Contestaţie la executare. Decizia nr. 2007/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2007/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 814/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 2007/2013
Ședința publică de la 31 Mai 2013
Completul compus din:
Președinte: P. V. E.
Judecător: P. M. C.
Judecător: Ș. D. R. G.
Grefier: A. V.-E.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta F. E. și pe intimata Casa de Asigurări de Sănătate Iași, având ca obiect contestație la executare, recurs împotriva sentinței numărul 2928/CA din 11.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat I. I. pentru recurentă. Lipsește reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la primul termen de judecată, recursul nu este timbrat, intimata a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinare cu duplicat ce a fost comunicat recurentei.
Se solicită judecarea cauzei și în lipsa părților.
Apărătorul recurentei depune dovada achitării taxelor judiciare.
Instanța constată legal timbrat recursul și, nemaifiind alte cereri de formulat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris și admiterea contestației. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Prin sentința nr. 2928/CA din 11.12.2012 a Tribunalului Iași s-a respins acțiunea formulată de reclamanta F. E., în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate Iași.
În motivare s-au reținut următoarele:
Potrivit art. 211 alin.1 din Legea nr. 95/2006 sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, iar conform art. 215 alin. 3 persoanele fizice care realizează venituri din activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fondul de asigurări sociale de sănătate.
Prin urmare, astfel cum este reglementat de Legea nr. 95/2006, sistemul asigurărilor sociale de sănătate include toți cetățenii români, indiferent de ocupație sau statut juridic care dobândesc, prin efectul legii, calitatea de asigurat, independent de manifestarea lor de voință, calitate care încetează odată cu pierderea dreptului la domiciliu sau reședință în România.
La stabilirea contribuției pârâta a avut în vedere faptul că reclamanta a realizat venituri din activități independente .
Sub acest aspect, instanța constată că asupra veniturilor respective reclamanta datorează contribuția lunară în baza art. 257 alin.2 lit. b din Legea nr. 95/2006, având totodată obligația de a le declara la pârâtă în vederea calculării contribuției.
Urmare a omisiunii reclamantei de a proceda conform prevederilor art. 215 alin.3 și 257 alin. 2 lit. b din Legea nr. 95/2006 este evident că nu s-a putut încheia un contract de asigurare, deși după cum s-a arătat, aceasta are obligația legală de a cotiza la FNASS.
Obligația respectivă, astfel cum s-a pronunțat și Curtea Constituțională în jurisprudența sa prin deciziile nr. 127/2012, 243/17.02.2011, 935/2006 este impusă de necesitatea respectării principiilor obligativității și solidarității sociale.
Astfel, datorită solidarității celor care contribuie, sistemul asigurărilor sociale de sănătate își poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află in imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate.
Prin urmare, instanța constată că sistemul funcționează exclusiv în baza principiilor menționate și nu conform principiului echilibrului prestațiilor în sensul invocat de reclamantă.
Obligația de informare pe care reclamanta o consideră încălcată nu poate fi opusă pârâtei, în contextul în care, din culpa reclamantei nu s-a calculat trimestrial contribuția de asigurări de sănătate datorată, lipsind declarațiile privind veniturile realizate din activități independente, fapt ce a determinat pârâta să calculeze contribuția reclamantei din oficiu, conform relațiilor furnizate de ANAF .
Baza de impunere în raport de care a fost stabilită contribuția datorată de reclamantă a fost comunicată de ANAF în baza Protocolului nr._/P/5282/2007 și a actului adițional nr.1,_/IP1797/2009 încheiat cu CNAS, cu referire la veniturile nete realizate și declarate organului fiscal de reclamantă, conform evidențelor acestuia.
În cauză reclamanta a realizat venituri impozabile din desfășurarea unei activități independente care se supun impozitului pe venit și avea obligația legală de a plăti o contribuție lunară către FNUASS în forma unei cote procentuale aplicată asupra veniturilor impozabile.
Astfel avea obligația de a depune și declarațiile prevăzute atât de O.G. nr. 92/2003 și art. 215 din Legea nr. 95/2006. Această obligație de a depune declarații nu a fost îndeplinită iar stabilirea obligațiilor sale fiscale în această materie s-a realizat printr-o decizie de impunere emisă din oficiu de către organul fiscal în temeiul art. 83 alin. 4 din O.G. nr. 92/2003.
