Anulare act administrativ. Decizia nr. 4555/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4555/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 123/35/2012*
ROMÂNIA
Curtea de Apel Oradea
- Secția a II-a Civilă, de C.
Administrativ și Fiscal –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ CA/2012* - R
DECIZIA NR. 4555/CA/2013 – R
Ședința publică din 4 decembrie 2013
Președinte: C. R.
Judecător: I. G.
Judecător: A. V.
Grefier: M. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurentul-reclamant M. C., cu domiciliul procedural ales în Oradea, .. 7, jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul-pârât M. Administrației și Internelor (reorganizat ca M. Afacerilor Interne), cu sediul în București, P-ța Revoluției, nr. 1A, sector 1 împotriva Sentinței nr. 338/CA din 19.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, având ca obiect: anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta recurentului – avocat N. N., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor de timbru, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, instanța consideră cauza lămurită și acordă părții prezente cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Depune la dosar practică judiciară.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 338/CA din 19.10.2012 Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul M. C. în contradictoriu cu pârâtul M. Administrației și Internelor, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin Ordinul MAI nr. II/4381 din data de 07.12.2011, s-a dispus cu începere din aceeași dată, încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, subinspector de poliție în cadrul Poliției de Frontieră - Inspectoratul Județean de Frontieră Bihor, ca urmare a reorganizării unității.
În vederea încadrării în limita alocată cheltuielilor de personal pentru anul 2011, prin Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010, având în vedere efectele crizei economice asupra sistemului bugetar, implicit în ceea ce privește posibilitatea de asigurare financiară a cheltuielilor de acordare a drepturilor salariale ale categoriilor profesionale plătite din fonduri publice, precum și necesitatea asigurării încadrării în numărul de indicatori de personal prevăzuți în finanțare de Legea nr. 286/2010 (urmare procesului de reorganizare al Ministerului Administrației și Internelor - și implicit a Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Bihor), începând cu anul 2011, numărul de posturi prevăzut în statul de organizare al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Bihor, a fost diminuat.
În acest sens, a fost emis OMAI nr. I/652/2011 prin care a fost aprobată organigrama și numărul de posturi repartizate inspectoratelor județene ale Poliției de Frontieră, în preambulul acestuia făcându-se referire expresă la prevederile Anexei nr. 3/19/06 din Legea nr. 286/2010. Având în vedere ca la data emiterii sale, OMAI nr. I/652/2011 avea caracter clasificat, nu a fost supus procedurii publicării în MO.
În ceea ce privește pretinsa încălcare prin Ordinul nr. I/652/2011 a prevederilor art. 12 din OUG nr. 30/2007, instanța reține că în aplicarea prevederilor legale a căror încălcare este invocată de reclamant a fost emisă HG nr. 416/2007. Potrivit art. 3 din HG nr. 416/2007, Ministrul Administrației si Internelor stabilește structura organizatorica a unităților proprii ministerului si poate înființa, disloca sau desființa si alte unități, institute, ateliere de reparații sau producție similare, subordonate ministerului, până la nivel de birou, serviciu, sector, direcție operativa, batalion inclusiv, în limita posturilor si a fondului de salarii aprobate. Prin urmare, Ordinul nr. I/652/2011 a fost emis în limitele conferite Ministrului Administrației si Internelor prin prevederile art. 3 din HG nr. 416/2007.
În vederea încadrării personalului pe posturile existente în noua organigramă si în aplicarea prevederilor art. 100 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 a fost emis si Ordinul nr. 129/23.06.2011 pentru aprobarea procedurii cadru privind organizarea si desfășurarea examenului pentru departajarea în vederea numirii în funcții a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituțională la nivelul MAI.
În aplicarea prevederilor acestui din urmă Ordin, a fost emisă Dispoziția IGPFR nr._/04.07.2011, care prevedea la art. 3 că începând cu data de 06.07.2011, polițiștii afectați de reorganizare vor fi puși la dispoziția ministerului potrivit art. 22 alin.(8) din Legea nr. 360/2002 cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, la art. 5 se prevede că polițiștii puși la dispoziție vor fi informați prin actul administrativ de punere la dispoziție despre posibilitatea participării la examenul de departajare, precum si asupra consecințelor neparticipării sau nepromovării examenului, respectiv încetarea raportului de serviciu la expirarea termenului de punere la dispoziție, în conformitate cu prevederile art. 69 alin. 1 lit. j din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului.
