Anulare act administrativ. Sentința nr. 1333/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1333/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 1171/89/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 2398/2013
Ședința publică din 17 iunie 2013
Completul compus din:
Președinte - T. D. M.
Judecător - G. A.
Judecător - C. M.
Grefier - R. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. M.
împotriva sentinței nr. 1333/CA din 03.12.2012, pronunțata de Tribunalul V. în dosarul nr._, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 10 iunie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 17 iunie 2013.
În termenul de pronunțare la dosarul cauzei s-au depus, prin serviciul de registratură, concluzii scrise formulate de recurentul P. M., transmise prin fax.
După deliberare,
CURTEA D E A P E L,
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1333/CA/ din 3 decembrie 2012, Tribunalul V.lui a respins acțiunea reclamantului P. M., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului V.; acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu I. G. al Poliției Române fiind respinsă ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamantul se află în raporturi de serviciu cu I.P.J. V., unde îndeplinește funcția de agent de poliție, că el este absolvent al unei instituții de învățământ superior, că, la data de 31.11.2009, în baza OG nr. 38/2003, i s-a acordat un sport de 25%, în considerarea acestui fapt, conform Ordinul M.A.I. nr. 318/2004, că, prin . a Legii-cadru nr. 330/2009 și prin aplicarea OUG nr. 1/2010, cuantumul sporului pentru studii superioare a fost inclus într-o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu, și că, în anul 2010, acest drept a fost inclus în salariul de funcție, salarizarea fiind făcută prin transpunerea și încadrarea ipotetică a tuturor drepturilor salariale existente la data de 31.12.2009.
S-a mai reținut că, urmare intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010, în salariul de bază/indemnizația lunară de încadrare și respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010, erau cuprinse sporurile, indemnizațiile care, potrivit Legii-cadru nr. 330/2009, făceau parte din salariul de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu acordate potrivit prevederilor OUG nr. 1/2010.
Prima instanța a reținut de asemenea, că, prin dispoziția nr. 484 din 1 noiembrie 2011, șeful I.P.J. V. a dispus sistarea acordării sporului de 25%, prevăzut până la acea dată pentru cei care absolviseră studii superioare, și că, într-o atare situație, acțiunea intentată pârâtului I.G.P.R. trebuie respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia, între reclamant și acest pârât neexistând vreun raport juridic direct, născut din faptul stabilirii drepturilor salariale individuale cuvenite reclamantului.
Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că, în raport de cadrul normativ în vigoare la data emiterii dispoziției nr. 484/2011, nu mai exista temei legal pentru acordarea sporului de 25%, spor pe care reclamantul 1-a primit anterior, că sporul avea caracter temporar, dar și funcțional, fiind condiționat de natura postului și de sfera atribuțiilor concrete ale polițistului, și doar în condițiile existenței O.G. nr. 38/2003.
Constatând că, la data acordării sporului de 25%, reclamantul ocupa poziția 292 din Statul de organizare al I.P.J. V., prevăzut pentru Poliția municipiului V. - Biroul de Ordine Publică - Siguranță și Patrulare, și că ulterior acesta a fost mutat în cadrul aceluiași birou, dar la C. de Proximitate, figurând la poziția 311 din statul de organizare al instituției publice cu care se află în raporturi de serviciu, prima instanță, apreciind că cele două condiții, și anume înlăturarea sporului prin acte normative în vigoare, dar mai ales schimbarea condițiilor de desfășurare a activității, care presupuneau acordarea sporului (în altă modalitate chiar), sunt întrunite, a considerat actul administrativ atacat ca fiind legal, drept pentru care acțiunea a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs reclamantul P. M., care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că nu s-a sesizat faptul că: „la momentul reducerii salariale, nu mai era în vigoare Legea nr. 330/2009, ci Legea 285/2010, care prevedea că: „În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază ... sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile care, potrivit Legii 330/2009 făceau parte din salariul de bază... precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu acordare potrivit OG 1/2010 ... se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție”.
Susținând că: „începând cu . Legii nr. 285/2010, sporul de 25% pentru studii superioare nu mai este prevăzut ca spor”, și că: „din acest moment legiuitorul 1-a prevăzut ca parte din salariu (incluzîndu-1 în salariul de funcție/bază”, recurentul apreciază că: „Înlăturarea (tăierea) celor 25% din salariul de bază, la data de 01.11.2011, este nelegală, atâta timp cât nu mai exista reglementare legală care să prevadă o reducere salarială”, considerând că: „după . Legii nr. 285/2010, personalul care îl avea în plată, la acea dată, 1-a primit în continuare și le-a fost inclus în salariul de bază/funcție, ca și în cazul meu”, întrebându-se: „Ce a intervenit nou în legislație, la data de 01.11,2011, când angajatorul a dispus această măsurăm abuzivă”, în condițiile în care legea dispune doar pentru viitor.
