Anulare act administrativ. Decizia nr. 4203/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4203/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 10293/111/2010
ROMÂNIA
Curtea de Apel Oradea
- Secția a II-a Civilă, de C.
Administrativ și Fiscal –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2010 - R
DECIZIA NR. 4203/CA/2013 – R
Ședința publică din 13 noiembrie 2013
Președinte: L. B.
Judecător: I. G.
Judecător: C. R.
Grefier: M. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta-pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj N., succesoare în drepturi a D.G.F.P. Bihor, cu sediul în Cluj N., .. 19, jud. Cluj în contradictoriu cu intimata-reclamantă ., cu sediul în Salonta, ., . și cu administratorul judiciar C. V. audit IPURL, administrator judiciar al ., cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor împotriva Sentinței nr. 4333/CA din 06.06.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect: anulare act administrativ.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 6 noiembrie 2013, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheierea ce face parte din prezenta și când, în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea în cauză pentru termenul de azi.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 4333/CA din 06.06.2013 Tribunalul Bihor a admis cererea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor și, în consecință, a dispus anularea Deciziei nr.293/28.07.2010 emise de pârâtă, anularea în parte a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr.833/28.04.2010 și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr.76.264/28.04.2010, pentru diferența de sumă ce excede sumei de 302 lei reprezentând majorări de întârziere pentru plata cu întârziere a impozitului pe profit, 2.261 lei impozit pe dividende și respectiv 1090 lei majorări de întârziere calculate de la data de 31.12.2008 și până la data de 27.04.2010. A obligat pârâta, în favoarea reclamantei, la plata sumei de_,10 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin actele administrativ fiscale contestate, organele fiscale ale pârâtei, au stabili în sarcina reclamantei, în urma inspecției fiscale, că în cursul lunii decembrie 2005, reclamanta a evidențiat în jurnalul de vânzări și în facturile emise și a raportat prin decontul de taxă pe valoarea adăugată venituri în sumă de 93.767 lei și taxa pe valoarea adăugată colectată în sumă de 17.815 lei, pe care le-a înregistrat în evidența contabilă doar în luna ianuarie 2006. Recalculând veniturile totale pe anul 2005 în sumă de 93.767 lei și cheltuielile totale în sumă de 72.793 lei s-a stabilit o diferență de impozit pe profit în sumă de 3.356 lei, pentru neînregistrarea și nedeclararea veniturilor din vânzări aferente lunii decembrie 2005.
În luna martie 2008, . a returnat către reclamanta . în valoare de 9.669 lei, cu facturile fiscale nr. 31.157/ 12.03.2008, nr. 31.231/ 13.03.2008 și nr. 31._08, restituirea fund înregistrată eronat direct pe cheltuieli cu mărfurile fără să intre în gestiunea de marfă, organele de Inspecție fiscală calculând pe trimestrul I 2008 diferența de impozit pe profit de plată în sumă de 1.547 lei.
De asemenea, în luna mai 2008, reclamanta a schimbat programul informatic de evidență contabilă șl a preluat în contabilitate rulajele conturilor de mărfuri și de diferențe de preț la mărfuri, soldul contului de mărfuri fiind diminuat cu suma de 422.914 lei pentru care societatea avea înregistrat un adaos comercial în sumă de 241.842 lei. Întrucât valoarea mărfii nu se mai regăsește în evidența contabilă a societății, aceasta a fost considerată de organele de inspecție fiscală ca minus la inventar în suma de 422.914 lei și adaosul comercial în sumă de 241.842 lei ca venituri nerealizate, stabilind pentru trimestrul II 2008 un impozit pe profit aferent în sumă de 34.345 lei. Pentru neplata la termen a diferențelor de impozit pe profit, s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 12.624 lei pe perioada 25.01._10.
S-a reținut că, în perioada 01.01._08, societatea reclamantă a majorat stocul prin aprovizionări cu suma de 422.913,69 lei. La verificare organele fiscale au ținut cont de soldul anului precedent plus intrările și minus ieșirile până la data de 30.04.2008 și au constatat că s-a preluat în programul nou de contabilitate mai puțin cu suma de 422.913,69 lei în contul de marfă si mai puțin cu suma de 241.842,01 lei în contul de adaos comercial.
