Pretentii. Decizia nr. 2935/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2935/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 8741/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 2935/2013
Ședința publică de la 09 septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: M. C.
Judecător: D. M. T.
Judecător: A. G.
Grefier: M. G. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe
recurentul N. D. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, având ca obiect pretenții restituire taxă auto – recurs împotriva sentinței nr. 950/CA/07.03.2013 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că actele și lucrările dosarului au fost analizate în ședința publică din data de 02.09.2013, concluziile instanței fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru deliberare a fost amânată pronunțarea pentru astăzi, 9 septembrie 2013.
După deliberare;
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 950ca/07.03.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar_ s-a respins acțiunea formulată de reclamantul N. D. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Iași
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată deoarece reclamantul nu a făcut dovada nesoluționării în termenul legal a cererii de restituire sau a existenței refuzului nejustificat al pârâtei de a-i restitui taxa pentru emisii poluante.
Reclamantul consideră că taxa de poluare contravine art.110 TFUE, în acest context solicitând instanței să oblige organul fiscal la restituirea taxei încasate cu încălcarea dreptului comunitar.
Restituirea taxei fiscale intervine în cazurile și în condițiile prevăzute de art.117 C.pr.fisc., în cazul contradicției dintre norma internă și norma comunitară, fiind incident cazul de restituire prevăzut de art.117 alin.1 lit.d C.pr.fisc., acest aspect fiind lămurit de ÎCCJ prin Decizia nr.24/2011, în procedura recursului în interesul legii.
Procedura restituirii la cererea debitorului este reglementată prin Ordinul nr.1899/2004 al Ministerului Finanțelor Publice și potrivit pct.1-3 din cap.I rezultă că anterior introducerii cererii de chemare în judecată contribuabilul are obligația de a solicita restituirea taxei de la organul fiscal (1. Sumele care se restituie contribuabililor sunt cele prevăzute la art. 117 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, republicată.
Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competenta de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, denumit în continuare organul fiscal competent.
(1) Cererea de restituire trebuie sa fie depusa în cadrul termenului legal de prescripție a dreptului de a cere restituirea, respectiv în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire, sa cuprindă codul de înregistrare fiscală a contribuabilului, suma și natura creanței solicitate a fi restituită, precum și documentele necesare din care sa rezulte ca aceasta nu este datorată la buget.
(2) Cererea de restituire va fi însoțită de copii de pe documentele din care rezulta ca suma a fost plătită la buget pentru sumele plătite fără existenta unui titlu de creanta, precum și de copii legalizate de pe hotărârile definitive și irevocabile sau de pe decizii ale organelor jurisdicționale sau administrative, după caz, pentru sumele stabilite prin acestea.). În cap. II, ordinul reglementează procedura de acordare a dobânzilor în raport de sumele ce se restituie contribuabililor.
Contenciosul administrativ (inclusiv cel fiscal), având drept izvor norma constituțională – art.52 din Constituție – presupune existența unui act administrativ sau nesoluționarea unei cereri în termenul legal ori refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri din partea unei autorități publice ce aduce atingere drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane.
În cauză, obiectul acțiunii îl vizează în principal restituirea taxei pentru emisii poluante fără însă ca anterior sesizării instanței de contencios administrativ reclamantul să solicite organului fiscal pârât restituirea acesteia în raport de dispozițiile procedurale naționale ( mai sus redate ) în raport de care să se examineze:
1. nesoluționarea cererii în termenul legal sau
2. refuzul nejustificat de soluționare al cererii.
În cauza de față nu se constată existența unui refuz nejustificat din partea organului fiscal pârât de soluționare a cererii de restituire a taxei pentru emisiile poluante sau nesoluționarea acestei cereri în termenul legal deoarece reclamantul nu i-a adresat nici o cerere de restituire..
În consecință, reclamantul nu face dovada vătămării unui drept sau interes legitim prin nesoluționarea în termen sau refuzul de soluționare a cererii de restituire a taxei pentru poluare, cererea de chemare în judecată- având ca obiect restituirea taxei și acordarea dobânzii legale – este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recurs reclamantul N. D.criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului se arată că Tribunalul dă o interpretare diferită a dispozițiilor legale în materie și a materialului probator administrat în cauză, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurentul invocă faptul că a urmat procedura prealabilă, adresând o cerere de restituire pârâtei. Astfel anterior formulării acțiunii, s-a a dresat la AFP Iași cu o cerere de restituire. Prima instanței nu i-a solicitat să facă dovada parcurgerii acestei proceduri și nu a pus în discuție această chestiune, fiind astfel în imposibilitatea de a formula apărări.
Intimata nu a formulat întâmpinare .
În recurs s-au mai administrat alte probe, fiind depusă cererea de restituirenr._/28.06.2012.
Analizând acele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate și din oficiu, curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond, în mod greșit a respins acțiunea formulată de reclamantul N. D. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Iași pe motiv că reclamantul nu a făcut dovada nesoluționării în termenul legal al cererii de restituire sau a existenței refuzului nejustificat al pârâtei de a-i restitui taxa pentru emisii poluante.
