Pretentii. Decizia nr. 2025/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2025/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 07-05-2013 în dosarul nr. 12535/111/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția a II –a civilă de C.
Administrativ și Fiscal
Nr. operator de date cu caracter personal:3159
Dosar nr._ /CA/2011 - R
DECIZIA nr. 2025/CA/2013 - R Ședința publică
din 07 mai 2013
PREȘEDINTE: B. S. – judecător
JUDECĂTOR: T. A.
JUDECĂTOR: B. E.
GREFIER: N. D.
S-a luat în examinare soluționarea recursului - în contencios administrativ - formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SALONTA, cu sediul în .. 2 B în contradictoriu cu intimatul reclamant F. E. G. cu domiciliul în localitatea Tulca nr. 102, jud. Bihor și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. pentru MEDIU București, Splaiul Independenței nr. 294, Corp A, împotriva Sentinței nr. 7218/CA/2012 din 19 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._ /CA/2011, având ca obiect - PRETENȚII - .
La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, conform prevederilor art. 242 Cod Procedură Civilă, după care:
INSTANȚA rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin SENTINȚA nr. 7218/CA/2012, Tribunalul Bihor a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul F. E. G. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului Salonta .
A anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr. 44/24.02.2009 emisă de pârâtă.
A obligat pe pârâtă la restituirea către reclamant a sumei de 2479 lei, reprezentând taxa pe poluare, precum și la plata dobânzii legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei.
A respins ca nefondate celelalte pretenții.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului Salonta în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
A obligat pe chemata în garanție la plata în favoarea pârâtei a sumei de 2479 lei, reprezentând taxa pe poluare, precum și la plata dobânzii legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei.
A obligat pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 543,6 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut în esență următoarele:
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism second-hand, iar pentru a le înmatricula în România, pârâta a stabilit în sarcina reclamantului o taxă pe poluare prevăzută de OUG 50/2008, care a fost achitată prin chitanța depusă la dosar.
Împotriva deciziei de calcul a taxei pe poluare, reclamantul a formulat plângere prealabilă, care i-a fost respinsă ca nefondată prin decizia contestată.
Concluzionând prin raportare la jurisprudența CJUE că plata taxei pe poluare contravine prevederilor art. 90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene potrivit cărora „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SALONTA, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Consideră sentința recurată netemeinică și nelegală, în speță fiind aplicabile prevederile art.1 alin.1, art. 3 alin.1, art.4 lit. a) si b) și art.6 alin. 4 din OUG nr.50/2008 completate cu cele ale art.1 alin.1 din N-le metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008, conform cărora se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului și intră sub incidența taxei autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR2.
Astfel, conform prevederilor art. 4 lit. a din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează in funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamantă, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor tari membre ale Comunității unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, taxa de poluare instituita de dispozițiile OUG nr.50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile OUG nr.50/2008 ca fiind unul de poluare, rezulta din dispozițiile art.1 alin.2 care enumera categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ.
De asemenea, potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 01 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a acestei legi, potrivit prevederilor O.U.G. nr.50/2008, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele de aplicare.
Totodată, solicită instanței modificarea sentinței recurate în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea recurentei să restituie reclamantei taxa de poluare și a dobânzii aferente pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1 din O.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, această taxă constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, pe cale de consecință, pe cale de excepție, instituția Administrația Finanțelor Publice Salonta nu poate fi obligată la restituirea către reclamant a taxei de poluare. În acest sens invocă lipsa calității procesuale pasive, în prezenta cauză, această instituție nefiind beneficiara de fapt și de drept a sumei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, aceasta constituind venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
În concluzie, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr.50/2008, nefiind o taxă de natură fiscală, are un alt mod de calcul și o altă destinație, pârâta nu poate fi obligată „ la restituirea taxei de poluare și a dobânzilor aferente ".
Menționează și faptul că, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr.50/2008 nu este o taxă de natură fiscală, nefiind prevăzută de Codul Fiscal.
Mai arată și că, această instituție nu poate dispune restituirea unor sume reprezentând " taxa de poluare pentru autovehicule" instituită de O.U.G. nr.50/ 2008, întrucât aceste sume (taxă ) constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu București, taxa urmând a fi plătită de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, instituție centrală cu personalitate juridică proprie.
Mai mult, ordonatorul principal de credite al contului distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, în care sunt de fapt virate sumele de bani reprezentând " taxa de poluare " este Administrația F. pentru Mediu București, instituție centrală care poate si dispune de restituirea sumelor virate în contul acesteia. " taxa de poluare " constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că, instituția pârâtă nu poate dispune restituirea sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, din contul " distinct" al Administrației F. pentru Mediu București.
Arată că instanța de fond a omis să oblige și chemata în garanție AFM la plata cheltuielilor de judecată, cu toate că cererea de chemare în garanție a fost admisă în totalitate.
În drept au fost invocate dispozițiile legale invocate în cuprinsul recursului.
Intimații, legal citați, nu și-au exprimat poziția cu privire la recursul declarat.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Excepția invocată de recurenta DGFP Bihor privind lipsa calității sale procesuale pasive în cauză, pe considerentul că nu ea este beneficiara de fapt și de drept a taxei pe poluare, este apreciată ca neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 7 din OUG nr. 50/2008. Din economia acestui text legal, rezultă că raportul fiscal care a generat formularea cererilor de restituire s-a stabilit între recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor si reclamant, deciziile de calcul a taxei de poluare fiind emise de recurentă prin Administrația Finanțelor Publice Salonta.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurentă modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „ produse similare ” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principii, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismele de ocazie cumpărate dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând, pe cale de consecință, restituirea acestora.
Nu poate fi primită nici critica referitoare la neîndreptățirea reclamantului de a beneficia de plata dobânzii percepută în materie fiscală, și aceasta pentru că, din moment ce stabilirea taxei de poluare se face în conformitate cu prevederile OUG nr. 92/2003, este evident că și restituirea trebuie să fie supusă, pentru identitate de rațiune, aceleiași reglementări.
Cât privește dispoziția de obligare a pârâtei la plata dobânzii fiscale, aceasta are la baza faptul că taxa a fost încasată de aceasta, tot pârâta fiind și cea care a respins cererile de restituire întemeiate de reclamant pe dispozițiile art. 117 Cod procedură fiscală.
Nu poate fi reținută nici critica privind omisiunea instanței de fond de a dispune obligarea chematei în garanție la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată, dat fiind faptul că prin cererea de chemare în garanție s-a solicitat obligarea acesteia exclusiv la plata debitului principal si a dobânzilor aferente.
Având în vedere cele arătate mai sus, instanța de recurs va dispune, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză și menținerea în totalitate a sentinței atacate.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SALONTA, cu sediul în .. 2 B în contradictoriu cu intimatul reclamant F. E. G. cu domiciliul în localitatea Tulca nr. 102, jud. Bihor și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. pentru MEDIU București, Splaiul Independenței nr. 294, Corp A, împotriva Sentinței nr. 7218/CA/2012 din 19 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._ /CA/2011, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 07 mai 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
B. S. T. A. B. E. N. D.
Jud.fond V. A
Red.dec. B. E - 29.05.2013
Tehnored. DN - 29.05.2013 - 2 ex.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 333/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 510/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
