Anulare act emis de autorităţi publice locale. Decizia nr. 4045/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4045/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 7720/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 4045/2013
Ședința publică de la 28 Octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte – T. D. M.
Judecător – C. M.
Judecător – P. M. C.
Grefier – F. O.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta U. de M. și farmacie Iași împotriva sentinței nr.1873/30.04.2013, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 21 octombrie 2013, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integranta din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 28 octombrie 2013.
După deliberare;
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.1873 din 30 aprilie 2013, Tribunalul Iași, admițând excepția inadmisibilității, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta U. de M. și Farmacie Iași, în contradictoriu cu pârâtul C. L. al Municipiului Iași.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat anularea parțială a HCL Iași nr.72/25.02.2011, Anexa 2. 1.3., poziția 472, emisă de către pârât, și că, la termenul de judecată din data de 16.04.2013, instanța a pus în discuția părților excepția inadmisibilității acțiunii.
Analizând excepția invocată din oficiu, prima instanță a găsit-o
întemeiată, având în vedere că Hotărârea nr.72/2011, emisă de C. L. Iași, privește inventarierea domeniului public a fundacului T. Pallady, că aceasta are natura juridică a unei operațiuni prealabile, ce stă la baza atestării în domeniul public a bunului, prin hotărâre de guvern, și că în acest sens a fost adoptată HG nr.35/2012, care, în anexa nr.2, poziția 2965, atestă ca aparținând domeniului public al municipiului Iași fundacul T. Pallady.
Constatând că operațiunea de inventariere a bunului la domeniul public are natura juridică a unei operațiuni prealabile, prin prisma procedurii de atestare a bunului la domeniul public, reglementată de art.21 din Legea nr.213/1998, și că, în acest context, legalitatea operațiunii poate fi verificată doar în raport cu legalitatea HG 35/20l2, act de autoritate prin care fundacul a fost atestat ca făcând parte din domeniul public al municipiului Iași, cele doua operațiuni – inventariere și atestare - neputând face obiectul unui control separat de legalitate, întrucât actul administrativ pretins vătămător este doar hotărârea de guvern prin care s-a atestat apartenența bunului la domeniul public al municipiului Iași, prima instanță, admițând excepția ce a ridicat, a respins acțiunea reclamantului, ca fiind inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta U. de Medicina și Farmacie „Gr.T.P.” Iași, care apreciază hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală sub doua aspecte, respectiv cel al îngrădirii liberului acces la justiție și sub aspectul îndreptățirii sale la acest demers judiciar, în condițiile în care s-a contestat, concomitent, și legalitatea H.G. nr.35/2012, acțiune ce face obiectul dosarului nr.214/45/ 2013 al Curții de Ape1 Iași, și a cărei judecată a fost suspendată, în temeiul art.413 al. l pct. l din Codul de procedură civila, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anularea HCL nr.72/2011, emisă de C. L. Iași.
Recurenta susține că, sub aspectul, admisibilității acțiunii sale, trebuia să se aibă în vedere că, prin HCL nr.72/2001, s-a stabilit situația juridică a bunului contestat, a cărui regim juridic a fost ulterior atestat prin HG nr.35/20l2, că: „inventarierea și declararea apartenenței la domeniul public s-a făcut de către autoritățile locale, prin hotărârea de consiliu local contestată, în condițiile art. art. 7 din Legea nr .213/1998, fără ca Guvernul, ulterior comunicării acestor acte, să aibă posibilitatea de a efectua verificări de natură juridică cu privire la existența sau inexistența dreptului de proprietate publica”, și că: „O măsură de anulare parțială a HG nr.35/2012 nu operează „ope legis” asupra HCL nr.72/2011, aceasta fiind prealabilă și nu subsecventă actului administrativ de autoritate (în caz contrar se încalcă principiul autonomiei locale și al separației puterilor în stat)”.
