Pretentii. Decizia nr. 4061/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4061/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 8871/99/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 4061/2013
Ședința publică din 28 octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte – C. M.
Judecător – T. D. M.
Judecător – Ș. D.
Grefier – R. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași, în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice a orașului H., împotriva sentinței civile nr. 2313/ca din 04.06.2013 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect obligația pretenții –taxă emisii poluante.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat F. M. S. pentru intimatul F. I. M., lipsă fiind recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași, în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice a orașului H. și intimata-chemat în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al procesului, care este la primul termen de judecată, că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, și că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinarea formulată de intimatul F. I. M., prin avocat.
De asemenea, se referă faptul că, prin procesul verbal nr. 39 din 23.10.2013, s-a procedat la înlocuirea judecătorului G. A., membru al completului de judecată C.-Recurs_1 din data de 28.10.2013, care se află în imposibilitate de a se prezenta la serviciu, cu judecătorul stabilit prin planificarea de permanență, respectiv judecător Ș. D..
Nemaifiind alte cereri, instanța consideră recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat F. M. S., pentru intimatul F. I. M., solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE A P E L,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 2313/ca din 04.06.2013, Tribunalul Iași a admis acțiunea formulată de reclamantul F. I. M., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului H., a anulat decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante nr_ din 14.09.2012 emisă de pârâtă, a obligat pârâta să-i restituie reclamantului suma de 2.959 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante si dobânda legala calculata de la data de 14.09.2012 și până la restituirea integrală a taxei, și să-i achite suma de 542 lei cheltuieli de judecată, prin reducerea onorariului de avocat de la 750 lei, și a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că la data de 14.09.2012 cu chitanta . nr_, reclamantul a achitat la Trezoreria orasului H., taxa de poluare pentru autoturismul marca Wolkswagen Golf, fabricat în 1999, . WVWZZZ1JZXD394187, în sumă de 2959 lei.
Instanța a constatat că acțiunea este întemeiată.
Din dispozițiile Legii nr 9/2012, forma în vigoare la momentul plății, rezultă că pentru mașinile înmatriculate într-un stat membru al UE, nu se percepe taxa pentru emisiile poluante la o nouă înmatriculare. Aceiași taxa se percepe dacă autoturismul produs în România sau în alt stat membru este înmatriculat pentru prima dată în România.
Instanța a reținut că Legea nr 9/2012 este contrara art. 110 din TFUE, fiind destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Chiar daca taxa pentru emisiile poluante nu reprezintă o taxă vamală directă, față de caracterul său special și de aplicabilitatea discriminatorie între autoturismele second hand deja înmatriculate în România și cele de proveniență din alte state, este evident caracterul său echivalent al unei taxe vamale.
Instanța a apreciat că taxa pentru emisiile poluante reprezintă un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor în cadrul Comunității, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificată prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
Potrivit unei jurisprudențe constante a CJUE, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55). În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într‑un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C‑74/06, Rep., p. I‑7585, punctul 28).
În Hotărârea T. din 07.04.2011, Curtea a reiterat principiul degajat de jurisprudența sa anterioară, conform căruia art. 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, statuând însă, suplimentar, că statele nu au o competență nelimitată în stabilirea regimului unor noi taxe. Dimpotrivă, interdicția prevăzută la art. 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, par. 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, par. 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, par. 40). Astfel, art. 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Instanța a constatat că, potrivit considerentelor Curții din cauza T., cauză vizând strict OUG nr. 50/2008, dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare.
Regimul de impozitare instituit prin reglementarea Legii nr 9/2012 este indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce, întrucât are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe semnificative din valoarea lor de piață.
Dată fiind hotărârea CJUE din cauza T., din 07.04.2011, obligatorie pentru instanțele naționale, potrivit căreia art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, instanța reține că taxa pentru emisiile poluante impusă reclamantului pentru înmatricularea autovehiculului său importat din UE este contrară dreptului UE, favorizând vânzarea vehiculelor de ocazie naționale și descurajând, în acest mod, importul de vehicule de ocazie similare.
De asemenea, în Hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 N., CJUE a statuat, având în vedere variantele taxei de poluare, că ,, Art 110 din TFUE trebuie interpretat in sensul că se opune ca un stat membru sa instituie o taxa de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională.
Tribunalul a reținut că tratatele constitutive ale Uniunii Europene se aplică prioritar față de dispozițiile contrare din legile interne, potrivit art 148 al 2 din Constituția României, iar art 110 din TFUE interzice restricționarea liberei circulații a mărfurilor, motiv pentru care cererea de restituire a sumei achitata cu titlu de taxa pentru emisiile poluante este întemeiată.
Fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din OG nr. 92/2003, taxa de poluare fiind achitată ca urmare a aplicării eronate de către organele fiscale a dispozițiilor legale, prevederile OUG nr. 50/2008 fiind contrare dreptului UE, instanța a admis acțiunea, a anulat decizia de calcul nr_ din 14.09.2012 emisa de catre parata, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 2959 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante.
În ce privește acordarea dobânzii legale, instanța a constatat că potrivit Cauzei C-565/11 a CJUE dobânda va fi calculată de la data achitării și până la restituirea efectivă a sumei.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâta AFP a orașului H. în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu, instanța a constatat că taxa de poluare se calculează și se colectează, potrivit art. 7 din OUG nr. 50/2008 de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Taxa astfel colectată se constituie în venit la Fondul pentru Mediu. Intre pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului H. și chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu nu există vreun raport juridic distinct.
Fiind în culpă procesuală, pârâta a fost obligată, în temeiul disp. art. 274 C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată efectuate și dovedite de către reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recurs Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași, în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice a orașului H., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului se arată că în sarcina reclamantului a fost impusă prin legea
nr.9/2012 obligația legală de achitare a taxei pe emisii poluante pentru autovehicule, rațiunea introduceri taxei fiind strâns legată de măsurile necesare asigurării protecției mediului. Acest act normativ este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unei valori reale de pierdere a valorii de piață și care pot fi contestate de contribuabil dacă fac dovada că vehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată în grilă. Prevederile Tratatului nu sunt încălcate prin instituirea unei taxe pe emisii poluante în momentul înmatriculări a unui vehicul pe teritoriul unui stat membru al UE, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniul în care satele membre sunt suverane. Principiul poluatorul plătește este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, astfel că această taxă este în concordanță cu dispozițiile comunitare. Pe cale de consecință acțiunea este nefondată și se impunea respingerea ei inclusiv în ce privește obligarea sa la plata dobânzii legale.
Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și păstrarea sentinței Tribunalului ca legală și temeinică.
În recurs nu s-au mai administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul F. I. M. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului H. și a obligat pârâta să-i restituie reclamantului taxa de emisii poluante pentru autovehicule în cuantum de 2.959 lei.
Susținerile pârâtei în sensul că prevederile Tratatului nu sunt încălcate prin instituirea unei taxe speciale în momentul primei înmatriculări a unui vehicul pe teritoriul unui stat membru al UE, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniul în care satele membre sunt suverane nu pot fi primite. Este adevărat că statele se bucură de autonomie în ce privește stabilirea taxelor și impozitelor fiscale, fiind admis în dreptul comunitar Principiul poluatorul plătește, însă este necesar ca respectiva taxă să fie în concordanță cu dispozițiile comunitare, respectiv cu Art.110 din Tratatul F.UE .
În acest caz Curtea reține că art. 110 impunea asigurarea liberei circulații a mărfurilor pe întreg spațiul comunitar iar potrivit art. 28 sunt interzise taxele cu efect echivalent taxelor vamale ce au același efect.
Analizând însă prevederile Legii nr. 9/2012 așa cum au fost modificate prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012, se observă că acestea impun obligativitatea taxei pentru emisiile poluante numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale U.E. și reînmatriculate în România, nu și pentru cele deja înmatriculate în România până la data de 01.01.2013. Deși legiuitorul român a invocat principiul potrivit căruia „poluatorul plătește”, în realitate nu reglementează unitar reguli care să se aplice tuturor „poluatorilor”, indiferent de momentul și forma de dobândire a autovehiculelor poluante, ci exclude de la aplicarea taxei prin modificările intervenite la Legea nr. 9/2012 prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012, autovehiculele deja înmatriculate în România care sunt înstrăinate până la data de 01.01.2013. În acest mod consumatorii sunt direcționați înspre autoturismele second-hand deja înmatriculate în țara noastră.
Prin urmare curtea constată că prin modul în care este reglementată în dreptul intern taxa pe emisii poluante, aceasta încalcă principiul fundamental al liberei circulații a bunurilor și creează o discriminare, fiind de natura a influența decizia cumpărătorilor, pentru care din punct de vedere fiscal este avantajos să achiziționeze autoturisme deja înmatriculate în țară pentru care nu se mai percepe această taxă până la 01.01.2013.
Interpretarea pe care a dat-o în mod constant curtea în cauze similare a fost confirmată și de hotărârea Curți de Justiție de la Luxemburg din7 aprilie 2011 dată în cauza C‑402/09 T. având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu în care s-a statuat că „ Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).
