Anulare act administrativ. Decizia nr. 2662/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2662/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 4360/111/2011*
ROMÂNIA
Curtea de Apel Oradea
- Secția Comercială și de C.
Administrativ și Fiscal –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ CA/2011* - R
DECIZIA NR. 2662/CA/2013 – R
Ședința publică din 12 iunie 2013
Președinte: L. B.
Judecător: I. G.
Judecător: C. R.
Grefier: M. M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului în contencios administrativ declarat de recurenta-reclamantă M. D. S., domiciliată în Oradea, .. 31, jud. Bihor în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. M. Oradea-Primarul Mun. Oradea, cu sediul în Oradea, P-ța Unirii, nr. 1, jud. Bihor împotriva Sentinței nr. 1211/CA din 14.02.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect: anulare act administrativ.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 5 iunie 2013, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheierea ce face parte din prezenta și când, în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea în cauză pentru termenul de azi.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 1211/CA din 14.02.2013 Tribunalul Bihor a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta M. D. S. în contradictoriu cu pârâta P. M. Oradea.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că suprafața construita avuta în vedere la stabilirea impozitului pentru clădirea proprietatea reclamantei, situata în Oradea, ..31, este de 531,27 mp din care 129,92 mp reprezintă mansarda, iar 92,68 mp spatii situate la subsol/demisol.
În urma analizării schițelor depuse la dosarul de luare în folosința a construcției situate pe ..31, s-a constatat eroarea din Autorizația de luare în folosința nr.63/02.05.2000, si anume, în aria construita la etaj de 169,87 mp fiind inclusa si suprafața terasei descoperite de 20,59 mp.
In consecința, în evidențele fiscale s-a rectificat retroactiv, începând cu anul 2006 A. construita la etaj, rezultând o suprafața de 149.28 mp.
Potrivit prevederilor pct.31 alin.1 si 2 din HG44/2004 aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003: „Suprafața construita desfășurata a unei clădiri, ce sta la baza calculului impozitului pe clădiri datorat de persoanele fizice, rezulta din actul de proprietate sau din planul cadastral, iar in lipsa acestora, din schița/fisa clădirii. Suprafața desfășurata a unei clădiri se determina prin însumarea suprafețelor secțiunilor tuturor nivelurilor sale, inclusiv suprafețele balcoanelor, ale logiilor si ale celor situate la subsol. In calcul nu se cuprind suprafețele podurilor care nu sunt utilizate ca locuința, precum si cele ale scărilor si teraselor neacoperite."
Contrar celor afirmate de reclamantă, potrivit pct.32 lit.a din HG 44/2004 aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, scările interioare sunt considerate spatii de deservire, fiind incluse in suprafața secțiunii fiecărui nivel acolo unde exista.
Prin însumarea suprafețelor secțiunilor fiecărui nivel se stabilește suprafața construita a clădirii ce sta la baza stabilirii impozitului pe clădire. In mod expres, legea exceptează de la plata impozitului pe clădire suprafețele reprezentând „scări sau terase neacoperite", termenul „neacoperite" fiind valabil atât pentru noțiunea de terase, cât si pentru cea de scări.
Având în vedere aceste aspecte, rezultă că impozitul pe clădirea proprietatea reclamantei, calculat de către organul fiscal prin includerea suprafețelor scărilor interioare in suprafața construita a clădirii, a fost stabilit în mod corect, cu respectarea legislației in vigoare.
In privința teraselor neacoperite, suprafața de 20,59 mp, reprezentând terasa neacoperita la etaj, organul fiscal a procedat la remedierea acestei erori scăzând de la impunere suprafața de 20,59 mp pe 5 ani in urma. Referitor la suprafața de 58,20 mp, reprezentând terasa deschisa, situata la parterul imobilului, aceasta nu a fost niciodată impusa spre impozitare.