La 31.12.2007, soldul final al contului de marfă era de 3.320.864,69 lei, iar la 30.04.2008 conform balanței din sistemul vechi de contabilitate era de 3.743.778,38 lei, iar în balanța din sistemul nou de contabilitate soldul la 30.04.2008 s-a preluat soldul de la 31.12.2007 fără a mai ține cont de rulajele primelor 4 luni din anul 2008. Întrucât recepțiile de marfă au fost efectuate la preț cu amănuntul, s-a apreciat că preluarea greșită s-a efectuat dintr-o eroare contabilă marfa și adaosul comercial dispărând practic din stocuri fără nici o înregistrare contabilă. Prin urmare, s-a calculat o diferență de impozit pe profit în sumă de 34.345 lei pentru suma de 241.842,01 lei, suma care a dispărut din contul adaosului comercial fără nici o înregistrare contabilă.
Potrivit constatărilor organelor de inspecție fiscală, în luna mai 2008 reclamanta a modificat programul informatic de evidență contabilă și a preluat eronat în contabilitate rulajul contului de mărfuri, fiind diminuat soldul acestui cont cu suma de 422.914 lei, reprezentând minus de gestiune, taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă fiind în sumă de 80.354 lei.
Totodată, cu ocazia verificărilor efectuate, organele de inspecție fiscală au reținut că prin dividendele repartizate persoanei juridice maghiare în anii 2006 și 2007, reclamanta a constituit și virat un impozit în cotă de 10% în loc de 16% până la 31.12.2007, rezultând o diferență de impozit pe dividende de plată în sumă de 6.733 lei, Iar pentru partea de 50% din dividendele în sumă de 314.821 lei, a constituit și înregistrat în evidența contabilă, dar nu a declarat la organul fiscal șl nu a plătit până la 31.12.2008 impozitul pe dividende aferent în sumă de 25.185 lei.
Reclamanta a contestat sumele reținute în sarcina sa prin Decizia de impunere nr.833/28.04.2010, dar și Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală, contestația sa fiind soluționată nefavorabil prin Decizia nr.293/28.07.2010.
Pentru a stabili legalitatea și exactitatea obligațiilor fiscale suplimentare stabilite de organele fiscale în sarcina reclamantei, în cauză s-a efectuat o expertiză fiscală.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză fiscală efectuată în cauză, din listele de inventariere anexate la Procesul verbal privind rezultatele inventarierii din data de 31.12.2006, se constata minus de inventar in suma de 13.319,47 lei si plus de inventar in suma 12.104,31 lei. Prin procesul verbal întocmit la 31.12.2006, Comisia de inventariere propune compensarea minusului de inventar, in suma de 13.319,47 lei, cu plusul de inventar in suma 12.104,31 lei, iar diferența în cuantum de 1.215,16 lei sa fie imputata gestionarilor care au avut responsabilitatea gestionarii produselor inventariate. In urma expertizării actelor contabile, se constata ca rezultatele inventarierii consemnate în Procesul verbal din 31.12.2006 si propunerea comisiei de inventariere, în sensul compensării si al imputării diferenței de inventar, nu au fost valorificate in evidenta contabila a societății, prin imputare sau trecere pe costuri.
În continuare, din listele de inventariere anexate la Procesul verbal privind rezultatele inventarierii din data de 31.12.2007, se constata minus de inventar in suma de 16.812,16 lei si plus de inventar in suma 16.800,55 lei. Prin procesul verbal întocmit la 31.12.2007, Comisia de inventariere propune compensarea minusului de inventar, in suma de 16.812,16 lei, cu plusul de inventar in suma 16.800,55 lei, iar diferența in cuantum de 11,61 lei sa fie imputata gestionarilor | care au avut responsabilitatea gestionarii produselor inventariate. In urma expertizării actelor contabile, s-a constatat că rezultatele inventarierii consemnate in Procesul verbal din 31.12.2007 si propunerea comisiei de inventariere, in sensul compensării si al imputării diferenței de inventar, nu au fost valorificate in evidenta contabila a societății, prin imputare sau trecere pe costuri.
