Anulare act administrativ. Decizia nr. 3827/2013. Curtea de Apel ORADEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 3827/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 844/111/2012
ROMÂNIA
Curtea de Apel Oradea
- Secția Comercială și de C.
Administrativ și Fiscal –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2012 - R
DECIZIA NR. 3827/CA/2013 – R
Ședința publică din 23 octombrie 2013
Președinte: C. R.
Judecător: L. B.
Judecător: I. G.
Grefier: M. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenții-reclamanți M. A. P., L. C., Ț. M. E., A. P. C. V., Staniș C. F. și L. F., toți cu domiciliul procedural ales în Oradea, ., . în contradictoriu cu intimatul-pârât I. pentru Situații de Urgență Crișana al Județului Bihor, cu sediul în Oradea, .. 9, jud. Bihor împotriva Sentinței nr. 2905/CA din 09.04.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect: anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta intimatului – consilier juridic C. L., în baza delegației de reprezentare depuse la dosar, lipsă fiind recurenții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor de timbru, intimatul a formulat întâmpinare în cauză, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, instanța consideră cauza lămurită și acordă părții prezente cuvântul asupra recursului.
Se solicită respingerea ca nefondat a recursului, fără cheltuieli de judecată.
După dezbateri se prezintă avocat N. S., avocatul redactor al recursului, fără delegație în cauză, care afirmă că unul dintre recurenți se pare ca a decedat.
Instanța constată că nu se face dovada celor afirmate, iar din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare nu rezultă o astfel de împrejurare.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 2905/CA din 09.04.2013 Tribunalul Bihor a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții M. A. P., L. C., Ț. M.-E., A. P. C. V., Staniș C. F. și L. F. în contradictoriu cu pârâtul I. Județean pentru Situații de Urgență „Crișana” al Județului Bihor, fără cheltuieli de judecată.
P. a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții au avut calitatea de subofițeri în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al Județului Bihor.
Prin ordinele inspectorului șef al I.S.U. Crișana – nr.4041/I/14.09.2011 privind pe M. A.-P., nr.4033/I/14.09.2011 privind pe L. C.-I., nr.4061/I/14.09.2011 privind pe Ț. M.-E., nr.4002/I/14.09.2011 privind pe A. P. C. V., nr.4053/I/14.09.2011 privind pe Staniș C.-F. și nr.4034/I/14.09.2011 privind pe L. F., reclamanții au fost trecuți în rezervă începând cu data de 14.09.2011, ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituțională la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Împotriva acestor ordine, reclamanții au formulat plângeri prealabile, în conformitate cu dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004, care au fost respinse de I.S.U. Crișana, invocându-se că au fost emise în conformitate cu prevederile legale.
Din analiza ordinelor contestate, se constată că au avut ca temei legal art.82 lit.a) și art.85 lit.e) din Legea nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare, precum și art.50 alin.1 lit.g) din Ordinul M.A.I. nr.600/2005 privind aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane în M.A.I.
Potrivit art.85 lit.e) din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate pot fi trecuți în rezervă sau direct în retragere, după caz: „când, în urma reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, nu sunt posibilități pentru a fi încadrați în alte funcții sau unități, precum și pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Naționale”.
Prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.600/15.04.2005, s-au aprobat competențele de gestiune a resurselor umane ale ministrului administrației și internelor, secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților unităților Ministerului Administrației și Internelor, prevăzute în anexa care face parte integrantă din acest ordin.
Prin Ordinul M.A.I. nr.I/658/10.06.2011, în vigoare începând cu data de 15.06.2011, a fost aprobată organigrama și numărul de posturi repartizate structurilor I.G.S.U.
În temeiul acestui ordin, a fost emis Ordinul I.G.S.U. nr._/11.06.2011 pentru aprobarea statului de organizare al I.S.U. Crișana, intrat în vigoare la data 15.06.2011, prin care a fost redus numărul posturilor.