In ceea ce privește invocarea de către reclamanta a faptului ca, imobilul proprietate personala nu are locuințe situate la subsol, demisol sau la mansarda si, in consecința, in mod eronat si nelegal s-a stabilit de către organul fiscal ca valoarea impozabila a mansardei reprezintă 78% din suma ce s-ar aplica clădirii, susținând ca procentul corect ce trebuia aplicat este de 50% ca si în cazul demisolului, acestea nu au putut fi primite. Chiar dacă aceste încăperi nu au destinația de locuință stricto sensu, este de necontestat că ele fac parte dintr-un tot, adică din imobilul ce reprezintă locuința reclamantei, iar potrivit art.2 din Legea 114/11.10.2006 privind Legea locuințelor, „locuința” este definită de legiuitor ca fiind acea „Construcție alcătuita din una sau mai multe camere de locuit, cu dependințele, dotările si utilitățile necesare, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii."
Din textul de lege mai sus enunțat rezulta ca imobilul în ansamblul sau reprezintă locuința si nu doar câteva camere din interiorul acesteia.
Susținerile reclamantei conform cărora mansarda ar avea alta destinație decât cea de locuința, ar putea fi primite doar în situația în care s-ar fi făcut dovada că spațiile respective sunt utilizate fie în scopuri economice, fie în scopuri umanitare.
Cu privire la zona fiscala invocata de către reclamanta, cu relevanță în stabilirea impozitului pe clădire, instanța de fond a reținut ca imobilul din Oradea, .. 31 a figurat în zona fiscala B conform HCL nr. 873/2005 si abia odată cu adoptarea HCL nr. 484/2008 a fost trecut în zona A.
Față de cele reținute, apreciind că nu poate fi reținut nici un motiv de nelegalitate ori netemeinicie a actelor administrative contestate, instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe, în termen și legal timbrat, a declarat recurs recurenta-reclamantă M. D. S., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii în întregime a acțiunii formulate în contradictoriu cu P. municipiului Oradea.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că prima instanță a indicat în considerentele hotărârii numai textele legale invocate de pârâți, fără a face o analiză temeinică a lor, „apreciind că nu poate fi reținut nici un motiv de nelegalitate ori netemeinicie a actelor administrative contestate".
Cu privire la primul motiv de recurs, arată că litigiul de față nu este determinat de vreo inspecție fiscală efectuată de pârâtă, pentru simplul motiv că nu a avut loc nicio inspecție fiscală.
Deși nu a existat în fapt nicio inspecție fiscală, pârâta a nesocotit dispozițiile exprese ale art.98 alin.3 din Codul de procedură fiscală, având dreptul de a verifica eventual doar creanțele născute în ultimii trei ani fiscali.
În sensul susținut, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 1637/2009, prin care s-a statuat că organul fiscal are obligația de a invoca și dovedi existența unor indicii privind diminuarea impozitelor și că hotărârea sa nu este discreționara cu privire la extinderea controlului peste perioada de 3 ani, ci aceasta trebuie motivata și trebuie să fie cenzurată de instanță.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, arată că, potrivit schiței clădirii, autorizației de construcție, memoriului tehnic etc. aria construită a clădirii proprietatea sale de domiciliu este de 609,86 mp. În această suprafață totală sunt incluse: două (2) terase deschise, descoperite, în suprafață totală de 78,79 mp respectiv 58,20 mp la parter și 20,59 mp la etaj; patru (4) scări în suprafață totală de 28,12 mp.
Susține recurenta că, potrivit prescripțiilor Codului fiscal suprafața construită cu relevanță fiscală în situația imobilului său este de 502,95 mp (609,86 mp - 78,79 mp - 28,12 mp = 502,95 mp).
Aceste suprafețe sunt incontestabile si rezultă din acte existente inclusiv în evidențele pârâtei.
Din această suprafață totală de 502,95 mp, 92,78 mp este suprafața demisolului, iar 129,92 mp reprezintă mansarda (din aceștia 42,90 mp cu înălțimi mici și variabile).
Pârâta, însă, a calculat și încasat un impozit pentru o suprafață totală de 551,86 mp în mod nelegal, abia urmare a contestației sale înregistrată la pârâtă sub nr. 9050/21.01.2011.
Evident, se impune cu necesitate recalcularea impozitului pentru suprafața reală de 502,95 mp, ce are relevanță fiscală. Deși a solicitat aceasta prin contestație, pârâta, deși recunoaște greșelile comise respinge netemeinic și nejustificat solicitarea sa.