Pentru a determina situația reala a contului de mărfuri (cont 371) si a contului de cheltuieli (cont 607), expertul fiscal a procedat la refacerea înregistrărilor contabile din perioada decembrie 2005 - aprilie 2008, conform art. 63 din O.M.F. nr. 1752/2005, prin utilizarea unui program informatic adecvat. In urma refacerii operațiunilor contabile, s-a constatat că reclamanta a corectat greșelile de înregistrare in ceea ce privește contul de mărfuri si cel de cheltuieli, in sensul ca a descărcat integral costul mărfurilor livrate din soldul contului de mărfuri, respectiv l-a înregistrat in contul de cheltuieli, astfel ca societatea nu a acoperit o lipsa de gestiune Din verificarea documentelor contabile, respectiv facturile fiscale de achiziție si, ulterior, de livrare a mărfurilor, precum si a modul de trecere pe cheltuieli a costului mărfurilor livrate, raportat la verificarea inregistrarilor contabile . adecvat, s-a constatat ca societatea nu a descărcat scriptic gestiunea si nu a trecut pe cheltuieli integral costul mărfurilor livrate.
In mod greșit, societatea nu a înregistrat în contul de mărfuri (cont 371), respectiv in contul de cheltuieli (cont 607) operațiunile privind livrarea produselor tip „tester", discount-urile si reducerile de preț (promoții) către clienți, ceea ce a generat creșterea scriptica a soldului de marfa, in condițiile in care produsele respective nu existau in materialitatea lor.
Prin urmare, costul mărfurilor livrate nu a fost integral înregistrat in contul de mărfuri si in contul de cheltuieli, ceea ce a determinat creșterea artificiala a soldului contului de mărfuri si reducerea proporționala a cheltuielilor aferente acestora, precum și înregistrarea unui profit superior celui real, pentru care societatea a calculat si virat impozit pe profit.
In urma refacerii operațiunilor contabile, consultantul fiscal a constatat că societatea reclamantă a corectat greșelile de înregistrare în ceea ce privește contul de mărfuri si cel de cheltuieli, în sensul ca a descărcat integral costul mărfurilor livrate din soldul contului de mărfuri, respectiv l-a înregistrat in contul de cheltuieli, astfel ca societatea nu a acoperit o lipsa de gestiune.
S-a constatat ca profitul si impozitul pe profit aferente anilor 2006 si 2007 sunt inferioare celor declarate, respectiv achitate de către societate în baza înregistrărilor contabile eronate de la data de 31.12.2006 si 31.12.2007.
După cum rezulta din refacerea înregistrărilor contabile, marfa în valoare de 422.913,69 lei si adaosul comercial in suma de 241.842,01 lei nu reprezintă minus la inventar, ci sunt rezultatul corectării unor erori in declararea de gestiune, astfel cum s-a precizat.
In speța, nu s-a putut retine faptul ca profitul a fost diminuat nelegal, ci acesta a fost regularizat conform operațiunilor de rectificare a înregistrărilor contabile.
Concluzionând, consultantul fiscal arată că societatea nu datorează suma de 34.345 lei, cu titlu de impozit pe profit, deoarece aceasta nu a acoperit o lipsa in gestiune, ci a corectat erori de contabilizare din anii precedenți.
Pentru identitate de rațiune, societatea reclamantă nu datorează nici suma de 80.354 lei reprezentând TVA colectata, aferentă așa - zisului „minus de inventar”.
Consultantul fiscal a trebuit să stabilească daca prin înregistrarea in anul 2005 a unor facturi înregistrate in contabilitate in anul 2006 (impozit suplimentar 3.356 lei, majorări 2.755 lei) nu trebuiau corectate concomitent si veniturile pe anul 2006 în sens invers (prin diminuarea veniturilor), situație în care impozitul suplimentar dispare, iar majorările se refera la 90 zile si nu 821 zile.
La acest obiectiv, consultantul fiscal, în urma analizării documentelor contabile, a arătat că impozitul pe profit corespunzător veniturilor de 86.179 lei, calculat la suma de 3 .356 lei, a fost virat la bugetul de stat, cu întârziere de 90 zile, respectiv la data de 5.04.2006, în loc de 25.01.2006, astfel că societatea datorează doar accesorii pentru perioada de întârziere aferente impozitului pe profit, constând in majorări de întârziere in suma de 302 lei .
