Alte cereri. Decizia nr. 3041/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3041/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 101/83/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2013
DECIZIA NR.3041/CA/2013 - R
Ședința publică din 9 septembrie 2013
PREȘEDINTE: O. B. - judecător
JUDECĂTOR: A. V.
JUDECĂTOR: S. M.
GREFIER: A. Cărăgin
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurentul reclamant S. F. M. cu domiciliul ales în S. M., ., . M. în contradictoriu cu intimatul pârât M. S. M. -DIRECȚIA DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE PRIN PRIMAR cu sediul în S. M., Piața R., . M., împotriva Sentinței nr.1253/CA din 19.03.2013 pronunțată de Tribunalul S. M., având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, a constatat următoarele:
Prin sentința nr.1253/CA din 19.03.2013 Tribunalul S. M. a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât.
A respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S. F. M., cu domiciliul procedural ales în S. M., ., . M., în contradictoriu cu pârâtul M. S. M. – Direcția de Impozite și Taxe Locale, prin Primar, cu sediul în S. M., P-ța Romană, . M., ca inadmisibilă.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 07.01.2013, întemeiată pe dispozițiile art.260 din Legea nr.571/2003, art.7 și următoarele din Legea nr.554/2004, reclamantul a solicitat obligarea autorității publice pârâte la sistarea obligației de plată a impozitului auto pentru autovehiculul descris în petit, proprietatea sa, până la soluționarea dosarului penal nr.2224/P/2011.
Constatând este sesizată cu un litigiu în contencios administrativ căruia îi sunt aplicabile dispozițiile de procedură prevăzute de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, instanța a reținut că potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, „orice persoană care se considera vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât si public”. Potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen a unei cereri, iar conform art. 18 alin. 1 din același act normativ, instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin.1, poate, după caz, să anuleze actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.
A rezultat din dispoziția legală citată că pentru a ne afla în prezența unui contencios administrativ este necesar ca o autoritate publică să aibă o manifestare unilaterală de voință în sensul de a emite un act juridic de natură să aducă atingere unui drept sau interes legitim al persoanei vătămate.
Astfel, doar un eventualul refuz exprimat de autoritatea publică pârâtă de a soluționa favorabil cererea reclamantului, respectiv de a ,,sista” obligația de plată a impozitului auto, ar reprezenta o manifestare unilaterală de voință a autorității publice producătoare de efecte juridice, ce poate fi calificat ca având natura juridică de act administrativ asimilat, în sensul în care acesta este definit de art. 2 lit. i din Legea nr. 554/2004.
Însă, în pricina de față, obiectul litigiului nu privește un act administrativ, propriu zis sau asimilat acestuia, pe care instanța de contencios administrativ să îl analizeze sub aspectul legalității, astfel că, sub acest aspect, excepția inadmisibilității acțiunii se reține a fi întemeiată.
Pe de altă parte, reținând că prin prezenta cerere reclamantul urmărește luarea unei măsuri provizorii privitoare la plata unui impozit, instanța constată că, în materia contenciosului administrativ, instanța este abilitată în mod expres să ia măsuri vremelnice doar în sensul suspendării executării actelor administrative emise de autoritățile publice a căror anulare/ revocare se solicită pe calea procedurii reglementate de Legea contenciosului administrativ.
Astfel, având în vedere dispozițiile art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora instanța de contencios administrativ poate lua ca măsură urgentă și provizorie doar suspendarea executării unui act administrativ, din ansamblul reglementărilor în materia contenciosului administrativ și în special din dispozițiile art. 18 din lege se reține că instanța de contencios administrativ nu este abilitată să dispună măsuri provizorii în legătură cu unele împrejurări de fapt sau, cum este cazul în speță, a unor obligații fiscale, decât în condițiile prevăzute de art.215 Cod de procedură fiscală.
Pentru aceste considerente, constatând că excepția invocată de pârât este întemeiată, în temeiul art.1, 8,10, 14. 18 din Legea nr. 554/2004, art. 137 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanța a admis excepția, cu consecința respingerii acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantă ca inadmisibilă.
În baza principiului disponibilității, nu a acordat cheltuieli de judecată pârâtului, acestea nefiind solicitate.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs recurentul reclamant S. F. M. solicitând admiterea recursului, în principal casarea sentinței în temeiul dispozițiilor art.312 alin.3 și 5 C. proc. civ, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar modificarea în întregime a sentinței ca fiind nelegală, cu consecința respingerii excepției inadmisibilității și admiterii acțiunii introductive, astfel cum este formulată.
Arată că Tribunalul S. M. a pronunțat o soluție fără cercetarea fondului cauzei, văduvind astfel reclamantul de dreptul acestuia de a-i fi soluționată cererea cu care a sesizat instanța în toate gradele de jurisdicție. Instanța de fond s-a limitat doar la analiza unei „excepții", a inadmisibilității acțiunii, excepție invocată de care instituția pârâtă prin notele de ședință depuse la termenul din data de 19.03.2013. Această excepție a fost justificată de către pârâtă pe unicul considerent că „reclamantul invocă generic contenciosul administrativ, fără să indice exact articolele pe care înțelege să-și întemeieze acțiunea".