Fața de reclamant, aceste prevederi au fost puse în aplicare prin Dispoziția nr. S/_/06.07.2011, comunicată la data de 08.07.2011, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 218-219 dosar.
Susținerile reclamantului referitoare la încălcarea prevederilor art. 99 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 nu au putut fi primite.
Potrivit art. 78 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului - Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifica polițistului.
Punerea la dispoziție este o instituție reglementată în legislația specifică polițistului, care prevede expres la art. 69 lit. j din Legea nr. 360/2002 că punerea polițistului la dispoziție se dispune când, în urma reorganizării activității Ministerului Administrației si Internelor sau a unei unități de poliție ori a reducerii unor posturi de natura celui ocupat de polițistul respectiv, nu sunt posibilități pentru ca acesta să fie încadrat într-o funcție similară în aceeași unitate sau în alte unități (art. 22 alin. 8 din Legea nr. 360/2002).
Și art. 120 alin. 1 din Ordinul nr. 300/2004 prevede că polițiștii pot fi puși la dispoziția unității atunci când în urma reorganizării nu există posibilitatea numirii într-o funcție similară, la alin. 2 din același text legal, precizându-se că punerea la dispoziție durează până la identificarea unor funcții corespunzătoare în vederea numirii, cu respectarea termenelor prevăzute de lege.
În cazul reclamantului, a cărui funcție a fost supusă reorganizării, punerea la dispoziție a operat pe durata termenului legal de 3 luni de zile, si ca urmare a faptului ca acesta nu a îndeplinit condițiile necesare pentru ocuparea unuia dintre posturile pentru care s-a organizat concurs conform Ordinului nr. 665/2008, la expirarea perioadei de punere la dispoziție s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale acestuia. Împrejurarea ca reclamantului i s-a dat posibilitatea sa participe la concurs pentru ocuparea unor posturi din cadrul altor unități ale Poliției de Frontieră rezultă din adresa depusă la fila 25 dosar, act comunicat reclamantului la data de 19.07.2011.
În ceea ce privește raportul personal al reclamantului prin care acesta a solicitat mutarea la Centrul de Formare Inițială si Continua a MAI Orăștie (fila 130), care nu a putut fi analizat întrucât s-a omis înaintarea dosarului personal al acestuia, instanța de fond a apreciat că nici acest aspect nu este de natura a atrage nelegalitatea dispoziției de încetare a raporturilor de serviciu ale reclamantului, până la data emiterii acesteia - 07.12.2011, reclamantul având posibilitatea să depună un alt raport prin care să solicite inclusiv înaintarea dosarului personal către unitatea la care solicită mutarea în vederea analizării acestuia, lucru pe care însă reclamantul nu l-a făcut.
Concluzionând, raportat la prevederile speciale aplicabile polițiștilor privind punerea lor la dispoziție în caz de reorganizare a unității, în speță nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 99 alin. 3 din Legea nr. 188/1999. Reclamantul a fost încunoștințat în legătură cu consecințele neparticipării sau nepromovării examenelor de departajare si ale expirării termenului de punere la dispoziția unității prin actul comunicat la data de 08.07.2011 (filele 218-219), astfel că nu mai era necesară emiterea unui alt act administrativ prin care acestuia să i se aducă la cunoștință, anterior emiterii Ordinului contestat, că urmează a-i înceta raporturile de serviciu.
De asemenea, nu s-a putut reține nulitatea absolută a actului administrativ de încetare a raporturilor de serviciu ale reclamantului pe considerentul că în cuprinsul acestuia nu s-a indicat termenul si instanța la care poate fi atacat, în condițiile în care reclamantul a formulat în termen si la instanța competentă prezenta acțiune.
