Pretentii. Hotărâre din 08-11-2013, Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 08-11-2013 în dosarul nr. 3384/111/2012
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal |
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159 |
DOSAR NR._ /CA/2012 – R |
DECIZIA NR. 4168/CA/2013 – R
Ședința publică din 8 noiembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: | T. I. | JUDECĂTOR |
JUDECĂTOR: | B. G. | |
JUDECĂTOR: | G. I. | |
GREFIER: | P. V. |
Pe rol se află soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor în reprezentarea AFP Salonta cu sediul în Oradea, .. 2B, jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant R. M. I. cu domiciliul în Batăr, nr. 459, . și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, corp A, Sector 6 împotriva Sentinței nr. 4134 din 29 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă niciuna din părțile litigiului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, cauza este la primul termen în recurs, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, după care:
Instanța constată că în urma reorganizării Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor și a Administrațiilor Financiare, în baza art. 10 OUG nr. 74/2013 și art. 23 din HG nr. 520/2013 succesoare în drepturi a recurentei pârâte este Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. N., procedura de citare cu aceasta fiind legal îndeplinită, consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 4134 din 29 mai 2013, Tribunalul Bihor a respins excepția inadmisibilității, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 3626 lei, reprezentând taxă de poluare, la care vor fi adăugate dobânzi legale calculate conform dispozițiilor codului de procedură fiscală de la data achitării taxei și până la data plății efective.
A obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului, a sumei de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Examinând actele și lucrările de la dosar, raportat la excepția invocată de pârâtă, instanța a constatat că este nefondată.
În conformitate cu art. 7 din Legea 554/2004 republicată, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia, iar în conformitate cu dispozițiile art. 109 alin.2 cod proc. civilă, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege, dovada îndeplinirii procedurii prealabile anexându-se la cererea de chemare în judecată.
Din înscrisul aflat la fila 11 din dosar rezultă că reclamantul a întreprins demersuri pentru restituirea sumei achitate cu titlu de taxa de poluare, conform art. 117 din OG nr. 92/2003, în termenul de prescripție de 5 ani, iar pârâta prin actul administrativ nr._/03.04.2012 i-a respins cererea. Pentru restituirea taxei de poluare, în temeiul art. 117 din OG nr. 92/2003, nu era necesar ca reclamantul să urmeze procedura prealabilă împotriva actului administrativ - decizie de calcul a taxei de poluare, deoarece reclamantul nu contestă modalitatea de calcul, ci însăși existența și legalitatea obligației sale fiscale de a plăti taxa de poluare.
Față de aceste împrejurări instanța a constatat că procedura prealabilă a fost îndeplinită, reclamantul adresând cererea de restituire întâi organului fiscal și apoi formulând acțiune în fața instanței de judecată, astfel că excepția inadmisibilității invocată de pârâtă a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei a reținut că taxa pe poluare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Tratatului U.E., dar și cu principiile instituite de C.J.U.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, astfel că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care a dispus obligarea autorităților publice pârâte să restituie taxa pe poluare achitată pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamant.
Cât privește capătul de cerere privind actualizarea sumei și plata de dobânzi legale la suma astfel obținută, instanța a reținut că potrivit art. 124 alin 1 și 2 rap. la art. 70 c. pr. fiscală, dobânda datorata în materie fiscală este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de acest cod și curge din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 din același act normativ. Textul de lege incident prevede și că acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Prin urmare, în raport de cele reținute, instanța va admite cererea de acordare a dobânzilor, acestea urmând a fi calculate prin raportare la prevederile textelor legale anterior menționate, cu începere de la data plății taxei de poluare și până la data restituirii efective.
Dreptul reclamantului de a obține rambursarea taxei de poluare percepute cu încălcarea dreptului Uniunii reprezintă consecința drepturilor conferite justițiabililor de normele comunitare care interzic astfel de taxe. Statul este obligat, în principiu, să ramburseze taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii. În plus, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C 397/98 și C 410/98, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C 446/04, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctul 25, Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C 113/10, C 147/10).
Prin urmare, calculul dobânzilor datorate nu trebuie să aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctul 29). C 234/10, punctul 65) – principiul efectivității.
A limita dobânzile la cele care curg începând la expirarea celor 45 de zile de la data înregistrării cererii de restituire, nu îndeplinește cerințele impuse de dreptul comunitar, conform jurisprudenței amintite și în Cauza C- 565/11 – M. I..
În temeiul prevederilor art.63 Cod procedură civilă, apreciind întemeiată cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, formulată de pârâta, a admis-o și pe cale de consecință a obligat chemata în garanție, să restituie pârâtei suma reprezentând contravaloarea taxei de poluare, având în vedere că, în conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la fondul de mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, precum și la plata dobânzilor calculate conform prevederilor codului de procedură fiscală.