Prima instanță, pentru a justifica abuzul și nelegalitatea constând în stabilirea și perceperea impozitului și pe scările interioare, preia interpretarea absolut personală a pârâtei și consideră că legea exceptează de la plata impozitului pe clădire suprafețele reprezentând „scări sau terase neacoperite" citând greșit prevederile punctului 31 alin. 2 și punctului 32 alin. 1 lit. a pentru aplicarea art. 251 Cod fiscal din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.
Dispozițiile normative invocate de pârâtă și reținute de prima instanță nu susțin concluzia acesteia, ci dimpotrivă arată clar că suprafața scărilor trebuie exclusă de la plata impozitului pe clădiri.
În primul rând nu se folosește termenul de „scări interioare" uzitat de pârâtă și preluat de prima instanță, dar nici de scări exterioare, ci acela de „scări". Ori, acolo unde actul normativ nu distinge (adică între scări, scări interioare și scări exterioare, și scări acoperite sau neacoperite) nici cel care aplică dispoziția normativă nu o poate face. La clădirea proprietatea sa, suprafața totală a scărilor este de 28,12 mp pentru care nu datorează impozit pe clădiri prin voința legiuitorului.
Ca atare suprafața construită cu relevanță fiscală a clădirii în speță este de 502,95 mp.
Pârâta recunoaște că în mod eronat a pretins, iar recurenta a plătit impozit pe clădiri pentru o suprafață de 20, 59 mp reprezentând terasă neacoperită de la etaj, pe perioada 2006 – 2010, dar totuși prima instanță nu apreciază de nici un fel acest comportament abuziv și incorect al Primăriei Oradea față de contribuabil. Ba mai mult, apreciază că pârâta a procedat la remedierea acestor erori după ce a introdus contestația, care în mod paradoxal conține soluția de „respingere în totalitate a contestației".
Suprafața construită cu relevanță fiscală este de 502,95 mp, și nu de 551,86 mp cât a stabilit pârâta și pentru care a plătit impozitul, și nici de 531,27 mp suprafață construită cu relevanță fiscală la care a ajuns pârâta în pagina 5 a dispoziției administrative atacate și pe care a preluat-o formal prima instanță.
Cel de-al treilea motiv de recurs vizează cuantumul impozitului datorat pentru spațiile existente la demisol și mansardă.
Este absolut netemeinică și nelegală reținerea de către prima instanță a prevederilor Legii 114/2006 Legea locuinței, numai pentru a justifica respingerea ca neîntemeiată a cererii sale.
Proprietatea sa nu are si nu a avut încăperi cu destinație de locuință situate la subsol, demisol sau la mansardă. La demisol există garaj neîncălzit, magazie, cămară de alimente și scări (nu există instalații de apă, căldură ci doar instalații electrice), iar la mansardă există hobby room, încăpere pentru spălătorie, călcătorie, uscătorie, sală de gimnastică, hol și scări.
Aceste arii construite nu au fost și nici nu sunt utilizate ca încăperi pentru locuit, ci sunt folosite exact pentru scopul avut în vedere la construire.
Astfel, dispoziția normativă conținută în art. 251 alin.3 Cod fiscal - tabloul incident titlu IX litera F este clară.
Așa fiind, solicită înlăturarea dispoziției pârâtei ca, la spațiul de la mansardă, să se aplice un procent de 75% din valoarea impozabila a clădirii.
Motivul de recurs nr. 4 se referă la faptul că, deși a învederat și susținut și în contestația înregistrată la primărie sub nr. 9050/21.01.2011 și mai apoi pe tot parcursul procesului în fond că trebuie aplicată o zonare fiscală diferită pentru anii 2006, 2007 și 2008 când, în conformitate cu HCL 873/2005 imobilul situat în Oradea, .. 31 era în zona B, respectiv pentru anii 2009 și 2010 în baza HCL 484/2008, când imobilul său este în zona A, instanța reține acest aspect, dar în mod neîntemeiat și nelegal nu observă că în tabelul intitulat „Situația impozitului clădirii din .. 31" anexat răspunsului la contestație și depus și în instanță, apare calculat și stabilit impozitul pe clădire la valorile din zona A pe toți cei 5 (cinci) ani fiscali.