A mai reținut instanța că, potrivit propriilor susțineri ale reclamantului, după punerea la dispoziție, conform prevederilor OMAI 129/23.06.2011 de aprobare a Procedurii-cadru privind organizarea și desfășurarea examenului pentru departajare în vederea numirii în funcție a personalului ca urmare a aplicării masurilor de reorganizare instituționala la nivelul Ministerului Administrației și Internelor, publicat în Monitorul Oficial nr. 448 din 27 iunie 2011, a participat la examenul de departajare, însă nu a reușit să obțină reîncadrarea pe unul din posturile ramase în urma reorganizării. Prin urmare, contrar susținerilor reclamantului, nu se poate reține că încetarea raporturilor sale de serviciu a avut loc în mod discriminatoriu, fără a avea la bază criterii obiective. Dimpotrivă, au fost respectate atât prevederile Ordinului nr. 129/2011, cât și prevederile cu caracter general - art. 100 din Legea nr. 188/1999. Faptul că au fost supuși evaluării, în vederea departajării, doar polițiștii ale căror funcții au fost reorganizate nu constituie un tratament discriminatoriu, în sensul invocat de reclamant, pentru polițiștii de frontiera ale căror posturi nu au fost supuse reorganizării neexistând temei legal în vederea participării le examenul de departajare.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut că au fost făcute demersuri în vederea identificării unor posturi vacante pentru încadrarea personalului supus reorganizării, însă răspunsurile primite la aceste solicitări au fost în sensul că nu există posturi vacante.
De asemenea, nu a putut fi primită nici susținerea reclamantului în sensul că la nivelul IJPF Bihor au existat posturi vacante blocate pentru absolvenții Scolii de Pregătire a Agenților de Poliție de Frontieră „A. I.”, aceasta fiind infirmată de adresa nr. S3/AP/_/11.06.2012 a Inspectoratului General al Politiei de Frontieră.
În ceea ce privește susținerea reclamantului potrivit căreia reorganizarea nu putea avea loc până nu există publicat în Monitorul Oficial al României, ordinul MAI prevăzut de Legea nr. 360/2002 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 133/2011, instanța de fond a reținut:
Art. 78, alin. 1, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 133/2011, în forma aplicabilă cu începere din data de 01.01.2012, prevede că procedura și cazurile de modificare și/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale polițistului se stabilesc prin ordin al ministrului administrației și internelor.
Textul legal vizează exclusiv procedura și cazurile de modificare și/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale polițistului, fără nici o trimitere la procedura de reorganizare a unităților din cadrul MAI sau la cea de încetare a raporturilor de serviciu ale polițistului, astfel că nu au putut fi primite susținerile reclamantului în sensul că procesul de reorganizare nu putea fi demarat mai devreme de data de 01.01.2012, respectiv mai înainte de . Ordinului la care se referă art. 78 alin. 1.
Pentru ansamblul acestor considerente, acțiunea formulată de reclamant a fost respinsă ca nefondată sub aspectul tuturor capetelor de cerere formulate.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată, culpa procesuală aparținându-i în exclusivitate reclamantului.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs recurentul-reclamant M. C., solicitând admiterea recursului, anularea Ordinului MAI nr. II/4381 din 07.12.2011, prin care i-au încetat raporturile de muncă, ca urmare a reorganizării /reducerii de activitate și reîncadrarea pe postul/funcția deținută anterior și plata tuturor drepturilor salariale de la data încetării raporturilor de muncă și până la data reintegrării efective și plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susținut în esență că, hotărârea este nemotivată întrucât nu respectă prevederile art. 261 pct. 5 cod procedură civilă, respectiv nu cuprinde motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței și motivele pentru care s-au înlăturat susținerile părților, probațiunea fiind analizată superficial.
S-a susținut că îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999 și ale Ordinului nr. 300/2004.
Au fost apoi menționate motivele de nulitate de care se prevalează, și pe care le-a menționat în plângerea prealabilă, primul constând în lipsa preavizului.
