Obligaţia de a face. Decizia nr. 4849/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4849/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 897/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 4849/2013
Ședința publică de la 09 Decembrie 2013
Completul compus din:
Președinte - T. D. M.
Judecător – G. A.
Judecător - C. M.
Grefier - F. O.
S-a luat în examinare recursul introdus de L. V. reprezentant legal al minorului L. A., împotriva sentinței civile nr. 1816/CA/29.04.2012 a Tribunalului Iași pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 2 decembrie 2013, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 9 decembrie 2013.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Prin sentința nr.1816/CA/29.04.2013 a Tribunalului Iași s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu, s-a respins cererea formulată de reclamanta L. V., în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană Iași pentru Plăți și Inspecție Socială, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
A reținut instanța de fond că prin cererea dedusă judecății reclamanta nu a înțeles să conteste deciziile de acordare a indemnizației nr._/15.01.2009 și nr._/16.03.2009 (de majorare a cuantumului retroactive de la 01.01.2009), ci a pretins, în fapt, că s-a refuzat de către pârâtă acordarea dreptului legal la plata indemnizației de creștere în cuantum egal și pentru cel de-al doilea copil geamăn, prevalându-se de decizia în interesul legii nr. 26/14.11.2011 a ÎCCJ.
Or, cei doi minori sunt născuți la data de 26.09.2008, dreptul reclamantei la indemnizația de creștere încetând la 27.09.2010, când minorii L. A. A. și L. L. I. aveau 2 ani împliniți.
Pe calea acțiunii de față, s-ar putea analiza situația de discriminare invocată de reclamantă doar dacă sunt întrunite condițiile pentru exercitarea dreptului la acțiune.
Or, cererea reclamantei având ca obiect (calificat astfel de instanță) refuzul acordării indemnizației de către pârâtă pentru ambii copii în cuantum egal, deși cererea a fost depusă pentru amândoi, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 18.01.2013.
Procedura prealabilă, fiind vorba de disp. art. 2 alin. 2 raportat la art. 2 alin.1 lit. i din L. nr. 554/2004 nu este obligatorie în cauză, astfel cum dispune art. 7 alin. 5 din același act normativ.
Cum cererea a fost formulată peste termenul de prescripție de 6 luni și termenul de decădere de 1 an reglementate de art. 7 alin. 3 și 7 din L: nr. 554/2004, termen ce a început să curgă de la 26.09.2010 (ultima zi pentru care reclamanta a beneficiat de indemnizație pentru ambii minori, pretins discriminatorie, în condițiile în care sunt gemeni) tribunalul constată că excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată, urmând a fi admisă, iar acțiunea respinsă. Decizia în interesul legii nr. 26/2011 de către Î.C.C.J. produce efecte doar pentru viitor, neputând fi reluat un termen de prescripție deja împlinit.
Tribunalul arată, de asemenea, că cererea reclamantei ar fi oricum inadmisibilă, OUG nr. 148/2005 statuând care este calea de acces la justiție pentru astfel de cererii, acțiunea în contencios administrativ împotriva deciziei de acordare a indemnizației de creștere a copiilor ori calea acțiunii împotriva refuzului rejustificat al pârâtei de a-i soluționa cererea de acordare a indemnizației pentru fiecare copil geamăn în parte, cerere depusă însă în termenul de prescripție instituit de art. 7 din L. nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs reclamanta L. V., reprezentant legal al minorului L. A. considerând-o nelegală și netemeinică ,în motivarea căreia arată că în mod greșit instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât prin cererea sa de chemare in judecata a investit Tribunalul Iași obligarea A.J.I.P.I.S. la plata diferenței de indemnizație lunara pentru minorul rezultat din nașterea gemelara L. A. A., în cuantum de 696 lei lunar ce trebuia plătită de la data 1.01.2009 pana la data de 27.09.2010, a fost promovata pentru ca recurenta sa beneficieze de efectele juridice ale Deciziei nr. 26/14.11.2011 pronunțata de Î.C.C.J.
Având in vedere ca decizia menționata este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 330 ind.7 al 4 Cod procedură civilă, iar refuzul intimatei nr. 1082/08.02.2013 este unul nejustificat, în sensul art. 2 lit. I din Legea 554/2004, instanța de recurs urmează să admită recursul în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.
Prin decizia Înaltei Curți, drepturile prevăzute de OUG nr. 148/2005 privind susținerea familiei in vederea creșterii copilului se pot acorda retroactiv părinților care au avut copii născuți din sarcini gemelare, de tripleți sau multipleți, intre 1 ianuarie 2006- 17 iunie 2009.