Curtea constată că pârâta prin întâmpinare nu a înțeles să invoce excepția inadmisibilității pe acest considerent, iar o atare excepție fiind de ordine privată nu putea fi invocată din oficiu de către judecător. Mai mult, chestiunea esențială în cauză, verificarea formulării unei cereri de restituire anterior sesizării instanței de contencios administrativ, trebuia pusă în discuția contradictorie a părților, pentru a da posibilitate reclamantului să formuleze apărări, și pentru a da eficiență principiului rolului activ al judecătorului. Prin atitudinea adoptată de prima instanță, recurentului i s--a încălcat și dreptul la apărare precum și dreptul la un proces echitabil, așa cum este definit el în art. 21 din Constituție și în art.6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului . În susținerea celor reținute, Curtea apreciază necesar a face referire și la noțiunea de “proces echitabil”, consacrată prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului dat fiind faptul că unul din elementele esențiale ale acestei noțiuni este dreptul la apărare.
În plus prima instanță a ignorat decizia nr.24 din 14 noiembrie 2011 dată în soluționarea recursului în interesul legii, deși dezlegarea problemelor de drept dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanțele judecătorești, conform art.330 c.pr.civ.
Astfel prin DECIZIA nr. 24 din 14 noiembrie 2011 s-au admis recursurile în interesul legii și s-a statuat în sensul că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
În considerentele decizie se arată că „după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național (inclusiv cele prevăzute în Constituție) trebuie să dea prioritate regulilor de drept european.
Mai ales după pronunțarea hotărârilor preliminare prezentate anterior, trebuie să se recunoască prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene efect direct imediat în dreptul intern, cu toate consecințele care decurg din perspectiva particularilor, a autorităților publice implicate și a instanțelor naționale.
În această chestiune sunt relevante argumentele Curții din Cauza 6/62, cunoscută sub numele V. Gend en Loos.
În plus, rolul Curții de Justiție, în temeiul art. 177, al cărui scop este de a asigura uniformitatea de interpretare a Tratatului de către instanțele naționale, confirmă faptul că statele au recunoscut dreptului comunitar o autoritate susceptibilă de a fi invocată de către resortisanții lor în fața acestor instanțe.
De aici se poate trage concluzia că Comunitatea constituie o nouă ordine juridică de drept internațional, în beneficiul căreia statele și-au limitat drepturile suverane, chiar dacă într-un număr limitat de domenii, și ale cărei subiecte sunt nu numai statele membre, ci și resortisanții acestora.
Prin urmare, independent de legislația statelor membre, dreptul comunitar nu numai că dă naștere la obligații în sarcina particularilor, ci intenționează și să le confere drepturi care intră în patrimoniul lor juridic.
Aceste drepturi iau naștere nu numai atunci când sunt conferite în mod expres prin Tratat, ci și în virtutea obligațiilor pe care Tratatul le impune într-un mod bine definit atât particularilor, cât și statelor membre și instituțiilor comunitare.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit cu claritate că taxa de poluare reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 inclusiv cu modificările aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 17/2011 (potrivit paragrafului 27 din hotărârea preliminară prin care s-a soluționat Cauza C-263/10, N.), contravine dispozițiilor art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene. Prin urmare, conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.
Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale.
Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxembourg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene). Justițiabilii care au solicitat rambursarea taxei de poluare au apelat la procedura restituirii de sume, invocând preponderent, potrivit art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, aplicarea eronată a prevederilor legale".
Soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că "este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere...pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit...pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal...și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza...beneficiul regimului fiscal". Curtea subliniază că prin soluția pronunțată prima instanță a încălcat inclusiv jurisprudența consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care în cauzele privind taxa de poluare Cauza C-402/09, T., Cauza C-263/10, N., Cauza C-565/11, I. a arătat că o astfel de taxă încalcă dreptul UE iar contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.
Un atare drept nu poate fi condiționat de o procedură prealabilă care nu respectă principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene). Or atâta timp cât autoritățile fiscale române au refuzat, în toate cazurile în care au fost sesizate anterior promovării unei acțiuni în instanță, restituirea taxelor percepute, o atare procedură era absolut inutilă și contrară principiului efectivități.
Prima instanță a ignorat și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene privind principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective deși în C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., Curtea a subliniat faptul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății. În esență, Curtea a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Prima instanță a încălcat și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale. Or, parcurgerea procedurii administrative în cauză, cu consecința previzibilă a respingerii cererii contribuabilului de restituire a taxei ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Față de considerente arătate mai sus, în baza art. 304 indice 1 și 312 c. pr.civ apreciind că soluția primei instanțe nu este legală și temeinică, că aceasta a încălcat grav atât decizia nr. 24/2011 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii,cât și jurisprudența consecventă a Curții de Justiție a Uniunii Europene și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, curtea urmează să admită recursul declarat de reclamantul N. D. împotriva sentinței nr. 950ca/07.03.2013, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o casează în tot.
Având în vedere disp. art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, întrucât prima instanță, în raport de motivele pentru care a respins cererea reclamantei, nu a cercetat fondul cauzei, considerând fără temei că recurenta trebuia să se adreseze în prealabil organului fiscal, fără a verifica faptul că acesta deja se adreseze anterior formulării cererii de chemare în judecată și organului fiscal, curtea va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe care urmează a rejudeca cauza, cu respectarea principiului supremației dreptului UE și a jurisprudenței CJUE în materie .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul N. D. împotriva sentinței nr. 950ca/07.03.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.09.2013.
Președinte, M. C. | Judecător, D. M. T. | Judecător, A. G. |
Grefier, M. G. A. |
Red./tehnored C.M.
2 ex./17.09.2013
Jud. fond: A.F.A
| ← Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 1118/2013.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 949/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
