Anulare act administrativ. Decizia nr. 594/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 594/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 12307/111/2011*
ROMÂNIA
Curtea de Apel Oradea
- Secția Comercială și de C.
Administrativ și Fiscal –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ CA/2011* - R
DECIZIA NR. 594/CA/2013 – R
Ședința publică din 13 februarie 2013
Președinte: I. G.
Judecător: C. R.
Judecător: L. B.
Grefier: M. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurentul-reclamant C. A., cu domiciliul procedural ales la C.. av. N. N. din Oradea, .. 7, jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul-pârât I. T. al Poliției de Frontieră Oradea, cu sediul în Oradea, Calea A., nr. 2-4, jud. Bihor împotriva Sentinței nr. 5038/CA din 22.11.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect: anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta recurentului – avocat N. E., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care:
Nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, instanța consideră cauza lămurită și acordă părții prezente cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probațiunii și judecarea cauzei spre fond, fără cheltuieli de judecată.
Arată că, în mod nejustificat a fost admisă excepția inadmisibilității de către instanța de fond.
Pe de altă parte, arată că instanța de contencios administrativ a fost sesizată la data de 30 martie 2012, când a fost înregistrat dosarul pe rolul acestei instanțe ca urmare a declinării cauzei de la Secția de Litigii de Muncă prin Încheierea din 28 martie 2012.
În ce privește tardivitatea plângerii prealabile, arată că și aceasta este neîntemeiată întrucât termenul de 30 de zile este unul de recomandare.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 5038/CA din 22.11.2012 Tribunalul Bihor a admis excepția inadmisibilității formulării acțiunii, ridicată prin întâmpinare, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul C. A. împotriva pârâtului I. T. al Poliției de Frontieră Oradea, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a avut raport de serviciu cu pârâtul, în calitatea sa de polițist – funcționar public cu statut special, raport reglementat de legea specială, respectiv Legea nr. 360/2002. Astfel, potrivit art. 78 dispozițiile legii speciale privind statutul polițistului se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifica polițistului.
Având în vedere că procedura contestării Dispoziției de încetare a raporturilor de serviciu nu este reglementată special în Legea nr. 360/2002, instanța a constatat incidența art. 106 din Legea nr. 188/1999, potrivit căruia în cazul în care raportul de serviciu a încetat, funcționarul public poate cere anularea actului administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În conformitate cu art. 7 din Legea 554/2004 republicată, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia, iar în conformitate cu dispozițiile art. 109 alin. 2 Cod proc. civilă, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege, dovada îndeplinirii procedurii prealabile anexându-se la cererea de chemare în judecată.
Verificând modalitatea de îndeplinire a procedurii administrative prealabile, instanța de fond a constatat că reclamantului i s-a comunicat Dispoziția Șefului Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Bihor nr._/07.10.2011, pe bază de semnătură, la data de 17.10.2011, dată ce nu este contestată de reclamant, și rezultă din adresa de răspuns nr. CR50165/15.02.2012. Potrivit prevederilor legale, reclamantul putea formula plângerea prealabilă până la data de 16.11.2011.
În speță, reclamantul a înregistrat plângerea la data de 18.01.2012, la aproape două luni după expirarea termenului prevăzut de lege. Totodată, fără a urma anterior procedura prealabilă, reclamantul a introdus acțiunea în justiție în anularea aceleiași dispoziții, la data de 25.10.2011.
Îndeplinirea procedurii prealabile constituie o condiție esențială a declanșării etapei judiciare de contestare a actului administrativ, legiuitorul intenționând să-l protejeze pe cel care se consideră vătămat într-un drept recunoscut de lege prin evitarea unui eventual proces, dacă autoritatea emitentă a actului administrativ ar proceda, în cadrul procedurii plângerii prealabile, la revocarea propriului act.
În cauză însă, reclamantul s-a adresat autorității emitente după sesizarea instanței de judecată, astfel că cererea sa și-a pierdut natura juridică a unei plângeri prealabile, a unui recurs grațios, neputând avea decât natura juridică a unei încercări de soluționare amiabilă a litigiului.