Potrivit art.99 alin.3-5 din Legea nr. 188/1999 unitatea angajatoare era obligată la acordarea preavizului. Această obligație rezultă și din coroborarea art. 117 din Legea nr. 188/1999 cu art. 75 din Codul muncii.
Punerea la dispoziție nu echivalează cu acordarea dreptului la preaviz, fiind vorba de două instituții juridice diferite.
Acest punct de vedere al reclamantului este susținut și de către adresa DGMRU din cadrul MAI nr._/08.08.2011 unde se specifică care este modalitatea de derulare a raporturilor de serviciu pe perioada punerii la dispoziție.
S-a susținut și că nu s-a indicat în cuprinsul actului administrativ instanța competentă sau autoritatea căreia se adresează plângerea prealabilă simpla trimiterea la prevederile Legii nr. 554/2004, nefiind suficientă în acest regula generală fiind cea prevăzută de art.62 alin. 3 Codul muncii.
Al treilea motiv de nulitate constă în faptul că nu s-a publicat în Monitorul Oficial al României M.A.I. ordinul în baza căruia M. Administrației și Internelor avea competența de a dispune încetarea raporturilor de serviciu, conform art. 22 alin. 7 din Legea nr. 360/2002, așa cum a fost aceasta modificată prin Legea nr. 133/27.06.2011.
Al patrulea motiv de nulitate constă în faptul că în mod greșit a reținut instanța că ordinul I/652/30.06.2011 și dispoziția IGFP_/01.07.2011 sunt acte individuale și nu trebuie publicate în Monitorul Oficial al României, așa cum prevăd textele normative.
S-au încălcat dispozițiile imperative ale art. 11 alin. 1 și ale art. 12 alin. 3 din Legea 24/2000, care prevăd:
- Art. 11 alin. 1: "în vederea intrării lor în vigoare, actele emise de conducătorii organelor administrative publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României Partea I."
- Art. 12 alin. 3: "Actele normative prev. la art. 11 alin. 1, cu excepția legilor și ordonanțelor, intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară."
S-a susținut că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Pedra contra României 23 sept. 1998), nepublicarea ordinului nu răspunde exigentei de "accesibilitate" a legii căreia trebuie să se conformeze și Ordinul unui ministru.
Totodată, au fost încălcate dispozițiile imperative ale art. 13 alin. 1 lit. d din legea 24/2000 și ale art. 2, art. 7, art. 21 pct. 2 din Declarația Universala a drepturilor Omului si contravine Pactului Internațional cu privire la Drepturile economice, sociale și culturale sub aspectul dreptului la muncă și ale Directivei_/CE privind legalitatea la locul de muncă, acte normative invocate prin rapoartele la art. 20 alin. 1 si 5 din Constituția României.S-a încălcat și art. 1 alin. 2, 3 si 4 din OG 127/2000.
Art. 16 alin. 1 din Constituția României garantează ca un drept fundamental egalitatea de tratament și nediscriminare: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Art. 41 alin. 1 din Constituția României statuează: "Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă".
Practica CEDO referitoare la art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului instituie în sarcina autorităților statului stabilitatea, siguranța și protecția dreptului câștigat la muncă, care este apreciat, în interpretarea Curții ca fiind dreptul la protejarea unui "bun" al persoanei.
Susținerile pârâtei cum că prevederile textelor normative care le reglementează în speță reorganizarea au un caracter secret, nepublic, sunt de natură a întări convingerea recurentului că întreaga procedură de reorganizare s-a făcut întocmai pentru a-l împiedica să aibă un acces real la transparență, publicitatea și corectitudinea selectării personalului care rămâne în sistemul MAI.
În ceea ce privește motivele de netemeinicie, arată că sunt eronate susținerile conform cărora întreaga reorganizare a avut la bază Legea nr. 286/2010, fiind necesar să se efectueze reorganizări și disponibilizări de personal din rândul M.A.I. pentru încadrarea în limitele indicatorilor bugetari.
Totodată, la data de 31.12.2011 erau vacante și finanțate 1.127 posturi.