Cât privește impozitul pe dividende persoana fizica română pentru anul 2007, s-a constatat că acesta a fost calculat si înregistrat în contabilitate in baza Notei contabile nr._ din data de 30.04.2008, fiind in suma 25.186 lei.
Plecând de la premisa potrivit căreia dispozițiile L.91/1994 privind ratificarea Convenției dintre România si Republica Ungara pentru evitarea dublei impuneri si prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit si pe capital sunt aplicabile în speță, consultantul fiscal a constatat că reclamanta a repartizat in anul 2007 pentru anul 2006 persoanei juridice nerezidente (A. Kereskedelm) dividende in valoare de 112.219 lei, calculând si virând la bugetul de stat, in mod eronat, un impozit in cuantum de 11.222 lei reprezentând 10%, in loc de 5%, adică 5.611 lei, conform art. 10 din Legea nr. 91/1994. Astfel, . a virat la bugetul de stat impozit pe dividende într-un cuantum mai mare decât cel legal cu suma de 5.611 lei.
Organele de inspecție fiscala nu au luat în considerare certificatului de rezidenta nr._/02.03.2010, apreciind, nejustificat, ca impozitul pe dividende pentru persoana juridica străina calculat si reținut in România este de 16 %, stabilind un impozit suplimentar de 6.733 lei, cu majorări aferente de 5.710 lei, în total suma de 12.443 lei.
Aprecierea organelor fiscale nu este corecta, fiind contrară dispozițiilor art. art. 118, al. 2, teza a III-a Cod fiscal conform cărora "în momentul prezentării certificatului de rezidență fiscală se aplică prevederile convenției de evitare a dublei impuneri și se face regularizarea impozitului în cadrul termenului legal de prescripție, în condițiile în care certificatul de rezidență fiscală menționează că beneficiarul venitului a avut, în termenul de prescripție, rezidența fiscală în statul contractant cu care este încheiată convenția de evitare a dublei impuneri, pentru toată perioada în care s-au realizat veniturile din România".
De asemenea, nici pentru anul 2007 organele de inspecție fiscala nu au luat in considerare certificatului de rezidenta nr._/02.03.2010, valabil pentru anii 2005 - 2009, apreciind nelegal ca impozitul pe dividende pentru persoana juridica străina calculat si reținut in România este de 16 %, stabilind un impozit de 25.185 lei, cu majorări aferente de 12.140 lei, în total suma de 37.325 lei.
Procedând la refacerea calculului sumelor datorate de societate cu titlu de impozit pe dividende și accesorii fiscale, consultantul fiscal a concluzionat că societatea datorează la bugetul de stat impozit pe dividende în suma de 2.261 lei si majorări de întârziere calculate de la data de 31.12.2008 si până la data de 27.04.2010, când s-a efectuat controlul fiscal, in suma de 1.090 lei, si nu suma de 49.768 lei conform Raportului de inspecție fiscala nr. 76.263 din 28.04.2010.
Față de cele reținute, apreciind întemeiată cererea reclamantei, în temeiul dispozițiilor art. 18 L.554/2004 coroborate cu cele reținute anterior, instanța de fond a admis-o și, în consecință, a dispus anularea Deciziei nr.293/28.07.2010 emise de pârâtă, în soluționarea contestației reclamantei, anularea în parte a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr.833/28.04.2010 și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr.76.264/28.04.2010, pentru diferența de sumă ce excede sumei de 302 lei reprezentând majorări de întârziere pentru plata cu întârziere a impozitului pe profit, 2.261 lei impozit pe dividende și respectiv 1090 lei majorări de întârziere calculate de la data de 31.12.2008 și până la data de 27.04.2010.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 274 al.1 C.pr.civ., v obligat pârâta, în favoarea reclamantei, la plata sumei de_,10 lei, constând în onorariu avocațial și onorariu expert.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs recurenta-pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj N., succesoare în drepturi a D.G.F.P. Bihor, solicitând admiterea recursului, modificarea in parte a sentinței pronunțate de Tribunalul Bihor in sensul respingerii acțiunii, cu consecința menținerii ca legale si temeinice a actelor administrative fiscale atacate.
