Pretentii. Decizia nr. 2699/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2699/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 3535/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 2699/2013
Ședința publică de la 28 iunie 2013
Completul compus din:
Președinte: M. C. P.
Judecător: D. R. G. Ș.
Judecător: V. E. P.
Grefier: M. G. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași în contradictoriu cu intimata D. L. G. și intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect pretenții restituire taxă auto – recurs împotriva sentinței nr. 739/CA/21.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual al dosarului care se află la primul termen de judecată.
Se solicită judecata cauzei și în lipsă în temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă.
Având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă, instanța apreciază că nu se impune amânarea judecării cauzei și, constatând cauza în stare de judecată rămâne în pronunțare.
După deliberare;
CURTEA DE A P E L,
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Prin sentința nr. 739/CA/21.02.2013 Tribunalul Iași a admis cererea formulată de reclamanta D. L.-G. în contradictoriu cu pârâtul Administrația Finanțelor Publice a mun. Iași.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Iași să plătească reclamantei suma de 6861 lei, încasată cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, precum și dobânda legală calculată potrivit prevederilor din Codul de procedură fiscală și ale Ordinului M.F.P. nr.1899/2004, începând cu cea de a 46-a zi de la momentul înregistrării cererii de restituire a taxei de poluare și până la momentul plății debitului.
S-a respins cererea pârâtei de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București și a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței reține instanța că reclamanta a achiziționat un autoturism marca Mercedes-Benz, cu prima înmatriculare în Germania.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, obligația de plata a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii in evidentele autoritarii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de catre primul proprietar din Romania si atribuirea unui certificat de înmatriculare si a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri prevazute la art. 3 si 8;
c) la reintroducerea in parcul auto national a unui autovehicul, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul auto national, i s-a restituit proprietarului platitor valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligatia de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul inmatricularii.
Art. 3 și 8 din actul normativ precizat enumeră în mod expres și limitativ categoriile de autovehicule exceptate sau pentru care nu se plătește taxei pentru emisiile poluante.
Potrivit unei jurisprudențe constante a CJUE, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55).
În Hotărârea T. din 07.04.2011, Curtea a reiterat principiul degajat de jurisprudența sa anterioară, conform căruia art. 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, statuând însă, suplimentar, că statele nu au o competență nelimitată în stabilirea regimului unor noi taxe. Dimpotrivă, interdicția prevăzută la art. 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale
Astfel, art. 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Instanța constată că, potrivit considerentelor Curții din cauza T., cauză vizând strict OUG nr. 50/2008, dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare.
Deși prin adoptarea Legii nr.9/2012, legiuitorul a urmărit eliminarea prevederilor legale ce contraveneau obligației asumate de statele din U.E. potrivit art. 110 TFUE, O.U.G. nr.1/2012, prin care s-a suspendat aplicarea disp. art. 4 alin.2 din Legea nr. 9/2012 conform cărora “obligația de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării”, până la 1.01.2013, a avut ca efect menținerea discriminării și a încurajării achiziționării de autovehicule de pe piața națională în detrimentul celor din import, fapt ce se constituie într-o barieră în calea liberei circulații a bunurilor în spațiul comunitar .
Tocmai acest efect a fost sancționat prin hotărârea CJUE din cauza T. și N., obligatorii pentru instanțele naționale, potrivit cărora art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru aceste considerente, instanța reține că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită prin Legea nr.9/2012, în condițiile suspendării aplicării prev. art.4 alin.2 din aceeași lege până la 1.01.2013 și reglementării restituirii sumelor plătite cu acest titlu potrivit art.4 alin. 2 menționat anterior, și impusă reclamantului pentru înmatricularea autovehiculului său importat din Germania, este contrară dreptului UE, favorizând vânzarea vehiculelor de ocazie naționale și descurajând, în acest mod, importul de vehicule de ocazie similare.
Fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din OG nr. 92/2003, taxa pentru emisiile poluante fiind achitată ca urmare a aplicării eronate de către organele fiscale a dispozițiilor legale contrare dreptului U.E., instanța va admite acțiunea și va obliga pârâta Administrația Finanțelor Publice a Mun. Iași la restituirea către reclamantă a sumei de 6861 lei.