Referitor la baza de calcul, astfel cum reiese din anexa deciziei de impunere, nu s-a dovedit intervenirea unor modificări în privința cuantumului veniturilor avute în vedere la stabilirea contribuției pentru perioada .
In baza art. 216 din Legea nr. 95/2006 în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003.
Prin urmare, instanța constată, având în vedere veniturile comunicate pârâtei de ANAF, că în mod corect s-a procedat la calcularea contribuției datorate de reclamantă, cu respectarea termenului de prescripție de 5 ani prevăzut de O.G. nr. 92/2003, pentru neplata contribuției reclamanta datorând și accesoriile aferente potrivit art. 119,120 alin. 7 și art. 120 ind.1 O.G. nr. 92/2003.
Se mai constată că dispozițiile art. 119 alin. 4 din O.G. nr.92/2003 nu stabilesc obligația pârâtei de a emite câte o decizie pentru fiecare interval de timp în funcție de care a calculat accesoriile.
Pârâta a întocmit anexa privind calculul detaliat contribuție și accesorii, ce face parte integrantă din decizia de impunere contestată, indicând perioadele pentru care s-au determinat accesoriile, debitele în raport de care s-au calculat, precum și dispozițiile legale avute în vedere de către pârâtă.
Prin urmare, măsura pârâtei de stabilire a majorărilor de întârziere concomitent cu cea de determinare a contribuției la F.N.U.A.S.S. prin emiterea unui singur titlu de creanță nu este contrară legii.
În privința accesoriilor, instanța reține că în materie fiscală acordarea acestora nu este condiționată de punerea în întârziere . Astfel, accesoriile sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale, indiferent de existența sau nu a unei culpe din partea contribuabilului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta F. E..
În motivare s-a arătat că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legii, omițând dispozițiile imperative si exprese ale Codului de procedură fiscală care completează activitatea CASS reglementată de O.G. 92/2003.
În mod evident instanța de fond a omis și dispozițiile obligatorii ale art. 86,
alin. 6 care prevăd că "decizia de impunere și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii constituie și înștiințare de plată, de la data comunicării acesteia, în condițiile în care se stabilesc sume de plată", precum și, cel mai important, dispozițiile art. 87 care prevăd forma și conținuți deciziei de impunere, respectiv "Decizia de impunere trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 43. Decizia de impunere trebuie să cuprindă pe lângă elementele prevăzute la art. 43, alin. 2, si categoria de impozit, taxă, contribuție sau altă sumă datorată bugetului general consolidat, baza de impunere, precum si cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă."
Astfel, la data de 18.11.2011 s-a primit prin poștă titlul de creanță nr. 9386 din 31.10.2011 prin care contestatoarea-recurentă, F. E., era înștiințată că figurează în evidențele CAS Iași cu un debit în cuantum de 1911 lei reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate pentru perioada ianuarie 2006 - septembrie 2011.
In concret, din analiza deciziei de impunere emisa și a calculului detaliat pentru contribuții și accesorii, rezulta faptul ca decizia nu cuprinde cuantumul contribuției pentru fiecare perioada impozabila, ci o sumă global, astfel încât nu da posibilitatea contribuabilului sa verifice realitatea sumelor datorat pentru fiecare perioada in parte.
Astfel, decizia de impunere este emisă pentru perioada ianuarie 2006 - septembrie 2011, iar calculul detaliat este pentru martie 2008 - septembrie 2011.
Motivarea instanței este în total dezacord cu legea și neaducând niciun argument în favoarea simplei afirmații „Se mai constată că dispozițiile art. 119 alin. 4 din O.G. nr. 92/2003 nu stabilesc obligația pârâtei de a emite câte o decizie pentru fiecare interval de timp în funcție de care a calculat accesoriile”.
Mai mult decât atât, a omis dispozițiile art. 45 din Codul de procedură fiscală, care prevăd că "actul administrativ produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului". precum și dispozițiile art. 44.1 din Normele metodologice "Organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului dacă acest act nu a fost comunicat potrivit legii", pentru ca astfel să se poată stabili baza legală de plată și termenul scadent de plată a acestora de la momentul la care încep să se calculeze accesoriile.
