Anulare act administrativ. Decizia nr. 259/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 259/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 1702/99/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 259/2013
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2013
Completul compus din:
Președinte: P. M. C.
Judecător: Ș. D. R. G.
Judecător: P. V. E.
Grefier: A. V.-E.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul I. A. și pe intimata P. C. Erbiceni, având ca obiect anulare act administrativ, recurs împotriva încheierii din 25.10.2012 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă personal recurentul I. A.. Lipsește reprezentantul intimatei.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la primul termen de judecată, recurentul a depus, prin serviciul de registratură dovada achitării taxelor judiciare și că se solicită judecarea cauzei și în lipsa părților.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Recurentul precizează că deși a răspuns celor puse în vedere de instanță, cauza a fost suspendată
La solicitarea instanței recurentul precizează că a deținut funcția de consilier al primarului și solicită repunerea procesului în stare de judecată.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față,
Prin cererea formulată la data de 12.12.2012, recurentul I. A. a formulat recurs împotriva încheierii din 25.10.2012 a Tribunalului Iași, prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei în baza art. 155 ind.1 Cod pr.civ, deoarece reclamantul a împiedicat continuarea judecății prin neconformarea la dispoziția instanței de a face dovada funcției publice deținute, împrejurare esențială pentru determinarea competenței funcționale a instanței de judecată.
În motivarea recursului său, reclamantul recurent arată că la data de 12.12.2011, P. . dispoziția de imputare nr.1304/12.12.2011, prin care i-a imputat suma de 4362 lei, reprezentând spor de dispozitiv considerat încasat nelegal. Apreciind că dispoziția este nelegală, a formulat cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr._ 12. Prin citația emisă pentru primul termen de judecată, i s-a pus în vedere de președintele de complet să precizeze cu cine înțelege să se judece și să facă dovada funcției publice. A răspuns legal la cele două solicitări. Instanța însă a considerat că sunt întrunite cerințele art. 155 ind.1 Cod pr.civ și a suspendat judecata.
Arată recurentul că, dacă instanța a apreciat că răspunsul său nu corespunde solicitărilor, avea posibilitatea de a le solicita în mod oficial de la angajatorul pârât, care avea competența de a răspunde referitor la funcția publică deținută.
În acest context, solicită anularea încheierii și continuarea judecății.
Nu a indicat temeiul de drept al cererii de recurs.
Intimatul nu a depus întâmpinare și în recurs nu au mai fost administrate alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată cele ce urmează::
În fapt, reclamantul a promovat la 17.02.2012 o contestație împotriva deciziei de imputare nr.1304/12.12.2011, emisă de P. .> În contestația sa, reclamantul nu a indicat cu cine înțelege să se judece și nu a precizat funcția pe care o deține, funcție în baza căreia a încasat sporul de dispozitiv pentru care, prin decizia de impunere, s-a stabilit restituirea ca nelegal încasat.
În mod judicios, prima instanță a făcut aplicabilitatea art. 114 Cod pr.civ, punându-i în vedere reclamantului să completeze cererea de chemare în judecată informă, prin indicarea pârâtului și a funcției deținute, obligații ce îi reveneau exclusiv celui care promovează acțiunea față de dispozițiile 112 și 129 Cod pr.civ.
La data de 22.10.2012, reclamantul înregistrează o precizare la cererea de chemare în judecată, arătând că înțelege să se judece cu emitentul dispoziției de imputare și că „funcția în care am fost încadrat este introdusă prin Legea 215/2001”.
Dacă referitor la persoana pârâtului, precizările, chiar eliptice, ar putea fi edificatoare pentru instanță, cât privește indicarea și probarea funcției publice deținute de reclamant, acestea au lipsit în totalitate și nu au rezultat nici din conținutul actului administrativ contestat. Reține Curtea că indicarea funcției publice deținute de reclamant este esențială pentru determinarea competenței funcționale a instanței de contencios administrativ, că este obligația reclamantului și nu a pârâtului sau a judecătorului de a o identifica, reclamantul fiind cel care pretinde ceva în fața instanței de judecată.
Prin atitudinea sa, reclamantul a împiedicat continuarea judecății, prin urmare prima instanță a făcut corect aplicabilitatea art. 155 ind. 1 Cod pr.civ. și a suspendat judecata cauzei.
Pentru aceste considerente, Curtea urmează a face aplicabilitatea art. 312 Cod pr.civ și a respinge recursul promovat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul I. A. împotriva încheierii din 25.10.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, încheiere pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 25 Ianuarie 2013.
Președinte, M. C. P. | Judecător, D. R. G. Ș. | Judecător, V. E. P. |
Grefier, V.-E. A. |
V.A. 30 Ianuarie 2013/red 2 ex.PMC/31.01.2013
Jud fond: A. C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4429/2013. Curtea de Apel IAŞI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 4245/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
