Obligaţia de a face. Decizia nr. 1876/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1876/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 122/45/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1876/2013
Ședința publică din 27 mai 2013
Completul compus din:
Președinte - T. D. M.
Judecător - G. A.
Judecător – C. M.
Grefier - R. G.
S-a luat în examinate contestația în anulare formulată de reclamantul-recurent D. A. C. împotriva deciziei nr. 328 din 20.02.2012, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 20 mai 2013, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Având în vedere că s-a respins cererea de amânare, formulată de intimata Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în temeiul art. 156 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 27 mai 2013.
După deliberare,
CURTEA D E A P E L,
Asupra contestației în anulare de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr._, reclamantul D. A. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. Administrației și Internelor - Inspectoratul Național pentru Evidența Populației, „recunoașterea Certificatului de Căsătorie, emis de autoritatea publică a Republicii Elene, și aprobarea înscrierii mențiunilor de divorț pe Certificatul de Căsătorie . nr._, eliberat de Primăria Municipiului Iași, la data de 28.01.1998”, considerând că „...în înțelesul art.2 lit. m) din Legea nr. 554/2004, răspunsul INEP, prin cace se dezaprobă cererea subsemnatului, a fost dat cu exces de putere”.
Prin sentința nr. 1570/CA/ din 19 octombrie 2011, Tribunalul Iași a respins acțiunea, reținând că termenele prevăzute de art. 11 alin. l și 2 din Legea nr. 554/2004 au început să curgă de la data de 12.09.2009, când reclamantului i s-a comunicat adresa nr. W500738/l6.12.2009, dată în raport de care acțiunea introdusă la data de 27 decembrie 2010 apare ca tardiv formulată.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs reclamantul D. A. C., pentru „motive de nelegalitate”, la data de 2 decembrie 2011, motivele de recurs fiind depuse de recurent, la dosarul cauzei, la data de 30 ianuarie 2012, fapt pentru care instanța de control judiciar, din oficiu, a ridicat, la termenul anterior menționat, excepția nulității recursului, acordând termen pentru ca părțile să pună concluzii cu privire la această excepție.
Întrucât recurentul nu a justificat în nici un fel depunerea motivelor de recurs cu depășirea substanțială a termenului legal, Curtea, prin decizia nr. 328 din 20 februarie 2012, a constatat, în temeiul art. 306 Cod procedură civilă, nul recursul introdus de D. A. C. împotriva sentinței nr. 1570/CA/19.10.2011 a Tribunalului Iași, sentința pe care a menținut-o.
După trecerea unui an de la pronunțarea acestei din urmă hotărâri, respectiv la data de 21 februarie 2013, reclamantul-recurent D. A. C. a formulat prezenta contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, cerere prin care, invocându-se: „neobservarea formelor legale, prin emanarea căreia s-au încălcat drepturile fundamentale ale omului și constituționale, principii și norme procesuale de bază ale Codului de procedură civilă și Legii nr. 554/2004, ce au pricinuit o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea deciziei nr. 328/20.02.2012”, „în virtutea excepției de nelegalitate, a principiului echității, principiului dreptului părții la apărare, și a principiului contradictorialității”, se solicită „instanței de judecată să binevoiască a: 1) constata nulitatea absolută, 2) dispune anularea/casarea în tot a deciziei nr. 328/20.02.2012, și 3) dispune rejudecarea echitabilă a recursului”.
Invocând „scopul magistraturii", precum și „Prejudiciul activ, în speță actele administrative a căror anulare se cere pe calea excepției de nelegalitate au efect activ în viața cetățeanului european, cu care se identifică persoana subsemnatului”, contestatorul susține ca cererea sa se întemeiază pe: „Greșeala materială la care face referire art. 318 Cod procedură civilă se identifică în speță cu aplicarea eronată/defectuoasă a prevederilor art. 306 alin. l) Cod procedură civilă, cu neobservarea, neaprecierea și neaplicarea prevederilor tezei a doua din conținutul substanțial al aceluiași alineat 1), prin care se stipulează add-literam cazurile care sunt exceptate la constatarea nulității recursului prin constatarea tardivității motivării recursului”, dar și pe „Omisiunea cercetării unui motiv de casare, instanța de judecată omițând să cerceteze excepția de nelegalitate întemeiată pe prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 3041 Cod procedură civilă”.
Prin înscrisul intitulat „Apărări”, depus la termenul din 20 mai 2013, contestatorul procedează la o „prezentare a nelegalității hotărârii instanței de fond”, invocând în acest sens principiul priorității dreptului comunitar, precum și „Excepția de nulitate absolută a Deciziei nr. 328/20.02.2012, care s-a îndeplinit cu neobservarea formelor legale ce privesc soluționarea excepțiilor de ordine publică invocate de părți, ... păstrându-se ca legală hotărârea instanței de fond, care, așa cum am dovedit, reprezintă un veritabil fals intelectual, comis în condițiile abuzului de serviciu contra intereselor persoanelor, prin aceasta pricinuindu-se o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor”.
Intimata, prin cererea depusă la termenul din 20 mai 2013, a solicitat amânarea judecării cauzei, pe motiv că, nefiindu-i comunicată decizia atacată, nu este în măsură să formuleze întâmpinare, cerere ce a fost respinsă prin încheierea din acea dată.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor contestației în anulare ce s-a formulat și a temeiului de drept invocat, Curtea constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 317și art. 318 din Codul de procedură civilă, hotărârile irevocabile pot.fi atacate cu contestație în anulare în cazul în care dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța de control judiciar, respingând recursul, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare sau de modificare; art. 319 alin. 2 din același cod impunând ca cererea să nu fie introdusă mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
Curtea, raportându-se la acest cadru normativ, constată că cererea contestatorului nu se circumscrie nici uneia din situațiile limitativ prevăzute de art. 318 Cod procedură civilă și că ea a fost formulată după împlinirea termenului prevăzut de art. 319 alin. 2 Cod procedură civilă, având în vedere că, potrivit art. 101 alin. 3 din Codul de procedură civilă, termenele statornicite pe ani se sfârșesc în ziua anului corespunzător zilei de plecare, și care, în cauza de față, este data de 20 februarie 2012, dată la care s-a pronunțat decizia nr. 328/2012.
