decizia de impunere.
Susține că, Codul de Procedură Fiscală stipulează dreptul organului fiscal de a calcula obligații fiscale principale (contribuția de asigurări de sănătate) precum și obligațiile accesorii (calculate pentru neplata în termen a obligațiilor fiscale principale) în intervalul de prescripție fiscală de 5 ani, calculat de la data de 01 ianuarie a anului imediat următor celui în care a fost realizat venitul.
Arată că, din cuprinsul deciziei de impunere și a anexelor la aceasta se poate observa modul în care au fost determinate contribuția de plată, penalitățile și dobânzile aferente pentru fiecare an în parte. La fiecare perioadă a fost aplicată legislația specifică privind cotele de contribuție sau procentele legale de majorări de întârziere (dobânzi) sau penalități de întârziere.
Solicită a se reținețne faptul că petenta nu a invocat și nu a dovedit nici un aspect de nelegalitate formală a deciziei de impunere și nici nu a invocat sau dovedit inexistența sau greșita stabilire a creanțelor fiscale de către instituția noastră.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, raportat susținerilor părților din cadrul dezbaterilor, constată recursul promovat în cauză ca fiind nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, recurenta în cauză nu contestă încasarea dividendelor pentru anii 2007 și 2008, venituri asupra cărora s-a procedat de intimată la calcularea sumelor în litigiu, cu titlu de contribuții la fondul de sănătate, ori modul de calcul al acestora, apreciind însă că acestea nu ar fi datorate prin prisma Deciziei nr. 164 din 12 martie 2013, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. 2 lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în redactarea de la data intrării în vigoare a acestora și până la modificările ce le-au fost aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și a stabilit că aceste dispoziții sunt neconstituționale în măsura în care obligă persoanele ce datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor din pensii la plata acestei contribuții cumulat cu cea datorată asupra veniturilor obținute din cedarea folosinței bunurilor, din dividende și dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit.
Ori, deși prin acțiune reclamanta-recurentă susține că nu este legal să suporte „de două ori asigurări de sănătate, atât din pensie, cât și din dividende”, din cuponul său de pensie aflat la fila 9 dosar de fond, rezultă că aceasta în realitate nu achită CASS pentru veniturile din pensie, dat fiind cuantumul redus al pensiei sale, astfel că nu se poate încadra în situația avută în vedere de Curtea Constituțională în decizia de mai sus, cum eronat se susține prin cererea de recurs.
Curtea apreciază în acest context, că în mod temeinic și legal, prima instanță a făcut distincția cuvenită între problematica valorificării drepturilor decurgând din statutul de asigurat, prin efectul legii, al tuturor cetățenilor români cu domiciliul în țară, și chestiunile ce țin de aspectele obligaționale, de ordin fisca1 ce decurg din calitatea de asigurat.
Deși este necontestat faptul că o persoană, având cetățenia română și domiciliul în România, este liberă să își aleagă furnizorul de servicii medicale și chiar să refuze să încheie un contract de asigurări sociale de sănătate, acest fapt nu înseamnă că, în lipsa contractului, ea este exonerată de obligația de plată a contribuției la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, întrucât această obligație, prevăzută de Legea nr. 95/2006 și consfințită de art. 56 din Constituția României, operează de drept, independent de existența sau inexistența contractului de asigurare sau de conduita părților contractante.
Din moment ce recurenta, recunoaște că a obținut ocazional venituri din activități independente, având așadar obligația să depună declarații privind veniturile realizate, la Casa de Asigurări de Sănătate, iar această obligație nu a fost îndeplinită, nu mai are nici o relevanță că asigurătorul nu și-ar fi executat obligația de informare sau că s-ar fi așteptat nepermis de mult pentru a se emite actul de stabilire a cuantumului sumelor datorate, ori că diferitele entități, cu atribuții în domeniu, nu ar fi valorificat în mod corespunzător baza comună de date, din moment ce obligațiile acestora sunt subsecvente obligației contribuabilului, care nu poate invoca propria culpă sau necunoașterea legii.
Concluzionând, față de cele arătate în cele ce preced, curtea va respinge recursul formulat de reclamanta M. E. împotriva sentinței nr. 1740/24.04.2013 a Tribunalului Iași, pe care o va menține ca legală și temeinică .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de M. E. împotriva sentinței civile nr. 1740/24.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 noiembrie 2013.
Președinte Judecător Judecător
C. M. T. D. M. G. A.
Grefier
F. F.
Red. G.A.
Tehnored. F.F.
2 ex./20.11.2013
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 470/2013. Curtea de Apel IAŞI | Anulare act administrativ. Hotărâre din 11-11-2013, Curtea de... → |
|---|
