Pretentii. Decizia nr. 4333/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4333/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 8677/99/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 4333/2013
Ședința publică din 11 noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte – T. D. M.
Judecător – G. A.
Judecător – C. M.
Grefier – R. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de Instituția P. Județului Iași – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule, împotriva sentinței civile nr. 2110/CA din 23.05.2013 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect obligația pretenții –taxă emisii poluante.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al procesului, care este la primul termen de judecată, că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, și că la dosarul cauzei s-au depus, prin serviciul de registratură, concluzii scrise formulate de intimatul Tancău P., prin avocat..
Curtea, în baza art. 150 și art. 156 din Codul de procedură civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE A P E L,
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 2110/CA din 23.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași s-a admis acțiunea formulata de reclamantul G. P. in contradictoriu cu pârâta 2110/CA/23.05.2013 și s-a dispus obligarea pârâtului la înmatricularea definitivă a autovehiculului reclamantului fără plata taxei pentru emisiile poluante.
In motivare s-a reținut că reclamantul G. P. este proprietarul autoturismului marca tip: CHEVROLET CAVALIER, tip JC37, an fabricație 2003, cu . șasiu 1G1JC12F_ cu capacitate cilindrică 2198 cmc. Una din condițiile pentru înmatricularea autovehiculului proprietatea sa este aceea ca reclamantul sa facă dovada plații taxei de emisii poluante stabilita de lege, acesta fiind motivul pentru care pârâta a refuzat înmatricularea autoturismului.
Prima instanță consideră ca taxa reglementata de dispozițiile Legii nr. 9/2012 este discriminatorie întrucât in anul 2012 acesta taxa se aplica doar autovehiculelor importate din alte state membre UE nu si la înstrăinarea unor autovehicule ce deja sunt înmatriculate in România, considerent în raport de care a admis acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Instituția P. Județului Iași – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule.
In motivarea recursului acesta a arătat ca dispozițiile Legii nr. 9/2012 nu încalcă Tratatul CE, iar potrivit dispozițiilor interne pe care este obligată să le aplice, nu putea dispune înmatricularea definitivă a autovehiculului reclamantului fără plata taxei pentru emisiile poluante.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achiziționat un autoturism ce fusese anterior înmatriculat într-o tara membră UE și că pentru a-l înmatricula în România, el a fost condiționat de plata unei taxe pentru emisiile poluante prevăzuta de Legea nr. 9/2012, obligația de plată a acestei taxe revenind cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Art. 110(1) din Tratatul FUE stipulează: „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse”. Art. 110 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Conform hotărârii CJE în cauza Weigel (2004),obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, statele membre pot prevedea taxarea diferențială a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale.
Deși legiuitorul român a invocat principiul potrivit căruia „poluatorul plătește”, în realitate nu reglementează unitar reguli care să se aplice tuturor „poluatorilor”, indiferent de momentul și forma de dobândire a autovehiculelor poluante, ci exclude de la aplicarea taxei prin modificările intervenite la Legea nr. 9/2012 prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012, autovehiculele deja înmatriculate în România. În acest mod consumatorii sunt direcționați înspre autoturismele second-hand deja înmatriculate în țara noastră.
Ca o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată Nadasdi și N. unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei.
Instanța constată că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul U.E., care au prioritate față de dreptul național potrivit art. 148 din constituție.
Mai mult potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene cauza Simmenthal (1976), judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Analizând însă prevederile Legii nr. 9/2012 așa cum au fost modificate prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012,, se observă că acestea impun obligativitatea taxei pentru emisiile poluante numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale U.E. și reînmatriculate în România, nu și pentru cele deja înmatriculate în România până la data de 01.01.2013.
Prin urmare, instanța apreciază că Legea nr. 9/2012 este contrară art. 110 din TFUE, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cei pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România
Interpretarea pe care a dat-o în mod constant curtea cu privire la nelegalitatea taxei de poluare se menține și în cazul taxei pentru emisii poluante. Această interpretare a fost confirmată și de hotărârea Curți de Justiție de la Luxemburg din7 aprilie 2011 dată în cauza C‑402/09 T. având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu . Astfel prin această hotărâre s-a statuat că „ Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).
Curtea mai reține că și faptul că Curtea de Justiție de la Luxemburg prin hotărârea dată în cauza N. C263/2010 din 07 iulie 2011, se arata, așa cum a statuat deja in cauza T., ca OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării si punerii in circulație in Romania a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Judecătorul național, ca prin judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Statului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt și autoritățile fiscale si Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculări Autovehicule din cadrul Instituției P. Județului Iași. Pentru a se supune acestei obligații autoritățile administrative trebuie să se abțină din proprie inițiativă, de la aplicarea prevederilor naționale adoptate de autorități centrale, dacă încalcă dreptul comunitar ( cauza Fratelli Constanzo Spa c. Comune di Milano).
Din această perspectivă, invocarea legii fiscale interne în temeiul căreia s-a solicitat plata taxei dovedită contrarie cu normele dreptului Uniunii Europene înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Prin urmare, instanța constată că taxa pe emisii poluante impusă reclamantului nu este datorată potrivit normelor europene, iar în această situație pârâtul Instituția P. jud. Iași - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor nu mai justifică refuzul de a înmatricula autoturismul achiziționat de către reclamant.
Față de considerente arătate mai sus, în baza art 312 c. pr.civ și art. 20 din legea 554/2004, apreciind că soluția primei instanțe este legală și temeinică, și că aceasta a evaluat temeinic și complet situația de fapt dedusă judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii, curtea urmează să respingă recursul declarat de recurenta Instituția P. Județului Iași – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule împotriva sentinței civile nr. 2110/CA/23.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Instituția P. Județului Iași – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule, împotriva sentinței nr. 2110/CA/23.05.2013, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședința publică din 11 noiembrie 2013.
