Obligaţia de a face. Decizia nr. 2554/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2554/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 1072/45/2011**
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 2554/2013
Ședința publică din 20 iunie 2013
Completul compus din:
Președinte - G. A.
Judecător - C. M.
Judecător - T. D. M.
Grefier - R. G.
S-au luat in examinare recursurile introduse de reclamantul Z. I. și de pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, împotriva sentinței nr.19 din 24.01.2013, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publica din 17 iunie 2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 20 iunie 2013.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr.19 din 24 ianuarie 2013, Curtea de Apel Iași a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul Z. I. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, pe care a obligat-o să plătească despăgubiri, egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, precum și celelalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost demis din funcție, calculate de la data încetării raportului de serviciu și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii, respingându-se capătul de cerere privind reintegrarea în funcția deținută de cel în cauză anterior momentului emiterii ordinului nr. 276/24.04.2009 și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată; cererea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă V., fiind respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin Ordinul nr. 422 din 17 iulie 2006, emis de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, reclamantul a fost numit în funcția de director executiv adjunct al direcției MPM, din cadrul A.J.O.F.M. V.lui, funcție din care a fost eliberat prin Ordinul nr. 276 din 24 aprilie 2009, ordin ce a fost anulat de către Curtea de Apel Iași, prin sentința nr. 128/CA/ din 17 mai 2010, pronunțată în dosarul nr._, hotărâre ce a rămas irevocabilă prin decizia nr. 565 din 2 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și că între pârâta A.J.O.F.M. V. și reclamant nu există raporturi juridice directe, născute din faptul numirii și respectiv din faptul eliberării celui în cauză din funcția publică deținută.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata de despăgubiri, egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și la plata celorlalte drepturi de care cel în cauză ar fi beneficiat, dacă nu ar fi fost demis din funcție, calculate de la data demiterii și până la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, precum și în ceea ce privește cererea de reintegrare a reclamantului în funcția deținută anterior emiterii Ordinului nr .276/24.04.2009, Curtea a considerat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 106 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, care permit funcționarului public, ale cărui raporturi de serviciu au încetat din motive netemeinice și nelegale, să solicite plata de despăgubiri, precum și reintegrarea sa în funcția publică ce a deținut.
Având în vedere că Ordinul nr. 276/24.04.2009, emis de A. J.O. F.M., a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, prima instanță a obligat pe emitentul actului administrativ menționat să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, de la data demiterii din funcția publică deținută și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii, fără a se lua în calcul premiile lunare, considerând că aceste drepturi nu au un caracter cert și stabil și că la acordarea lor sunt avute în vedere performanțele profesionale înregistrate de unele persoane din instituția în care își desfășura activitatea, și nici premiul anual, care nu-și mai află suport legal în reglementările adoptate începând cu anul 2010; actualizarea despăgubirilor urmând să se realizeze în funcție de indicele de inflație.
În ceea ce de privește solicitarea reclamantului de a se ținea seama, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, de dobânda de referință a Băncii Naționale, prima, instanță a apreciat că, din moment ce art. 106 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 nu conține nici o dispoziție în acest sens, ea nu poate fi plătită de instituția publică pârâtă și nici acordată de instanță.
Cât privește solicitarea reclamantului de a fi reintegrat în funcția deținută anterior emiterii Ordinului nr. 276/24.04.2009, prima instanță a considerat că aceasta nu poate fi soluționată favorabil, întrucât acea funcție nu mai există, deoarece Direcția Managementul Pieții Muncii, pe care reclamantul a condus-o, nu mai este prevăzută în noua structură, organizatorică a A.J.O.F.M, V., iar actuala funcție de director executiv adjunct al agenției nu se mai regăsește în cadrul direcției menționate, dispariția postului făcând imposibilă reintegrarea, considerente pentru care aceste cereri au fost respinse.
Împotriva acestei sentințe au introdus recurs reclamantul Z. I. și pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Reclamantul critică hotărârea primei instanțe pe motiv că în mod greșit s-a respins cererea sa de reintegrare în funcția deținută anterior, considerând că: „Dacă se refuză reclamantului reintegrarea în funcție, anularea ordinului este iluzorie”, în condițiile în care s-a dovedit că direcția Managementul Pieței Muncii se regăsește în noua organigramă, dar sub o altă denumire, cumulând și alte domenii de activitate ale agenției, susținând că: „... nu-mi este opozabilă schimbarea structurii organizatorice a pârâtei, operată în perioada în care se derula litigiu în care s-a dispus anularea ordinului prin care am fost eliberat din funcție”, și că: „... pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă este ținută la efectuarea corecțiilor corespunzătoare în organigramă, pentru a asigura aducerea la îndeplinire a hotărârii”.