Nu sunt întemeiate apărările reclamantului, în sensul că Dispoziția Șefului Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Bihor nr._/07.10.2011 nu cuprinde autoritatea căreia i se adresează plângerea prealabilă. În cuprinsul Dispoziției contestate se arată că polițistul se poate adresa cu plângere la instanța competentă, în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004. Or, nu se poate aprecia că reclamantul s-a aflat într-o eroare de drept, cu privire la procedura prealabilă pe care trebuia să o urmeze, întrucât în principiu nu poate invoca necunoașterea legii, și în special având în vedere că profesia pe care a avut-o, cea de polițist – funcționar public cu statut special, ceea ce presupune că avea posibilitatea de a cunoaște și înțelege prevederile Legii nr. 554/2004.
De asemenea, în cauză are relevanță data sesizării instanței de judecată, chiar necompetentă fiind, și nu data la care instanța competentă a fost sesizată în urma declinării sau transpunerii dosarului, întrucât litigiul s-a născut la data introducerii acțiunii și nu ulterior.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 18 coroborat cu art. 7 din Legea nr. 554/2004, apreciind ca neîndeplinită procedura prealabilă în conformitate cu exigențele legii, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității și a dispus respingerea cererii formulate de reclamant ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs recurentul-reclamant C. A., solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a Sentinței nr. 5038/CA/10.10.2012 și comunicată în data de 22.11.2012 respingerea excepției inadmisibilității și trimiterii cauzei la Tribunalul Bihor pentru administrarea probațiunii și judecării pe fond a cauzei.
În motivarea recursului, se arată că în mod neîntemeiat instanța de fond a soluționat cauza pe excepția inadmisibilității.
Un motiv de nulitate absolută pe care l-a invocat constă în faptul că nu s-a indicat instanța competentă sau autoritatea căreia se adresează plângerea prealabilă simpla trimitere la prevederile Legii nr.554/2004 nefiind suficientă în acest caz.
Pe de altă parte, procedura prealabilă este îndeplinită înainte de sesizarea instanței de contencios administrativ.
Instanța de contencios administrativ a fost sesizată la data de 30 martie 2012 când a fost înregistrat dosarul pe rolul acestei instanțe ca urmare a declinării cauzei de la Secția de Litigii de Muncă prin încheierea din 28 martie 2012.
Excepția lipsei plângerii prealabile este neîntemeiată și raportat la faptul că la data formulării ei prin întâmpinarea depusă la instanța în data de 13.02.2012 plângerea prealabilă era înregistrată atât la IGPF cât și la IJPF, iar răspunsurile au fost date în data de 15.02.2012.
În concluzie, la data sesizării instanței de contencios administrative exista atât plângerea prealabilă, cât și răspunsul la aceasta.
În ceea ce privește tardivitatea formulării plângerii prealabile și aceasta este neîntemeiată întrucât termenul prevăzut de art. 7 alin. 1 de 30 de zile este un termen de recomandare, și nu unul de decădere sau de prescripție.
Potrivit art. 7 alin.7 termenul de 6 luni este termenul de prescripție.
Nu este vina reclamantului că avocatul angajat anterior în cauza nu a făcut procedura prealabilă în termenul de 30 zile, arată recurentul.
Pe fond s-a arătat că actul administrativ contestat este nelegal și netemeinic, solicitând anularea acestuia.
Prin întâmpinare, intimatul-pârât I. T. al Poliției de Frontieră Oradea a solicitat respingerea recursului ca nefondat și, pe cale de consecință, menținerea hotărârii instanței de fond.