Urmare a faptului că prin noul stat de organizare au fost reduse numărul posturilor de natura celor ocupate de reclamanți, la data de 15.06.2011 au fost puși la dispoziția unității pe o perioadă de 3 luni, până la data de 14.09.2011, când au fost emise ordinele contestate în cauză, prin care reclamanții au fost trecuți în rezervă.
Din înscrisurile depuse la dosar, instanța de fond a reținut că structura instituției pârâte a fost efectiv reorganizată, rezultând o reducere a posturilor de natura celor ocupate de reclamanți, precum și faptul că până la data de 14.09.2011, în structurile din cadrul M.A.I. nu au fost identificate posturi vacante compatibile cu specializarea subofițerilor aflați în situația punerii la dispoziție.
În considerarea acestor aspecte, Tribunalul a apreciat că susținerea reclamanților privind nerespectarea dispozițiilor art. 85 lit.e) din Legea nr.80/1995 este neîntemeiată, trecerea în rezervă intervenind în condițiile prevăzute de lege.
În ceea ce privește motivele de nulitate invocate de reclamanți, s-a constatat că un prim motiv de nulitate absolută se referă la lipsa preavizului. În opinia reclamanților, pârâtul era obligat la acordarea preavizului, punerea la dispoziție neechivalând cu acordarea dreptului la preaviz, fiind vorba de două instituții juridice diferite.
Sub acest aspect, instanța de fond a reținut că, anterior emiterii ordinelor de trecere în rezervă, reclamanții au fost puși la dispoziția unității începând cu data de 15.06.2011, pe o perioadă de 3 luni.
Analizând procedura punerii la dispoziție din punct de vedere al scopului și efectelor produse, Tribunalul a constatat că punerea la dispoziție produce aceleași consecințe juridice ca preavizul, respectiv înștiințarea prealabilă făcută de unitatea angajatoare privind încetarea raportului de serviciu într-un anumit termen și în anumite condiții, astfel că va respinge ca neîntemeiat acest motiv de nulitate invocat de reclamanți.
Reclamanții au mai invocat nulitatea absolută a ordinelor contestate pentru lipsa menționării în cuprinsul acestora a instanței sau autorității competente căreia i se adresează plângerea prealabilă.
Instanța de fond a reținut că lipsa acestor elemente din conținutul ordinelor nu este sancționată cu nulitatea absolută, ci numai cu nulitatea relativă, în măsura în care se dovedește că s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acesteia, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.
Mai mult de atât, chiar în lipsa acestor mențiuni, reclamanții au formulat plângeri prealabile la autoritatea competentă – I.S.U. Crișana Bihor, urmate de exercitarea căii de atac prevăzută de lege împotriva acestor ordine de trecere în rezervă, sesizând cu acțiune în contencios administrativ instanța competentă - Tribunalul Bihor, secția contencios administrativ, deci nu se pune problema unei vătămări prin neindicarea expresă a mențiunilor respective, astfel că s-a respins ca neîntemeiat și acest motiv de nulitate invocat de reclamanți.
Referitor la motivele de nulitate constând în faptul că Ordinul M.A.I. nr.600/2005 nu a fost publicat în Monitorul Oficial, instanța de fond a reținut că, în conformitate cu prevederile art.27 alin.3 din H.G. nr.555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.28 alin.3 din H.G. nr.50/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică si siguranță națională.
Or, la data emiterii Ordinului M.A.I nr. 600/2005, respectiv data de 15.04.2005, nu erau supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
D. începând cu data de 07.07.2007, odată cu . Legii nr.194/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, a fost instituită obligativitatea publicării în Monitorul Oficial al României, a ordinelor, instrucțiunilor și altor acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, cu excepția celor clasificate sau cu caracter individual.
Prin urmare, reținând că la data emiterii Ordinului M.A.I nr. 600/2005 nu erau supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, ordinele și actele normative având ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, a fost respins ca neîntemeiat și acest motiv de nulitate invocat de reclamanți.
