Obligaţia de a face. Decizia nr. 1800/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1800/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 4543/89/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1800/2013
Ședința publică de la 24 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. O. M.
Judecător D. R. G. Ș.
Judecător M. C. P.
Grefier C. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului V. în contradictoriu cu intimatul P. E., având ca obiect obligația de a face - restituire taxă auto, recurs declarat împotriva sentinței nr. 182/CA/2013 pronunțată de Tribunalul V., chemată în garanție fiind Administrația F. pentru Mediu București.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată este primul termen de judecată iar intimatul a depus întâmpinare.
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA DE APEL
Prin sentința nr. 182/CA/2013 a Tribunalului V., a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul P. E. în contradictoriu cu parata Administrația Finanțelor Publice V., care a fost obligată să restituie suma de 2323 lei reprezentând taxă de emisii poluante, cu dobânda fiscală aferentă. A fost respinsă cererea de chemare în garanție a pârâtei în contradictoriu cu AFM.
A reținut instanța de fond, că taxa instituită de Legea 9/2012 are același caracter necomunitar ca și OUG 50/2008, pentru că nu se percepe autovehiculelor aflate în parcul național, în cazul unei noi înmatriculări la schimbarea proprietarului.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs pârâta, în motivarea căreia arată că în mod nejustificat nu s-a observat că prin actul normativ s-a urmărit asigurarea protecției mediului, că aceste măsuri care sunt în concordanță cu dreptul european, că în mod eronat s-a invocat incidența prevederilor art. 110 din Tratatul Comunității Europene, din moment ce principiul general valabil recunoscut este acela că „poluatorul plătește”, că nu există suport pentru a se reține că sunt îndeplinite condițiile pentru constatarea unei plăți nedatorate, și că cererea de restituire nu poate fi încadrată în nici una din situațiile prevăzute de art. 117 din O.G. nr. 92/2003, nedatorându-se dobânzile solicitate. Nu există culpă procesuală pentru obligarea sa la cheltuieli de judecată.
În recurs nu au fost administrate alte probe.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, raportat susținerilor părților din cadrul dezbaterilor, constată recursul promovat în cauză ca fiind nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Reclamantul a achiziționat un autoturism ce fusese anterior înmatriculat într-o tara comunitara, iar pentru a le înmatricula în România, el a fost condiționat de plata unei taxe pentru emisiile poluante prevăzuta de Legea nr. 9/2012.
Potrivit art. 1 coroborat cu art. 3 si 4 din Legea nr. 9/2012, așa cum a fost modificată și completată, taxa pentru emisiile poluante se constituie în venituri din care se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului, obligația de plată a acestei taxe revenind cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Art. 110 din Tratatul privind funcționarea UE stipulează: „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse”. Obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, statele membre pot prevedea taxarea diferențială a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. Criteriul „primei înmatriculări” nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor și conduce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre.
Deși legiuitorul român a invocat principiul potrivit căruia „poluatorul plătește”, în realitate nu reglementează unitar reguli care să se aplice tuturor „poluatorilor”, indiferent de momentul și forma de dobândire a autovehiculelor poluante, ci exclude de la aplicarea taxei prin modificările intervenite la Legea nr. 9/2012 prin Ordonanța de Urgență nr. 1 din 30 ianuarie 2012, autovehiculele deja înmatriculate în România. În acest mod consumatorii sunt direcționați înspre autoturismele second-hand deja înmatriculate în țara noastră.
Se constată astfel că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Prin urmare, prima instanță în mod judicios a constatat că prevederile Legii nr. 9/2012 așa cum au fost modificate prin Ordonanța de Urgență nr. 1 din 30 ianuarie 2012, impun obligativitatea taxei pentru emisiile poluante numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale U.E. și reînmatriculate în România, nu și pentru cele deja înmatriculate în România până la data de 01.01.2013 și că prin aceste dispoziții interne sunt încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul CE, ceea ce face din dispozițiile Legii nr. 9/2012 niște prevederi discriminatorii și nelegale.
Și in ceea ce privește soluția data de prima instanța asupra cererii de acordare de cheltuieli de judecata sentința este corecta, pirita-recurenta fiind căzuta in pretenții ca urmare a atitudinii adoptate, de ignorare a dispozițiilor comunitare incidente.
Cererea de chemare în garanție a fost corect respinsă, întrucât între AFP și AFM nu există un raport juridic distinct, o transmisiune de drepturi sau obligații care să justifice o obligație de garanție sau despăgubire.
Pentru motivele invocate, văzând 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat.
Referitor la criticile privind acordarea dobânzilor de la data promovării cererii de chemare în judecată și nu conform art. 124 Cod pr.fiscală, din a 46-a zi de la formularea cererii de restituire, reține Curtea că în cauza I. contra AFP SIBIU, CJUE a statuat că dreptul Uniunii se opune unui regim național care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua următoare datei formulării cererii de restituire a taxei. Ca atare, dobânzile se datorează de la data plății, însă, în cauză, prima instanță le-a acordat de la data formulării cererii de chemare în judecată. Soluția asupra acestui capăt de cerere a fost recurată doar de pârât, nu și de reclamant, iar în baza principiului non reformatio in peius, neputându-se face recurentului o situație mai grea în propriu recurs, se impune menținerea soluției primei instanțe.
Față și de art. 274 Cod pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurent Administrația Finanțelor Publice V. împotriva sentinței nr. 182/CA/2013 a Tribunalului V., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.05.2013.
Președinte, I. O. M. | Judecător, D. R. G. Ș. | Judecător, M. C. P. |
Grefier, C. A. |
Red. PMC
Tehnored. AC
2 ex. – 31.05.2013
Tribunalul V. – Judecător A. E. G.
| ← Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 61/2013.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 470/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