Președinte Judecător Judecător
T. D. M. G. A. C. M.
-cu opinie separată-
Grefier
R. G.
Red. opinia majoritară C.M.
Tehnored. R.G.
2 ex./21.11.2013
Tribunalul Iași – jud. G. B. D.
OPINIE SEPARATĂ
Contrar opinia majoritare, apreciez că în cauză se impunea admiterea recursului promovat de Instituția P. Județului Iași - Serviciul Public Comunitar Regim Permise Conducere și Înmatricularea Vehiculelor și respingerea acțiunii reclamantului pentru următoarele considerente:
Instanța de contencios administrativ a fost investită cu soluționarea unei cereri de a se obliga instituția publică pârâtă la înmatricularea unui autovehicul second-hand, achiziționat dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare, cerere în susținerea căreia s-a invocat faptul că taxa instituită prin Legea nr. 9/2012 este contrară dreptului comunitar și că prin intermediul ei s-a perpetuat regimul fiscal discriminatoriu introdus prin OUG nr.50/2008.
Raportat la obiectul acțiunii, care dă și limitele investirii, consider că instanța de control judiciar era obligată să se rezume la a verifica dacă soluția primei instanțe, care a reținut că, prin raportare la prevederile Legii nr. 9/2012, în forma rezultată din aplicarea OUG nr. 1/2012, refuzul pârâtului nu poate fi apreciat decât ca fiind nejustificat, este sau nu temeinică și legală, din perspectiva prevederilor art. l alin. l și respectiv ale art. 2 alin. l lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Ori, sub acest aspect, se impunea a se constata că simpla cerere de a se înmatricula fără plata taxei de poluare un autovehicul ce a fost achiziționat dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene nu obliga Serviciul Public Comunitar să o examineze și să o soluționeze, din moment ce ea nu satisfăcea pe deplin cerințele Ordinului nr. 1501/2006, ce a fost emis de Ministerul Administrației și Internelor, act administrativ cu caracter normativ care reglementează procedura de înmatriculare a vehiculelor pe teritoriul României și pe baza căreia recurenta își desfășoară activitatea.
Nefiind dovedit că la cererea adresată instituției publice chemată în judecată au fost anexate toate înscrisurile cerute de norma de reglementare evocată, consider că instanța de control judiciar nu avea suportul probator necesar pentru a aprecia că cererea reclamantului îndeplinea condițiile legale pentru a fi examinată și soluționată; caz în care nu se putea trage concluzia că adresa de răspuns la respectiva cerere a fost rezultatul unui „exces de putere”.
În acest context, consider că măsura de a dispune înmatricularea unui autovehicul, mai înainte de a se fi dat posibilitatea entității administrative competente să verifice existența și conținutul înscrisurilor ce trebuiau să însoțească, în mod obligatoriu, cererea de înmatriculare, reducând problematica întregii operațiuni administrative la chestiunea caracterului pretins necomunitar al prevederilor Legii nr. 9/2012, echivalează cu o depășire nejustificată a limitelor puterii judecătorești; instanța substituindu-se, în fapt, atribuțiilor serviciului public specializat, fără ca la dosarul cauzei să se fi depus întreaga documentație ce trebuia să însoțească respectiva cerere de înmatriculare.
Chiar dacă se poate accepta teza potrivit căreia taxa reglementată prin Legea nr. 9/2012 se circumscrie, într-un sens mai larg, sferei raporturilor juridice ce au fost reglementate prin OUG nr. 50/2008, acest fapt nu era de natură să permită extrapolarea constatărilor și judecăților la care au ajuns C.J.U.E. și Înalta Curte de Casație și Justiție la o reglementare pe care nici instanța comunitară și nici instanța națională nu au examinat-o, identitatea sferei raporturilor juridice reglementate nepresupunând și identitate de reglementare.
Faptul că, prin OUG nr. 1/2012, au fost instituite norme cu caracter tranzitoriu nu putea fi interpretat ca o perpetuare, în plan legislativ, a regimului fiscal discriminatoriu ce a fost introdus prin OUG nr. 50/2008, din moment ce prin ordonanța de urgență menționată nu s-a făcut altceva decât să se amâne momentul de la care obligația de plată a taxei devenea scadentă; soluție legislativă ce nu se putea confunda cu anularea obligației, singura care ar fi justificat invocarea încălcării art. 110 din Tratat.
De altfel, în condițiile în care primei instanțe nici nu i s-a solicitat să se pronunțe, în mod distinct și explicit, asupra chestiunii . nr. 9/2012 cu dreptul comunitar, instanța de control judiciar ar fi trebuit să constate că această chestiune este în același timp străină sferei atribuțiilor ce revin pârâtului și că chestiunea „excesului de putere” nu se putea aprecia decât în funcție de cadrul normativ în care serviciul public comunitar este obligat să își desfășoare activitatea.
Ca atare condiții, nefiind făcută dovada că refuzul de a soluționa cererea de înmatriculare, fără plata taxei pe poluare, a fost unul nejustificat, rezultat al unui exces de putere, consider că soluția ce se impunea era aceea a admiterii recursului pârâtului, a modificării hotărârii atacate și a respingerii acțiunii reclamantului, ca fiind nefondată.
Judecător
T. D. M.
Red. opinia minoritară T.D.M.
Tehnored. R.G.
2 ex./21.11.2013
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2914/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretentii. Decizia nr. 4359/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
