Pretentii. Decizia nr. 4085/2013. Curtea de Apel IAŞI

Curtea de Apel IAŞI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 4085/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 4916/89/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA NR. 4085/2013

Ședința publică din 28 octombrie 2013

Completul compus din:

Președinte – C. M.

Judecător – T. D. M.

Judecător – Ș. D.

Grefier – R. G.

S-a luat în examinare recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Bârlad, împotriva sentinței civile nr. 1543/ca din 03.06.2013 a Tribunalului V., pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect obligația pretenții –taxă emisii poluante.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al procesului, care este la primul termen de judecată, că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, și că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinarea formulată de intimatul M. D..

De asemenea, se referă faptul că, prin procesul verbal nr. 39 din 23.10.2013, s-a procedat la înlocuirea judecătorului G. A., membru al completului de judecată C.-Recurs_1 din data de 28.10.2013, care se află în imposibilitate de a se prezenta la serviciu, cu judecătorul stabilit prin planificarea de permanență, respectiv judecător Ș. D..

Curtea, în baza art. 150 și art. 156 din Codul de procedură civilă, rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA DE A P E L,

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 1543/ca din 03.06.2013, Tribunalul V. a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M. D., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Bârlad, a respins cererea de anulare a adresei nr._/28.11.2012 emisă de pârâtă, a obligat pârâta să-i restituie reclamantului suma de 1.822 lei reprezentând taxa de poluare, și să-i achite dobânda legala prevăzuta de art. 124 Cod procedura fiscală la suma de 1.822 lei începând cu data de 22.03.2011 pana la plata efectiva a debitului.

Prin aceeași sentință, Tribunalul V. a obligat pârâta să-i restituie reclamantului suma de 1.781 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenind de la autovehicule, și să-i achite dobânda legala prevăzuta de art. 124 Cod procedura fiscală la suma de 1.781 lei începând cu data de 21.11.2012 pana la plata efectiva a debitului, plus suma de 78,6 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:

În ce privește cererea de anulare a adresei nr._/28.11.2012 din conținutul acesteia tribunalul a reținut că prin aceasta adresa s-a comunicat reclamantului că nu poate fi restituită o sumă de bani solicitata de acesta întrucât acea sumă a fost calculată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 9/2012. A reținut Tribunalul că această adresă nu reprezintă un act administrativ în sensul avut în vedere de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c din legea nr. 554/2004 motiv pentru care cererea formulata de reclamant de anulare a adresei a fost respinsă.

Din înscrisurile depuse de către reclamant la dosarul cauzei, Tribunalul a reținut că acesta a achiziționat un autoturism cu nr. de identificare VF1JPOF_ cu prima înmatriculare în Germania. Pentru a putea înmatricula autovehiculul în România reclamantul a fost nevoit să achite, în temeiul Legii nr. 9/2012 o taxă pentru emisii poluante provenind de la autovehicule de 1781 lei. Această taxă a fost calculata prin decizia privind stabilirea taxei pentru emisii poluante provenind de la autovehicule nr._ din data de 20.11.2012 si a fost plătită la data de 21.11.2012 prin chitanța . nr._ - fila 15 din dosar.

Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, ”obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar din Romania și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 si 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7. (2) Obligația de plată a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.

Art. 3 și 8 din actul normativ precizat enumeră în mod expres și limitativ categoriile de autovehicule exceptate sau pentru care nu se plătește taxei pentru emisiile poluante.

Potrivit unei jurisprudențe constante a CJUE, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55). În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într‑un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C‑74/06, Rep., p. I‑7585, punctul 28).

În Hotărârea T. din 07.04.2011, Curtea a reiterat principiul degajat de jurisprudența sa anterioară, conform căruia art. 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, statuând însă, suplimentar, că statele nu au o competență nelimitată în stabilirea regimului unor noi taxe.

Astfel, art. 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.

Deși prin adoptarea Legii nr.9/2012, legiuitorul a urmărit eliminarea prevederilor legale ce contraveneau obligației asumate de statele din U.E. potrivit art. 110 TFUE, O.U.G. nr.1/2012, prin care s-a suspendat aplicarea disp. art. 4 alin.2 din Legea nr. 9/2012 conform cărora “obligatia de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării”, până la 1.01.2013, a avut ca efect menținerea discriminării și a încurajării achiziționării de autovehicule de pe piața națională în detrimentul celor din import, fapt ce se constituie într-o barieră în calea liberei circulații a bunurilor în spațiul comunitar .