Împotriva acestei hotărâri, în termen și scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs DGFP Bihor în reprezentarea AFP Salonta, continuat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. N. prin AJFP Bihor în baza art. 23 alin. (1) din HG nr. 520 din 30 iulie 2013, solicitând admiterea recursului promovat și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției inadmisibilității și pe cale de consecință respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului său, recurenta a arătat că sentința recurată este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Pe cale de excepție invocă inadmisibilitatea acțiunii, raportat la prevederile 207 alin.1 Cod procedură fiscală de care reclamantul nu a înțeles să se folosească în sensul formulării unei contestații la organul fiscal competent împotriva actului administrativ fiscal și anume a deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule.
Conform prevederilor de mai sus, reclamantul avea posibilitatea contestării în termen de 30 zile de la comunicare a deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule prin care s-a stabilit în sarcina sa de plată, suma, reprezentând taxa de poluare, aspect neîndeplinit de către acesta.
Precizează că, în cuprinsul Deciziei calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule se arată că "prezenta reprezintă titlul de creanță și constituie înștiințare de plata conform legii " și" poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, potrivit art.207 alin.1 OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală - republicat, cu modificările și completările ulterioare, la organul fiscal competent, potrivit art.209 alin.1 din același act normativ".
Prin urmare, reclamantul prin faptul că nu a înțeles să conteste actul administrativ fiscal (Decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule) consideră că acțiunea este inadmisibilă, raportat la neîndeplinirea procedurii administrative conform prevederilor menționate.
Arată că potrivit art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se percep atât pentru autovehiculele second-hand provenite dintr-un stat membru U.E., cât și pentru autovehiculele second-hand rulate din România în cazul transcrierii dreptului de proprietate asupra unui vehicul.
În speță sunt aplicabile prevederile art.1 alin.1, art.3 alin.1, art.4 lit. a) si b) și art.6 alin.4 din OUG nr.50/2008 completate cu cele ale art.1 alin.1 din N-le metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008, conform cărora se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului și intră sub incidența taxei autovehiculele din categoriile M(l)-M(3) si N(l)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR2.
Astfel, conform prevederilor art. 4 lit.a din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează in funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamant, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor tari membre ale Comunității unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, taxa de poluare instituita de dispozițiile OUG nr.50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 ca fiind unul de poluare rezultă din dispozițiile art.1 alin.2, care enumeră categoriile de programe și proiecte pentru protecția mediului, care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit acestui act normativ. Obiectivul taxei este de protejare a mediului, atât prin modul de utilizare a resurselor constituie, cât și prin modul de impunere, ținând cont că elementele care stau la baza acestuia, sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon.
Potrivit art.12 alin.1 din Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule,în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare. Astfel, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada menționată.
În privința capătului de cerere privind „acordarea dobânzii fiscale de la data achitării taxei” solicită respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat, pentru următoarele aspecte: așa cum a precizat și instanța de fond, în materie fiscală dreptul contribuabilului de a instanța se acorda dobânda pentru sumele de restituit de la bugetul de stat, este reglementat de art. 124, coroborat cu art. 117 și art. 70 din OG nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală
Deci dobânda legală în materie fiscală este stabilită la nivelul majorării de întârziere prevăzute de codul de procedură fiscală și se calculează din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 70 (de la data formulării cererii de restituire) potrivit articolelor invocate mai sus.
Dobânda legală pentru obligații bănești se calculează potrivit art. 2 alin. 2 OG nr. 9/2000 și este stabilită la nivelul dobânzii de referință a BNR, diminuat cu 20 %, aceasta din urmă acordându-se de la data achitării sumei.
Consideră că speței îi sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 2 din OG nr. 9/2000 și arată că, pe cale de consecință, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.
Mai mult, potrivit art. 124 din OG nr. 92/2003 pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul de dobândă iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. Ori potrivit art. 1 din OG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, taxa constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și de gestionează de Administrația F. pentru Mediu, nefiind un venit la bugetul de stat, nefiind prevăzută/instituită de dispozițiile Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal, nu instanța se poate aplica prevederile OG nr. 92/2003 referitor la dobânda fiscală prevăzut de codul de procedură fiscală (aplicabile exclusiv creanțelor fiscale), așa cum în mod temeinic și legal a dispus Tribunalul Maramureș potrivit sentinței nr. 6453/23.11.2011.
