Pretentii. Decizia nr. 3100/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3100/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 13-09-2013 în dosarul nr. 4642/89/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 3100/2013
Ședința publică de la 13 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. E. P.
Judecător D. R. G. Ș.
Judecător M. C. P.
Grefier C. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta Administrația Finanțelor Publice Bârlad în contradictoriu cu intimata E. A., având ca obiect obligația de a face - restituire taxă auto, recurs declarat împotriva sentinței nr. 643 din 11.03.2013 pronunțată de Tribunalul V., chemată în garanție fiind Administrația F. pentru Mediu București.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. H. M. pentru intimată, lipsă fiind reprezentanții legali ai celorlalte părți.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este primul termen de judecată.
Av. H. pentru intimată depune delegație de reprezentare a acestuia și învederează instanței că nu are alte cereri de formulat sau înscrisuri de depus.
Instanța acordă cuvântul cu privire la recurs.
Av. H. pentru intimată solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată. Depune chitanță onorariu avocat în cuantum de 500 lei.
CURTEA DE A P E L,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 643 din 11.03.2013 pronunțată de Tribunalul V. s-a admis acțiunea formulată de reclamanta E. A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Bârlad, care a fost obligată să-i restituie reclamantului taxa de emisii poluante pentru autovehicule în cuantum de 4351 lei, precum și să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 339,3 lei.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Din înscrisurile depuse de către reclamant la dosarul cauzei, Tribunalul a retinut că acesta a achiziționat un autoturism marca BMW, nr. de identificare WBAAP31060JL02223, cu prima înmatriculare în Germania. Pentru a putea înmatricula autovehiculul în România reclamantul a fost nevoit să achite, în temeiul Legii nr. 9/2012 o taxă pentru emisii poluante provenind de la autovehicule de 4.351 lei. Această taxă a fost calculata prin decizia privind stabilirea taxei pentru emisii poluante provenind de la autovehicule nr._ din data de 17.10.2012 si a fost plătită la data de 07.11.2012 prin chitanța . nr._ - fila 12 din dosar.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, ”obligația de plata a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii in evidentele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar din Romania si atribuirea unui certificat de înmatriculare si a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 si 8;
c) la reintroducerea in parcul auto național a unui autovehicul, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării.
Art. 3 și 8 din actul normativ precizat enumeră în mod expres și limitativ categoriile de autovehicule exceptate sau pentru care nu se plătește taxei pentru emisiile poluante.
Potrivit unei jurisprudențe constante a CJUE, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C 345/93, R.., p. I 479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C 393/98, R.., p. I 1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C 101/00, R.., p. I 7487, punctul 55). În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într-un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C 74/06, Rep., p. I 7585, punctul 28).
În Hotărârea T. din 07.04.2011, Curtea a reiterat principiul degajat de jurisprudența sa anterioară, conform căruia art. 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, statuând însă, suplimentar, că statele nu au o competență nelimitată în stabilirea regimului unor noi taxe.
Dimpotrivă, interdicția prevăzută la art. 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, par. 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C 45/94, R.., p. I 4385, par. 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C 221/06, Rep., p. I 9643, par. 40).
Astfel, art. 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Instanța a constatat că, potrivit considerentelor Curții din cauza T., cauză vizând strict OUG nr. 50/2008, dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare.
Deși prin adoptarea Legii nr.9/2012, legiuitorul a urmărit eliminarea prevederilor legale ce contraveneau obligației asumate de statele din U.E. potrivit art. 110 TFUE, O.U.G. nr.1/2012, prin care s-a suspendat aplicarea disp. art. 4 alin.2 din Legea nr. 9/2012 conform cărora “obligația de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării”, până la 1.01.2013, a avut ca efect menținerea discriminării și a încurajării achiziționării de autovehicule de pe piața națională în detrimentul celor din import, fapt ce se constituie într-o barieră în calea liberei circulații a bunurilor în spațiul comunitar .
Tocmai acest efect a fost sancționat prin hotărârea CJUE din cauza T. și N., obligatorii pentru instanțele naționale, potrivit cărora art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru aceste considerente, instanța a reținut că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită prin Legea nr.9/2012, în condițiile suspendării aplicării prev. art.4 alin.2 din aceeași lege până la 1.01.2013 și reglementării restituirii sumelor plătite cu acest titlu potrivit art.4 alin. 2 menționat anterior, și impusă reclamantului pentru înmatricularea autovehiculului său importat din Germania, este contrară dreptului UE, favorizând vânzarea vehiculelor de ocazie naționale și descurajând, în acest mod, importul de vehicule de ocazie similare.
Fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din OG nr. 92/2003, taxa pentru emisiile poluante fiind achitată ca urmare a aplicării eronate de către organele fiscale a dispozițiilor legale contrare dreptului U.E., instanța a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a Mun. Bârlad la restituirea către reclamant a sumei de 4.351 lei.
În ceea ce privește capătul de cerere accesoriu vizând obligarea pârâtei la plata dobânzii pentru această sumă, instanța a apreciat că sunt incidente disp. art. 124 raportat la art. 117 alin. 2 și art. 70 alin. 1 din OG nr. 92/2003 coroborate cu art. 2 din Anexa la Ordinul nr. 1899/2004 al MFP pentru aprobarea Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum si de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, pârâta datorând dobânda din a 46-a zi de la data cererii de restituire adresată organului fiscal, așadar începând cu prima zi după expirarea celor 45 de zile puse la dispoziția organului fiscal competent pentru rezolvarea cererii de restituire a taxei achitată de contribuabil, taxă neconformă dreptului UE.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, aceasta a fost respinsă întrucât pârâtul A.F.P. a Mun. Bârlad nu a demonstrat existența unui raport juridic între el și chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu din care să rezulte drepturi și obligații reciproce ce pot fi valorificate în acest cadru procesual.
Pârâtul a acționat doar ca un organ al statului abilitat să colecteze taxa pe poluare, ceea ce nu-i conferă dreptul de a acționa în justiție autoritatea beneficiară a taxei întrucât pârâtul nu a suferit nici o vătămare a intereselor sale patrimoniale, taxa de poluare nereprezentând un venit al său propriu.
Între reclamant și Administrația F. pentru Mediu nu este nici o legătură juridică, iar, în ipoteza admiterii cererii de chemare în garanție, chematul în garanție trebuie obligat direct față de partea care a chemat-o în proces, în speță, față de pârât, dar aceasta din urmă nu a putut proba încălcarea de către chematul în garanție a vreunei obligații legale în raport cu pârâtul.
În plus, având în vedere specificul contenciosului administrativ fiscal, pârâtul nu a dovedit respectarea condițiilor prealabile prevăzute pentru cererile de chemare în judecată formulate în baza Lg.554/2004 și ale OG 93/2003 și nici nu a invocat nesocotirea vreunui drept al său prin conduita autorității chemate în garanție.
In baza art. 274 Cod procedura civila instanța a obligat parata la plata cheltuielilor de judecata de 339,3 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Bârlad criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului se arată că în sarcina reclamantului a fost impusă prin legea nr.9/2012 obligația legală de achitare a taxei pe emisii poluante pentru autovehicule, rațiunea introduceri taxei fiind strâns legată de măsurile necesare asigurării protecției mediului. Acest act normativ este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unei valori reale de pierdere a valorii de piață și care pot fi contestate de contribuabil dacă fac dovada că vehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată în grilă. Prevederile Tratatului nu sunt încălcate prin instituirea unei taxe pe emisii poluante în momentul înmatriculări a unui vehicul pe teritoriul unui stat membru al UE, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniul în care satele membre sunt suverane. Principiul poluatorul plătește este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, astfel că această taxă este în concordanță cu dispozițiile comunitare. Pe cale de consecință acțiunea este nefondată și se impunea respingerea ei inclusiv în ce privește obligarea sa la plata dobânzii legale.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au mai administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul E. A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Bârlad și a obligat pârâta să-i restituie reclamantului taxa pe emisii poluante pentru autovehicule în cuantum de 4351 lei.
Susținerile pârâtei în sensul că prevederile Tratatului nu sunt încălcate prin instituirea unei taxe speciale în momentul primei înmatriculări a unui vehicul pe teritoriul unui stat membru al UE, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniul în care satele membre sunt suverane nu pot fi primite. Este adevărat că statele se bucură de autonomie în ce privește stabilirea taxelor și impozitelor fiscale, fiind admis în dreptul comunitar Principiul poluatorul plătește, însă este necesar ca respectiva taxă să fie în concordanță cu dispozițiile comunitare, respectiv cu Art.110 ( fost 90 (1) din Tratatul CE .
În acest caz Curtea reține că art. 110 impunea asigurarea liberei circulații a mărfurilor pe întreg spațiul comunitar iar potrivit art. 28 sunt interzise taxele cu efect echivalent taxelor vamale ce au același efect.