Tocmai acest efect a fost sancționat prin hotărârea CJUE din cauza T. și N., obligatorii pentru instanțele naționale, potrivit cărora art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru aceste considerente, instanța a reținut că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită prin Legea nr.9/2012, în condițiile suspendării aplicării prev. art.4 alin.2 din aceeași lege până la 1.01.2013 și reglementării restituirii sumelor plătite cu acest titlu potrivit art.4 alin. 2 menționat anterior, și impusă reclamantului pentru înmatricularea autovehiculului său importat din Germania, este contrară dreptului UE, favorizând vânzarea vehiculelor de ocazie naționale și descurajând, în acest mod, importul de vehicule de ocazie similare.

Fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din OG nr. 92/2003, taxa pentru emisiile poluante fiind achitată ca urmare a aplicării eronate de către organele fiscale a dispozițiilor legale contrare dreptului U.E., instanța a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a Mun. Bârlad la restituirea către reclamant a sumei de 1781 lei.

Ăn ceea ce privește cererea de restituire a taxei de poluare din actele dosarului Tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autovehicul la mâna a doua având . identificare VNKKL18320A150214, autovehicul importat dintr-un stat membru UE – Germania. Pentru a putea înmatricula autovehiculul în România reclamantul a fost nevoit să achite, în temeiul prevederilor OG 50/2008 o taxă a de poluare în cuantum de 1822 lei. Această taxă, stabilită prin Decizia nr. 6065 din 11.03.2011 a fost plătită la data prin chitanța TS7 nr._ din data de 22.03.2011 (fila 26).

Pe fondul cauzei s-a impus a se analiza dacă taxa achitată de reclamant este comunitară sau nu raportat la art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (intrat în vigoare ca urmare a Tratatului de la Lisabona) corespondentul art. 90 din Tratatul Comunității europene.

Potrivit dispozițiilor art. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, "Obligația de plată a taxei intervine:

a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;

b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și art. 9;

c) la introducerea în parcul național a unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul național i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art.8".

Art. 3 alin. (2) lit.a) - f) și 9 din actul normativ precizat enumeră în mod expres și limitativ categoriile de autovehicule exceptate sau scutite de la plata taxei pe poluare, iar art. 8 definește valoarea reziduală a taxei pe poluare.

În art. 110 din Tratat se prevede ca nici un stat membru al UE nu poate aplica, direct sau indirect, produselor altui stat membru impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Dimpotrivă, interdicția prevăzută la art. 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, par. 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, par. 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, par. 40). Astfel, art. 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.

Instanța a constatat că, potrivit considerentelor Curții din cauza T., cauză vizând strict OUG nr. 50/2008, dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Această interdicție vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.

Or, regimul de impozitare instituit prin reglementarea OUG nr. 50/2008 este indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce, întrucât OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe semnificative din valoarea lor de piață. În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

În același sens s-a pronunțat CEJ și în cauza N. -263/2010 în care se reține că același regim de impozitare prevăzut de OUG 50/2008 se menține și prin modificările ulterioare realizate prin OUG 208/2008, 218/2008, 7/2009 precum și prin OUG 117/2009.

Dată fiind hotărârea CJUE din cauza T., din 07.04.2011, obligatorie pentru instanțele naționale, potrivit căreia art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, instanța reține că taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 și impusă reclamantului pentru înmatricularea autovehiculului său importat dintr-un stat membru UE este contrară dreptului UE, favorizând vânzarea vehiculelor de ocazie naționale și descurajând, în acest mod, importul de vehicule de ocazie similare.

Astfel, autovehiculul reclamantului este un autoturism la mâna a doua, căruia i-a fost calculată taxa de poluare potrivit OUG 50/2008 și i s-a aplicat un tratament fiscal discriminatoriu față de autovehiculul de aceeași vechime și cu același grad de uzură, aflate în parcul auto național care nu au fost supuse unei astfel de taxe.

Fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din OG nr. 92/2003, taxa de poluare fiind achitată ca urmare a aplicării eronate de către organele fiscale a dispozițiilor legale, prevederile OUG nr. 50/2008 fiind contrare dreptului UE, instanța a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 1.822 lei.

În ceea ce privește capătul de cerere accesoriu vizând obligarea pârâtei la plata dobânzii pentru sumele achitate cu titlu de taxa de poluare si taxa pentru emisiile poluante provenind de la autovehicule, instanța retine in primul rând ca dispozițiile legale incidente sunt cele de la art. 124 raportat la art. 117 alin. 2 și art. 70 alin. 1 din OG nr. 92/2003 dispoziții din care rezulta ca potrivit legislației interne pârâta datorează dobânda din a 46-a zi de la data cererii de restituire adresată organului fiscal, așadar începând cu prima zi după expirarea celor 45 de zile puse la dispoziția organului fiscal competent pentru rezolvarea cererii de restituire a taxei achitată de contribuabil.