Ca urmare a reținerii în mod corect a caracterului discriminatoriu al taxei pe emisii poluante, Tribunalul în mod just a înlăturat aplicarea dispozițiilor contare dreptului comunitar potrivit principiilor supremației și aplicării directe a dreptului comunitar întrucât judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale. (A se vedea: CJCE, cazul Simmenthal -1976).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a taxei de emisii poluante pentru autovehicule iar persoanei vătămate trebuie să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiile fundamentale ale liberei circulații a bunurilor pe întreg spațiul UE și a priorității dreptului UE.
Curtea mai reține că și faptul că Curtea de Justiție de la Luxemburg prin hotărârea dată în cauza N. C263/2010 din 07 iulie 2011, se arata, așa cum a statuat deja in cauza T., ca OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării si punerii in circulație in Romania a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat (actual 110 TFUE), cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
Față de considerente arătate mai sus, în baza art. 312 Cod procedură civilă, constatând că soluția primei instanțe este legală și temeinică, și că aceasta a evaluat temeinic și complet situația de fapt dedusă judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii și a dreptului U.E, curtea urmează să respingă recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași - Administrația Finanțelor Publice H. împotriva sentinței civile nr. 2313/ca/04.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o va menține.
Văzând și disp.art.274 Cod procedura civila instanța urmează să oblige recurenta ca parte căzută în pretenții și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces constând în onorariu avocat, onorariu ce va fi redus de la 800 de lei la 500 de lei potrivit art 274 alin 3 considerând că este nepotrivit de mare în raport cu obiectul cauzei și munca îndeplinită de apărător și că partea care a câștigat procesul va putea obține restituirea cheltuielilor de judecată numai în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al acestora în acord cu jurisprudența CEDO și a Curții Constituționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași - Administrația Finanțelor Publice H. împotriva sentinței civile nr. 2313/ca/04.06.2013, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs, ca urmare a reducerii onorariului de avocat de la 800 de lei la 500 de lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.10.2013.
Președinte Judecător Judecător
C. M. T. D. M. Ș. D.
-cu opinie separată-
Grefier
R. G.
Red. opinia majoritară Ș.D.
Tehnored. R.G.
2 ex./04.11.2013
Tribunalul Iași – jud. P. E.
OPINIE SEPARATĂ
Contrar opiniei majoritare, apreciez că în cauză nu au fost administrate probele suficiente și concludente pentru a se putea trage concluzia că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, instituită prin Legea nr. 9/2012, a perpetuat regimul discriminatoriu, contrar dreptului comunitar, ce a fost introdus prin O.U.G. nr. 50/2008.
Consider că în acest sens stau mărturie însăși prevederile legii prin care taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost instituită, respectiv dispozițiile Legii nr. 9/2012, act normativ prin care, pe de o parte, a fost anulată orice distincție între bunurile ce urmau a face obiectul obligației de plată, iar pe de altă parte a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008, act normativ care, prin regimul fiscal instituit, a urmărit în mod declarat descurajarea achiziționării și înmatriculării în România a autovehiculelor second-hand ce proveneau din alte state membre ale Uniunii Europene, încălcându-se astfel principiul liberei circulații a bunurilor, principiu consacrat de T.F.U.E.
Faptul că, prin O.U.G. nr. 1/2012, a fost suspendată aplicarea prevederilor art. 2 lit. i) și ale art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, norme care stabileau că obligația de plată a taxei intervine: „și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme, conform Legii nr. 571/2003, sau taxa pe poluare pentru autovehicule”, nu poate fi interpretat ca reprezentând o excludere definitivă și totală a acestei categorii de bunuri de la obligația de plată a respectivei taxe, măsura adoptată de legiuitor, prin actul normativ menționat, având semnificația și valoarea unei simple norme tranzitorii și nicidecum valoarea unei exceptări perpetue a unor categorii de bunuri de la obligația de plată a respectivei taxe.
Faptul amânării termenului de la care obligația de plată devenea scadentă, prin instituirea unei perioade tranzitorii, în care titularilor obligației de plată li s-a permis să își regularizeze situația bunurilor achiziționate din spațiul comunitar, mai înainte de a cere înmatricularea autovehiculelor respective în România, nu putea fi considerat ca fiind contrar T.F.U.E. și jurisprudenței C.J.U.E. și cu atât mai puțin Legii nr. 24/2000, din moment ce respectiva obligație redevenea scadentă începând cu data de 1 ianuarie 2013, astfel cum s-a stabilit prin O.U.G. nr. 1/2012; cadru normativ care impunea admiterea recursului promovat de pârâtă, modificarea hotărârii atacate, și în fond respingerea acțiunii, ca nefondată.
Judecător
T. D. M.
Red.. opinia minoritară T.D.M.
Tehnored. R.G.
2 ex./04.11.2013
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 4912/2013. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 806/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