Susținând că: „rămâne discutabilă existența unei treceri a acestui
bun din proprietatea privată în proprietatea publică, deși niciodată municipiul Iași nu a deținut acest teren în proprietate, bunul fiind de peste 50 de ani în evidențele instituției noastre, care și-a intabulat dreptul de proprietate la data de 14.08.2009”, recurenta apreciază că: „Prin HCL s-a aprobat inventarul centralizat al bunurilor aparținând domeniului public, fără a se modifica actul nostru de proprietate, practic Universitatea a fost expropriată fără să cunoască acest lucru, fără despăgubiri, în disprețul Constituției”, motive pentru care se solicită: „admiterea recursului, cu consecința admiterii acțiunii”.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată ca fiind necontestat faptul că, prin Ordinul nr.6302 din 18.12.2008, Ministerul Educației a atestat că U. de M. și Farmacie „Gr.T. P.” din Iași are un drept de proprietate asupra imobilului situat în Iași, ..9-13, care include și o suprafață de teren totalizând 6.781 mp., că acest drept a fost înscris în cartea funciară_ UAT Iași, în baza încheierii nr._/28.08.2009, și că bunul se regăsește, parțial, și în cuprinsul hotărârii prin care C. L. Iași și-a însușit inventarul bunurilor imobile și mobile care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Iași.
Examinând conținutul Hotărârii nr.72 din 25 februarie 2011, prin care C. L. al Municipiului Iași și-a „ÎNSUȘIT” inventarul bunurilor imobile și mobile care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Iași, prevăzute în anexele 1-13, hotărâre ce a fost emisă, astfel cum rezultă din chiar preambulu1 ei, în baza și în vederea aplicării dispozițiilor. Legii nr.213/1998 și ale HG nr.548/1999, Curtea constată că actul de autoritate, denumit „Hotărâre privind însușirea inventarului domeniului public a1 Municipiului Iași, reactualizat”, a avut în vedere nota de fundamentare nr.7274/26.01.2011, întocmită de către Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat, precum și: „propunerile înaintate de comisiile de inventariere din cadrul direcțiilor și serviciilor Primăriei Municipiului Iași, precum și cele comunicate de direcțiile, unitățile de învățământ, unitățile sanitare, societățile și regiile din subordinea Consiliului L. Iași cu privire la bunurile mobilași imobile ce urmează a constitui patrimoniul public al Municipiului Iași”, că în Anexa A la poziția 472, figurează ca aparținând domeniului public suprafața de 150 mp teren care, prin HCL 400/28.07.2003, a primit denumirea de „fundacul T. Pallady din . că, prin Hotărârea nr.35 din 13.01.2012, publicată în Monitorul Oficial nr.85 bis/2.02.2012, Guvernul României a „modificat și înlocuit anexa la Hotărârea nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului public al Județului Iași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Iași, cu anexa care face parte integrantă din HG nr.35/2012, anexă în care, la poziția 2965, figurează „Fundac T. Pallady”, ca aparținând „Domeniului public al Municipiului Iași potrivit H.C.L. 72/2011”.
Concluzionând asupra celor mai sus expuse, Curtea constată că, în conformitate cu prevederile H.G. nr.548/8.07.1999 privind" aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, operațiunea de „inventariere” s-a efectuat de către comisiile special constituite în acest scop, atât la nivelul direcțiilor și serviciilor Primăriei Iași, dar și la nivelul: „direcțiilor, unităților de învățământ, unităților sanitare, societăților și regiilor din subordine Consiliului L.”, că rezultatele tuturor acestor operațiuni administrative au fost centralizate la nivelul Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat, și că, pe baza notei de fundamentare întocmită de către această direcție de specialitate, C. L. al Municipiului Iași a adoptat o hotărâre, în baza și în condițiile prevăzute de art.36 din Legea nr.215/2001, prin care și-a „ÎNSUȘIT” inventarul bunurilor imobile și mobile care alcătuiesc domeniul public al Municipiului,Iași; decizându-se cu această ocazie și asupra modului de administrare și exploatare a acestor bunuri.