Tribunalul a reținut însă că în cauza C-565/11, M. I. (hotărârea din 18 aprilie 2013) CJUE a stabilit ca: Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. În esență Curtea a reținut că principiul efectivității impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, că normele naționale care privesc in special calculul dobânzilor eventual datorate sa nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvata pentru pierderea suferita prin plata nedatorata a taxei (a se vedea Hotararea Littlewoods Retail si altii, citata anterior, punctul 29). A mai reținut Curtea ca un regim care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fara temei, nu îndeplinește aceasta cerința. Astfel, aceasta pierdere depinde in special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii si survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsa între data plații fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.

În consecință, având in vedere hotărârea anterior menționata Tribunalul a obligat pârâta să achite reclamantului dobânda legala prevăzuta de art. 124 Cod procedura fiscală la suma de 1822 lei începând cu data de 22.03.2011 si la suma de 1781 lei începând cu data de 21.11.2012 până la plata efectiva a debitului.

Conform art. 274 Cod procedura civila, pârâta a fost obligată să achite reclamantului suma de 78,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecata

Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Bârlad, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului se arată că în sarcina reclamantului a fost impusă prin legea nr.9/2012 obligația legală de achitare a taxei pe emisii poluante pentru autovehicule, rațiunea introduceri taxei fiind strâns legată de măsurile necesare asigurării protecției mediului. Acest act normativ este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unei valori reale de pierdere a valorii de piață și care pot fi contestate de contribuabil dacă fac dovada că vehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată în grilă. Prevederile Tratatului nu sunt încălcate prin instituirea unei taxe pe emisii poluante în momentul înmatriculări a unui vehicul pe teritoriul unui stat membru al UE, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniul în care satele membre sunt suverane. Principiul poluatorul plătește este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, astfel că această taxă este în concordanță cu dispozițiile comunitare. Pe cale de consecință acțiunea este nefondată și se impunea respingerea ei inclusiv în ce privește obligarea sa la plata dobânzii legale.

Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și păstrarea sentinței Tribunalului ca legală și temeinică.

În recurs nu s-au mai administrat alte probe.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În mod corect prima instanță a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M. D. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Bârlad și a obligat pârâta să-i restituie reclamantului suma de 1.822 lei reprezentând taxa de poluare și suma de 1.781 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenind de la autovehicule.

Susținerile pârâtei în sensul că prevederile Tratatului nu sunt încălcate prin instituirea unei taxe speciale în momentul primei înmatriculări a unui vehicul pe teritoriul unui stat membru al UE, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniul în care satele membre sunt suverane nu pot fi primite. Este adevărat că statele se bucură de autonomie în ce privește stabilirea taxelor și impozitelor fiscale, fiind admis în dreptul comunitar Principiul poluatorul plătește, însă este necesar ca respectiva taxă să fie în concordanță cu dispozițiile comunitare, respectiv cu Art.110 din Tratatul F.UE .

În acest caz Curtea reține că art. 110 impunea asigurarea liberei circulații a mărfurilor pe întreg spațiul comunitar iar potrivit art. 28 sunt interzise taxele cu efect echivalent taxelor vamale ce au același efect.

Analizând însă prevederile Legii nr. 9/2012 așa cum au fost modificate prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012, se observă că acestea impun obligativitatea taxei pentru emisiile poluante numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale U.E. și reînmatriculate în România, nu și pentru cele deja înmatriculate în România până la data de 01.01.2013. Deși legiuitorul român a invocat principiul potrivit căruia „poluatorul plătește”, în realitate nu reglementează unitar reguli care să se aplice tuturor „poluatorilor”, indiferent de momentul și forma de dobândire a autovehiculelor poluante, ci exclude de la aplicarea taxei prin modificările intervenite la Legea nr. 9/2012 prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012, autovehiculele deja înmatriculate în România care sunt înstrăinate până la data de 01.01.2013. În acest mod consumatorii sunt direcționați înspre autoturismele second-hand deja înmatriculate în țara noastră.

Prin urmare curtea constată că prin modul în care este reglementată în dreptul intern taxa pe emisii poluante, aceasta încalcă principiul fundamental al liberei circulații a bunurilor și creează o discriminare, fiind de natura a influența decizia cumpărătorilor, pentru care din punct de vedere fiscal este avantajos să achiziționeze autoturisme deja înmatriculate în țară pentru care nu se mai percepe această taxă până la 01.01.2013.

Interpretarea pe care a dat-o în mod constant curtea în cauze similare a fost confirmată și de hotărârea Curți de Justiție de la Luxemburg din7 aprilie 2011 dată în cauza C‑402/09 T. având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu în care s-a statuat că „ Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).