Mai invocă lipsa programelor de reconversie profesională, lipsa avizului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, lipsa consultării organizațiilor sindicale, lipsa analizelor privind posturile care se desființează și lipsa analizei personalului ce urmează a fi supus reorganizării.
În ceea ce privește organizarea examenului, arată că nu a avut dreptul de a participa la vreun examen de departajare. Mai mult, Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră nu a trimis dosarul său personal.
În ceea ce privește capătul privind suma de 10.000 lei cu titlu de daune, aceasta a fost formulată întrucât are familie, copil în întreținere și credite bancare luate pe considerentul stabilității în funcție.
În drept s-au invocat art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului.
În apărare, a arătat că, prin motivele de recurs, recurentul nu face altceva decât să reitereze o parte din motivele formulate prin cererea introductivă.
Referitor la afirmația reclamantului, potrivit căreia, din actul administrativ contestat lipsește termenul de preaviz, arată că, potrivit art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, în vigoare în perioada de referință, „Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifica polițistului".
A arătat că polițiștilor nu le sunt aplicabile prevederile Codului muncii, iar pe de altă parte, răspunde și la afirmația reclamantului privind nerespectarea art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, modificarea și încetarea raporturilor de serviciu ale polițiștilor fiind un domeniu reglementat de legislația specifică polițiștilor, legislație care nu instituie obligația instituției publice de a acorda un termen de preaviz în cazul încetării raportului de serviciu ca urmare a reorganizării unității.
În ceea ce privește susținerea reclamantului potrivit căreia „un alt motiv de nulitate constă în faptul că Ordinul MAI nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României", arată că, la emiterea ordinului, au fost respectate întocmai prevederile legale incidente.
Referitor la susținerea reclamantului potrivit căreia „reorganizarea nu a respectat textele și procedurile legale", precizează că, întrucât dispozițiile art. 100 alin. 1 și 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu conțin precizările necesare, la nivelul Misterului Administrației și Internelor s-a elaborat, pentru categoriile de personal reprezentate de funcționari publici și polițiști, o reglementare internă, subsecventă celei de nivel superior referitoare la organizarea de către autoritatea sau instituția publică a examenului, în cazul în care, urmare reorganizării, există mai mulți funcționari publici decât posturile prevăzute în noile state de organizare.
Deși obiectul de reglementare al Ordinului m.a.i. nr. 129/2011 a fost limitat la stabilirea modalităților de organizare și desfășurare a examenului pentru departajarea în vederea numirii în funcție a personalului care a ocupat posturi de natura celor desființate în cadrul aceleiași/aceluiași structuri/compartiment anterior reorganizării/reducerii de posturi, având ca temei de drept prevederile art. 100 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată cu modificările și completările ulterioare, aplicarea acestuia nu se face independent de ansamblul dispozițiilor legale în vigoare referitoare la reorganizarea instituțională și reducerea posturilor ocupate și nici nu cuprinde norme derogatorii de la alte prevederi incidente în materie, cum ar fi în situația analizată, art. 100 alin. 1 și 2 din același act normativ.
La art. 100 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt enumerate criteriile ce trebuie respectate la numirea în funcție a funcționarilor publici, în timp ce la alin. (3) este prevăzută obligativitatea organizării examenului în situația în care există mai mulți funcționari publici. Astfel, rezultă cu claritate faptul că în situația în care există mai mulți funcționari publici decât funcțiile existente, vor fi numiți în funcție numai cei care vor promova examenul de departajare.
Pct. 24 din Anexa la Ordinul m.a.i. nr. 129/2011 prevede numirea în funcție a personalului potrivit prevederilor statutare aplicabile.
Referitor la discriminarea invocată de reclamant în cuprinsul acțiunii, arată că aceasta nu este reală, întrucât la elaborarea statelor de organizare au fost avute în vedere posturile din structura unității și nu persoanele care le ocupă. Acest aspect rezultă cu claritate chiar din conținutul pct. 1 al Anexei la O.MAI 129/2011, potrivit căruia procedura reglementează modul de organizare și desfășurare a examenului pentru departajare în vederea numirii în funcție a personalului care a ocupat posturi de natura celor desființate în cadrul aceleiași/aceluiași structuri/compartiment anterior reorganizării/reducerii de posturi.