Raportat la conținutul hotărârii adoptate de C. L. Iași, ca autoritate deliberativă a unității administrativ teritoriale Municipiul Iași, precum și la masurile dispuse cu această ocazie, inclusiv sub aspectul administrării și al „exploatării, prin gestiune delegată, de către regiile și societățile din subordinea consiliului local” a unor bunuri ce alcătuiesc domeniul public al Municipiului Iași, Curtea consideră că se impunea să se facă o distincție netă între operațiunea tehnico-materială de inventariere, care s-a realizat de către comisiile special constituite, conform prevederilor HG nr.548/1999, și actul de autoritate, act prin care C. L., ca autoritate publică deliberativă, și-a „ÎNSUȘIT” lucrările astfel realizate, stabilind, în mod autonom, situația bunurilor care urmau să facă parte din domeniul public al Municipiului Iași; cele două etape, respectiv etapa pur tehnică a identificării și întocmirii inventarelor, de către comisiile constituite la nivelul tuturor entităților subordonate Consiliului, inclusiv la nivelul instituțiilor de învățământ, a unităților sanitare, regiilor autonome și societăților comerciale, și etapa „ÎNSUȘIRII”, de către autoritatea publică competentă, a lucrărilor rezultate din operațiunea de inventariere neputându-se confunda, nici din punct de vedere administrativ, dar nici din punct de vedere juridic.
Această concluzie se întemeiază pe analiza dispozițiilor Legii nr 213/1998, care a stabilit, pentru prima dată după anul 1989, nu doar sfera domeniului public dar și modul de delimitare/partajare a bunurilor ce aparținuseră până atunci exclusiv statului, stabilindu-se în acest scop, în mod explicit, prin anexa la actul normativ menționat, care bunuri urmau să facă parte din domeniul public național și care bunuri urmau să facă parte din domeniul public de interes local.
Pentru realizarea acestui deziderat, Curtea constată că, prin art. 19 din Legea nr. 213/ 1998, s-a stabilit că: „Inventarul bunurilor din domeniul public se întocmește pe baza normelor tehnice pentru întocmirea inventarului”, norme care urmau să fie supuse spre aprobare Guvernului, că, prin art. 21 alin.l din același act normativ, s-a prevăzut că: „Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ teritoriale se întocmește de către comisii special constituite, conduse de primari sau de președinți ai consiliilor județene”, aliniatul 2 al aceluiași articol impunând că inventarele astfel întocmite să fie „ÎNSUȘITE” de consiliile locale; prevederi care confirmă existența mai multor etape în cadrul procedurii de delimitare/partajare a domeniului public, etape care sunt autonome unele față de celelalte și care generează efecte juridice distincte/diferite.
Cât privește etapa finală a acestei proceduri, Curtea, constată că, prin aliniatul 3 al art.21 din Legea nr.213/1998, legiuitorul a stabilit că doar „inventarele însușite” pot face obiectul centralizării lor la nivel județean, de unde „se trimit Guvernului”, pentru ca acesta, prin hotărâre, „să ateste apartenența bunurilor la domeniul public județean sau de interes local”.
În raport de cadrul normativ creat prin Legea nr. 213/1998 și respectiv prin HG nr.548/1999, Curtea apreciază că, pentru a se stabili natura juridică a actului atacat, se impunea cu necesitate să se dea semnificația reală și potrivită termenilor utilizați de legiuitor în Capitolul III al Legii nr.213/1998, cu deosebire a termenului: „inventarul bunurilor din domeniul public”, a celui de „însușire a inventarelor întocmite de comisiile special constituite”, precum și termenului: „atestare, prin hotărâre, a apartenenței bunurilor la domeniul public de interes local”; ținând cont și de faptul că, prin adoptarea actului normativ evocat, nu s-a urmărit realizarea unui simplu inventar al bunurilor, ci o determinare și o delimitare instituțională a bunurilor ce urmau să fie înscrise ca aparținând domeniului public al diferitelor entități administrative, pe baza individualizărilor și clasificărilor cuprinse în Anexa la menționate lege; fără a mai aminti de faptul că, prin identificarea și înregistrarea unui bun ca aparținând domeniului public, entitatea administrativă deținătoare și-a manifestat voința, în raport cu sine, dar și în raport cu terții, ca un anumit bun să dobândească regimul juridic prevăzut de art. 11 din Legea nr. 213/1998.