P. aceste motive, Tribunalul a constatat că actele administrative contestate au fost adoptate cu respectarea dispozițiilor legale, astfel că, în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, a respins ca nefondată acțiunea reclamanților.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxelor de timbru, au declarat recurs recurenții-reclamanți M. A. P., L. C., Ț. M. E., A. P. C. V., Staniș C. F. și L. F., solicitând admiterea recursului si modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
Consideră nelegală și netemeinică sentința atacată.
Sub un prim aspect, arata că instanța de fond reține că structura instituției pârâte a fost efectiv reorganizată, rezultând o reducere a posturilor de natura celor ocupate de reclamanți, precum și faptul că până la data de 14.09.2011, în structurile din cadrul M.A.I. nu au fost identificate posturi vacante compatibile cu specializarea subofițerilor aflați în situația punerii la dispoziție. Consideră că în mod nelegal instanța a ajuns la această apreciere întrucât nu s-a făcut dovada acestui fapt și mai mult decât atât, pârâta nu a încunoștiințat reclamanții de existența unor posturi vacante pentru ca aceștia să poată decide dacă acceptă sau nu, un post chiar inferior în ceea ce privește specialitatea acestora.
Sub un alt aspect, în mod greșit instanța de fond a reținut legalitatea Ordinelor Inspectorului Șef nr. 4041/I, nr. 4033/ I, nr. 4061/ I, nr. 4002/I, nr. 4053/ I, nr. 4034/ I, din 14.09.2011, prin care s-a dispus trecerea în rezervă a reclamanților, din funcțiile deținute de aceștia, ca urmare a măsurilor de reorganizare instituțională la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Instanța de fond retine ca temei al emiterii Ordinelor mai sus indicate, Ordinul M.A.I. nr. 1/658/10.06.2011 si Ordinul I.G.S.U. nr._/11.06.2011, dar așa cum reiese chiar din cuprinsul Ordinelor contestate, prin care s-a dispus eliberarea reclamanților din funcția publică deținută, au fost emise în temeiul Ordinul MAI nr. 600/2005 în baza căruia Inspectorul sef avea competenta de a dispune încetarea raporturilor de serviciu ale subsemnatului, conform art. 82 lit. a) si art. 85 lit. e) din Legea 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.
Împrejurarea că ordinul atacat privește doar organizarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și angajații acestuia nu îl transformă în act administrativ individual, un grad mai redus de generalitate neputând transforma un act administrativ normativ într-un act administrativ individual. O extensiune teritorială, temporală și personală mai redusă nu conferă unui act administrativ un caracter individual.
Cu toate acestea, ordinul în baza căruia reclamanții au fost trecuți în rezervă este nelegal, deoarece s-au încălcat dispozițiile imperative ale art. 11 alin. (1) și ale art. 12 alin. (3) din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care prevăd faptul că „în vederea intrării lor în vigoare [...] actele emise de conducătorii organelor administrative publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I", acestea intrând în vigoare „la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o altă dată ulterioară." Totuși, ordinul arătat a produs efecte juridice și a determinat trecerea subsemnatului în rezervă, cu toate că nu au fost respectate principiile legalității actelor administrative și al transparenței în activitatea decizională a instituțiilor administrației publice și nu a fost publicat.
Odată stabilit caracterul normativ al ordinului, nepublicarea acestuia în Monitorul Oficial al României atrage sancțiunea inexistenței și, pe cale de consecință, a inopozabilității, aplicându-se prin analogie dispozițiile art. 100 alin. 1 din Constituția României. întrucât viciul nepublicării este un viciu de legalitate externă, acesta pledează pentru sancțiunea inexistenței, sancțiune interpretată în acord cu jurisprudența Î.C.C.J. în materie, respectiv Decizia nr. 5440/27.11.2009, în cuprinsul căreia s-a reținut că sancțiunea nepublicării atrage inexistența și, prin urmare inopozabilitatea.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza P. contra României, 23 sept 1998), nepublicarea ordinului menționat nu răspunde exigenței de „accesibilitate" a legii. De altfel, conform jurisprudenței CEDO, noțiunea de "prevăzut de lege" înseamnă nu doar o anume bază legală în dreptul intern, ci și calitatea legii în cauză. Astfel, legea (în sensul său material de act normativ emis de autoritățile statului) trebuie să fie accesibilă persoanei și previzibilă.