În consecință, în cadrul procesului de reorganizare instituțională determinat de constrângerile bugetare prevăzute prin Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr.286/2010, departajarea în vederea numirii în funcție a personalului care a ocupat posturi de natura celor desființate în cadrul aceleiași/aceluiași structuri/compartiment anterior reorganizării/reducerii de posturi se poate face doar în urma unui examen organizat și desfășurat, în mod corespunzător, în condițiile O.m.a.i. nr. 129/2011.
Referitor la lipsa avizului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, arată că acest aviz nu este necesar în cazul funcționarilor publici cu statut special.
În ceea ce privește solicitarea de acordare a daunelor morale, arată că daunele morale sunt apreciate ca reprezentând o atingere adusă existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei, prestigiului profesional, ș.a.m.d.
Potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ., sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor morale revine reclamantului (actori incubit onus probandî), care trebuie să precizeze în ce constă prejudiciul moral și care sunt criteriile de evaluare a acestuia, pentru ca instanța să poată stabili în ce măsură o astfel de cerere este întemeiată.
Precizează că, pentru stabilirea cuantumului daunelor morale este necesar să se administreze probe corespunzătoare care să contureze atât dimensiunile suferințelor pricinuite, cât și întinderea prejudiciului moral cauzat.
Așadar, consideră că acordarea compensației trebuie să justifice un prejudiciu real, deoarece, în caz contrar, răspunderea juridică și-ar pierde funcția reparatorie.
Sunt situații în care se impune acordarea unor compensații persoanelor care au suferit daune morale și care se stabilesc prin apreciere, dar nu o apreciere de ordin general, ci avându-se în vedere particularitățile fiecărui caz în parte.
Așadar, apreciază că suma stabilită de reclamant ca reprezentând daune morale este nejustificată, instanța având datoria de a cerceta dacă acestea sunt întemeiate și de a proceda la individualizarea acestora în funcție de situația concretă.
De asemenea, s-a statuat că este greu de acceptat teza că daunele morale pot fi acordate "în lipsa oricărui element probator" și " fără nicio motivare".
Astfel, chiar Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă, prin decizia civilă nr. 3812/2000, a apreciat, că "stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, dar instanța trebuie să aibă în vedere o . criterii cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială".
Pentru ca instanța să poată aplica aceste criterii, apare însă necesar ca cel ce pretinde daunele morale să producă argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituție, i-au fost afectate, urmând ca în funcție de aceste argumente să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul suferit.
Consideră că, prin afirmațiile pe care le face în cuprinsul acțiunii, reclamantul încearcă să obțină numai avantaje materiale nejustificate.
Față de aspectele prezentate, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, Curtea de apel reține că este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
Criticile aduse hotărârii prin prisma prevederilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, nu pot fi reținute.
Contrar celor afirmate, prima instanță a supus analizei toate susținerile părților prin prisma probelor prezentate, înlăturându-le motivat prin raportare la prevederile legale evocate, neputând fi reținută încălcarea art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă.
Instanța reține că, reorganizarea instituției intimate s-a efectuat în scopul încadrării în limita cheltuielilor de personal pentru anul 2011, conform exigențelor Legii nr. 286/2010, context în care a fost emis OMAI nr. I/652/2011 prin care a fost aprobată organigrama și numărul de posturi repartizate inspectoratelor județene ale Poliției de Frontieră, Ordinul nr. 129/23.06.2011 pentru aprobarea procedurii cadru privind organizarea si desfășurarea examenului pentru departajarea în vederea numirii în funcții a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituțională la nivelul MAI și Dispoziția IGPFR nr._/04.07.2011, care prevedea la art. 3 că începând cu data de 06.07.2011, polițiștii afectați de reorganizare vor fi puși la dispoziția ministerului potrivit art. 22 alin.(8) din Legea nr. 360/2002 cu modificările și completările ulterioare.