Din această perspectivă, Curtea apreciază că este în afara oricărui dubiu că operațiunea de inventariere și cea de întocmire a listei bunurilor propuse a face parte din domeniul public, operațiuni realizate de comisiile special constituite, în conformitate cu prevederile art. VIII din HG nr.548 din, 8 iulie 1999, sunt operațiuni sau acte tehnico-materiale premergătoare, care nu pot da naștere, prin ele însele, unui raport juridic de sine stătător, și că în mod corect s-a reținut, în preambulul hotărârii contestate, faptul că, ele reprezintă doar „propuneri înaintate de comisiile de inventariere”, comisii ce au fost constituite la nivelul tuturor entităților administrative care se aflau în raporturi de subordonare cu C. Loca1 al Municipiului Iași, propuneri ce au fost ulterior centralizate, la nivelul Direcției de Administrarea Patrimoniului Public și Privat al Municipiului Iași, care a fost cea care a întocmit nota de fundamentare ce a stat apoi la baza elaborării, de către Primar, a proiectului de hotărâre privind însușirea inventarului domeniului public al Municipiului Iași.
Dacă lucrările tehnice de inventariere au premers, în mod necontestat, hotărârea atacată, în ceea ce privește actul emis de C. L. al Municipiului Iași, în condițiile Legii nr .215/2001 și ale Legii nr. 213/1998, nu se mai putea reține că acesta are semnificația și valoarea unei operațiuni prealabile, premergătoare, întrucât ceea ce a înfăptuit autoritatea publică deliberativă a unității administrativ teritoriale este un act de autoritate, verbul „ a însuși” neputând fi interpretat, prin prisma definiției dată de DEX, decât ca fiind actul de voință al unei persoane prin care aceasta își arogă un drept, în speță dreptul de proprietate asupra unor bunuri considerate ca făcând parte din domeniul public al Municipiului Iași, prin raportare la prevederile art. III pct. l din Anexa la Legea nr.213/1998, care stabilesc că străzile (deci și un drum de acces denumit fundac) fac parte din domeniul public local al municipiului; existând o deosebire evidentă, nu doar semantică, dar și juridică, între operațiunea tehnică de identificare și de întocmire a unor liste de inventar și actul emis în regim de putere publică, prin care o persoana, în speță o autoritate publică, decide ca un anumit bun să fie inclus în domeniul public, manifestându-și astfel voința de a-1 deține cu titlu de proprietar, în raport cu orice alte persoană de drept public sau privat, și de a-i conferi un regim juridic corespunzător acestui statut.
Arogarea calității de proprietar și stabilirea regimului juridic al terenului pe care se află fundacul T. Pallady ca aparținând domeniului public face din Hotărârea nr. 72 din 25 februarie 2011, adoptată de C. L. Iași, un act administrativ de autoritate, în înțelesul deplin dat acestui termen de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu atât mai mult cu cât prin intermediul acestuia s-au făcut și acte de dispoziție, constând în darea în administrare sau în exploatare a bunurilor inventariate, aprobate a fi incluse în domeniul public al Municipiului Iași, instituțiilor sau agenților economici menționați la art. 2, 3 și 4 din respectiva hotărâre; caracterul multivalent decizional al actului nejustificând cu nimic calificarea acestuia ca fiind un simplu act de natură tehnico-administrativă.
Cât privește semnificația și valoarea actului ce încununează procedura de delimitare/partajare a bunurilor ce au aparținut, până în anul 1989, exclusiv statului, Curtea apreciază că hotărârea pe care Guvernul este chemat să o emită în vederea „ATESTĂRII” apartenenței bunurilor la domeniul public de interes local nu putea fi asimilată unui act de validare sau de aprobare a actelor emise de autoritățile publice locale, în speță de C. L. Iași, întrucât, conform aceluiași DEX, acest termen se definește prin noțiunea: „a confirma un adevăr”.