In aceste condiții, este vădită greșeala instanței de fond în soluția și motivarea adoptată față de contestația la executare formulată de către petentă, deoarece în temeiul art. 45 Cod procedură fiscală și art. 44.1 din Normele metodologice de aplicare a acestuia reiese fără tăgadă că numita F. E. prin excepție dacă s-ar constata că datorea contribuția de bază care îi este imputată de CASS, în mod sigur nu datorează și accesoriile Ia aceasta având în vedere considerentele că abia la data de 18.11.2011 a primit prin poștă titlul de creanță nr. 9386 din 31.10.2011 prin care era încunoștințată că figurează cu un debit în cuantum de 1911 lei reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate pentru perioada ianuarie 2006 - septembrie 2011. Ori, în temeiul articolelor de lege anterior menționate, cel mult abia de Ia această dată ar putea fi calculate eventuale accesorii ale debitului principal care i-a fost pus în vedere a fi achitat, și nicidecum accesorii începând cu nivelul anului 2006 pentru care nu au fost comunicate decizii de impunere aferente.
Dispozițiile citate sunt imperative, și nu lasă la latitudinea organului fiscal posibilitatea de a emite decizia de impunere după bunul plac.
Ca atare, ne aflam in situația in care organul fiscal nu a înțeles sa dea eficienta dispozițiilor legale, procedând pe mai departe la emiterea titlurilor executorii in baza unei decizii de impunere lovită de nulitate absolută.
Instanța de fond a făcut o greșită aplicare a art. 211 și 215 din Legea 95/2006 ca urmare a neanalizării actelor existente la dosarul cauzei si care dovedesc nerealizarea unor activități independente de către contestatoare și care să o oblige la contribuție, ci din contra calitatea de coasigurat al soțului.
In perioada cuprinsă în decizia de impunere pentru care se solicită contribuțiile, contestatoarea nu a realizat activități independente și nici nu a avut încheiat contract de asigurare cu CAS Iași în condițiile art. 211 din Legea 95/2006, după cum nici nu a beneficiat de serviciile medicale
In perioada pentru care i se solicită contribuții de asigurări sociale de sănătate, recurenta-contestatoare a avut (după cum are și în continuare) calitatea de COASIGURAT a soțului, în calitate de persoană aflată în întreținerea unui asigurat, nerealizând niciun venit în mod personal.
Calitatea recurentei-contestatoare de coasigurat este un fapt dovedit fără putință de tăgadă prin actele existente la dosar CAS Iași, în coroborare cu prevederile art. 213, alin. 1 din Legea 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății care prevăd că "Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, Jară plata contribuției: (...) b) tinerii cu vârsta de pana la 26 de ani care provin din sistemul de protecție a copilului si nu realizează venituri din munca sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat in temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările si completările ulterioare; soțul, soția si părinții fără venituri proprii, aflați in întreținerea unei persoane asigurate".
In raport de cele indicate mai sus, art. 257 din Legea 95/2006 instituie o excepție în privința persoanelor indicate la art. 213, alin. 1 din aceeași lege, în sensul că acestea din urmă sunt exceptate de la plata contribuției bănești lunare, situație în care fără niciun altfel de interpretare, pentru că excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare, se încadrează și subsemnata, în calitate de coasigurat și fără niciun alt venit realizat din muncă, lucru care poate fi constatat cu ușurință și în mod direct prin Adeverințele anuale emise chiar de CAS Iași.
Mai mult decât atât, instanța de fond nu a dat eficiență principiului liberei alegeri de către asigurat a casei de asigurări consacrat de Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, deoarece în perioada cuprinsă în decizia de impunere pentru care se solicită contribuțiile, contestatoarea nu a avut încheiat niciun contract de asigurare cu CAS Iași în condițiile art. 211 din Legea 95/2006, și nici nu a beneficiat de serviciile medicale.
Dispozițiile art. 211 din legea anterior menționată prevăd că au calitatea de asigurați cei care încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin intermediul unui angajator, și pe cale de consecință au și obligația de a suporta contribuția aferentă doar cei care sunt astfel părți contractante, însă contestatoarea nu a încheiat un contract de asigurare cu CAS Iași nici direct, nici prin intermediar.
De asemenea, la dosarul CAS Iași al contestatoarei, nu există niciun document justificativ în condițiile art. 212 din Legea 95/2006 care să facă dovada calității de asigurat a contestatoarei F. E., respectiv nici o adeverință sau carnet de asigurat - eliberat prin grija CAS Iași în baza căruia să se pretindă plata contribuției cu titlu de asigurări de sănătate, ci din contra, documente care fac dovada de coasigurat, neplătitor al contribuției de asigurare de sănătate.