Totodată, recurenta pârâtă solicită instanței modificarea sentinței recurate în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea sa să restituie reclamantului taxa de poluare și a dobânzii aferente pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1 din O.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, această taxă constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, pe cale de consecință, pe cale de excepție, instituția Administrația Finanțelor Publice Salonta nu poate fi obligată la restituirea către reclamant a taxei de poluare. În acest sens invocă lipsa calității procesuale pasive, în prezenta cauză, această instituție nefiind beneficiara de fapt și de drept a sumei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, aceasta constituind venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
În concluzie, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr.50/2008, nefiind o taxă de natură fiscală, are un alt mod de calcul și o altă destinație, pârâta nu poate fi obligată „la restituirea taxei de poluare și a dobânzilor aferente".
Menționează și faptul că, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr.50/2008 nu este o taxă de natură fiscală, nefiind prevăzută de Codul Fiscal.
Mai arată și că, această instituție nu poate dispune restituirea unor sume reprezentând " taxa de poluare pentru autovehicule" instituită de O.U.G. nr.50/ 2008, întrucât aceste sume (taxă) constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu București, taxa urmând a fi plătită de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, instituție centrală cu personalitate juridică proprie.
Mai mult, ordonatorul principal de credite al contului distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, în care sunt de fapt virate sumele de bani reprezentând " taxa de poluare " este Administrația F. pentru Mediu București, instituție centrală care poate si dispune de restituirea sumelor virate în contul acesteia. "taxa de poluare" constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că, instituția pârâtă nu poate dispune restituirea sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, din contul" distinct" al Administrației F. pentru Mediu București.
În consecință se impune modificarea în parte a sentinței recurate în sensul celor menționate mai sus.
Arată că instanța de fond a omis să oblige și chemata în garanție AFM la plata cheltuielilor de judecată, cu toate că cererea de chemare în garanție a fost admisă în totalitate.
În drept au fost invocate dispozițiile legale invocate în cuprinsul recursului.
Intimații, deși legal citați, nu și-au exprimat poziția cu privire la recursul de față.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată deoarece dispozițiile privind contestarea deciziei de calcul a taxei în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia nu sunt aplicabile în speță, câtă vreme reclamantul nu contestă modul de calcul al taxei si nici valoarea acesteia, ci însăși perceperea taxei de poluare, susținând că impunerea acesteia contravine in integrum prevederilor art. 110 din Tratat.
În ceea ce privește motivul de recurs privind prevederile art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, instanța de recurs apreciază că nu este aplicabil speței, având în vedere că reclamantul a achitat taxa de poluare anterior intrării în vigoare a acestei legi.
De asemenea nu pot fi avute în vedere dispozițiile art.4 din Legea nr.9/2012 deoarece acest act normativ nu era in vigoare la momentul achitării taxei de către reclamant, modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze ulterior obligația de plată a taxei neputând influența o situație juridică născută anterior.
Referitor la acordarea dobânzii legale de la data achitării taxei de poluare, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor dreptului comunitar, constatând incidența Hotărârii CJUE date în cauza C-565/2011- I. împotriva Statului Român, prin care s-a stabilit că Dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune reglementării interne conținute în art. 124 din codul de procedură fiscală ( OG. 92/2003 ), care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Excepția invocată privind lipsa calității procesuale pasive în cauză a Administrației Finanțelor Publice Salonta, pe considerentul că nu ea este beneficiara de fapt și de drept a taxei pe poluare, este apreciată ca neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 7 din OUG nr. 50/2008. Din economia acestui text legal, rezultă că raportul fiscal care a generat formularea cererii de restituire s-a stabilit între recurentă prin Administrația Finanțelor Publice Salonta și reclamant, decizia de calcul a taxei de poluare fiind emisă de Administrația Finanțelor Publice Salonta, tot aceasta fiind și cea care a respins cererea reclamantului de restituire a taxei.
Critica recurentei pârâte referitoare la înlăturarea dispoziției privind obligarea sa la restituirea către reclamant a taxei de poluare și a dobânzii aferente este neîntemeiată, față de prevederile art.5 (1) din OUG nr.50/2008, potrivit cărora, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă raportat la prevederile art.117 Cod procedură fiscală, conform cărora restituirea taxei se face tot de către autoritatea fiscală.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurente modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principiile, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acesteia.
Referitor la omisiunea instanței de fond de obligare și a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, instanța de recurs apreciază că această critică nu poate fi reținută, dat fiind faptul că prin cererea de chemare în garanție s-a solicitat obligarea acesteia exclusiv la plata debitului principal și a dobânzii aferente.
În raport de ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. N. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice BIHOR cu sediul în Oradea, .. 2B, jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant R. M. I. cu domiciliul în Batăr, nr. 459, . și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, corp A, Sector 6 împotriva Sentinței nr. 4134 din 29 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR | GREFIER |
T. I. | B. G. | G. I. | P. V. |
Red. jud. B.G. – 20.11.2013
Jud. fond. O.C.
Tehnored. P.V. – 2 exe. – 20.11.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2897/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 2638/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