Referitor la susținerea reclamantului în ceea ce privește faptul că în cuprinsul dispoziției nu s-a indicat instanța competentă sau autoritatea căreia i se adresează plângerea prealabilă, simpla trimitere la prevederile Legii nr.554/2004 nefiind suficientă, consideră că lipsa mențiunilor cu privire la dreptul de a contesta ar fi putut atrage nulitatea actului administrativ. Potrivit principiului general "nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, nerespectarea ei" (nemo censetur ignorare legem) din Teoria Generală a Dreptului, nimeni nu poate fi considerat că nu cunoaște legea (în special polițiștii).
Referitor la susținerea reclamantului în ceea ce privește faptul că punerea la dispoziție nu echivalează cu acordarea dreptului la preaviz, fiind vorba de două instituții juridice diferite, arată că ambele instituții produc aceleași efecte juridice, deosebirea fiind doar în ceea ce privește categoriilor de personal cărora li se aplica și perioada de acordare.
Instanța, analizând recursul, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, sub toate aspectele, în temeiul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă constată că este nefondat, astfel că, în temeiul prevederilor art. 312 Cod procedură civilă îl va respinge și va menține în totalitate sentința atacată, pentru următoarele considerente:
Criticile aduse hotărârii sunt neîntemeiate.
Contrar afirmațiilor recurentului, instanța de fond, în mod legitim a admis excepția inadmisibilității cererii reținând că îndeplinirea procedurii prealabile constituie o condiție esențială anterioară sesizării instanței.
Art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ la care face trimitere art. 106 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, incident în speță, instituie obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile în cazul actelor administrative individuale cum este și Dispoziția Șefului Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Bihor nr._/07.10.2011 prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale recurentului reclamant, anterior sesizării instanței.
Alegațiile recurentului referitoare la neindicarea în cuprinsul actului administrativ a autorității căreia i se adresează plângerea prealabilă nu este de natură a înfrânge dispozițiile imperative ale legii, cu atât mai mult cu cât există o jurisprudență constantă a instanțelor în acest sens.
Instanța de recurs constată că prin Decizia nr. 39 din 2005 Curtea constituțională, răspunzând criticilor de neconstituționalitate aduse art. 7 din Legea nr. 554/2004, a statuat că „ nicio dispoziție constituțională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicțional, cum este procedura recursului administrativ grațios sau celui ierarhic”.
Aceiași concluzie a fost îmbrățișată și de doctrină unde s-a afirmat că, atunci când autoritatea publică emitentă nu a fost sesizată în termenul prevăzut de lege, lipsește o condiție de exercițiu a acțiunii iar sancțiunea aplicabilă este cea a inadmisibilității.
Susținerea recurentului în sensul că, în speță procedura prealabilă a fost îndeplinită înainte de sesizarea instanței de contencios administrativ, este lipsită de orice temei.
Este evident că legiuitorul când a făcut referire la obligativitatea sesizării instanței în termenele impuse, s-a referit generic la sesizarea instanței de judecată, fără a avea importanță că partea s-a adresat greșit unei instanțe de litigii de muncă.
În speță, mod corect judecătorul fondului a reținut că greșita adresare unei instanțe necompetente nu absolvă pe reclamant de îndeplinirea procedurii prealabile anterior învestirii acesteia, fiind irelevant că s-a declinat apoi competența în favoarea unui complet de contencios administrativ, partea neputându-se prevala de propria sa culpă sau a avocatului său. Necunoașterea legii nu absolvă pe destinatari de rigorile ei.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt incidente în cauză motive de casare, iar criticile aduse hotărârii sunt neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat, va menține în întregime hotărârea și va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ce nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant C. A., cu domiciliul procedural ales la C.. av. N. N. din Oradea, .. 7, jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul-pârât I. T. al Poliției de Frontieră Oradea, cu sediul în Oradea, Calea A., nr. 2-4, jud. Bihor împotriva Sentinței nr. 5038/CA din 22.11.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
I. G. C. R. L. B. M. M.
Red.dec.-G.I.- 08.03.2013
Jud. fond-O. C.
Dact.M.M-2ex.-11.03.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2638/2013. Curtea de Apel ORADEA | Obligaţia de a face. Decizia nr. 3040/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