Potrivit jurisprudenței constante a curții, sintagma și cerința de a fi „prevăzut de lege" se referă la calitatea oricărui act normativ, inclusiv a unui Ordin al unui ministru. Mai mult decât atât, „preeminența dreptului", instituită chiar în preambulul Convenției Europene a Drepturilor Omului, precum și principiile statului de drept sunt flagrant încălcate în condițiile în care autoritățile statului guvernează prin acte obscure, nepublicate în Monitorul Oficial, acte care contravin principiilor și regulilor stabilite prin acte normative superioare. Instanțele judecătorești sunt chemate să cenzureze exercițiul neregulat și incert al puterii executive și să vegheze la drepturile și libertățile persoanelor împotriva arbitrariului guvernării, pentru a asigura guvernarea legilor și nu a instituțiilor statale.
De asemenea, trebuie avut în vedere și principiul legalității actului administrativ, principiu fundamental al ramurii dreptului administrativ, care impune adoptarea oricărui act administrativ în limitele și cu procedura prevăzută de lege. Întrucât sancțiunea inexistenței atrage inopozabilitatea, efectele juridice ale ordinului M.A.I. 600/2005 nu pot produce efecte împotriva reclamanților.
Ordinele Inspectorului Șef nr. 4041/ I, nr. 4033/ I, nr. 4061/ I, nr. 4002/ I, nr. 4053/ I, nr. 4034/ I, din 14.09.2011 au fost emise în baza Ordinului 600/2005, iar întrucât efectele acestuia din urmă nu pot fi opozabile lor datorită sancțiunii inexistenței, ordinele menționate mai sus și atacate prin prezenta acțiune sunt lovite de sancțiunea nulității, fiind emise în baza unui act normativ afectat de vicii de legalitate capitale. Rezultă așadar că principiul ierarhiei actelor juridice și principiul legalității au fost încălcate.
În drept au invocat prevederile art. 4 alin. (1) lit. a), art. 85 lit. e), art. 89 alin. (4), din Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare, art. 62 alin. (3), art. 74 și 75 din Codul Muncii, art. 1, 7 și 8 din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea, pe cale de consecință, a sentinței recurate.
Cu privire la primul motiv de recurs, prin care recurenții susțin că nu au fost anunțați cu privire la măsura disponibilizării, precum și a măsurilor de selecție și a organizării concursurilor de departajare, arată că aceste afirmații nu corespund realității, întrucât aceștia au fost prelucrați cu privire la prevederile noului stat de organizare și funcționare, ce a intrat în vigoare cu data de 15.06.2011, precum și asupra ordinelor Inspectorului General al Inspectoratului pentru Situații de Urgență nr. 7093/16.06.2011 privind măsurile ordonate pe parcursul reorganizării instituționale și nr. 7104/21.06.2011 privind Metodologia de organizare și desfășurare a selecției personalului în vederea numirii în funcție ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituțională la nivelul I.G.S.U.
În conformitate cu prevederile art. 82 lit. a din Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare, începând cu data de 15.06.2011, personalul afectat de reorganizare a fost pus la dispoziția unității în vederea repunerii pe funcții a celor care vor promova evaluarea în limita posturilor aprobate și în ordinea descrescătoare a notelor obținute sau, până la data trecerii în rezervă a celor care nu mai pot fi repuși în funcții din cauza faptului că nu mai sunt posturi vacante în noul stat de organizare al unității sau în alte structuri din cadrul M.A.I.