Motivul de recurs nr. 5 vizează faptul că, deși a cerut pârâtei de mai multe ori inclusiv prin contestația administrativ-jurisdicțională depusă ca aceasta să indice în concret cu referiri detaliate modul de calcul al impozitului pe clădiri cât și al obligațiilor accesorii pârâta a refuzat constant, iar instanța nu a luat în considerare de nici un fel solicitarea recurentei de a obliga pârâta P. Oradea să depună în scris calculul concret al impozitului pe clădiri datorat de recurentă, în aplicarea concretă și expresă a dispozițiilor art. 251 Cod fiscal și a Normelor metodologice de aplicare a acestuia.
Este de observat și inconsecvența pârâtei în calcularea impozitului pe care îl datorează recurenta pentru proprietatea imobiliară din Oradea, .. 31.
În drept, au fost invocate prevederile art. 14, 15 și 20 din Legea 554/2004, art. 215 alin.2 Cod de procedură fiscală, art. 247 Cod fiscal, art. 251 alin.3 lit. „F" Cod fiscal, art. 251 alin.4 (teza finală) Cod fiscal, Normele metodologice de aplicare a art.247 lit.a, lit.c, din Codul Fiscal, pct.6 alin. 1,2,3, Normele metodologice de aplicare a art.251 Cod Fiscal, pct.29 lit. „a", „b" (pentru condiția de cumulativ), pct.31, pct.3 3, art.98 alin.3 Cod fiscal pentru excepția invocată la pct. I, art.274 Cod de procedură civilă, art. 304 alin. 1 pct. 7 și 9 și alin. ultim Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal, menținerea Sentinței civile nr.1211/CA/2013 din data de 14.02.2013 pronunțata de Tribunalul Bihor ca temeinică și legală, respingerea eventualelor cheltuieli de judecată ca nejustificate.
În apărare se arată că în mod justificat instanța de fond a respins cererea reclamantei, cu consecința menținerii ca temeinice și legale a actelor administrative contestate.
Potrivit art. 29 alin. 1 HG 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003: „Pentru determinarea valorii impozabile a clădirilor, stabilită pe baza criteriilor si normelor de evaluare prevăzute de art.251 alin.3 din Codul fiscal, se au în vedere instalațiile cu care este dotată clădirea."
De asemenea, potrivit prevederilor pct. 31 alin.1 si 2 din HG44/2004 aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003:
(1) „Suprafața construită desfășurată a unei clădiri, ce stă la baza calculului impozitului pe clădiri datorat de persoanele fizice, rezultă din actul de proprietate sau din planul cadastral, iar în lipsa acestora, din schița/fișa clădirii.
(2) Suprafața desfășurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafețelor secțiunilor tuturor nivelurilor sale, inclusiv suprafețele balcoanelor, ale logiilor și ale celor situate la subsol. În calcul nu se cuprind suprafețele podurilor care nu sunt utilizate ca locuința, precum și cele ale scărilor și teraselor neacoperite."
Potrivit pct. 32 lit. a din HG 44/2004 aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, scările interioare sunt considerate spații de deservire, incluzându-se în suprafața secțiunii fiecărui nivel acolo unde există.
În consecință, susținerile recurentei-reclamante, potrivit cărora nu trebuie stabilit impozit pentru suprafața de 28,12 mp reprezentând scări interioare reprezintă interpretări eronate ale legii.
Prin prisma textelor legale mai sus enunțate, rezultă, fără dubiu, includerea de către legiuitor a suprafețelor scărilor interioare, în calitatea lor de spații de deservire, în calculul suprafețelor secțiunilor fiecărui nivel. Pe baza sumei suprafețelor secțiunilor fiecărui nivel se stabilește suprafața construită a clădirii ce stă la baza stabilirii impozitului pe clădire. în mod expres, legea exceptează de la plata impozitului pe clădire suprafețele reprezentând „scări sau terase neacoperite", termenul „neacoperite" fiind valabil atât pentru noțiunea de terase cât și pentru cea de scări.
Având în vedere aceste aspecte, rezultă că impozitul pe clădirea proprietatea recurentei calculat de către organul fiscal prin includerea suprafețelor scărilor interioare în suprafața construită a clădirii, a fost stabilit în mod corect, cu respectarea legislației în vigoare.