Prin urmare, Curtea consideră că legalitatea și temeinicia hotărârii prin care C. L. Iași și-a proclamat calitatea de proprietar al unui bun, pe care 1-a inclus, urmând o procedură specifică, în domeniul său public, putea fi verificată chiar și independent de existența sau inexistența actului administrativ de atestare a realității și legalității acestei manifestări de voință a autorității publice locale, confirmare ce se materializează într-o hotărâre a Guvernului României, întrucât, chiar dacă HCL 72/25.02.2011 premerge momentului emiterii actului care finalizează procedura de delimitare a bunurilor foste proprietate de stat, între diferite entități administrative, acest act de autoritate este cel care a dat naștere regimului specific domenialității, aplicabil imobilului (teren) denumit „Fundac T. Pallady".
Ca atare, chiar dacă procedura stabilirii regimului a bunului în litigiu și a delimitării acestuia de bunurile aparținând altor entități administrative s-a finalizat prin emiterea H.G. nr . 35/2012, simplul act de confirmare a adevărului și legalității hotărârii adoptate de autoritatea administrativă locală nu împiedică realizarea controlului de legalitate al actului prin care C. L. Iași și-a arogat dreptul de proprietar a1 bunurilor, în raport cu orice altă persoană de drept public sau privat, cu atât mai mult cu cât prin intermediul acestuia s-au făcut și acte de dispoziție, hotărându-se modul de administrare sau de exploatare a acestora.
Pe cale de consecința, constatând că Hotărârea nr.72 din 25.02.2011 a fost emisă de C. L. Iași în baza și în vederea aplicării prevederilor Legii nr.213/1998, că ea a fost adoptată în temeiul prerogativelor conferite pârâtului-intimat, atât prin menționata lege, cât și prin Legea nr.215/2001, că aceasta a produs și continuă să producă efecte juridice depline, independent de faptul confirmării de către Guvernul României, în condițiile prevăzute de art.21 alin.3 din Legea nr.213/1998, a realității și legalității actului de stabilire a apartenenței la domeniul public al Municipiului Iași a imobilului (teren), cunoscut sub denumirea „Fundac T. Pallady”, și că, potrivit dispozițiilor art. l alin.1 din Legea nr.554/2004, orice persoană care se consideră vătămată prin actul de arogare, de către pârât, a dreptului de proprietate asupra acelui bun, este îndreptățit să ceară instanței de contencios administrativ să-i recunoască propriul drept de proprietate și să anuleze actului de autoritate ce ar aduce atingere pretinsului drept, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, constatând că procesul a fost soluționat fără a se intra în cercetarea fondului, va admite recursul declarat de către reclamanta U.M.F. Iași, în sensul că va casa hotărârea atacată și va trimite dosaru1 aceleiași instanțe, în vederea rezolvării pe fond a acțiunii în anulare a actului de autoritate emis de către pârâtul C. L. al Municipiului Iași.
În ceea ce privește solicitarea adresată Curții de către expertul V. V. B., care solicită ca instanța de control judiciar să se pronunțe „și asupra onorariului către expert”, constatând că această solicitare nu poate fi asimilată unei cereri de recurs și că în lipsa unei atare cereri nu se pot lua în discuție și soluționa astfel de solicitări, întrucât vizează acte de procedură sau măsuri dispuse de către instanța de fond, Curtea va respinge solicitarea celui în cauză ca fiind inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta U. de M. și Farmacie „Gr.T.P.” Iași împotriva sentinței nr. 1873 din 30 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o casează în tot.
Trimite dosarul aceleiași instanțe, în vederea soluționării pe fond a acțiunii în anulare, promovată de reclamanta U.M.F. Iași.
Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de expertul tehnic judiciar V. V. B. ca: „instanța să se pronunțe și asupra diferenței de onorariu”.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2013.