Acest principiu instituie un drept al oricărui asigurat în a-și alege liber casa sau compania cu care să contracteze în privința asigurării de sănătate. în condițiile emiterii deciziei de impunere anterior menționate contestatoarea se află în situația în care este obligată să încheie retroactiv un contract de asigurare, care nu este obligatoriu în condițiile legii, cu o parte contractantă impusă (CAS Iași) de către altcineva, și nu aleasă în mod arbitrar de către asigurat.
Intimata Casa de Asigurări de Sănătate Iași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
În această fază procesuală nu s-au administrat probe noi.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, instanța apreciază că recursul este neîntemeiat.
Retine Curtea că în mod corect Tribunalul Iași a respins contestația formulată aratând că decizia de impunere și decizia de soluționare a contestației sunt temeinice și legale.
Reclamanta a realizat venituri impozabile, conform prevederilor art. 41 din Codul fiscal, și în aceste condiții, este legală stabilirea în sarcina ei a obligativității plății contribuțiilor la sănătate, în condițiile în care acesta a realizat venituri impozabile din activități independente. Reclamanta-recurenta nu a respectat prevederile legale privind declararea venitului, astfel încât pârâta a stabilit din oficiu obligațiile de plată, potrivit bazei de impunere comunicată acesteia de către ANAF.
Chiar daca in 2008, 2009 si 2011 veniturile au fost 0 in mod justificat s-a stabilit contribuția pentru asigurările de sănătate a fost in funcție de venitul minim pe economie
Potrivit dispozițiilor art. 259 al. 9 din Legea nr. 95/2006.
În ceea ce privește susținerile privind lipsa unui contract de asigurare încheiat între acesta și Casa de Asigurări de Sănătate Iași, instanța apreciază că această situație de fapt nu poate constitui un motiv pentru exonerarea reclamantului de la plata contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate.
Potrivit dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 243/17.02.2011 publicată în M.O. nr. 303/03.05.2011, cu privire la obligațiile instituite de art. 216 din Legea nr. 95/2006, Curtea a reținut faptul că obligativitatea contribuției pentru asigurările de sănătate trebuie analizată în legătură cu un principiu ce stă la baza acestui sistem și anume principiul solidarității. Astfel, datorită solidarității celor care contribuie, acest sistem își poate realiza obiectivul principal, acela de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane ce se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondului asigurărilor de sănătate. Atât principiul obligativității, cât și cel al solidarității reprezintă o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății, precum și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor.
Din interpretarea prevederilor art.208 alin.3 din Legea nr.95/2006, a art211 alin. 1 din aceeași lege precum și a art.218 alin.1 lit. a rezultă fără putință de tăgadă faptul că, calitatea de asigurat se dobândește prin lege si încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în România.
Nici dobândirea calității de asigurat și nici încetarea acesteia nu sunt condiționate de încheierea contractului de asigurare cu casa de asigurări de sănătate, de vreme ce asigurarea socială de sănătate este obligatorie.
În ceea ce privește debitul principal stabilit prin actele fiscale ce fac obiectul acțiunii, instanța apreciază că acesta a fost stabilit cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. De altfel acest cuantum nu a fost criticat prin cererea de recurs formulata.
Și cu privire la dobânzile si penalitățile de întârziere acestea au fost corect stabilite potrivit termenelor legale de scadenta a obligației de plata si nu in funcție de data emiterii deciziei de impunere.
Se mai retine si faptul ca decizia de impunere contestata conține toate elementele prevăzute imperativ de lege, anexa la aceasta decizie conținând atât baza de impunere cat si contribuția datorata pentru fiecare trimestru in parte.
Pentru toate aceste considerente urmează a fi respins recursul și a fi menținute dispozițiile sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta F. E. împotriva sentinței nr. 2928/CA din 11.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31 mai 2013.
Președinte, V. E. P. | Judecător, M. C. P. | Judecător, D. R. G. Ș. |
Grefier, V.-E. A. |
Red.Ș.D.R.G.
Tehnored.A.M.
2 ex./10.07.2013
Jud.fond: Tribunalul Iași – Mițică A..-
| ← Pretentii. Decizia nr. 2326/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1520/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