În ceea ce privește invocarea de către recurenta-reclamantă a faptului că, imobilul proprietate personală nu are locuințe situate la subsol, demisol sau la mansardă și, în consecință, în mod eronat și nelegal s-a stabilit de către organul fiscal că valoarea impozabilă a mansardei reprezintă 78% din suma ce s-ar aplica clădirii, intimata arată că mansarda, prin încăperile pe care le deține și anume, hobby room, sală de gimnastică, este considerată cu destinație de locuință, potrivit art.2 din Legea 114/11.10.2006 privind Legea locuințelor, mai exact: „Termenii utilizați în cuprinsul prezentei legi au următorul înțeles:
a) Locuință
Construcție alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii."
Din textul de lege mai sus enunțat rezultă că imobilul în ansamblul său reprezintă locuința și nu doar câteva camere din interiorul acesteia.
Susținerile recurentei conform cărora mansarda ar avea altă destinație decât cea de locuință, nu sunt dovedite în fapt și în drept. În accepțiunea Codului fiscal, altă destinație decât cea de locuință reprezintă utilizarea spațiului respectiv fie în scopuri economice, fie în scopuri umanitare.
Conform art.251 din Legea nr.571/2003 privind Codului fiscal și art.29.1 din HG 44/2004 aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003: „Pentru determinarea valorii impozabile a clădirii, stabilită determină prin aplicarea procentului de 75% din suma care s-ar aplica clădirii conform art. 251 pct. 2 lit. e din Codul fiscal.
Deoarece la stabilirea valorii impozabile, clădirea în discuție este încadrată conform art.251 pct.3 lit.a din Codul fiscal cu instalații de apă, canalizare, electrice și încălzire, valoarea impozabilă a demisolului se determină prin aplicarea cotei de 50% din suma care s-ar aplica imobilului, conform art.251 pct.3 lit.f, respectiv valoarea impozabila - lei/mp, cu instalații de apa, canalizare, electrice și încălzire.
Cu privire la zona fiscala invocată de către recurentă, cu relevanță în stabilirea impozitului pe clădire, arată că imobilul din Oradea, ..31 a figurat in zona fiscala B conform HCL nr.873/2005 și abia o dată cu adoptarea HCL nr.484/2008 a fost trecut în zona A.
Prin prisma tuturor celor mai sus înserate, consideră că obligațiile fiscale impuse de organul fiscal și datorate de către reclamantă au fost stabilite și calculate de organul fiscal în mod corect, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, iar actele administrative atacate au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor legale în materie, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal, menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală și respingerea eventualelor cheltuieli de judecată ca nejustificate.
În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține următoarele:
P. M. Oradea a procedat la recalcularea impozitului pe clădiri datorat de recurentă pentru imobilul situat în Oradea, .. 31, retroactiv pentru perioada 2006-2010, stabilind în sarcina acesteia o diferență de impozit de 201,06 lei, respectiv 135,20 lei majorări. Indicarea diferențelor de impozit stabilit suplimentar în sarcina recurentei, defalcat pe fiecare an în parte, se regăsește în tabelul de la fila 7 a Dispoziției nr. 1150/04.03.2011 emisă de Primarul mun. Oradea.
Sub aspectul perioadei pentru care s-a procedat la recalcularea impozitului pe clădiri datorat de recurentă pentru imobilul mai sus menționat, Curtea reține că potrivit art. 98 din OG nr. 92/2003,
(1) Inspecția fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale.
(2) La contribuabilii mari, perioada supusă inspecției fiscale începe de la sfârșitul perioadei controlate anterior, în condițiile alin. (1).
(3) La celelalte categorii de contribuabili inspecția fiscală se efectuează asupra creanțelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligația depunerii declarațiilor fiscale. Inspecția fiscală se poate extinde pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, dacă este identificată cel puțin una dintre următoarele situații:
a) există indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat;
b) nu au fost depuse declarații fiscale în interiorul termenului de prescripție;
c) nu au fost îndeplinite obligațiile de plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat.
Pronunțându-se asupra constituționalității prevederilor acestui text legal, Curtea Constituțională a statuat că exceptările realizate prin efectul art. 98 alin. (3) lit. a) - c) din Codul de procedură fiscală sunt justificate de conduita contribuabilului, și anume acesta, prin anumite mijloace, încearcă să se sustragă plății la bugetul de stat a obligațiilor sale fiscale. Conduita contribuabilului care se abate de la reglementarea legală strictă în domeniul fiscal este un motiv suficient pentru a fi supus unui control mai temeinic, mai strict, ceea ce presupune extinderea acestuia pe o perioadă mai mare de timp. Prin urmare, se constată că rațiunea exceptării în toate cele trei cazuri este justificată în mod temeinic, obiectiv și rațional prin comportamentul contribuabilului care se abate de la legalitate.
