Pretentii. Decizia nr. 4134/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4134/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 01-11-2013 în dosarul nr. 11450/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 4134/2013
Ședința publică de la 01 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. R. G. Ș.
Judecător N. I. O. M.
Judecător M. C. P.
Grefier C. A.
S-a luat în examinare recursul introdus de Instituția P. Județului Iași – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule, împotriva sentinței nr. 1734 din 23.04.2013 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect pretenții - obligare înmatriculare fără taxă de poluare, intimată fiind G. T..
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al procesului, care este la primul termen de judecată, că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, și că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinarea formulată de intimata G. T..
Curtea apreciază că nu se impune comunicarea întâmpinării, aceasta având caracterul unor concluzii scrise, și, în baza art. 150 și art. 156 din Codul de procedură civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D E A P E L,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 1734 din 23.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar_ s-a admis acțiunea formulată de reclamanta G. T. în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Județului Iași – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor Iași, și a fost obligată parata sa procedeze la înmatricularea autoturismului marca F. Mareea – Weekend, cu . ZFA_4, fabricat in 1999, anul înmatriculării1999 în Italia fără plata taxei pentru emisii poluante.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată. Reclamanta a solicitat înmatricularea autoturismul fără plata taxei, iar paratul a răspuns conform adresei nr_ din 05.10.2012. Acest răspuns reprezintă refuzul paratei de a înmatricula a autoturismul fără plata taxei pentru emisiile poluante.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că la data de 16.04.2009 reclamanta a achiziționat un autoturism marca F. Marea, cu număr identificare ZFA_42, autoturism care a fost înmatriculat pentru prima dată in 1999 într-o tară membră a Uniunii Europene, Italia.
Potrivit unei jurisprudențe constante a CJUE, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C 345/93, R.., p. I 479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C 393/98, R.., p. I 1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C 101/00, R.., p. I 7487, punctul 55). În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C 74/06, Rep., p. I 7585, punctul 28).
În Hotărârea T. din 07.04.2011, Curtea a reiterat principiul degajat de jurisprudența sa anterioară, conform căruia art. 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, statuând însă, suplimentar, că statele nu au o competență nelimitată în stabilirea regimului unor noi taxe. Dimpotrivă, interdicția prevăzută la art. 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, par. 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C 45/94, R.., p. I 4385, par. 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C 221/06, Rep., p. I 9643, par. 40). Astfel, art. 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Instanța a constatat că, potrivit considerentelor Curții din cauza T., cauză vizând strict OUG nr. 50/2008, dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Această interdicție vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. Or, regimul de impozitare instituit prin reglementarea OUG nr. 50/2008 este indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce, întrucât OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe semnificative din valoarea lor de piață. În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Dată fiind hotărârea CJUE din cauza T., din 07.04.2011, obligatorie pentru instanțele naționale, potrivit căreia art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, instanța reține că taxa de poluare instituită prin Legea nr 9/2012 și impusă reclamantei pentru înmatricularea autovehiculului său importat din Italia este contrară dreptului UE, favorizând vânzarea vehiculelor de ocazie naționale și descurajând, în acest mod, importul de vehicule de ocazie similare.
În lumina jurisprudenței recente a CJUE, precum și dat fiind principiul aplicării directe a dreptului comunitar (originar și derivat), instanța apreciază că obligația de a aplica și a respecta dreptul Uniunii Europene revine fiecărei instituții publice implicată în procedura de calcul, plată a taxei de poluare, înmatriculare a unui autovehicul importat dintr-un stat membru UE, așadar inclusiv pârâtei din prezenta cauză, refuzul său de a înmatricula autovehiculul fiind, în contextul caracterului neconform dreptului UE al taxei de poluare, unul nejustificat, în sensul disp. art. 2 alin. 1 lit. i și n din L. nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recurs pârâtul criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului se arată că reclamantul a solicita pârâtei obligarea la înmatricularea unui autovehicul fără plata taxei de poluare pentru autovehicule. Pârâta a comunicat refuzul său pe motiv că printre actele necesare în vederea înmatriculării unui autovehicul se numără și dovada achitării taxei de poluare pentru autovehicule. Pârâta Instituția P. Județului Iași nu are competența nici de a stabili și nici de a încasa această taxă, astfel că problema compatibilității legislației naționale cu ce a comunitară nu se poate cerceta în raport de o instituție publică ce nu este implicată în operațiunea administrativă contestată. Mai mult consideră că această taxă nu încalcă dispozițiile art.90 din Tratat. Pârâta realizează doar o operațiune tehnic-administrativă, neavând nici o competență și nicio responsabilitate în ceea ce privește stabilirea și încasarea pentru emisii poluante, iar refuzul acesteia nu poate fi considerat nejustificat. Consideră că instanțele nu se pot substitui în atribuții, funcționarilor publici și să constate îndeplinirea tuturor condițiilor înmatriculării.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică.