Recurentul mai susține că în mod greșit prima instanță a respins cererea de acordare a dobânzii legale, pe motiv că acest lucru nu este arătat în mod expres de dispozițiile art. 106 alin. l din Legea nr. 188/1999, din moment ce: „acordarea dobânzii legale nu este condiționată de existența unei prevederi speciale exprese în Legea privind Statutul funcționarilor publici; dobânda legală fiind cuvenită în temeiul dispozițiilor art. 1088 din Codul civil de la 1864 și ale O.G. nr. 9/2000, pentru, întârzierea în executarea unei obligații constând în plata de sume de bani”, „Actualizarea prevăzută de dispozițiile art. 106 alin. l) din Legea nr. 188/1999 având menirea de a păstra puterea de cumpărare a drepturilor salariale acordate, pe când dobânda legală vine să acopere lipsa de folosință a sumei de bani”.
Intimata Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului declarat de reclamant.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că drepturile și obligațiile funcționarului public reclamant sunt cele reglementate de Legea nr. 188/1999, act normativ care se completează cu prevederile Codului muncii, și că, potrivit acestui din urmă act normativ, respectiv conform art. 80 alin. l, în cazul în care concedierea/încetarea raportului de serviciu a fost efectuată în mod netemeinic și nelegal, instanța, dispunând anularea măsurii luată, va obliga pe angajator, în speță pe A.N.O.F.M., „la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care a beneficiat salariatul”.
Din moment ce legiuitorul a fost cel care a stabilit, în mod explicit și limitativ, modalitatea de despăgubire și componența acestor drepturi bănești, prin reglementări speciale aplicabile funcției publice, ce derogă de la dreptul comun, Curtea apreciază că în mod temeinic și legal prima instanță a reținut că obligația de plată a despăgubirilor cuvenite funcționarului public, ca urmare a anulării Ordinului nr. 276/24.04.2009, nu este producătoare de dobânzi, și a respins pe acest temei cererea.
În ceea ce privește critica ce se aduce hotărârii primei instanțe sub aspectul respingerii cererii de reintegrare în funcție, Curtea constată că, deși compartimentul „Managementul Pieței Muncii, Formare Profesională, Control Măsuri Active și Informatică”, cu un personal redus față de cel existent la data de 24.04.2009, este subordonat, alături de compartimentul „Buget”, directorului executiv adjunct, sub aspectul condițiilor specifice cerute pentru ocuparea postului și scopului principal al acestuia există deosebiri semnificative între postul pe care reclamantul 1-a ocupat, până la data menționată, și postul actual, a1 cărui scop principal este: „Coordonarea activităților și administrarea bugetului asigurărilor pentru șomaj”, printre cerințele specifice figurând cunoașterea unei limbi de circulație internațională, cunoștințe de operare pe calculator, participarea la elaborarea proiectului bugetului asigurărilor pentru șomaj și coordonarea activităților de statistică privind piața muncii; atribuții ce nu se regăsesc în fișa postului întocmită în anul 2008, pentru postul de director executiv adjunct M.P.M.
Întrucât obligația de reintegrare subzistă numai în măsura în care postul pe care reclamantul 1-a ocupat s-ar regăsi, neschimbat, în noua structură organizatorică, condiție ce nu este îndeplinită în cauza de față, fiind dovedit totodată că măsura de reorganizare este urmarea directă a celor dispuse prin O.U.G. nr. 68/2010 și prin H.G. nr. 662/2010, modificări organizatorice și funcționale ce sunt pe deplin opozabile reclamantului-recurent, ca unele pe care acesta nu le-a contestat și care erau obligatorii pentru pârâta A.N.O.F.M., Curtea apreciază că, prin emiterea Ordinului nr. 740/2010, postul pe care 1-a deținut reclamantul a fost în mod real și efectiv desființat, și că în aceste condiții nu mai există suport de fapt și de drept pentru reintegrarea în funcția rezultată din comasarea direcției Managementul Pieței Muncii și a direcției Economice sau pentru reactivarea vechii structuri, întrucât nici numărul de posturi și nici structura organizatorică a serviciilor publice descentralizate la nivel teritorial nu depind de voința pârâtei, ci de voința legiuitorului, care l-a obligat să-și restructureze activitatea și să își reducă numărul de personal, și respectiv de voința Guvernului, care i-a stabilit limitele de acțiune în cadrul acestui proces de reorganizare și reducere de personal, considerente pentru care, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul promovat de către reclamant urmează a fi respins, ca fiind nefondat.