Cu privire la predictibilitatea reglementării, Curtea a reținut că prevederile art. 98 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură fiscală conțin garanții împotriva atingerilor arbitrare ale puterii publice. Astfel, Curtea a observat că un contribuabil mic sau mijlociu va putea invoca în apărarea sa faptul că inspecția fiscală a vizat perioade mai mari de trei ani bazându-se pe faptul că organul fiscal a invocat existența unor indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat. Hotărârea organului fiscal nu este discreționară cu privire la acest aspect, ea trebuie motivată și, de asemenea, poate fi supusă cenzurii instanțelor judecătorești. Prin urmare, formularea redacțională a textului criticat impune obligația organului fiscal de a dovedi existența acestor indicii, aspect ce va putea fi analizat de instanța de judecată care se va putea pronunța pe temeinicia sau netemeinicia aspectelor invocate de organul fiscal.
Or, în speță, P. M. Oradea nu a invocat existența unor indicii privind diminuarea de către recurentă a impozitului pe clădiri datorat de aceasta, astfel că recalcularea impozitului nu putea depăși perioada de trei ani de zile ce constituie regula în cazul contribuabililor mici și mijlocii.
Prin urmare, sub acest aspect, recursul este apreciat ca fiind întemeiat, urmând a se dispune anularea în parte a actelor administrativ-fiscale în privința diferențelor de impozit pe clădire aferentă anilor 2006 și 2007.
În ceea ce privește includerea suprafețelor scărilor interioare în suprafața construită a clădirii, Curtea reține ca fiind relevante pentru clarificarea acestei chestiuni, dispozițiile legale mai jos redate.
Astfel, potrivit art. 251 alin. 4 Cod fiscal, suprafața construită desfășurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafețelor secțiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol, exceptând suprafețele podurilor care nu sunt utilizate ca locuință și suprafețele scărilor și teraselor neacoperite.
Potrivit punct. 31 alin. 6 lit. h din HG nr. 44/2004, prin suprafața secțiunii unui nivel se înțelege suprafața unui nivel, rezultată pe baza măsurătorilor pe conturul exterior al pereților, inclusiv suprafața balcoanelor și a logiilor; în cazul clădirilor care nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior al pereților, suprafața secțiunii unui nivel reprezintă suma suprafețelor utile ale tuturor încăperilor/incintelor, inclusiv a suprafețelor balcoanelor și a logiilor și a suprafețelor secțiunilor pereților, toate aceste suprafețe fiind situate la același nivel, la suprafețele utile ale încăperilor/incintelor adunând și suprafețele incintelor de deservire comună.
La lit. d, a aceluiași text legal, este definită, incintă de deservire comună ca fiind spațiu închis în interiorul unei clădiri, proprietatea comună a celor care dețin apartamente în aceasta, afectat scărilor, lifturilor, uscătoriilor sau oricăror alte utilități asemănătoare.
La punct. 32 din HG nr. 44/2004, se precizează că în categoria clădirilor supuse impozitului pe clădiri datorat de persoanele fizice se cuprind:
a) construcțiile utilizate ca locuință, respectiv unitățile construite formate din una sau mai multe camere de locuit, indiferent unde sunt situate, la același nivel sau la niveluri diferite, inclusiv la subsol sau la mezanin, prevăzute, după caz, cu dependințe și/sau alte spații de deservire;
Din coroborarea acestor texte legale, Curtea reține că scările interioare sunt spații de deservire a locuinței, fiind luate în calculul suprafeței secțiunii unui nivel, astfel încât nu poate fi primită susținerea recurentei în sensul că nu ar datora impozit pentru suprafața de 28,12 mp aferentă scărilor interioare. Pentru aceleași considerente, se va reține că interpretarea dată de prima instanță prevederilor punct. 31 alin. 1 din HG nr. 44/2004, în sensul că legea exceptează de la plata impozitului pe clădiri doar scările și terasele neacoperite este corectă, criticile aduse de recurentă acestei interpretări sistematice a prevederilor legale fiind neîntemeiate.