Recurentul susține de asemenea că: „posibilitatea acordării acestui spor nu ținea de poziția în Statul de organizare al I.P.J. V. astfel cum în mod greșit a înțeles instanța”, întrucât „conform art. 5 din Nota la O.G. nr. 38/2003, agenții de poliție absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior, cu diplomă de licență, beneficiază de sporul de 25% din salariul de funcție dacă își desfășoară activitatea în domeniile corespunzătoare studiilor absolvite, stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor”.
Întrucât cel în cauză și-a desfășurat activitatea în domenii corespunzătoare studiilor absolvite (științe juridice), recurentul susține că: „din acest punct de vedere nu a fost schimbat nici un element de natură a fi luat în considerare pentru reducerea salarială, nu înțeleg de ce angajatorul a dispus ilegal această măsură”, în condițiile în care „nu s-a modificat nimic, iar fișele postului, existente la dosar, pot demonstra acest lucru”, solicitându-se casarea hotărârii atacate și implicit admiterea cererii și anularea dispoziției șefului I.P.J. V..
Intimații, prin întâmpinările depuse,au solicitat respingerea recursului declarat de reclamant.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că, la data de 1 noiembrie 2011, șeful Inspectoratului de Poliție al Județului V. a emis Dispoziția nr. 484, prin care a dispus numirea personalului unității, nominalizat în Anexa la actul administrativ menționat, la structurile și pozițiile prevăzute în dreptul fiecăruia, precum și stabilirea drepturilor salariale corespunzătoare fiecărei funcții în parte, operațiune inițiată în baza prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010, a Legii-cadru nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, a H.G. nr. 0292/2011 privind stabilirea funcțiilor pe grade militare, respectiv grade profesionale, pe clase de salarizare și coeficienți de ierarhizare a soldelor de funcție/salariilor de funcție, pentru personalul militar în activitate, polițiști și funcționarii publici cu statut special, a Ordinului M.A.I. nr. S/214/05.10.2011 privind aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, polițiștilor și personalului civil, precum și a precizărilor M.A.I. nr. S/_ din 08.02.2011 și a O.M.A.I. nr._ privind aprobarea listei cu asimilarea funcțiilor pe grade profesionale, nivelul studiilor, clasele de salarizare și coeficienții de ierarhizare prevăzute în statele de organizare ale structurilor M.A.I. făcându-se precizarea că: „Anexa și detalierea drepturilor salariale fac parte integrantă din prezenta dispoziție”.
Examinând conținutul extrasului din Anexa la Dispoziția șefului I.P.J. V. nr. 484/1.11.2011, Curtea constată că agentul șef principal P. M. a fost reîncadrat din funcția de agent II, poziția 292, în cadrul Poliției municipiului V., biroul de ordine publică-siguranță publică și patrulare, în funcția de agent II în cadrul aceluiași birou, dar la poziția 311 agent de proximitate, stabilindu-i-se un coeficient de ierarhizare de 2,75, în condiții speciale de muncă, ca urmare a transpunerii ipotetice la 31.12.2009, raportată la nivelul bazei de calcul pentru luna octombrie 2010 - majorate cu 15%, drepturi salariale ce au fost calculate la valorile lor maxime, cu precizarea că: „Condițiile de muncă în care personalul nominalizat în Anexa la prezenta dispoziție își desfășoară activitatea sunt cele specificate în dreptul fiecăruia, ținând cont de locurile de muncă, activitățile sau funcțiile îndeplinite”; din adresa nr._ din 06.12.2011, emanând de la Serviciul Resurse Umane al I.P.J. V., rezultând că celui în cauză i-a încetat plata sporului de 25% pentru agenții absolvenți de studii superioare, măsură, ce se contestă prin acțiunea de față.
În raport de această situație de fapt, Curtea constată că actul administrativ a cărui anulare se solicită, a vizat reîncadrarea pe funcții și stabilirea drepturilor salariale corespunzătoare acestora pentru întregul personal al I.P.J. V., că această operațiune s-a realizat în baza și în vederea punerii în aplicare a legislației privitoare la salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în considerarea normelor specifice prevăzute în H.G. nr. 0292/2011, precum și în ordinele și precizărilor făcute de M.A.I., în cursul anului 2011.
În raport de acest context legislativ și organizatoric, Curtea constată că, conform prevederilor art. 1 alin. l din Legea nr. 285/2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majora, începând cu data de 1 ianuarie 2011, cu 15%, și că la art. 7 din actul normativ menționat se prevedea că; „Soluționarea contestațiilor în legătură „cu stabilirea salariilor de bază, indemnizațiilor lunare de încadrare și a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite”, care erau obligați să soluționeze contestația în termen de 10 zile, și că doar „Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. l persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației.”