În ceea ce o privește pe pârâta-recurentă Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, aceasta critică hotărârea primei instanțe pe motiv că, referitor la obligarea sa la plata de despăgubiri, către reclamant, hotărârea s-a dat cu „încălcarea și aplicarea greșită a legii, precum și a actului administrativ dedus judecății”, întrucât nu s-a respectat principiul disponibilității, „prin acțiune, intimatul-reclamant nu a solicitat nici despăgubirile prevăzute la art. 106 alin. l) din Legea nr. 188/1999”, și că: „la data la care s-a adresat instanței de fond, respectiv la data de 15.06.2011, termenul de decădere de un an, de la data luării la cunoștință a ordinului nr. 276/24.04.2009, fusese împlinit”, solicitându-se respingerea acțiunii, în integralitatea sa.
Curtea, având în vedere că nu mai pot fi aduse în discuție chestiuni ce au fost dezlegate de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu ocazia pronunțării deciziei nr. 3424 din 12 iulie 2012, și că dreptul de a obține repararea prejudiciului suferit prin faptul eliberării nelegale din funcție își află consacrarea atât în Legea nr. 188/1999 și respectiv în Codul muncii, cu care respectiva lege se completează de drept, dar și în Legea nr. 554/2004, consideră, asemeni primei instanțe, că nu există temei pentru a lipsi pe reclamant de dreptul de a obține repararea prejudiciului ce i s-a cauzat prin emiterea Ordinului nr. 276/24.04.2009, și că pârâta-recurentă Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă poartă întreaga responsabilitate pentru punerea în executare a unor reglementări - O.U.G. nr. 37/2009 - pe care Curtea Constituțională le-a găsit a fi contrare Constituției României.
Recursul pârâtei se vădește a fi fondat doar sub un singur aspect, și anume acela al întinderii dreptului reclamantului de a obține despăgubiri, drept ce nu poate depăși momentul la care, prin emiterea Ordinului nr. 740/2010, de aprobare a organigramelor și statelor de funcții ale agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, postul de „director executiv adjunct MPM” a fost desființat, ca urmare a comasării a două direcții și a schimbării scopului principal al acestei funcții, pentru care au fost prevăzute și unele condiții de ocupare deosebite de cele avute în vedere la numirea reclamantului în funcție.
Pe cale de consecință, constatând că dreptul de despăgubire nu poate dăinui dincolo de momentul desființării postului pe care reclamantul 1-a ocupat, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul promovat de către pârâtă, în sensul că, modificând în parte hotărârea atacată, va dispune ca despăgubirile cuvenite celui eliberat în mod nelegal din funcție să fie acordate de la data eliberării din funcție, respectiv de la data la care, ca efect al emiterii ordinului nr. 276 din 24.04.2009, raporturile de serviciu ale reclamantului au încetat în mod efectiv, și până la data da 9 septembrie 2010, dată la care postul pe care acesta 1-a ocupat a fost desființat în mod real și definitiv, ca urmare a reorganizării și reducerii numărului personalului instituției publice în care el și-a desfășurat activitatea, menținându-se restul dispozițiilor ce nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul Z. I. împotriva sentinței nr. 19/24.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași ca nefondat.
Admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă împotriva sentinței nr. 19/24.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, sentință pe care o modifică în parte, doar în ceea ce privește data până la care urmează a fi acordate despăgubiri reclamantului Z. I. și în consecință:
Obligă pe pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă să plătească reclamantului Z. I. despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost demis de funcție, calculate de la data demiterii din funcția publică, respectiv 24.05.2009 și până la data de 09.09.2010.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 iunie 2013.
Președinte Judecător Judecător
G. A. C. M. T. D. M.
Grefier
R. G.
Red. T.D.M.
Tehnored. R.G.
2 ex./05.07.2013
Jud. fondului – O. M. I.
| ← Anulare act administrativ. Hotărâre din 30-04-2013, Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 4865/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