Ca urmare a reținerii în mod corect a caracterului discriminatoriu al taxei pe emisii poluante, Tribunalul în mod just a înlăturat aplicarea dispozițiilor contare dreptului comunitar potrivit principiilor supremației și aplicării directe a dreptului comunitar întrucât judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale. (A se vedea: CJCE, cazul Simmenthal -1976).

Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a taxei de emisii poluante pentru autovehicule iar persoanei vătămate trebuie să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiile fundamentale ale liberei circulații a bunurilor pe întreg spațiul UE și a priorității dreptului UE.

Curtea mai reține că și faptul că Curtea de Justiție de la Luxemburg prin hotărârea dată în cauza N. C263/2010 din 07 iulie 2011, se arata, așa cum a statuat deja in cauza T., ca OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării si punerii in circulație in Romania a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat (actual 110 TFUE), cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).

Față de considerente arătate mai sus, în baza art. 312 Cod procedură civilă, constatând că soluția primei instanțe este legală și temeinică, și că aceasta a evaluat temeinic și complet situația de fapt dedusă judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii și a dreptului U.E, Curtea urmează să respingă recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Bârlad împotriva sentinței civile nr. 1543/ca/03.06.2013 pronunțată de Tribunalul V., sentință pe care o va menține.
Curtea va respinge cererea de obligare a recurentei să plătească intimatului cheltuieli de judecată în recurs, ca nedovedită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Bârlad împotriva sentinței civile nr. 1543/ca/03.06.2013, pronunțată de Tribunalul V., sentință pe care o menține.
Respinge cererea de obligare a recurentei să plătească intimatului cheltuieli de judecată în recurs, ca nedovedită.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.10.2013.
Președinte Judecător Judecător
C. M. T. D. M. Ș. D.
-cu opinie separată-
Grefier
R. G.
Red. opinia majoritară Ș.D.
Tehnored. R.G.
2 ex./04.11.2013
Tribunalul V. – jud. G. E.
OPINIE SEPARATĂ
Contrar opiniei majoritare, apreciez că în cauză nu au fost administrate probele suficiente și concludente pentru a se putea trage concluzia că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, instituită prin Legea nr. 9/2012, a perpetuat regimul discriminatoriu, contrar dreptului comunitar, ce a fost introdus prin O.U.G. nr. 50/2008.
Consider că în acest sens stau mărturie însăși prevederile legii prin care taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost instituită, respectiv dispozițiile Legii nr. 9/2012, act normativ prin care, pe de o parte, a fost anulată orice distincție între bunurile ce urmau a face obiectul obligației de plată, iar pe de altă parte a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008, act normativ care, prin regimul fiscal instituit, a urmărit în mod declarat descurajarea achiziționării și înmatriculării în România a autovehiculelor second-hand ce proveneau din alte state membre ale Uniunii Europene, încălcându-se astfel principiul liberei circulații a bunurilor, principiu consacrat de T.F.U.E.
Faptul că, prin O.U.G. nr. 1/2012, a fost suspendată aplicarea prevederilor art. 2 lit. i) și ale art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, norme care stabileau că obligația de plată a taxei intervine: „și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme, conform Legii nr. 571/2003, sau taxa pe poluare pentru autovehicule”, nu poate fi interpretat ca reprezentând o excludere definitivă și totală a acestei categorii de bunuri de la obligația de plată a respectivei taxe, măsura adoptată de legiuitor, prin actul normativ menționat, având semnificația și valoarea unei simple norme tranzitorii și nicidecum valoarea unei exceptări perpetue a unor categorii de bunuri de la obligația de plată a respectivei taxe.
Faptul amânării termenului de la care obligația de plată devenea scadentă, prin instituirea unei perioade tranzitorii, în care titularilor obligației de plată li s-a permis să își regularizeze situația bunurilor achiziționate din spațiul comunitar, mai înainte de a cere înmatricularea autovehiculelor respective în România, nu putea fi considerat ca fiind contrar T.F.U.E. și jurisprudenței C.J.U.E. și cu atât mai puțin Legii nr. 24/2000, din moment ce respectiva obligație redevenea scadentă începând cu data de 1 ianuarie 2013, astfel cum s-a stabilit prin O.U.G. nr. 1/2012; cadru normativ care impunea admiterea recursului promovat de pârâtă, modificarea hotărârii atacate, și în fond respingerea acțiunii, ca nefondată.
Judecător
T. D. M.
Red.. opinia minoritară T.D.M.
Tehnored. R.G.
2 ex./04.11.2013

← Pretentii. Decizia nr. 3137/2013. Curtea de Apel IAŞI		Pretentii. Decizia nr. 4272/2013. Curtea de Apel IAŞI →

Pretentii. Decizia nr. 4085/2013. Curtea de Apel IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 4085/2013. Curtea de Apel IAŞI