Președinte Judecător Judecător
T. D. M. C. M. P. M. C.
Cu opinie separată
în sensul respingerii
recursului
Grefier
F. O.
red.T.D.M.
tehnored.F.O.
2 ex./29.10.2013
Tribunalul Iași – jud. A. F. A.
Opinie separată
formulată de judecător P. M. C.
Opinez că soluția care se impunea a se da recursului de față este de respingere ca nefondat.
În argumentarea acestei opinii, arăt că obiectul cauzei de față este o contestație administrativă împotriva unei hotărâri a Consiliului local al Mun.Iași, prin care s-a însușit inventarul bunurilor mobile și imobile care alcătuiesc domeniul public al municipiului Iași, motivația reclamantei fiind aceea că un bun cuprins într-una din anexe a format obiectul acestei hotărâri, deși este proprietatea sa.
Incidente în cauză sunt dispozițiile art. 21 din Legea 213/1998, cu următorul conținut:
„Inventarul bunurilor care alcatuiesc domeniul public al unitatilor administrativ-teritoriale se intocmeste, dupa caz, de comisii special constituite, conduse de presedintii consiliilor judetene, respectiv de primarul general al municipiului Bucuresti sau de primari. Inventarele intocmite potrivit prevederilor alin. (1) se insusesc, dupa caz, de consiliile judetene, de C. General al Municipiului Bucuresti sau de consiliile locale. Inventarele astfel insusite se centralizeaza de consiliul judetean, respectiv de C. General al Municipiului Bucuresti, si se trimit Guvernului, pentru ca, prin hotarare, sa se ateste apartenenta bunurilor la domeniul public judetean sau de interes local.”
În cauza de față, prin Hotărârea nr. 72/2011, C. municipiului Iași și-a însușit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Iași, iar Guvernul a emis Hotărârea nr. 35/2012, prin care a atestat apartenența bunului ce formează obiectul cauzei la domeniul public.
Opinia mea este aceea că, în cadrul acestei proceduri, singurul act administrativ care produce efecte juridice este hotărârea de guvern, nu și celelalte acte anterioare care pregătesc emiterea acestui act administrativ individual. Astfel, în lipsa acestui act final, toate actele anterioare sunt fără consecință juridică, indiferent de opinia exprimată de autoritățile implicate în elaborarea lor.
De altfel, și ICCJ, în opinia sa constantă, a considerat că în procedura reglementată de art. 21 din Legea213/1998, actul vătămător este hotărârea de guvern, și nu hotărârile emise de autoritățile locale privind însușirea inventarului din domeniul public, care sunt apreciate ca acte prealabile, cu caracter preparator, care nu produc efecte juridice proprii, fiind supuse aprobării prin actul de autoritate al Guvernului. Hotărârea de Guvern este actul care schimbă regimul juridic aplicabil bunurilor respective și care poate aduce atingere dreptului de proprietate ori interesului legitim al vreunei persoane. În acest sens, în practica sa, ICCJ a arătat că hotărârea consiliului local face parte din documentația emiterii hotărârii de guvern, se analizează împreună cu acest ultim act și necontestarea hotărârii autorității locale nu împiedică analizarea hotărârii guvernului(ex. Deciziile 765/2006, 1332/2007, 143/2012, 2915/2011, 2753/2009).
Că hotărârea de guvern este actul administrativ producător de efecte juridice care trebuie contestat în situația procedurii art. 21 din Legea 213/1998, o dovedește chiar efectul soluționării unei acțiuni ca cea de față cu care a fost investit Tribunalul Iași, în cazul în care petenții ar omite să conteste și hotărârea de guvern, care, ca act administrativ individual, se poate ataca doar într-un anumit termen.
Ca atare, consider că prima instanță a procedat corect când a admis excepția inadmisibilității și pe acest motiv a respins cererea de chemare în judecată a reclamantei.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3553/2013. Curtea de Apel IAŞI | Conflict de competenţă. Hotărâre din 16-09-2013, Curtea de... → |
|---|