In motivarea recursului, recurenta a arătat că facturile emise în luna decembrie 2005 în valoare totala de 93.767 lei cu TVA aferent în suma de 17.815 lei si neînregistrate în contabilitate decât în luna ianuarie a anului următor reprezintă o eroare contabila, care trebuia rectificată de reclamanta prin depunerea unei Declarații 101 privind impozit pe profit-rectificativ sau prin contul 1174 in anul 2006.
De asemenea, în luna martie 2008 S.C. Eternal Beuty SRL a returnat către .. mărfuri in valoare de 9.669 lei cu facturile fiscale 31.157/12.03.2008, 31.231/13.03. 2008,_/18.03.2008.
Restituirea mărfurilor a fost înregistrata în mod eronat direct pe cheltuieli cu mărfurile, fără sa intre în gestiunea de marfa. Astfel cu vânzarea lor s-au înregistrat venituri dar totodată si cheltuieli, veniturile însă s-au înregistrat o singura data, iar cheltuielile de 2 ori, în concluzie impozitul pe profit stabilit suplimentar de organele fiscale în suma de 1.547 lei a fost corect stabilit.
In sentința pronunțata de instanța de fond nu se face referire la nelegalitatea calculului impozitului pe profit aferent acestor tranzacții, dar în suma pentru care instanța de fond dispune anularea în parte a Deciziei de impunere nr.833/28.04.2010 este inclusa si aceasta diferența de impozit pe profit in suma de 1.547 lei, precum si accesoriile aferente.
In ce privește trecerea la un alt program informatic între lunile aprilie si mai 2008 a menționat ca reclamanta nu a prezentat organelor de inspecție fiscala liste de inventar nici la data de 30.04.2008 si nici la 01.05.2008, din care sa rezulte diferența dintre cele doua stocuri scriptice în suma de 422.913,69 lei.
La data de 01.05.2008 s-a preluat în mod eronat rulajul contului 371, s-a preluat corect soldul contului 371 din data de 31.12.2007, dar fără rulajele din perioada de 01.01.- 30.04.2008, diminuându-se astfel stocul de marfa cu suma 422.913,69 lei.
Pentru a nu avea diferența între rulajul debitor si rulajul creditor din balanța de verificare reclamanta a modificat fără a deține document justificativ atât adaosul comercial din contul 378, cât si rulajele conturilor de clienți si respectiv furnizori.
Daca diferența de marfa ar fi provenit din anii anteriori (2006, 2007), așa cum a susținut consultantul fiscal in raportul de expertiza lipsa în gestiune trebuia stabilita prin intermediul inventarierilor patrimoniului efectuate la sfârșitul anilor si recuperata de la persoana vinovata. Daca aceste diferențe ar fi fost doar testere nu ar fi avut nici o legătura cu soldurile conturilor de clienți si furnizori.
Consultantul fiscal susține ca a refăcut evidenta contabila cu ajutorul unui program informatic adecvat si a corectat greșelile de înregistrare, însă nu explica motivul pentru care cu ocazia inventarierilor faptice efectuate în anii 2005, 2006, 2007 si 2008 nu s-au constat diferențe semnificative.
Prin urmare, sumele stabilite suplimentar atât în ce privește impozitul pe profit in suma de 39.248 lei cat TVA-ul aferent in suma de 80.354 lei, precum si accesoriile aferente sunt corecte, stabilite in conformitate cu prevederile legale.
Conform celor reținute în considerentele sentinței recurate, se pot scădea din balanța de verificare sume fără a avea la baza un document justificativ, astfel cum a procedat reclamanta, însă o astfel de concluzie referitor la sume care dispar din balanța fără a avea la baza documente justificative creează un precedent ce va permite societăților comerciale ca, odată cu modificarea programelor informatice, sa-si modifice si soldurile conturilor din balanța de verificare pentru a-si diminua obligațiile față de bugetul consolidat al statului.