În recurs nu s-au mai administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect tribunalul a apreciat că refuzul pârâtei este nelegal și este întemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtului la înmatricularea definitivă a autovehiculului său fără plata taxei de poluare.
Cu privire la legalitatea taxei, potrivit art. 1 coroborat cu art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008, așa cum a fost modificată și completată, taxa de poluare pentru autovehicule se constituie în venituri din care se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului, obligația de plată a acestei taxe revenind cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Potrivit art. 110 fost 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de către reclamant, „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90(1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Taxa specială nu era percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, ci doar pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei sus-menționată introducea un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepea.
Interpretarea pe care a dat-o în mod constant curtea cu privire la nelegalitatea taxei de poluare a fost confirmată în prezent și de hotărârea Curți de Justiție de la Luxemburg din7 aprilie 2011 dată în cauza C 402/09 T. având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu . Astfel prin această hotărâre s-a statuat că „ Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C 45/94, R.., p. I 4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C 221/06, Rep., p. I 9643, punctul 40).
Curtea mai reține că și faptul că Curtea de Justiție de la Luxemburg prin hotărârea dată în cauza N. C263/2010 din 07 iulie 2011, se arata, așa cum a statuat deja in cauza T., ca OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării si punerii in circulație in Romania a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. Aceleași considerații vizează si regimul de impozitare prevăzut de modificările aduse prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 si, respectiv, OUG nr. 117/2009. Curtea retine ca obiectivul privind protecția mediului s-ar realiza mai complet si mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul care corespunde normelor Euro 1 si Euro 2, care a fost pus in circulație in România.
Între principiile dreptului comunitar, curtea reține supremația dreptului comunitar, în speță a art. 110 (1) din Tratat și a jurisprudenței CJUE, apreciind că, prin introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
În situațiile de natura celei în care se află reclamantul revine jurisdicțiilor competența de a elimina disfuncționalitatea identificată, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului .
Mai mult curtea consideră necesar a arată și faptul că obligația aplicării integrale a dreptului comunitar și de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor nu revine numai instanțelor naționale, ci și autorităților administrative. Pentru a se supune acestei obligații autoritățile administrative trebuie să se abțină din proprie inițiativă, de la aplicarea prevederilor naționale adoptate de autorități centrale, dacă încalcă dreptul comunitar ( cauza Fratelli Constanzo Spa c. Comune di Milano). Prin urmare chiar dacă nu are atribuții privind încasarea taxei, pârâta nu poate pretinde să se facă dovada plății acesteia, atâta timp cât taxa nu este datorată în raport de Tratat și jurisprudența CJUE.
Curtea mai reține că prin decizia 24 din 14.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii și obligatorie pentru instanțe prin care s-a stabilit că acțiunea având ca obiect obligarea Instituției P. prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 este admisibilă.
Prin urmare, instanța constată că taxa pe poluare impusă reclamantului nu este datorată potrivit normelor europene, iar în această situație pârâtul Instituția P. jud. Iași - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor nu mai justifică refuzul de a înmatricula autoturismul achiziționat de către reclamant, în cazul în care acesta a depus toate celelalte acte necesare prevăzute la art.7 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor 1501/2006, cu excepția dovezii de plata a taxei de poluare .
De asemenea nu poate fi primită nici critica recurentei în sensul că instanțele nu se pot substitui în atribuții funcționarilor publici și să constate îndeplinirea tuturor condițiilor înmatriculării. În cauză instanța a analizat doar legalitatea refuzului pârâtei de a înmatricula autovehiculul reclamantului și a dispus în consecință în raport de prevederile art 1,8 și 18 din legea 554/2004 . Astfel potrivit art.8 se poate adresa instanței de contencios administrativ si cel care se considera vătămat într-un drept sau interes legitim al sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum si prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim iar instanța de contencios administrativ iar instanța poate conform art. 18 sa oblige autoritatea publica sa efectueze o anumită operațiune administrativă.
Față de considerente arătate mai sus, în baza art 312 c. pr.civ, apreciind că soluția primei instanțe este legală și temeinică, și că aceasta a evaluat temeinic și complet situația de fapt dedusă judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii și a jurisprudenței CJUE, curtea urmează să respingă recursul declarat de recurenta Instituția P. Județului Iași – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor Iași împotriva sentinței civile nr. 1734/CA/2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Instituția P. Județului Iași – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculări a Vehiculelor împotriva sentinței civile nr. 1734/CA/2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 1.11.2013.
Președinte, D. R. G. Ș. | Judecător, N. I. O. M. | Judecător, M. C. P. |
Grefier, C. A. |
Red.OMI
Tehnored. AC
2 ex. – 5.11.2013
Tribunalul Iași – Judecător P. E.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2522/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretentii. Decizia nr. 3479/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