În ceea ce privește capătul de cerere accesoriu vizând obligarea pârâtei la plata dobânzii pentru acestă sumă de la data plății și până la data restituirii efective, instanța apreciază că sunt incidente disp. art. 124 raportat la art. 117 alin. 2 și art. 70 alin. 1 din OG nr. 92/2003 coroborate cu art. 2 din Anexa la Ordinul nr. 1899/2004 al MFP pentru aprobarea Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum si de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, pârâta datorând dobânda din a 46-a zi de la data cererii de restituire adresată organului fiscal, așadar începând cu prima zi după expirarea celor 45 de zile puse la dispoziția organului fiscal competent pentru rezolvarea cererii de restituire a taxei achitată de contribuabil, taxă neconformă dreptului UE.
decizii va fi respins pentru lipsa interesului reclamantei.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, aceasta va fi respinsă întrucât pârâtul A.F.P. a Mun.Iași nu a demonstrat existența unui raport juridic între el și chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu din care să rezulte drepturi și obligații reciproce ce pot fi valorificate în acest cadru procesual.
Pârâtul a acționat doar ca un organ al statului abilitat să colecteze taxa pe poluare, ceea ce nu-i conferă dreptul de a acționa în justiție autoritatea beneficiară a taxei întrucât pârâtul nu a suferit nici o vătămare a intereselor sale patrimoniale, taxa de poluare nereprezentând un venit al său propriu.
Între reclamantă și Administrația F. pentru Mediu nu este nici o legătură juridică, iar, în ipoteza admiterii cererii de chemare în garanție, chematul în garanție trebuie obligat direct față de partea care a chemat-o în proces, în speță, față de pârât, dar aceasta din urmă nu a putut proba încălcarea de către chematul în garanție a vreunei obligații legale în raport cu pârâtul.
În plus, având în vedere specificul contenciosului administrativ fiscal, pârâtul nu a dovedit respectarea condițiilor prealabile prevăzute pentru cererile de chemare în judecată formulate în baza Lg.554/2004 și ale OG 93/2003 și nici nu a invocat nesocotirea vreunui drept al său prin conduita autorității chemate în garanție.
Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, care apreciază că în mod greșit prima instanță a considerat că reglementările interne, referitoare la taxa pe poluare pentru autovehicule, nu sunt conforme Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a plătit taxa pentru emisii poluante reglementată de Legea 9/2012 la data de 24.01.2012, când dispozițiile art. 2 lit. i, art. 4 al.2 și art. 5 al.1 din Legea 9/2012 erau în vigoare, suspendarea operată prin O.G. nr. 1/2012 intervenind de la data de 30.01.2012 și până la 01.01.2013.
Conform art. 4 al. 2 din Legea 9/2012 privind taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule: „Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii 571/2003 cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Prin aceste dispoziții legale legiuitorul a urmărit și a reușit eliminarea prevederilor legale ce contraveneau obligației asumate de statele din U.E. conform art. 110 TFUE.
OUG nr. 1/2012, care a suspendat aplicarea acestor dispoziții legale ce înlătura discriminarea nu a avut ca efect decât menținerea acestei situații și încurajarea achiziționării de autovehicule din import, constituindu-se într-o barieră în calea liberei circulații a bunurilor în spațiul comunitar.
În cauza de față, însă, taxa specială pentru emisii poluante provenite de la autovehicule a fost achitată la data de 24.01.2012, când dispozițiile art. 4 al.2 din Legea 9/2012 erau în vigoare, iar suspendarea dispusă prin OUG nr. 1/2012 nu intervenise (aceasta operând din 30.01.2012), astfel încât, la acel moment, taxa era datorată și nu se impunea restituirea, aspect neobservat de către instanța de fond și în considerarea căruia recursul va fi admis conform art. 312 Cod procedură civilă, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041 Cod procedură civilă, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, împotriva sentinței nr. 739/2013 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge acțiunea reclamantei D. L. G. în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Iași.
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.06.2013.
Președinte, M. C. P. | Judecător, D. R. G. Ș. | Judecător, V. E. P. |
Grefier, M. G. A. |
Red.P.V.E.
Tehnored.A.M.
2 ex./11.07.2013
Jud.fond: Tribunalul Iași - M. Hărățu.-
| ← Anulare act administrativ. Hotărâre din 25-11-2013, Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 3217/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