Referitor la stabilirea impozitului pe dividende arata ca reclamanta nu a prezentat organelor de inspecție fiscala nici un certificat de rezidență fiscala, deși a fost solicitat în mod expres.
Certificatul de rezidență fiscala se depune în original si se înregistrează la organul fiscal pentru a beneficia de reglementările convenției de evitarea dublei impuneri, insa reclamanta nu a anexat certificatul de rezidenta fiscala nici contestației administrative depusa la DGFP Bihor.
In ce privește acordarea cheltuielilor de judecata, arată că instanța de fond, admițând in parte acțiunea formulata de .., nu a avut în vedere aplicabilitatea art.276 Cod proc.civila în ce privește cheltuielile de judecata, obligând doar parata in favoarea reclamantei la plata sumei de 29.738,10 lei cu titlu cheltuieli de judecata.
In considerarea motivelor arătate, solicita admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței nr.4333/2013 pronunțata de Tribunalul Bihor, cu consecința respingerii în totalitate a acțiunii promovate.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului.
In apărare a arătat că a susținut permanent că obligațiile de plată stabilite suplimentar de inspecția fiscală sunt generate de o . erori de materiale. Susținerile sale au fost confirmate de expertiza administrată în cauză, expertiză care a constatat existența acestor erori, precum și faptul că erorile respective nu puteau genera diferențe de impozite și taxe.
Existența profitului impozabil (și implicit a impozitului pe profit) este condiționată de existența unor venituri. Atâta vreme cât diferențele de impozit pe profit au fost stabilite în sarcina sa în lipsa existenței unor venituri reale, este evident că impozitul pe profit stabilit suplimentar nu este datorat.
Situația este identică și în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată: atâta vreme cât nu a existat operațiunea taxabilă, ci doar o aparență a unei astfel de operațiuni, aparență datorată unor erori materiale, nici diferențele de TVA nu sunt datorate.
Intimata a prezentat organelor de inspecție certificatul de rezidență fiscală
nr._/02.03.2010, valabil pentru anii 2005 - 2009, care atestă faptul că
asociatul - beneficiar al dividendelor - este rezident fiscal al statului ungar în sensul Convenției de evitare a dublei impuneri, dar acesta nu a fost luat în considerare. Chiar dacă acest certificat nu era deținut de noi la momentul realizării venitului, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 118, al. 2, teza a III-a CF conform cărora "în momentul prezentării certificatului de rezidență fiscală se aplică prevederile convenției de evitare a dublei impuneri și se face regularizarea impozitului în cadrul termenului legal de prescripție, în condițiile în care certificatul de rezidență fiscală menționează că beneficiarul venitului a avut, în termenul de prescripție, rezidența fiscală în statul contractant cu care este încheiată convenția de evitare a dublei impuneri, pentru toată perioada în care s-au realizat veniturile din România".
Atâta vreme cât certificatul de rezidență fiscală a fost prezentat, în interiorul termenului de prescripție, intimata beneficia de prevederile Convenției pentru evitarea dublei impuneri încheiată între România și Ungaria și ratificată prin Legea nr. 91/1994.
Este adevărat, arată intimata, că acțiunea în contencios fiscal dedusă judecății a fost admisă doar în parte dar, raportat la faptul că actele administrative au fost anulate pentru suma totală de 232.259 lei și menținute pentru suma de 3.653 lei, consideră că instanța a procedat corect atunci când nu a făcut aplicarea art. 276 C. (1865). Pe de altă parte, recurenta se rezumă la a invoca neaplicarea art. 276 C. (1865), dar nu arată și care ar fi consecința practică a aplicării acestui text legal, adică suma cu care, în opinia sa, cuantumul cheltuielilor de judecată ar trebui diminuat.
În drept, a invocat dispozițiile legale la care a făcut referire în întâmpinare.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține următoarele:
În ceea ce privește facturile în valoare de 86.179 lei înregistrate cu întârziere în contabilitate (ianuarie 2006, față de luna decembrie 2005 când au fost emise), instanța de recurs apreciază că în mod corect prima instanță a avut în vedere concluziile raportului de expertiza fiscală prin care s-a reținut că ceea ce i se poate imputa reclamantei este virarea cu o întârziere de 90 de zile a impozitului pe profit corespunzător acestei valori. În consecință, ceea ce datorează bugetului de stat sunt majorările de întârziere aferente perioadei 25.01._06, în cuantum de 302 lei.