Din perspectiva normei de drept ce a stat la baza operațiunii de reîncadrare a reclamantului-recurent pe funcție și de stabilire a drepturilor sale salariile, Curtea constată că, prin raportul înregistrat, sub nr._ din 20 ianuarie 2012, ag. șef pr. de poliție P. M. a încunoștințat pe șeful I.P.J. V., despre faptul că: „La data de 20. 01.2012 am aflat că, începând cu data de 01.11.2011, mi s-a sistat sporul de 25% pentru studii superioare, fără a-mi fi comunicat acest lucru și fără a exista vreun motiv”, solicitând: „repunerea mea în acest drept precum și acordarea drepturilor reținute ilegal”, că acestei cereri i s-a dat răspuns prin adresa nr._ din 8 februarie 2012, în cuprinsul căreia s-a menționat că: „Începând cu data de 01.01.2010, o dată cu . Legii-cadru nr. 330/2009, acest spor nu se mai acordă, fiind menținut doar ca sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu, numai pentru personalul care beneficia de acest drept la 31.12.2009 și numai în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții”; cu precizarea că: „...sporul de 25% din salariul de funcție pentru agenții de poliție absolvenți de studii superioare nu mai este reglementat, ca urmare a abrogării O.G. nr. 38/2003, și ca atare O.M.A.I. nr. 318/5.08.2004 (care reglementa procedura de acordare a sporului salarial invocat) și-a încetat aplicabilitatea, astfel că o nouă procedură de acordare a sporului de 25% din salariul de funcție nu mai poate fi reluată”.
Nemulțumit de răspunsul ce s-a dat contestației sale reclamantul-recurent a revenit cu un nou raport, ce a fost înregistrat sub nr._/14.02.2012, prin care a reiterat solicitarea sa de revocare a dispoziției emisă de șeful I.P.J. V., repunerea în drepturi și „restabilirea situației anterioară comiterii acestui abuz”, sesiza re la care s-a răspuns prin adresa nr._/13.03.2012, în sensul că: „cuantumul aferent sporului pentru, studii superioare poate fi menținut doar atât timp cât agenții de poliție care au beneficiat de acest spor, la data de 31.12.2009, rămân încadrați pe funcția ocupată sau similară, în cadrul aceluiași compartiment, la momentul acordării acestui spor”; soluție în raport de care s-a promovat prezenta acțiune, care are ca obiect exclusiv: „anularea Dispoziției șefului IPJ nr. 484/01.11.2011 și a adresei nr._/6.12.2011, prin care s-a dispus reducerea salariului cu 25%”.
Funcție de această situație de fapt Curtea a constată că:
- Reclamantul-recurent nu a solicitat anularea nici unuia din actele de autoritate ce au fost emise în urma contestației ce a formulat împotriva măsurii de reîncadrare în funcție și de stabilire a drepturilor salariale corespunzătoare acesteia, respectiv a adreselor cu valoare de act administrativ individual nr._ din 8 februarie 2012 și nr._ din 13 martie 2012.
- Sesizarea instanței de contencios administrativ s-a făcut cu depășirea substanțială a termenului de 30 de zile, prevăzut de art. 7 alin. 4 din Legea nr. 285/2010, având în vedere că, la contestația înregistrată sub nr._ din 20 ianuarie 2012, s-a răspuns prin actul nr._ din 8 februarie 2012, raportul înregistrat sub nr._ din 14 februarie 2012 neputând fi considerat decât ca fiind o simplă revenire la contestația inițială.
- Sporul prevăzut de O.G. nr. 38/2003, de care reclamantul-recurent a beneficiat până la data de 01.11.2011, nu se mai regăsește în noua reglementare, pe baza căreia cel în cauză a fost reîncadrat în funcție și i s-au stabilit drepturile salariale, în condițiile în care procedura de acordare a acestuia, aprobată prin O.M..A.I. nr. 318/2004, nu-și mai află aplicabilitatea, astfel încât lipsește baza legală pentru acordarea acestui drept în viitor.
- La data reîncadrării în funcție și a stabilirii drepturilor salariale corespunzătoare acesteia, reclamantul-recurent nu mai făcea parte din compartimentul pentru care se putea face analiza cererii de acordare a sporului respectiv, el fiind mutat de la compartimentul ordine publică-siguranță publică și patrulare la compartimentul „Birou de ordine publică-proximitate”.
Întrucât nu s-a făcut dovada că a fost anulată măsura schimbării locului de muncă, chiar dacă această măsură a avut loc la nivelul aceleiași structuri organizatorice, respectiv la nivelul Poliției municipiului V., Curtea consideră că, din punct de vedere al reglementărilor ce au stat la baza operațiunii de reîncadrare în funcție și de stabilire a drepturilor salariale, ea nu poate avea o altă semnificație decât aceea a unei modificări definitive a condițiilor de desfășurare a activității, de natură a conduce, în mod implicit, și la o modificare a nivelului salarizării, neinteresând, sub acest aspect, faptul că sfera atribuțiilor agentului de poliție încadrat la compartimentul de ordine publică-siguranță publică și patrulare sunt asemănătoare celor ce revin polițistului încadrat în compartimentul de ordine publică-proximitate.
D. urmare, constatând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de reclamant, ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de P. M. împotriva sentinței nr. 1333/ca/03.12.2012 pronunțată de Tribunalul V., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2013.
Președinte Judecător Judecător
T. D. M. G. A. C. M.
Grefier
R. G.
Red. T.D.M.
Tehnored. R.G.
2 ex/02.07.2013.
Tribunalul V. – jud. A. E. G.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3218/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1154/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