În ceea ce privește suprafața pentru care recurenta datorează impozit pe clădiri, Curtea reține pe baza înscrisului depus la fila 23 dosar de fond că suprafața construită a imobilului este de 610,06 mp, din care scăzându-se suprafața celor două terase neacoperite de 20.59 mp, respectiv 58,20 mp, rezultă o diferență 531,27 mp, suprafață care coincide cu cea indicată de intimată ca fiind cea în raport de care a fost calculat impozitul datorat de recurentă.
Este adevărat că între sumele indicate în cuprinsul actelor administrativ-fiscale atacate apar neconcordanțe, însă instanța de recurs a luat în considerare ultimele calcule efectuate de pârâtă și reflectate în tabelul cuprins în Dispoziția de soluționare a contestației, acestea fiind de altfel și cele achitate de recurentă. Pe de altă parte, în măsura în care ar fi apreciat că diferențele de impozit sunt eronate și din punct de vedere al calculului propriu-zis, nu doar din perspectiva elementelor în raport de care a fost efectuate acest calcul, reclamanta avea posibilitatea de a solicita efectuarea unei expertize contabile, posibilitate de care însă nu a uzat în fața primei instanțe.
În ceea ce privește procentul aplicat pentru determinarea impozitului datorat pentru mansarda construcției, Curtea reține că încăperile situate la mansardă prin destinația lor se încadrează în noțiunea de locuință, astfel cum este aceasta definită de art. 2 din Legea nr. 114/2006, motiv pentru care în mod corect, intimata a utilizat procentul de 75% din valoarea impozabilă a clădirii.
Sunt întemeiate criticile recurentei privind calculul impozitului aferent anului 2008 cu luarea în considerare a zonei fiscale A, în contextul în care intimata nu a contestat nici un moment că imobilul din Oradea, .. 31 a figurat în zona fiscală B conform HCL nr. 873/2005 și abia odată cu adoptarea HCL 484/2008 a fost trecut în zona A". Cu toate acestea însă, în tabelul intitulat „Situația impozitului clădirii din .. 31", apare trecută zona A pentru întreaga perioadă 2006-2010, deși modificarea zonării fiscale a intervenit abia în anul 2008. Prin urmare, pentru anul 2008, se va proceda la recalcularea diferenței de impozit datorat de recurentă, ținându-se cont de încadrarea imobilului în zona fiscală B.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va fi admis recursul și modificată în parte sentința recurată, conform dispozitivului prezentei decizii.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligată intimata la plata sumei de 6,45 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar în ambele instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul declarat de recurenta-reclamantă M. D. S., domiciliată în Oradea, .. 31, jud. Bihor în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. M. Oradea-Primarul M. Oradea, cu sediul în Oradea, P-ța Unirii, nr. 1, jud. Bihor împotriva Sentinței nr. 1211/CA din 14.02.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în tot, în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta M. D. S. în contradictoriu cu P. M. Oradea – Primarul M. Oradea și, în consecință:
Dispune anularea în parte a procesului verbal – înștiințare de plată nr._/27.12.2010, a adresei nr._/27.12.2010 în ceea ce privește impozitul pe clădiri pentru imobilul situat în .. 31, a adresei nr._/27.12.2010, a adresei nr._/17.03.2011 și a Dispoziției nr. 1150/04.03.2011 emisă de Primarul mun. Oradea, în sensul anulării obligației fiscale constând în diferență impozit pe clădire aferentă anilor 2006 și 2007 și parțial în ceea ce privește diferența de impozit aferentă anului 2008, în sensul că aceasta va fi calculată luându-se în considerare includerea imobilului din .. 31 în zona B de impozitare.
Respinge celelalte pretenții.
Obligă intimata la plata sumei de 6,45 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
L. B. I. G. C. R. M. M.
aflată în concediu de odihnă,
semnează președintele instanței
D. C.
Red.dec.-B.L.- 11.07.2013
Jud. fond-T. A.
Dact.M.M-2ex.- 12.07.2013
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 4555/2013. Curtea de Apel... | Refuz acordare drepturi protecţie sociala. Decizia nr.... → |
|---|