Obiectul litigiului de față constă în anularea Ordinului nr. II/4381/07.12.2011 prin care a încetat raportul de serviciu al recurentului reclamant.
Prin urmare criticile de nulitate ce privesc alte acte administrative emise anterior, respectiv Ordinul MAI nr. 129/23.06.2011 și Dispoziția IGPRF nr._/04.07.2011 nu pot fi cercetate devreme ce instanța nu a fost învestită cu o acțiunea în anulare sau cu o excepție de nelegalitate a acestora. Faptul că aceste aspecte ar fi fost invocate în plângerea prealabilă nu poate conduce la o altă concluzie întrucât aceasta nu echivalează cu o învestire a instanței.
Cu privire la aspectul legat de lipsa preavizului se constată că nu s-a produs nicio vătămare recurentului întrucât acesta fost pus la dispoziție și i s-a comunicat posibilitatea de a participa la examene de departajare precum si consecința neparticipării sau nepromovării examenului, respectiv încetarea raportului de serviciu la expirarea termenului de punere la dispoziție, în conformitate cu prevederile art. 69 alin. 1 lit. j din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, împrejurare față de care nu se mai impunea emiterea unui preaviz, scopul prevăzut de legiuitor fiind atins.
În acest sens, prima instanță a reținut în mod pertinent că în cazul reclamantului, a cărui funcție a fost supusă reorganizării, punerea la dispoziție a operat pe durata termenului legal de 3 luni de zile, si ca urmare a faptului ca acesta deși a participat la concurs, nu a îndeplinit condițiile necesare pentru ocuparea unuia dintre posturile pentru care s-a organizat concurs conform Ordinului nr. 665/2008, la expirarea perioadei de punere la dispoziție s-a dispus încetarea raportului său de serviciu.
Cât privește critica de nulitate prin prisma faptului că nu s-a indicat în cuprinsul actului atacat instanța competentă sau autoritatea căreia se adresează plângerea prealabilă, nu poate fi reținută devreme ce, recurentul reclamant a adresat atât plângerea cât și acțiunea autorității, respectiv instanței competente astfel că nu i s-a produs o vătămare efectivă.
Nici susținerea potrivit căreia instanța de fond ar fi făcut o confuzie între actele administrative individuale și actele administrative normative, nu poate fi reținută.
Prima instanță a constatat în mod corect că efectele actelor respective nu se răsfrâng asupra unui număr general și nedeterminat de subiecți (erga omnes) ci sunt restrânse la categoria funcționarilor vizați de reorganizare, criteriul de departajare constituindu-l, deci, sfera destinatarilor actului, în speță fiind vorba de un număr restrâns și bine definit de subiecți.
Cu privire la reorganizarea propriu zisă nu se poate reține că aceasta nu ar fi avut loc întrucât este evidentă emiterea actelor administrative și derularea întregii proceduri aferente.
În ceea ce privește faptul că raportul personal prin care recurentul reclamant a solicitat mutarea la o altă instituție nu ar fi fost înaintat acesteia din culpa intimatei, nu poate fi considerat un motiv de nulitate a dispoziției de încetare a raportului de serviciu ale reclamantului, instanța de fond reținând în mod corect că reclamantul era îndreptățit, anterior emiterii dispoziției să clarifice motivul pentru care nu s-a înaintat sau să depună un alt raport, lucru pe care acesta nu l-a făcut.
Prin urmare criticile aduse hotărârii sunt neîntemeiate urmând a fi înlăturate ca atare și în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat și va menține în întregime hotărârea recurată, fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant M. C., cu domiciliul procedural ales în Oradea, .. 7, jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul-pârât M. Administrației și Internelor (reorganizat ca M. Afacerilor Interne), cu sediul în București, P-ța Revoluției, nr. 1A, sector 1 împotriva Sentinței nr. 338/CA din 19.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
C. R. I. G. A. V. M. M.
Red.dec.-G.I.-16.12 .2013
Jud. fond-B. L.
Dact.M.M-2ex.-17.12.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 3117/2013. Curtea de Apel ORADEA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2662/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