Instanța de fond a analizat această excepție însă dintr-o altă perspectivă decât cea cu care si-a fundamentat-o instituția pârâtă, pronunțându-se astfel pe ceea ce nu s-a cerut. Pornind de la excepția inadmisibilității astfel invocată, instanța de fond a ajuns a analiza incidenței dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv al art. 18 din aceeași lege, apreciind că „ instanța de contencios administrativ nu este abilitată să dispună măsuri provizorii în legătură cu unele împrejurări de fapt sau, cum este cazul în speță, a unor obligații fiscale, decât în condițiile prevăzute de art. 215 C. proc. fiscală". Arată că, pe de o parte, nici una dintre părțile din litigiu nu a sesizat instanța cu vreo cerere întemeiată pe dispozițiile art. 14, 15 și 18 din Legea 554/2004, iar pe altă parte, instanța de fond a ignorat în totalitate apărările formulate de către reclamant cu privire la excepția astfel invocată, apărări regăsite în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei la aceeași dată - 19.03.2013, anterior finalizării dezbaterilor.
Prin această atitudine, instanța de fond a încălcat în mod nejustificat dreptul la apărare al reclamantului, precum și principiul imparțialității și al echidistanței, al egalității părților în proces și nu în ultimul rând a încălcat dispozițiile legale imperative care stabilesc conținutul oricărei hotărâri judecătorești.
In subsidiar, solicită ca urmare a analizării tuturor apărărilor respingerea excepției inadmisibilității, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii astfel cum este ea formulată.
Arată că la data de 19.03.2013, inadmisibilitatea acțiunii, invocată de către instituția pârâtă, poate fi analizată doar ca și o apărare de fond și nicidecum ca o excepție. Ca atare, soluția corectă ar fi fost aceea ce unire a acestei excepții cu fondul cauzei întemeiat pe dispozițiile art. 137 C. proc. civ. Pe de altă parte, instituția pârâtă nu a indicat nici un temei legal în justificarea incidenței acestei excepții, cu atât mai puțin art. 14 din Legea 554/2004. Aceste dispoziții au fost invocate din oficiu de către instanța de fond, fără nici o legătură cu acțiunea introductivă sau cu notele de ședință depuse de către instituția pârâtă.
Astfel fiind, instanța de fond a depășit limitele cadrului procesual cu care a fost sesizată, încălcând prin aceasta dispozițiile art. 129 alin. 6 C. proc. civ. Pe de altă parte, în lipsa indicării temeiurilor legale care să reglementeze sancțiunea respingerii acțiunii ca inadmisibilă, o astfel de hotărâre apare ca fiind profund injustă și nelegală. Remediul legal care se impune, este acela a respingerii acestei excepții, ca nefondata, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost aceasta formulată. Motivele de fapt și de drept indicate în cuprinsul cererii introductive le susține în întregime, cu mențiunea că instanța de fond nu i-a acordat această posibilitate, refuzând reclamantului, prin apărătorul ales, dreptul de a pune concluzii în fața instanței, cu respectarea principiului oralității si al contradictorialității, atât referitor la excepția invocata, cât și la fondul pretențiilor deduse judecății.
In drept a invocat disp. art. 312 alin. 3 și 5 C. proc. civ., art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., art. 129 alin. 6, art. 261 pct. 3și 5, C.proc.civ., art. 6 din CEDO, art. 274 C. proc. civ.
Intimatul pârât Primarul Municipiului S. M. prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței atacate.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prev.art.3041 Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul declarat de recurentul S. F. M. ca fiind nefondat pentru următoarele considerente :
Față de petitul acțiunii, prima instanță a reținut în mod legal că obiectul acțiunii nu privește un act administrativ pe care instanța să îl analizeze sub aspectul legalității.
Pe de altă parte, întrucât prin acțiunea formulată de reclamant acesta a urmărit luarea unei măsuri provizorii, prima instanță a reținut de asemenea în mod corect că, în materia contenciosului administrativ, instanța este abilitată să ia măsuri vremelnice doar în sensul suspendării executării actelor administrative emise de autoritățile publice și a căror anulare se solicită pe calea procedurii reglementate de Legea 554/2004.
Prin urmare, prima instanță a admis excepția inadmisibilității acțiunii, față de prevederile art.8, 14 li 18 din Legea 554/2004, soluție ce va fi menținută de către instanța de recurs.
Referitor la încălcarea principiului oralității și contradictorialității, se constată că excepția inadmisibilității a fost pusă în discuția părților atât în ședința publică din data de 19.02.2013, cât și în ședința publică din data de 19.03.2013, ca urmare apărătorul ales al recurentului reclamant avea posibilitatea să formuleze apărări față de această excepție.
Pentru aceste aspecte, în baza prev.art.312 alin.1 Cod procedură civilă va fi respins ca nefondat recursul, fără cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant S. F. M. cu domiciliul ales în S. M., ., . M. în contradictoriu cu intimatul pârât M. S. M. -DIRECȚIA DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE PRIN PRIMAR cu sediul în S. M., Piața R., . M., împotriva Sentinței nr.1253/CA din 19.03.2013 pronunțată de Tribunalul S. M., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă .
Pronunțată în ședința publică din 9.09.2013.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER: O. B. A. V. S. M. A. Cărăgin
Red.hot.jud. S.M.
Jud.fond A.D.,Dact.A.C.,2 exemplare/18.09.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 510/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Hotărâre din 27-09-2013, Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
