Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 4372/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4372/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 606/45/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 4372/2013
Ședința publică de la 13 Noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: Ș. D. R. G.
Judecător: O.-M. I.
Judecător: P. M. C.
Grefier: A. V.-E.
Pe rol fiind pronunțarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe petenta S.C. " M. " S.R.L. în contradictoriu cu intimata U. T. " Gh. A. " Iași, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice, plângere formulată împotriva deciziei nr. 3254/C6/3232 din 11.09.2013 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 01 noiembrie 2013 când, instanța, pentru a da părților posibilitate să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru 6 noiembrie 2013 și apoi, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru azi, 13 noiembrie 2013.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ petenta . a formulat plângere împotriva deciziei nr. 3254/C6/3232 din 11.09.2013 emisă de Consiliul Național de Soluționarea Contestațiilor solicitând modificarea deciziei atacate în sensul obligării autorității contractante U. T. Gh. A. Iași la reevaluarea ofertei depusă de petentă pentru procedura de atribuire a contractului de furnizare „Achiziție de carne de pasăre” și declararea acestei oferte ca fiind acceptabilă, suspendarea procedurii de atribuire până la momentul soluționării plângerii și obligarea autorității contractante la remedierea încălcării legislației în vigoare privind achizițiile publice.
În motivare petenta a arătat că data de 12.04.2013 a primit prin fax adresa nr. 6915/12.04.2013 „Comunicare rezultat procedura” prin care parata comunica faptul ca "conform art. 36 alin. l lit. b) din HG 925/2006, cu modificările si completările ulterioare, oferta este considerată inacceptabila."
Comisia de evaluare nu a luat in considerare următoarele aspecte în analizarea ofertei:
. în ultimii 2 ani nu a avut obligații contractuale neîndeplinite sau îndeplinite în mod defectuos, astfel încât să producă sau pe cale sa producă grave prejudicii beneficiarilor, din motive imputabile ei.
Cele 33 de documente constatatoare la care face referința pârâta, fac obiectul unor litigii aflate pe rolul instanțelor si conform plângerilor si legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 documentele constatatoare in cuza sunt suspendate executării ( nu produc efecte) pana la comunicarea unei sentințe definitive si irevocabile si având in vedere art. 21 care precizează ". Împotriva soluțiilor definitive si irevocabile pronunțate de instanțele de contencios administrativ se pot exercita căile de atac prevăzute de Codul de procedura civila".
Până în prezent nu au fost înștiințați ca au produs prejudicii instituțiilor în cauza si nici valoarea acestor prejudicii.
S-a demonstrat faptul ca . si-a îndeplinit obligațiile contractuale fata de instituțiile în cauză si nu a produs sau este pe cale sa producă grave prejudicii beneficiarilor, din motive imputabile ei.
Consideră că comisia de evaluare este rău intenționată datorita faptului ca, încalcă principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publica, nediscriminarea, tratamentul egal, recunoașterea reciproca, transparenta, proporționalitatea, eficienta utilizării fondurilor, asumarea răspunderii, având in vedere ca procedura pentru atribuirea contractului de furnizare: "carne si preparate din carne de porc" organizate de parata este o noua procedura de achiziție iar Documentele constatatoare in cuza sunt suspendate executării prin urmare oferta nu trebuia sa fie exclusă de la procedura.
In acest sens pârâta a încălcat art.66 din OUG 34/2006 respectiv „Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a evita situațiile de natură să determine apariția unui conflict de interese și/sau manifestarea concurentei neloiale" astfel spus autoritatea contractanta are obligația de a nu îngrădi participarea la procedură. Deși societatea si-a îndeplinit obligațiile contractuale fata de autoritățile contractante în cauza si nu a produs sau este pe cale sa producă grave prejudicii beneficiarilor, din motive imputabile ei au fost excluși de la procedura de cerere de oferta „Carne si preparate din carne de porc” si sunt avantajați ceilalți operatorii economici participanți la procedura.
De asemenea, pârâta a încălcat art. 2 al. l lit. b) din OUG 34/2006 respectiv: "garantarea tratamentului egal si nediscriminarea operatorilor economici", în mod abuziv descalificând oferta.
Prin urmare, fata de cele arătate mai sus autoritatea contractanta a încălcat principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publica: Nediscriminarea, tratamentul egal, recunoașterea reciproca, transparenta, proporționalitatea, eficienta utilizării fondurilor, asumarea răspunderii.
Intimata U. T. G. A. Iași a depus la dosar la data de 17.10.2013 întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.
În dovedirea propriilor susțineri părțile au depus la dosar o . acte.
S-a atașat și dosarul Consiliului Național de Soluționarea Contestațiilor în care s-a pronunțat decizia atacată prin prezenta plângere.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză Curtea apreciază că plângerea este neîntemeiată urmând a o respinge.
Reține instanța de judecată faptul că în mod justificat autoritatea contractantă a respins oferta depusă de petenta . constatând că această societate în ultimii doi ani nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale față de alte autorități contractante.
Potrivit dispozițiilor art. 181 din HG nr. 925/2006 „Autoritatea contractantă are dreptul de a exclude dintr-o procedură pentru atribuirea contractului de achiziție publică orice ofertant/candidat care se află în oricare din următoarele situații: ... c1) în ultimii doi ani nu și-a îndeplinit sau și-a îndeplinit în mod defectuos obligațiile contractuale, din motive imputabile ofertantului în cauză, fapt care a produs sau este pe cale să producă grave prejudicii beneficiarilor acestuia.”
Ori, din adresa nr. 4855/29.03.2013 emisă de ANREMAP rezultă faptul că societatea ofertantă nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale cu alte autorități contractante, existând 32 de documente constatatoare trimise către această autoritate.
Aceste documente au caracterul unor acte administrative prin urmare, în condițiile în care petenta nu a făcut dovada suspendării executării sau a anulării acestora își produc efecte juridice. Simplul fapt al atacării acestora la instanțele de judecată nu conduce de drept la desființarea lor sau suspendarea de drept a executării.
Reținând temeinicia și legalitatea deciziei nr. 3254/C_ a Consiliului Național de Soluționarea Contestațiilor instanța urmează a respinge plângerea și a menține dispozițiile deciziei atacate.
Va fi respinsă și cererea de suspendare a procedurii de atribuire a contractului, aceasta rămânând fără obiect în condițiile în care prin această decizie s-a soluționat în mod definitiv plângerea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge plângerea formulată de . împotriva deciziei 3254/C6/3232/11.09.2013 emisă de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.
Respinge cererea de suspendare a procedurii de atribuire.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 13 noiembrie 2013.
Președinte, D. R. G. Ș. | Judecător, I. O.-M. | Judecător, M. C. P. |
Grefier, V.-E. A. |
Redactat SD
Tehnoredactat AVE
2 ex. – 28.11.2013
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 163/2013. Curtea de... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1591/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|