În mod greșit instanța de fond a invocat din oficiu excepția prescripției dreptul ui la acțiune întrucât, prin cererea formulata, recurenta nu a solicitat anularea unui act administrativ ci recunoașterea dreptului legal la plata indemnizației si pentru minorul L. A. A..
Chiar dacă decizia Î.C.C.J. nu se impune în prezenta cauză cu autoritate de lucru judecat, ea poate fi reținută de instanța de recurs în considerarea interpretării pe care o dă implicit naturii juridice a indemnizației, anume ca un drept al copilului, astfel încât principiul nediscriminării între aceștia, după cum provin din sarcini simple sau multiple, să fie aplicabil la speță.
Mai mult, ICCJ statuează expressis verbis că „va fi respinsă și susținerea recurentului că indemnizația lunară nu reprezintă o măsură de protecție a copilului, cu atât mai mult cu cât beneficiarul dreptului rezultă din norma legală cuprinsă în art. 6 din ordonanța de urgență și nu poate fi stabilit prin trimitere la actele normative referitoare la alte forme de protecție socială".
La toate acestea se adaugă, aspect deloc neglijabil în economia argumentării, și caracterul imprevizibil al nașterii de gemeni, imposibilitatea de prevedere și/sau de influențare a sarcinii din partea părinților. Prin urmare, nu poate fi vorba nici de efecte ale mai multor sarcini succesive, care să fi fost asumate în cunoștință de cauză.
Așa cum a statuat si Î.C.C.J. se impune a fi aplicat principiul egalității de tratament între copii proveniți dintr-o sarcină simplă și una multiplă, soluție ce se impune și în cauza de fată.
Solicită așadar admiterea recursului promovat, casarea sentinței de fond, cu admiterea acțiunii sale așa cum a fost formulată.
Intimata nu a depus întâmpinare .
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, raportat susținerilor părților din cadrul dezbaterilor, constată recursul promovat în cauză ca fiind nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, corect a reținut instant de fond incidența în cauză a excepției de prescriptive a dreptului la acțiune al reclamantei, față de împrejurarea că cererea sa de chemare în judecată a fost formulată peste termenul de prescripție de 6 luni și termenul de decădere de 1 an reglementate de art. 7 alin. 3 și 7 din L: nr. 554/2004, termen ce a început să curgă de la 26.09.2010, aceasta fiind ultima zi pentru care reclamanta a beneficiat de indemnizație pentru ambii minori, pretins discriminatorie, în condițiile în care sunt gemeni.
Cât privește Decizia în interesul legii nr. 26/2011 a ÎCCJ invocată de recurentă ca fiind aplicabilă în speță, curtea reține că, deși raportat prevederilor art.330 Cod procedură civilă, aceasta “este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial” ,- iar condiția ca acțiunea reclamantei să fie ulterioară pronunțării acesteia este îndeplinită,- aceasta nu înseamnă însă că sesizarea instanței ar putea avea loc cu ignorarea prevederilor procedurale specifice, inclusiv prin prisma respectării termenului de prescripție instituit de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Aceasta întrucât, scopul pronunțării recursurilor în interesul legii îl constituie doar „aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești”, (art.329 Cod procedură civilă), astfel că aceste decizii sunt obligatorii pentru instanțe în sensul adoptării de acestea a interpretării legii, astfel cum a fost tranșată în decizia respectivă, în toate dosarele pe care acestea urmează a se pronunța pe fond asupra modului de aplicare a dispozițiilor din OUG nr. 148/2005, însă pentru a se putea proceda la analizarea fondului unei cauze, instanța era obligată a verifica prioritar, daca sesizarea instanței a avut loc în condițiile procedurale aplicabile litigiului respectiv, iar în cauză acțiunea recurentei fusese promovată peste termenul legal de prescripție de 6 luni, astfel cum s-a arătat mai sus, astfel că în mod corect instanța de fond s-a pronunțat asupra acestei excepții dirimante, iar admiterea acesteia era de natură a împiedica de fapt soluționarea fondului cauzei .
Concluzionând, față de cele arătate în cele ce preced, curtea va respinge recursul formulat de reclamanta L. V. împotriva sentinței nr.1816/CA/29.04.2013 a Tribunalului Iași, pe care o va menține ca legală și temeinică .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta L. V. împotriva sentinței nr. 1816/CA/29.04.2013, pronunțată de Tribunalul Iași sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2013.
Președinte Judecător Judecător
T. D. M. G. A. C. M.
Grefier
F. O.
Red.tehnored.jud.G.A.
2 ex./13.12.2013
Tribunalul Iași – jud. P. A.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 4245/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2065/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