La structurile din subordinea I.S.U."Crișana" Bihor, unde prin organigramă nu au survenit modificări, personalul a fost reîncadrat în funcțiile corespunzătoare prevăzute în noul stat de organizare al unității, iar la cele unde prin organigramă au survenit modificări ce au constat în reducerea numărului de posturi, în vederea repunerii în funcții a personalului în noul stat de organizare, ca urmare a reorganizării inspectoratului, a fost nevoie de desfășurarea și susținerea unor examene de către personalul afectat de reorganizare.
Respectând prevederile Ordinului I.G.S.U. nr.7093/16.06.2011 și cele ale art. 5 din Metodologia privind organizarea și desfășurarea selecției personalului, aprobată prin Ordinul I.G.S.U. nr. 7104/2011 în ședința de lucru din data de 22.06.2011 desfășurată la sediul I.S.U „Crișana" Bihor, cu participarea cadrelor cu funcții de conducere până la nivel de locțiitor comandant de subunitate s-au stabilit criteriile care au stat la baza analizei personalului aflat la dispoziția unității, ca fiind următoarele:
- situația medicală a persoanei în cauză raportat la cerințele postului respectiv
- rezultatele profesionale obținute în cauză, aptitudinile deținute, atitudinile de care au dat dovadă în îndeplinirea misiunilor
- situația disciplinară a personalului în cauză natura și numărul abaterilor disciplinare pe perioada anului 2010-2011, precum și recompensele acordate în aceeași perioadă de referință
- capacitatea de efort a personalului unității, confirmată de cei în drept, privind rezultatele obținute la evaluările de educație fizică, precum și pe timpul intervențiilor
- urmarea și absolvirea unor cursuri de dezvoltare a carierei (scafandri, paramedici, asanare, CBRN, conducători barcă).
- participarea la competițiile sportive la nivel național și internațional organizate de I.G.S.U. sau M.A.I., finalizate cu obținerea unor rezultate notabile. Ședința de lucru s-a finalizat prin procesul-verbal nr._/22.06.2011 întocmit cu această ocazie.
La această primă procedură de selecție, reclamanții au fost selectați în vederea participării la examenele desfășurate, având în vedere criteriile enumerate mai sus. Au fost desfășurate cinci sesiuni de departajare în cadrul instituției noastre, reclamanții putând participa la toate, în baza raporturilor scrise depuse în acest sens. Aceștia nu au obținut punctaj superior.
Această reducere a fost efectivă și reală, în sensul că, la data de 14.06.2011 în cadrul Stației de Pompieri Ștei, unde erau încadrați reclamanții M. A. P., Ț. M. E., Staniș C. F. și L. F., erau încadrați 40 de subofițeri operativi principali, urmând ca de la data de 15.06.2011, dată cu care a intrat în vigoare noul stat de organizare să rămână 36 de astfel de posturi. În ceea ce-1 privește pe reclamantul L. C., care era încadrat la Detașamentul Beiuș, în funcția de conducător auto, menționeaza că erau încadrați 23 de posturi în funcția de conducător auto, urmând ca, de la data intrării în vigoare a noului stat de organizare să rămână doar 20 de posturi, iar Detașamentul de Pompieri Beiuș devenea Secție de Pompieri, în ceea ce-1 privește pe reclamantul A. P. C. V., care era încadrat la grupul 2, Marghita, în funcția de subofițer operativ principal, menționeaza că, dintr-un număr de 88 de posturi au rămas doar 56 de posturi S.O.P. (subofițer operativ principal), în urma reorganizării.
Toată această procedură și modul de desfășurare a examenelor a fost adus la cunoștința tuturor angajaților I.S.U."Crișana" al județului Bihor, prin prelucrare și afișare la sediul fiecărei subunități. în acest sens, s-au întocmit și tabele nominale cu personalul subunităților, de luare la cunoștință a măsurilor privind reorganizarea instituțională, tabele pe care angajații le-au și semnat.
Cu privire la legalitatea ordinelor, instanța de fond reține în mod corect faptul că aceste ordine au fost emise în mod legal, în baza art. 85 alin. 1 lit. e din Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia: „Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate pot fi trecuți în rezervă sau direct în retragere, după caz, în următoarele situații:
- când în urma reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, nu sunt posibilități pentru a fi încadrați în alte funcții sau unități, precum și pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Naționale".
