Pretentii. Decizia nr. 3954/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3954/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 767/89/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 3954/2013
Ședința publică de la 21 Octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte – T. D. M.
Judecător – C. M.
Judecător – P. M. C.
Grefier – F. F.
Pe rol fiind judecarea recursului promovat de reclamantul R. M. D., împotriva sentinței nr. 1402/CA/2013 din data de 22.05.2013 a Tribunalului V., pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect pretenții-taxă emisii poluante.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților, modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului, care este la primul termen de judecată, și că, prin procesul verbal nr. 37 din data de 15.10.2013 s-a procedat la înlocuirea doamnei judecător G. A., membru al completului C.-Recurs_1, datorită faptului că se află în imposibilitate de a se prezenta la serviciu, fiind în concediu de odihnă, cu doamna judecător P. M. C., prima pe lista de permanență pentru completul de judecată mai sus indicat din această dată.
Nemaifiind alte cereri instanța consideră recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1402/CA/2013 din data de 22.05.2013, Tribunalul V. a respins acțiunea formulată de reclamantul R. M. D., în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Bârlad.
Pentru a sa pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a achiziționat un autovehicul second-hand dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, și că, pentru a-1 înmatricula în România, acesta a fost obligat să achite, suma de 1812 lei, reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Apreciind că norma de drept menționată, în forma pe care aceasta o avea la data plății taxei de natură fiscală contestată, nu contravenea dreptului comunitar, în speță art. 110 din T.F.U.E., prima instanță, constatând că taxa achitată de reclamant a fost legal datorată, a respins acțiunea acestuia, în întregul ei.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs reclamantul R. M. D., care susține că în mod greșit prima instanță a reținut că norma de drept națională, în baza căreia a fost obligat să plătească taxa contestată, nu era contrară dreptului comunitar și că ea ar fi fost legal datorată, invocând în acest sens jurisprudența C.J.U.E. în materie.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că ceea ce se critică prin recursul de față nu este doar hotărârea judecătorului național, dar și modul în care legiuitorul român a înțeles să transpună în legislația internă hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele T. și N. contra României, hotărâri prin care s-a stabilit că prevederile O.U.G. nr. 50/2008 erau contrare art. 110 din T.F.U.E.; recurentul considerând că actele normative ce au succedat ordonanței de urgență menționate nu au făcut altceva decât să perpetueze regimul discriminatoriu evocat.
Examinând cererea de recurs din această perspectivă, Curtea consideră că, urmare extinderii obligației de plată a taxei contestată și la autovehiculele produse sau aflate în circulație în România, au fost înlăturate obstacolele, directe sau indirecte, ce au influențat în mod negativ libera circulație a bunurilor în interiorul spațiului comunitar, și că în acest mod a fost suprimat, efectiv, total și definitiv, regimul fiscal discriminatoriu ce a fost instituit prin O.U.G. nr. 50/2008, act normativ ale cărui prevederi au fost în vigoare până la data adoptării Legii nr. 9/2012.
Faptul că soluțiile legislative ulterior prin Legea nr.9/2012 și ulterior prin O.U.G. nr. 9/2013 nu ar fi suficient de eficiente în raport cu scopul urmărit sau că ar fi putut fi alese și alte modalități de calcul și de percepere a taxei nu sunt însă de natură să efectueze în vreun fel legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, întrucât din perspectiva T.F.U.E., ceea ce interesează și primează este imperativul ca statele membre să nu instituie măsuri fiscale de o manieră care să descurajeze punerea în circulație a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură cu cele aflate pe piața națională, dreptul comunitar nepreocupându-se de chestiuni ce țin de eficiența reglementării naționale sau de modalitatea concretă de percepere a taxelor de natură fiscală, ori de conținutul și obiectivele politicilor de mediu, statelor membre recunoscându-li-se, în această materie, prin Tratat, o marjă de apreciere suficient de largă în construcția și implementarea la nivel național a regimului de taxe și impozite.
D. urmare, constatând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de reclamant, ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul R. M. D. împotriva sentinței nr. 1402/CA/22.05.2013, pronunțată de Tribunalului V., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2013.
Președinte Judecător Judecător
T. D. M. C. M. P. M. C.
Grefier
F. F.
Red. T.D.M.
Tehnored. F.F.
2 ex/ 03.11.20l3
Jud.fond – M.D.M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4152/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretentii. Decizia nr. 1650/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