În ceea ce privește diferențele constatate de organul fiscal în privința soldului de marfă, de asemenea prima instanță a valorificat în mod corespunzător concluziile raportului de expertiză fiscală. Procedând la refacerea înregistrărilor contabile din perioada 2005-aprile 2008, expertul a concluzionat că marfa în valoare de 422.913,69 lei și adaosul comercial în suma de 241.842,01 lei nu reprezintă minus la inventar, ci sunt rezultatul unor înregistrări eronate în contabilitate, în condițiile în care societatea reclamantă nu a înregistrat în contul de mărfuri (cont 371), respectiv in contul de cheltuieli (cont 607) operațiunile privind livrarea produselor tip „tester", discount-urile si reducerile de preț (promoții) către clienți, ceea ce a generat creșterea scriptica a soldului de marfa, in condițiile in care produsele respective nu existau in materialitatea lor.
Nu poate fi primită susținerea recurentei în sensul că au fost scăzute din balanța de verificare sume fără a avea la bază un document justificativ, deoarece, potrivit raportului de expertiza fiscală, refacerea înregistrărilor contabile s-a făcut în baza documentelor primare deținute de reclamantă.
Întrucât refacerea înregistrărilor contabile s-a făcut pentru perioada decembrie 2005-aprilie 2008, în mod evident au fost înlăturate și deficiențele constatate de organul fiscal în legătură cu înregistrarea facturilor emise de . în luna martie 2008, astfel că si sub acest aspect recursul este neîntemeiat.
Nici sub aspectul impozitului pe dividende încasate de persoane juridice nerezidente, criticile recurentei nu sunt întemeiate.
. certificatului de rezidență fiscală
nr._/02.03.2010, valabil pentru anii 2005 - 2009, care atestă faptul că
asociatul - beneficiar al dividendelor - este rezident fiscal al statului ungar în sensul Convenției de evitare a dublei impuneri, atrage incidența în speță a dispozițiilor art. 118, al. 2, teza a III-a CF conform cărora "în momentul prezentării certificatului de rezidență fiscală se aplică prevederile convenției de evitare a dublei impuneri și se face regularizarea impozitului în cadrul termenului legal de prescripție, în condițiile în care certificatul de rezidență fiscală menționează că beneficiarul venitului a avut, în termenul de prescripție, rezidența fiscală în statul contractant cu care este încheiată convenția de evitare a dublei impuneri, pentru toată perioada în care s-au realizat veniturile din România".
Nu pot fi primite susținerile recurentei în sensul că respectivul certificat nu i-ar fi fost prezentat, deoarece chiar în cuprinsul deciziei emisă în soluționarea contestației formulate în condițiile art. 205-207 Cod procedură fiscală se face referire la conținutul acestuia.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, raportat la menținerea în parte a obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei prin actele fiscale contestate, instanța de recurs apreciază că se impunea ca prima instanță să facă aplicarea în speță a prevederilor art. 276 Cod procedură civilă și să acorde cheltuieli parțiale de judecată proporțional pretențiilor admise.
În consecință, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, reținând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 punct. 9 coroborat cu art. 274-276 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul reducerii cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță la suma de 29.277 lei. Suma acordată corespunde procentual, sumelor în privința cărora prima instanță a dispus anularea actelor fiscale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj N., succesoare în drepturi a D.G.F.P. Bihor, cu sediul în Cluj N., .. 19, jud. Cluj în contradictoriu cu intimata-reclamantă ., cu sediul în Salonta, ., . și cu administratorul judiciar C. V. Audit IPURL, administrator judiciar al ., cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor împotriva Sentinței nr. 4333/CA din 06.06.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Reduce cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță la suma de 29.277 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi -13 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
L. B. I. G. C. R. M. M.
Red.dec.-B.L.-13.12.2013
Jud. fond-T. A.
Dact.M.M-2ex.- 13.12.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 1410/2013. Curtea de Apel ORADEA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 4204/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