Din această perspectivă, Curtea, în deplină concordanță cu doctrina și jurisprudența în materie, constată că o contestație în anulare specială, pentru motivele prevăzute de art. 318 Cod procedură civilă, nu poate avea în vedere decât erorile materiale, ce sunt în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, erori comise de instanță prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale, ce au determinat soluția pronunțată, textul invocat de contestator vizând prin urmare în mod exclusiv greșelile de fapt, involuntare, nu și pretinsele greșeli de judecată, respectiv acele judecăți ce țin de aprecierea probelor, de interpretarea unor dispoziții legale sau de rezolvarea unor incidente procedurale, precum este cel reglementat de art. 306 din Codul de procedură civilă.
Este adevărat că, potrivit prevederilor alineatelor 2 și 3 ale art. 306 Cod procedură civilă, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage după sine nulitatea recursului și că motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, dar aceste norme nu pot fi interpretate în sensul că recurentul este dezlegat de obligația de a-și motiva recursul pe alte temeiuri, în termenul prevăzut de art. 30l Cod procedură civilă, coroborat cu art. 303 din același cod, și exonerat în acest mod de consecințele ce decurg din neîndeplinirea obligației de motivare a recursului, prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, aplicarea normelor de procedură evocate fiind întotdeauna condiționată de regulata sesizare a instanței.
În acest sens, Curtea consideră că atât termenul de recurs cât și termenul de motivare a recursului sunt termene legale peremptorii, astfel că nerespectarea lor atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita recursul și respectiv din dreptul de a motiva cererea, prevederile alin.2 al art. 306 Cod procedură civilă referindu-se în principal la dreptul instanței (fără a mai exista însă și o obligație în acest sens) de a ridica, din oficiu, în orice fază a judecării unei cereri de recurs, chestiuni de ordine publică, de care atârnă în mod hotărâtor judecata cererii.
Atâta timp cât nici modul în care prima instanță a rezolvat excepția tardivității cererii de chemare în judecată și nici excepția de nelegalitate a: „adresei nr._/13.10.2009/15.10.2009 și a adresei W500738/16.12.2009, emise de către M.A.I.-I.N.E.P., prin care se refuză nejustificat soluționarea cererii de înscriere a mențiunilor de divorț pe certificatul de căsătorie român” nu se circumscriu, în mod evident, vreunui „motiv de ordine publică”, deoarece vizau doar pretinse încălcări a unor norme ce ocroteau cu precădere interesele personale ale reclamantului-recurent, și nu norme de drept imperative, general obligatorii, de la care părțile și instanța nu puteau deroga, nu exista nici un temei pentru a se înlătura efectele sancțiunii prevăzute de art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă și de a se trece la verificarea modului în care Tribunalul Iași a făcut aplicațiunea prevederilor art. 11 din Legea nr. 554/2004 sau la examinarea pretinsei nelegalități a răspunsurilor date de pârât petițiilor formulate de D. A. C., înscrisuri care nici măcar nu aveau valoarea de acte administrative, în înțelesul dat acestui termen de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004.
De altfel, din examinarea jurisprudenței instanței supreme, mai vechi și mai noi, se constată că soluția legală este aceea care stabilește că, în cazul nemotivării recursului în termen, instanța este obligată să constate nulitatea acestuia, și că recurentul nu se mai poate plânge, pe calea contestației în anulare speciale, prevăzută de art. 318 Cod procedură civilă, că nu i-au fost examinate motivele formulate tardiv, chiar dacă acestea ar fi fost de ordine publică, cu atât mai mult cu cât motivele de ordine publică nu pot fi altele decât cele care privesc încălcarea unor dispoziții legale imperative - procesuale sau materiale.
Cum nici faptul că reclamantul-recurent nu a fost satisfăcut de răspunsul pe care pârâtul-intimat l-a dat cererilor sale și cum nici soluția dată excepției de tardivitate a cererii de chemare în judecată nu se încadrează în sfera chestiunilor de ordine publică, Curtea consideră că, în condițiile tardivei sesizări a instanței și a nemotivării recursului în termenul legal de 15 zile, nici prima instanță și nici instanța de control judiciare nu mai erau în drept să înlăture sancțiunea decăderii și respectiv sancțiunea nulității cererilor formulate de D. A. C., întrucât impedimentele de ordin procesual evocate le împiedicau să cerceteze și să soluționeze cererile și excepțiile invocate pe parcursul judecății, rezolvarea tuturor acestora fiind condiționată de legala investire a instanțelor, cerință pe care nici cererea de chemare în judecată și nici cererea de recurs nu au îndeplinit-o.
Ca atare, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, în principiu, a contestației în anular de față și că contestatorule nu poate înlătura, pe această cale, efectele neexercitării în condițiile legii a drepturilor procesuale recunoscute lui de Codul de procedură civilă, Curtea va respinge prezenta cerere, ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge contestația în anulate introdusă de D. A. C. împotriva deciziei nr. 328/20.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2013.
Președinte Judecător Judecător
T. D. M. G. A. C. M.
Grefier
R. G.
Red. T.D.M.
Tehnored. R.G.
2 ex./25.06.2013
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 190/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1506/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