În acest sens a fost emis Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 pentru aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administrației și internelor, secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților unităților Ministerului Administrației și Internelor, cu modificările și completările ulterioare, care are următoarea semnificație: stabilește competențele fiecărui șef de unitate din M.A.I. de a emite acte administrative pe linie de resurse umane.
Art. 85 alin. 2 din Legea 80/1995 stabilește că trecerea în rezervă se face din oficiu, în condițiile prevăzute la alin. 1 lit. e.
Prin urmare, trecerea în rezervă a reclamanților s-a făcut cu respectarea prevederilor legale în vigoare, în raport cu indicatorii aflați în plată potrivit noilor state de organizare ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana" al județului Bihor, iar după trecerea în rezervă a reclamanților în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din O.U.G. 54/16.06.2011 și H.G. nr. 1007/12.10.2011, hotărâre privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor art. 1 alineatul 1 din O.U.G. nr. 54 din 16.06.2011, beneficiază încă din luna noiembrie 2011 de aceste drepturi prevăzute la art. 21 alineatele (2)-(5) din anexa numărul VII la Legea-cadru nr. 284/28.12.2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice - excepție făcând reclamantul A. P. C. V. și Ț. M. E., care nu au solicitat acest lucru prin cerere scrisă.
Cu privire la nepublicarea în Monitorul Oficial al O.M.A.I. 600/ 2005, arata ca, înainte de publicarea și . Legii nr. 194/2007 pentru modificarea și completarea Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, nuexista obligativitatea publicării în Monitorul Oficial al României a ordinelor, instrucțiunilor și a altor acte normative care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională (art. 10 din forma inițială).
Astfel, deși Ordinul de ministru criticat în cauză (O.M.A.I. 600/2005) a fost emis după apariția Legii 24/2000, obligativitatea publicării în Monitorul Oficial a actelor normative emise de către conducătorii instituțiilor centrale a fost instituită 2 ani mai târziu prin apariția Legii 194/2007.
În acest sens, invocă prevederile art. 27 alin 3 din Anexa 1 la H.G nr. 555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului potrivit cărora „Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională."
De asemenea, conform art. 35 alin 3 din Anexa la H.G. nr. 50/ 13.01.2005 Republicată, pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare „Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională."
Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie este constantă, în sensul că nu subzistă concluzia că Ordinele ministrului administrației și internelor nepublicate înainte de apariția Legii nr. 194/2007 nu-și mai produc efectul.
Având în vedere cele mai sus expuse, consideră că ordinele au fost emise în mod legal și temeinic, date în conformitate cu prevederile legale și cu respectarea actelor normative specifice, drept pentru care solicită respingerea acțiunii și menținerea, pe cale de consecință, a sentinței recurate.
În drept a invocat prevederile art. 115-116 C. proc. civ., Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ cu modificările și completările ulterioare, Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare.
Curtea de apel analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
Criticile aduse hotărârii sunt nefondate.
În primul rând s-a afirmat de către recurenți că în instituția intimată nu a avut loc o reorganizare efectivă, astfel că, în opinia acestora, instanța de fond, în mod nelegal, a ajuns la concluzia contrară.
Afirmația este lipsită de temei.
Instanța de recurs constată că la data de 10 iunie 2011 a fost emis Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. I/658 privind reorganizarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și a unităților subordonate acestuia.
În acest context, acolo unde prin organigramă nu au survenit modificări, personalul a fost reîncadrat în funcțiile corespunzătoare prevăzute în noul stat de organizare al unității.
La structurile din subordinea I.S.U."Crișana" Bihor unde prin organigramă au survenit modificări ce au constat în reducerea numărului de posturi, în vederea repunerii în funcții a personalului în noul stat de organizare, ca urmare a reorganizării inspectoratului, s-au organizat examene de departajare.