Analizând însă prevederile Legii nr. 9/2012 așa cum au fost modificate prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012, se observă că acestea impun obligativitatea taxei pentru emisiile poluante numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale U.E. și reînmatriculate în România, nu și pentru cele deja înmatriculate în România până la data de 01.01.2013. Deși legiuitorul român a invocat principiul potrivit căruia „poluatorul plătește”, în realitate nu reglementează unitar reguli care să se aplice tuturor „poluatorilor”, indiferent de momentul și forma de dobândire a autovehiculelor poluante, ci exclude de la aplicarea taxei prin modificările intervenite la Legea nr. 9/2012 prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012, autovehiculele deja înmatriculate în România care sunt înstrăinate până la data de 01.01.2013. În acest mod consumatorii sunt direcționați înspre autoturismele second-hand deja înmatriculate în țara noastră.
Prin urmare curtea constată că prin modul în care este reglementată în dreptul intern taxa pe emisii poluante, aceasta încalcă principiul fundamental al liberei circulații a bunurilor și creează o discriminare, fiind de natura a influența decizia cumpărătorilor, pentru care din punct de vedere fiscal este avantajos să achiziționeze autoturisme deja înmatriculate în țară pentru care nu se mai percepe această taxă până la 01.01.2013.
Interpretarea pe care a dat-o în mod constant curtea în cauze similare a fost confirmată și de hotărârea Curți de Justiție de la Luxemburg din7 aprilie 2011 dată în cauza C‑402/09 T. având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu în care s-a statuat că „ Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).
Ca urmare a reținerii în mod corect a caracterului discriminatoriu al taxei pe emisii poluante, Tribunalul în mod just a înlăturat aplicarea dispozițiilor contare dreptului comunitar potrivit principiilor supremației și aplicării directe a dreptului comunitar întrucât judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale. ( A se vedea: CJCE, cazul Simmenthal -1976).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a taxei pe poluare pentru autovehicule iar persoanei vătămate trebuie să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiile fundamentale ale liberei circulații a bunurilor pe întreg spațiul UE și a priorității dreptului comunitar.
Curtea mai reține că și faptul că Curtea de Justiție de la Luxemburg prin hotărârea dată în cauza N. C263/2010 din 07 iulie 2011, se arata, așa cum a statuat deja in cauza T., ca OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării si punerii in circulație in Romania a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. Aceleași considerații vizează si regimul de impozitare prevăzut de modificările aduse prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 si, respectiv, OUG nr. 117/2009. Curtea retine ca obiectivul privind protecția mediului s-ar realiza mai complet si mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul care corespunde normelor Euro 1 si Euro 2, care a fost pus in circulație in România. Cu privire la limitarea in timp a efectelor hotărârii sale, Curtea a respins cererea guvernului roman, constatând ca acesta nu a făcut dovada criteriului privind existenta unor perturbări grave a economiei romanești ca urmare a pronunțării prezentei hotărâri.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat( actual 110 TFUE), cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, în mod corect a reținut prima instanță că între cele două organe fiscale nu există un raport juridic distinct, condiție impusă de art 60 c.pr.civ. În plus obligația de restituire revine organului colector, care administrează fiscal contribuabilul, în speță Administrația Finanțelor Publice Bârlad.
Față de considerente arătate mai sus, în baza art 312 c. pr.civ, constatând că soluția primei instanțe este legală și temeinică, și că aceasta a evaluat temeinic și complet situația de fapt dedusă judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii, curtea urmează să respingă recursul declarat de pârâtă Administrația Finanțelor Publice Bârlad împotriva sentinței civile nr. 643/CA din 11.03.2013 pronunțată de Tribunalul V., sentință pe care o va menține.
În baza art 274 c.pr,civ Curtea va obliga recurenta ca parte căzută în pretenții să plătească intimatului suma de 500 de lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorar avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurent Administrația Finanțelor Publice Bârlad împotriva sentinței nr. 643/CA din 11.03.2013 pronunțată de Tribunalului V., sentință pe care o menține.
Obligă recurenții la plata către intimata E. A. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 13.09.2013.
Președinte, V. E. P. | Judecător, D. R. G. Ș. | Judecător, M. C. P. |
Grefier, C. A. |
Red.ȘD
Tehnored. AC
2 ex. – 23.09.2013
Tribunalul V. – Judecător G. E.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1602/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretentii. Decizia nr. 4345/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