În urma emiterii ordinului anterior evocat, fiecare dintre recurenții reclamanți a fost pus la dispoziția inspectoratului la data de 15.06.2011, cu drept de a participa la selecția pe funcții, conform noii organigrame.
În acest scop a fost elaborată Metodologia privind organizarea și desfășurarea selecției personalului în vederea numirii în funcție ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituțională la nivelul Inspectoratului general pentru Situații de Urgență, comunicată tuturor unităților în subordine la data de 21.06.2011 prin adresa nr._ (fila 206)
Din înscrisurile aflate la filele 20 – 97 (dosar fond) reiese că fiecare dintre recurenți și-a exercitat dreptul de a participa la examinarea pentru încadrarea pe noile funcții, dovada fiind solicitările acestora aprobate de șeful Inspectoratului pentru situații de urgență Crișana al județului Bihor, precum și procesele-verbale vizând rezultatele examinării candidaților, încheiate la: 14.07.2011, 21.07.2011, 12.08.2011, 25.08.2011, 07.09._11, din cuprinsul cărora rezultă că au rămas la dispoziția ministerului.
Acesta este contextul în care au fost emise actele administrative atacate, respectiv Ordinele de trecere în rezervă nr. 4002, nr. 4033, nr.4034, nr. 4041, nr. 4053 și nr.4061, toate din data de 14.09.2011.
În concluzie, nu se poate susține că instanța de fond ar fi reținut în mod greșit că instituția a fost supusă reorganizării, devreme ce toate probele administrate dovedesc acest lucru.
În al doilea rând s-a afirmat de către recurenți că în mod greșit instanța de fond a apreciat că ordinele de trecere în rezervă sunt legale deși acestea au fost emise în temeiul unui ordin inexistent, respectiv a Ordinului nr. 600/2005 care, fiind un act administrativ normativ trebuia publicat în Monitorul oficial.
Instanța de fond a reținut în mod pertinent, pe de o parte că actele administrative de trecere în rezervă sunt emise în baza art. 85 alin. 1 lit. e din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, iar pe de altă parte că, la data emiterii Ordinului M.A.I nr. 600 din data de 15.04.2005, nu erau supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care aveau ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Nu pot fi reținute susținerile potrivit cărora actele administrative atacate s-ar sustrage de la exigențele impuse de principiile statului de drept. După cum s-a menționat și anterior temeiul de drept al trecerii în rezervă îl constituie legea, respectiv art. 85 din Legea nr. 80/1995( forma în vigoare la data emiterii actelor), care prevede că: „Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate pot fi trecuți în rezervă sau direct în retragere, după caz, în următoarele situații:
e) când, în urma reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, nu sunt posibilități pentru a fi încadrați în alte funcții sau unități, precum și pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Naționale”.
Reorganizarea instituției intimate s-a făcut în temeiul acestei legi precum și a Ordinului nr. I/658/10.06.2011 emis de ministrul administrației și internelor ce a avut la bază, la rândul său Legea nr. 286/2010 a bugetului de stat pe anul 2011, măsurile fiind generate de constrângerile bugetare și situația economică precară a societății.
Nu se poate deci reține că drepturile recurenților reclamanți au fost încălcate și că trecerea lor în rezervă s-ar fi făcut în baza unei legislații obscure sau care derogă de la principiile accesibilității și predictibilității.
P. aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat și va menține în întregime hotărârea recurată, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți M. A. P., L. C., Ț. M. E., A. P. C. V., Staniș C. F. și L. F., toți cu domiciliul procedural ales în Oradea, ., . în contradictoriu cu intimatul-pârât I. pentru Situații de Urgență Crișana al Județului Bihor, cu sediul în Oradea, .. 9, jud. Bihor împotriva Sentinței nr. 2905/CA din 09.04.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
C. R. L. B. I. G. M. M.
Red.dec.-G.I.- 22.11.2013
Jud. fond-E. D.
Dact.M.M-2ex.-22.11.2013
← Anulare act administrativ. Decizia nr. 3272/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 3865/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
---|